Petition for revision of penitentiary judgment dismissed as unfounded due to non-exhaustive grounds and inadmissibility of correcting legal errors
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's rejection of the petition for revision and leaving in force the final judgment against the prisoner. The dispute involved a civil/administrative challenge by an inmate against a penitentiary, where the appellant sought to revise a prior appellate decision on the grounds of contradictory judicial practice and alleged misapplication of constitutional or supreme court rulings. The decisive legal basis was the strict limitation of revision to the exhaustive grounds expressly provided in the Code of Civil Procedure; the court held that revision is not a vehicle for correcting errors in law or addressing non-unified case law between courts of equal rank, nor does it allow for the re-examination of how national courts applied mandatory decisions from the Constitutional Court or the Supreme Court.
Legislator headnote
AI generatedart. 513 C. proc. civ, art. 510 alin. (2) din C. proc. civ, art. 431 alin. (2) C. proc. civ, art. 509 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Petition for revision of penitentiary judgment dismissed as unfounded due to non-exhaustive grounds and inadmissibility of correcting legal errors: Susţine recurentul că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, în opinia sa instanţa competentă fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât prctica contradictorie invocată provine de la instanţe de acelaşi grad cu Curtea de Apel Piteşti, respectiv de la alte curţi de apel, astfel încât, potrivit art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., competentă să soluţioneze cauza este instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au dat primele hotărâri.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin Decizia nr. 288/R-CONT din 11.03.2020, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 703/17.10.2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, în dosarul nr. x/2019, intimat fiind pârâtul Penitenciarul Mioveni.
Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe motivele de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 şi alin. (2), art. 431 alin. (2) şi art. 513 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004,
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin Decizia nr. 288/R-CONT din 11 martie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din dosarul nr. x/2019 a respins, ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 288/R-CONT/11.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, intimat fiind Penitenciarul Mioveni.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Deciziei nr. 288/R-CONT din 11 martie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din dosarul nr. x/2019 a declarat recurs revizuentul A. solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.
Susţine recurentul că hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, în opinia sa instanţa competentă fiind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât prctica contradictorie invocată provine de la instanţe de acelaşi grad cu Curtea de Apel Piteşti, respectiv de la alte curţi de apel, astfel încât, potrivit art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., competentă să soluţioneze cauza este instanţa mai mare în grad faţă de instanţele care au dat primele hotărâri.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele.
Prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 288/R-CONT/11.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, intimat fiind Penitenciarul Mioveni.
Curtea de Apel Piteşti, în raport cu aspectele învederate de revizuent, a reţinut în mod corect că, deşi acesta face referire în motivarea sa la autoritatea de lucru judecat a acestor decizii, revizuentul nu susţine existenţa unei identităţi de părţi în sensul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ci invocă tranşarea în mod diferit de către instanţele de recurs, prin hotărâri definitive, a unei probleme de drept identice.
Reţinând că o astfel de critică nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 509 C. proc. civ., care reglementează expres şi limitativ motivele de revizuire, instanţa de fond în mod corect a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.
Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, corect a apreciat că, criticile invocate nu se încadrează nici în motivul de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi nici în vreunul dintre celelalte motive de revizuire expres şi limitativ prevăzute la art. 509 C. proc. civ.
Contrar susţinerilor recurentului, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, care poate fi promovată pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege şi nu deschide revizuentului calea unui recurs la recurs, prin care să se poată critica greşita interpretare a normelor materiale sau a celor de ordine constituţională de către instanţa de recurs.
Instanţa de recurs nu poate primi susţinerile recurentului, întrucât în realitate, motivul de revizuire se referă la existenţa unei practici judiciare neunitare atât la nivelul Curţii de Apel Piteşti, cât şi la nivel national, în raport de alte decizii pronunţate de curţi de apel din ţară.
Prin urmare, corect s-a apreciat că, calea de atac a revizuirii nu este deschisă pentru verificarea modului în care instanţele naţionale au făcut aplicarea deciziilor obligatorii pronunţate de către Curtea Constituţională sau de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 288/R-CONT din 11 martie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din dosarul nr. x/2019.
Cu recurs în termen de 15 zile la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2022.