Internal insurance guarantee fund damage scales vs. equitable judicial assessment of non-economic loss
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Insurance Guarantee Fund, leaving the lower court's judgment in force, which ordered the Fund to pay the claimant additional material damages (difference in income and meal vouchers) and moral damages. The dispute arose from the claimant's challenge to an administrative decision that partially granted compensation for injuries sustained in a 2015 traffic accident, specifically contesting the calculation of material and moral damages in light of the insolvency of the original insurer. The court rejected the Fund's argument that its internal procedures and medical-day-based calculation criteria constituted a mandatory ceiling for compensation, holding that such internal norms are merely orientative and cannot prevail over the Civil Code's principles of full reparation of damage and equitable judicial assessment of non-economic losses, which require judges to evaluate specific circumstantial factors beyond just the duration of medical care.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 1385 alin. (1) C. civ, art. 1391 din C. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Internal insurance guarantee fund damage scales vs. equitable judicial assessment of non-economic loss: Mai arată că art. 13 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 20587/4.07.20019 solicitând obligarea la diferenţa între suma acordată drept despăgubire totală de 34. 235 RON şi cea care se impune în sumă de 41.809 RON, despăgubiri în urma accidentului suferit în data de 26.11.2015. Reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată în sumă de 550 RON.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 900 din 6 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal - veche a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte în parte decizia nr. 20587/04.07.2019, a stabilit obligaţia pârâtului de a achita reclamantului: daune materiale în cuantum de 5089 RON formate din: 2010,15 RON conform înscrisurilor depuse; 2005 RON diferenţa dintre veniturile realizate anterior accidentului şi cele din perioada concediului medical; 1074 RON contravaloarea tichetelor de masa; daune morale în sumă de 46785 RON; a obligat pârâtul să achite reclamantului diferenţa dintre sumele stabilite şi cele deja achitate. A respins acţiunea pentru diferenţa solicitată ca neîntemeiată. A obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 850 RON reprezentând taxa de timbru şi onorariu avocat.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 900 din 6 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal - veche Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimatilor-reclamanti la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului arată că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 50 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Critică modificarea cuatumului daunelor morale de către instanţa de fond, în condiţiile în care, în cauză, vinovat de producerea accidentului este un asigurat al asigurătorului B. S.A., apreciind că recurentul în mod corect s-a raportat la cuantumul daunelor morale din studiul FPVS, care a stabilit valorile medii ale despăgubirilor acordate cu acest titlu, în urma analizării practicii judecătoreşti la nivelul curţilor de apel din ţară, ceea ce complineşte prevederile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, aplicabile în cauză, ce prevăd că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, daunele morale se au în vedere în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Susţine că, deşi instanţa de fond a confirmat faptul că stabilirea procedurii interne sub forma unui barem pe baza căruia să fie stabilită suma concretă, pornind în mod obiectiv de la situaţii de fapt similare sau asemănătoare, corespunde principiului fundamental al egalităţii, dar, cu toate acestea, a considerat că sumele acordate sunt insuficiente şi le-a majorat, fără a aduce niciun motiv suplimentar pe care recurentul-pârât să nu îl fi avut în vedere.
Recurentul-pârât consideră că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi pe cele ale art. 21 din Norma nr. ASF nr. 16/2015. Arată că potrivit art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5, iar în cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente, creanţele vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resurse financiare.
Mai arată că art. 13 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.
Astfel, arată că din aceste dispoziţii rezultă că FGA protejează creditorii de asigurări de consecinţele insolvenţei, nu faptul că Fondul se substituie asigurătorilor, obligaţiile fondului fiind obligaţii proprii, noi, şi nu o continuare/preluare a obligaţiilor asigurătorilor faliţi, aceste obligaţii fiind limitate atât în timp, la falimentul unui asigurător şi ca plafon de garantare.
Susţine că dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, ce reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea FGA, nu consacră calitatea acestuia de succesor/continuator/mandatar al asiguratorului B. S.A., instituţia având un caracter independent şi statutul juridic de autoritate distinctă. Mai mult, arată că FGA rămâne un terţ faţă de contractul de asigurare RCA care generează obligaţia de plată în sarcina asiguratorului, art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 stipulând că Fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a opera în baza de date CEDAM şi de a elibera certificat privind daunele înregistrate.
Menţionează că acesta este motivul pentru care sumele plătite de FGA ca urmare a soluţionării cererilor de plată sunt înscrise în tabelul creditorilor împotriva asigurătorului falit, conform art. 267 alin. (2) din Legea 85/2014.
Prin urmare, susţine că singurul scop al constituirii şi funcţionării Fondului de Garantare a Asiguraţilor este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător, FGA fiind obligat să procedeze la circumstanţierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind raţiunea introducerii în textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de daune de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015.
Precizează că dreptul de apreciere de care dispune recurentul nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz ori exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigura respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, suma acordată fiind în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.
Recurentul-pârât subliniază faptul că, deşi art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 stabileşte că daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, instanţa de fond nu a făcut nicio referire la jurisprudenţa relevantă şi nici nu a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile şi evitarea îmbogăţirii fără justă cauză, precum şi pe cel al proporţionalităţii dintre prejudiciul suferit şi suma acordată cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit jurisprudenţa ICCJ în ce priveşte soluţionarea cererilor privind despăgubirile morale.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
La data de 25.11.2015 intimatul-reclamant a fost victima unui accident de circulaţie produs din culpa conducătorului autoturismului cu nr. de înmatriculare x
La data producerii accidentului autoturismul menţionat era asigurat la S.C. B. S.A..
Prin raportul constatator medico-legal nr. 1599/II/b/362-2015/29.01.2016 întocmit de Serviciul Medico-Legal Satu Mare s-a stabilit că leziunile traumatice suferite de reclamant necesită 70-75 zile de îngrijiri medIcale, timp în care se include şi extragerea în viitor a materialului de osteosinteză.
Prin ordonanţa din 16.03.2016 Parchetul de pe lână Judecătoria Satu Mare a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârşirea nfracţunii de vătămare corporală din culpă.
Intimatul-reclamantul a formulat acţiune în despăgubiri împotriva S.C. B. S.A.. asiguratorul persoanei vinovate de producerea accidentului.
Ca urmare a deschiderii procedurii falimentului faţă de S.C. B. S.A.., prin încheierea din data de 02.03.2017, Judecătoria Satu Mare a dispus suspendarea judecării cauzei.
Intimatul-reclamant s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu cererea de plată înregistrată sub nr. x/08.06.2017, solicitând plata de despăgubiri în sumă de 104244 RON.
Cererea de plată a fost soluţionată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor fiind emisă decizia nr. 20587/04.07.2019 prin care au fost admise în parte solicitările intimatului-reclamant, fiind acordată cu titlu de despăgubiri suma de 1985 RON daune materiale şi 32 250 RON daune morale, fiind respinsă cererea pentru diferenţa solicitată ca neîntemeiată.
Prin cererea de chemare în judecată intimatul-reclamant contestă legalitatea deciziei nr. 20587/04.07.2019 cu privire la respingerea solicitării de acordare a diferenţei solicitate atât cu privire la daunele materiale cât şi cu privire la daunele morale.
Cu privire la daunele materiale, intimatul-reclamant a precizat că, în urma totalizării sumelor din actele depuse, valoarea despăgubirilor este de 2015 RON şi nu de 1576 RON astfel cum a stabilit recurentul-pârât.
Astfel, instanţa de fond a constatat în mod corect că, se impune anularea parţială a deciziei atacate întrucât cuantumul despăgubirilor materiale acordate potrivit dovezilor depuse de intimatul-reclamant şi avute în vedere de către recurentul-pârât este de 2010,15 RON. A mai precizat intimatul-reclamant, cu privire la diminuarea veniturilor sale, că nu a fost avută în vdere întreaga perioadă a concediului medical de 165 de zile ci doar numărul zilelor de îngrijiri medicale (75 de zile).
Contrar susţinerilor recurentului, sentinţa recurată este legală şi temeinică şi cu privire la aceste aspecte.
Astfel cum reiese din cuprinsul art. 50 alin. (1) lit. a) din Norma ASF nr. 23/2014 în vigoare la data producerii accidentului reclamantul are dreptul la despăgubiri constând în diferenţa dintre veniturile nete şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical.
Cu privire la daunele morale, în cauză, prin cererea de plată adresată recurentului-pârât, intimatul-reclamant a solicitat în mod generic acordarea sumei de 104 244 RON reprezentând daune materiale şi morale, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) respectiv acordarea acestor daune - în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.
Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.
Aşadar, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferit de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.
Aplicând aceste considerente de ordin legislativ şi teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamantă, astfel cum au fost constatate de instanţa de fond, ci a invocat existenţa, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, şi anume numărul de zile de îngrijiri medicale.
Înalta Curte constată că, deşi prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea cerinţelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferinţelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conţinut economic, existenţa şi intensitatea suferinţelor resimţite trebuie privită în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.
Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru acestea.
Aşadar, nu pot fi primite susţinerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.
O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară. Astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avut în vedere de instanţa de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.
În speţă, recurentul-pârât FGA absolutizează valoarea probatorie a documentelor ce indică numărul zilelor de îngrijiri medicale, deşi reclamanta a depus înscrisuri medicale din care rezultă atât existenţa vătămării corporale suferite în urma accidentului rutier, cât suferinţele fizice ulterioare. Totodată, instanţa de control judiciar subliniază că, în raport de condiţia aprecierii rezonabilele, pe o bază echitabilă, prin evaluarea proprie realizată de instanţa, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de judecătorul fondului (conform circumstanţelor particulare ale cauzei) reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, fiind necenzurabilă în calea de atac a recursului.
Prin urmare, se reţine că prima instanţă a apreciat corect incidenţa în cauză şi a altor criterii de evaluare a prejudiciului suferit de intimatul - reclamant, în plus faţă de cel reţinut de recurent.
Pentru aceste considerente, nefiind identificate critici care să atragă aplicabilitatea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 900 din 06 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 martie 2022.