Judicial assistant’s reclassification challenge rejected; seniority-cap removal and salary-difference claims fail.

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.08.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, contestaţie împotriva modului de stabilire a salarizării, în concret împotriva Ordinului nr. 2210/C/2017. A apreciat ordinul susmenţionat ca fiind atât nelegal cât şi emis în baza unor texte neconstituţionale ale Legii nr. 153 din 2017 şi prin urmare, a solicitat revocarea lui parţială. Totodată, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 cap II, secţiunea 3 şi a art. 16 din Anexa V, secţiunea 3, ambele din Legea nr. 153 din 2017.

Astfel, a solicitat revocarea parţială şi emiterea unui nou ordin care să conţină următoarele prevederi:

1. Revocarea art. 1, al Ordinului nr. 2210/C din 31.08.2017, comunicat prin e-mail în data de 29 mai 2018, care prevede că:

"începând cu data de 01.07.2017, asistenţii judiciari din cadrul tribunalelor din circumscripţia teritorială a curţilor de apel, prevăzuţi în Anexele nr. 1-15 care fac parte integrantă din prezentul ordin, se reîncadrează în funcţie cu menţinerea cuantumului brut al indemnizaţiei de încadrare şi al sporurilor, potrivit celor menţionate în dreptul fiecăruia, în Anexe.", cu modificarea acestuia în sensul că:

"începând cu data de 01.07.2017, asistenţii judiciari din cadrul tribunalelor din circumscripţia teritorială a curţilor de apel, prevăzuţi în Anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezentul ordin, se reîncadrează în funcţie cu majorarea indemnizaţiei de încadrare prin aplicarea coeficientului de majorare corespunzător vechimii efective în funcţie, la care se adaugă, în procent, sporurile corespunzătoare avute în plată, potrivit celor menţionate în dreptul fiecăruia, în Anexă.".

2. Revocarea parţială a prevederilor Anexei nr. 5, nr. curent 2, constând în cifre privitoare la reîncadrarea sa precum şi la drepturile aflate în plată, în sensul consemnării următoarelor: coeficient - 6,09 în loc de 5,17; indemnizaţie de încadrare brută lunară - 11.653 în loc de 9.322; cuantum spor pentru condiţii de muncă grele - 1.748 în loc de 1.398; cuantum spor pentru risc - 1.635 în loc de 1.308 şi total venit brut -15.035 în loc de 12.028.

3. Obligarea Ministerului Justiţiei prin ordonatorul terţiar de credite la calcularea şi plata într-o singură tranşă, în favoarea sa a diferenţelor reieşite din aplicarea majorării veniturilor sale salariale cu coeficientului privitor la vechimea efectivă în funcţie prevăzut la art. 4 din O.U.G. nr. 27 din 2006, începând cu 09.05.2015 şi până la plata lor efectivă, sume la care să se adauge reactualizările cu rata inflaţiei precum şi dobânzile aferente, calculate din momentul naşterii dreptului şi până la plata lor efectivă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2442 din 23 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - veche a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata drepturilor salariale aferente perioadei 09.05.2015 - 07.08.2018 şi a respins acest capăt de cerere ca fiind prescris. A respins în rest acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta A. a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2442 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - veche, precizând că, la momentul emiterii Ordinului MJ contestat în prezenta cerere (OMJ nr. 2822/2018), avea o vechime în funcţie de 17 ani, deci, se încadra în tranşa de vechime 15-20 de ani corespunzător căreia coeficientul de multimplicare este de 6,39 (şi nu de 5,43 cum este prevăzut în ordinul atacat), iar indemnizaţia de încadrare ar fi trebuit să fi fost stabilită în cuantum de 15.644 RON şi nu de 12.514 RON aşa cum a fost stabilită.

În opinia recurentei, limitarea vechimii sale în funcţia de asistent judiciar încalcă principiul nediscriminării şi al stimulării personalului din sectorul bugetar prevăzute în lege Ia art. 6, alin. (1), lit. b) şi e). Totodată mai încalcă şi criteriul de prevăzut de art. 8 alin. (1), lit. a), respectiv ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază având în vedere criteriul de "cunoştinţe şi experienţă", în condiţiile în care experienţa este în directă relaţie cu vechimea în funcţie. O neconformitate generală cauzată de o încălcare a unor prevederi constituţionale prin aceea că creează o diferenţă de tratament juridic între asistenţii judiciari şi oricare alt personal din cadrul sistemului de justiţie, deoarece oricare altă categorie de personal din familia ocupaţionala justiţie beneficiază de majorarea indemnizaţiilor lunare în funcţie de vechimea în funcţie, rară limitare la un anumit plafon de vechime.

Ministerul Justiţiei a formulat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 2442 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi respingerea acţiunii în contradictoriu cu acest pârât în ce priveşte plata drepturilor solicitate.

Susţine recurentul că, Ministerul Justiţiei nu poate fi obligat în mod direct să plătească reclamantei eventuale diferenţe băneşti, întrucât are atribuţii privind efectuarea calculului şi acordarea drepturilor salariale doar pentru salariaţii aparatului propriu al ministerului şi numai rolul de a administra bugetul instanţelor şi de a asigura fondurile necesare, virarea banilor făcându-se în conturile instanţelor, deschise la trezoreriile locale, urmând ca instanţele să-i utilizeze in mod direct, potrivit destinaţiilor legale.

Tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamantei sunt stabilite cu angajatorul, drepturile fiind datorate, calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, care procedează şi la calcularea şi virarea contribuţiilor sociale către stat.

Raportul juridic salarial propriu-zis există între judecător şi angajator, Ministerul Justiţiei fiind parte a unui alt raport juridic, unul financiar, implicând ordonatorii de credite subordonaţi şi nu reclamanta.

Aşadar, Ministerul Justiţiei nu calculează şi nu plăteşte drepturi salariale decât propriilor angajaţi, singura obligaţie a acestui ordonator principal de credite poate fi aceea de a asigura sumele solicitate de curţile de apel prin proiectele de buget, conform dispoziţiilor legale aplicabile.

Faţă de recursul declarat de reclamantă recurentul-pârât Ministerul Justiţiei solicit respingerea acestuia ca nefondat.

Prin recursul declarat, reclamanta critică hotărârea instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Susţine recurentul că, prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a constatat corect că ordinul contestat a fost emis în baza Legii nr. 153/2017, iar singura majorare stabilită este cea prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) privind creşterea salarială de 25%.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin hotărârea pronunţată, instanţa de fond a constatat corect că ordinul contestat a fost emis în baza Legii nr. 153/2017, iar singura majorare stabilită este cea prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) privind creşterea salarială de 25%.

Astfel, potrivit art. 38 alin. (3) începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salarii lor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

De asemenea, la alin. (6) al aceluiaşi articol au fost stabilite următoarele: (6) în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

În cauza de faţă, prin cererea formulată, reclamanta a solicitat o majorare pentru vechimea în funcţie care nu este prevăzută de Legea nr. 153/2017, în temeiul căreia a fost emis ordinul în discuţie, nefiind prevăzută în nicio lege de salarizare pentru asistenţii judiciari.

Referitor la discriminarea faţă de alte categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, prin acţiunea de faţă tocmai o astfel de finalitate este urmărită de recurenta-reclamantă, respectiv înlăturarea de la aplicare a unui text de lege în vigoare şi nedeclarat ca fiind neconstituţional, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudenţială. Or, faţă de cele mai sus expuse, lipseşte temeiul legal care să atribuie instanţei competenţa de a proceda de o asemenea manieră. Totodată, în ce priveşte starea de discriminare pe criteriul categoriei socioprofesionale, apreciază instanţa de control judiciar relevantă decizia CJUE pronunţată în cauza C-310/10, Agafiţei contra României, prin care Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene a respins ca inadmisibilă cererea de pronunţare a unei hotărâri preliminare solicitată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2007, privind un eventual tratament discriminatoriu în materie de remunerare între magistraţi, în considerarea statutului de care beneficiază procurorii din cadrul DNA şi DIICOT, stabilind că criteriul categoriei socioprofesionale nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000, respectiv de punere în aplicare a principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică şi nici în cel al Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă.

Astfel, referitor la Directiva nr. 2000/78/EC din 27 noiembrie 2000, aceasta reglementează cadrul general pentru asigurarea tratamentului egal în caz de angajare şi ocupare a forţei de muncă, stabilind expres şi limitativ, la art. 1, câmpul de aplicare al directivei: directiva are ca scop stabilirea cadrului legal general pentru combaterea discriminării pe motive religioase sau de credinţă, dizabilităţi, vârstă şi orientare sexuală. în cuprinsul directivei este detaliat, într-o anumită măsură, conţinutul discriminării pe fiecare criteriu amintit (art. 2 punctul 2 lit. a) face referire la aceleaşi criterii de la art. 1, precum şi art. 5, art. 6, etc). De asemenea, la art. 3 punctul 3, se prevede expres că directiva nu se aplică în ceea ce priveşte drepturile salariale de orice natură, inclusiv în cadrul sistemelor de securitate socială de stat sau de protecţie socială. Prin urmare, Directiva nr. 2000/78/EC nu are aplicabilitate în prezenta speţă.

În ceea ce priveşte Directiva nr. 2000/43/EC, instanţa subliniază că, în mod similar celor arătate mai sus, se prevede obligaţia statului de a institui sancţiuni în cazul în care se constată discriminări pe motive de rasă sau origine etnică, având în vedere că Directiva nr. 2000/43/EC reglementează cadrul general pentru implementarea principiului egalităţii de tratament indiferent de rasă sau origine etnică.

Având în vedere criteriile clar stabilite de directivă şi domeniul strict de aplicare al acesteia (rasă şi origine etnică), se impune precizarea că nici această directivă nu are aplicabilitate în prezenta cauză.

Conform art. 19 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară, asistenţii judiciari numiţi în baza Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară,republicată, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită potrivit coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la nr. crt. 25 din anexa nr. VI/1, respectiv drepturile salariale corespunzătoare judecătorului de judecătorie. Potrivit art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ, în anul 2010, salariile, soldele şi indemnizaţiile lunare de încadrare se stabilesc fără a fi utilizaţi coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi în anexele la această lege.

În baza dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Anexa VI la Legea nr. 330/2009, începând cu 1 ianuarie2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) din aceeaşi anexă, inclusiv ale asistenţilor judiciari se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din anexa arătată.

În cuprinsul Notei la Anexa VI/1 - Coeficienţii de ierarhizare pentru judecători, procurori, magistraţi asistenţi şi personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor - se regăsesc sporul pentru vechimea în funcţie, sporul pentru vechimea în muncă, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a) din Anexa VI.

Cu toate că textul Notei la Anexa VI nu prevede expres, rezultă că sporul pentru vechimea în funcţie şi sporul pentru vechimea în muncă avute în vedere sunt cele prevăzute de reglementările în vigoare la 31 decembrie 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006.

Astfel, o interpretare în sens contrar nu poate fi reţinută întrucât ar avea ca efect imposibilitatea aplicării dispoziţiilor legale conform cărora, la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, ţinând seama de faptul că Legea nr. 330/2009 nu reglementează procentele acestor sporuri.

Astfel, având în vedere că, potrivit O.U.G. nr. 27/2006, asistenţii judiciari nu au beneficiat de majorarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru vechimea în funcţie, acest drept salarial nu a putut fi acordat, prin ordin al ministrului justiţiei, nici după data de 1.01.2010, niciunui asistent judiciar.

La data intrării în vigoare a Legii cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, 1 ianuarie 2011, asistenţii judiciari au fost reîncadraţi pe clase de salarizare, avându-se în vedere dispoziţiile art. 16 din Secţiunea a 3 a, respectiv Salarizarea şi celelalte drepturi ale asistenţilor judiciari - Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, din Anexa VI - Familia ocupaţională justiţie, la această lege.

Prin urmare, conform alin. (1) al acestui articol, asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I, nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani.

Prin urmare, la data de 1 ianuarie 2011, asistenţii judiciari au fost reîncadraţi pe clase de salarizare avându-se în vedere vechimea în funcţie, respectiv corespunzător tranşelor 0-3 ani şi 3-5 ani, însă, în ceea ce priveşte drepturile salariale, fiind aplicabile dispoziţiile tranzitorii ale legilor anuale de salarizare, care au prevăzut că nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în Legea cadru nr. 284/2010, asistenţii judiciari nu au beneficiat de drepturi suplimentare pentru vechimea în funcţie.

În ceea ce priveşte suisţinerea recurentului-pârât Ministerul Justiţiei în sensul că instanţa de fond a ignorat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că această parte este emitentul ordinului de salarizare supus controlului judecătoresc şi are calitate procesuală pasivă, dat fiind calitatea acestuia de ordonator de credite.

În considerarea argumentelor expuse, nefiind demonstrată nelegalitatea sentinţei atacate, precum şi faptul că argumentele expuse atât de recurentul-pârât, cât şi de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine casarea hotărârii de fond, nefiind identificate motive de casare, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2442 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2442 din 23 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2022.