Moral damages assessment: priority of guarantee fund internal procedures over equitable civil liability principles

Şedinţa publică din data de 03 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.06.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Deciziei nr. 20.070/29.05.2019 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 6075 (şase mii şapte zeci şi cinci) RON cu titlu de diferenţă despăgubire pentru daune morale, iar în subsidiar obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emitere unei alte Decizii prin care să se stabilească cuantumul despăgubirilor morale în raport de: gravitatea leziunilor şi consecinţele acestora, practica judecătorească din prezent, culpa exclusivă a persoanei care a cauzat prejudiciul, precum şi nivelul salariului mediu pe economie pe anul 2019. A solicitat totodată plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 731 din 4 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat în parte Decizia nr. 20070/29.05.2019, exclusiv în privinţa cuantumului daunelor morale.; a obligat pârâta la plata către reclamantă a diferenţei de daune morale în sumă de 675 RON; a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei contestate şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 117,50 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 731 din 04 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, precum şi obligarea intimatilor-reclamanti la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, art. 50 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Critică modificarea cuatumului daunelor morale de către instanţa de fond, în condiţiile în care, în cauză, vinovat de producerea accidentului este un asigurat al asigurătorului B. S.A., apreciind că recurentul în mod corect s-a raportat la cuantumul daunelor morale din studiul FPVS, care a stabilit valorile medii ale despăgubirilor acordate cu acest titlu, în urma analizării practicii judecătoreşti la nivelul curţilor de apel din ţară, ceea ce complineşte prevederile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014, aplicabile în cauză, ce prevăd că la stabilirea despăgubirilor în cazul decesului unor persoane, daunele morale se au în vedere în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Susţine că, deşi instanţa de fond a confirmat faptul că stabilirea procedurii interne sub forma unui barem pe baza căruia să fie stabilită suma concretă, pornind în mod obiectiv de la situaţii de fapt similare sau asemănătoare, corespunde principiului fundamental al egalităţii, dar, cu toate acestea, a considerat că sumele acordate sunt insuficiente şi le-a majorat, fără a aduce niciun motiv suplimentar pe care recurentul-pârât să nu îl fi avut în vedere.

Recurentul-pârât consideră că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi pe cele ale art. 21 din Norma nr. ASF nr. 16/2015. Arată că potrivit art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5, iar în cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente, creanţele vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resurse financiare.

Mai arată că art. 13 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Astfel, arată că din aceste dispoziţii rezultă că FGA protejează creditorii de asigurări de consecinţele insolvenţei, nu faptul că Fondul se substituie asigurătorilor, obligaţiile fondului fiind obligaţii proprii, noi, şi nu o continuare/preluare a obligaţiilor asigurătorilor faliţi, aceste obligaţii fiind limitate atât în timp, la falimentul unui asigurător şi ca plafon de garantare.

Susţine că dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, ce reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea FGA, nu consacră calitatea acestuia de succesor/continuator/mandatar al asiguratorului B. S.A., instituţia având un caracter independent şi statutul juridic de autoritate distinctă. Mai mult, arată că FGA rămâne un terţ faţă de contractul de asigurare RCA care generează obligaţia de plată în sarcina asiguratorului, art. 9 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015 stipulând că Fondul nu preia funcţiile unui asigurător şi nu are obligaţia de a opera în baza de date CEDAM şi de a elibera certificat privind daunele înregistrate.

Menţionează că acesta este motivul pentru care sumele plătite de FGA ca urmare a soluţionării cererilor de plată sunt înscrise în tabelul creditorilor împotriva asigurătorului falit, conform art. 267 alin. (2) din Legea 85/2014.

Prin urmare, susţine că singurul scop al constituirii şi funcţionării Fondului de Garantare a Asiguraţilor este acela de garantare a creditorilor de asigurări în cazul falimentului unui asigurător, FGA fiind obligat să procedeze la circumstanţierea dosarelor de daune, acordând doar suma constituită în dauna efectiv suferită, aceasta fiind raţiunea introducerii în textul de lege a obligativităţii instrumentării distincte, proprii, a dosarelor de daune de către FGA, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 şi art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015.

Precizează că dreptul de apreciere de care dispune recurentul nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz ori exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigura respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, suma acordată fiind în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Recurentul-pârât subliniază faptul că, deşi art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 stabileşte că daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, instanţa de fond nu a făcut nicio referire la jurisprudenţa relevantă şi nici nu a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile şi evitarea îmbogăţirii fără justă cauză, precum şi pe cel al proporţionalităţii dintre prejudiciul suferit şi suma acordată cu titlu de despăgubire, astfel cum a stabilit jurisprudenţa ICCJ în ce priveşte soluţionarea cererilor privind despăgubirile morale.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, rezultă că intimate-reclamanta a avut calitatea de persoană vătămată în urma producerii unui accident rutier, din culpa conducătorului auto C., asigurat RCA la data evenimentului la societatea B..

În urma declanşării procedurii falimentului împotriva societăţii de asigurare, reclamanta s-a adresat cu cerere de plată a despăgubirilor morale către pârâtul FGA, în temeiul Legii nr. 213/2015, solicitând plata sumei de 5000 Euro, daune morale.

Prin Decizia nr. 20070/29.05.2019 a pârâtului a fost încuviinţată în parte cererea, fiind stabilite daune morale în cuantum de 125 RON/zi de îngrijiri medicale, prin raportare la Procedura internă de soluţionare amiabilă a cererilor de acordare a daunelor, aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018 a FGA.

Potrivit art. 49 pct. 1 lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România". În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Aşadar, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferit de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aplicând aceste considerente de ordin legislativ şi teoretic la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs, pârâtul FGA nu a contestat urmările negative suferite de reclamantă, astfel cum au fost constatate de instanţa de fond, ci a invocat existenţa, conform procedurii interne, a unui singur criteriu pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, şi anume numărul de zile de îngrijiri medicale.

Înalta Curte constată că, deşi prin elaborarea procedurii interne, recurentul-pârât a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, procedura internă trebuie corelată cu principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor naţionale, care poate justifica depăşirea cerinţelor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA. Durata îngrijirilor medicale, indicată printr-un certificat medico-legal sau un raport de expertiză, este pertinentă în stabilirea daunelor acordate pentru compensarea suferinţelor morale, însă nu reprezintă un criteriu unic, atât timp cât, fiind lezate valori fără conţinut economic, existenţa şi intensitatea suferinţelor resimţite trebuie privită în raport de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătorilor, ci garantează în condiţiile şi limitele prevăzute de Legea nr. 213/2015 plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, însă o atare concluzie nu înlătură aplicabilitatea prevederilor C. civ. cu privire la modalitatea de determinare a existenţei şi întinderii prejudiciilor cauzate persoanelor îndreptăţite să primească despăgubiri pentru acestea.

Aşadar, nu pot fi primite susţinerile recurentului, care a invocat procedura internă, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale, întrucât normele interne, reprezentate de Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

O reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport cu o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară. Astfel, nivelurile prevăzute în Procedura invocată reprezintă cel mult repere orientative, nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate în Anexe cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei Fondului şi subsecvent instanţelor de judecată. Procedura internă a recurentului poate fi avut în vedere de instanţa de judecată la stabilirea cuantumului despăgubirilor, dar nu în mod exclusiv.

În speţă, recurentul-pârât FGA absolutizează valoarea probatorie a documentelor ce indică numărul zilelor de îngrijiri medicale, deşi reclamanta a depus înscrisuri medicale din care rezultă atât existenţa vătămării corporale suferite în urma accidentului rutier, cât suferinţele fizice ulterioare. Totodată, instanţa de control judiciar subliniază că, în raport de condiţia aprecierii rezonabilele, pe o bază echitabilă, prin evaluarea proprie realizată de instanţa, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de judecătorul fondului (conform circumstanţelor particulare ale cauzei) reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, fiind necenzurabilă în calea de atac a recursului.

Prin urmare, se reţine că prima instanţă a apreciat corect incidenţa în cauză şi a altor criterii de evaluare a prejudiciului suferit de intimata - reclamantă, în plus faţă de cel reţinut de recurent.

În concluzie, reclamanta fiind îndreptăţită, în temeiul Legii nr. 213/2015, la repararea prejudiciului moral, se constată că în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la plata daunelor morale în cuantumul acordat.

Nefondate sunt şi criticile prin care recurentul a invocat faptul că prima instanţă a încălcat principiului contradictorialităţii corelativ cu încălcarea dreptului la apărare, prin aceea că, în opinia părţii, a refuzat să analizeze temeinicia şi legalitatea susţinerilor sale, în sensul stabilirii în mod corect a sumelor datorate cu titlu de daune morale. Instanţa de control judiciar nu identifică o încălcare de către prima instanţă a principiilor dreptului la apărare şi a contradictorialităţii, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, respectiv, cele referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă. Judecătorul fondului a analizat susţinerile şi apărările formulate pe parcursul procesului şi a încuviinţat probele solicitate de către părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 237 alin. (2) pct. 7 din C. proc. civ., toate părţile având posibilitatea de a uza de garanţiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-şi susţine poziţia asupra problemelor de fapt şi de drept deduse judecăţii. Totodată, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată.

Instanţa reţine că intimata-reclamantă trebuia încadrată spre nivelul maxim al despăgubirilor, iar nu spre nivelul minim, cum a procedat recurentul, dat fiind că în privinţa acesteia se constată că deşi a suferit vătămări minore, potrivit Raportului de expertiză medico-legale aceasta a rămas cu semne permanente în urma accidentului, constând în cicatrici în zona scalpului şi sub comisura bucală, acestea nefiind "vindecabile" în sensul Procedurii probată prin Decizia nr. 74/2018.

Pe cale de consecinţă, instanţa în mod corect a apreciat că trebuia recunoscut intimatei-reclamante dreptul la acordarea unor despăgubiri morale orientate spre nivelul de 200 RON/zi de îngrijiri medicale, ceea ce conduce la un cuantum total al despăgubirilor în sumă de 1800 RON, iar nu de doar 1125 RON, cum s-a stabilit prin actul administrativ contestat.

Cât priveşte criticile aduse de recurent soluţiei primei instanţe de admitere a cererii reclamantei de acordare a daunelor morale în cuantum de 675 RON, RON, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, întrucât nu se poate reţine că obligarea recurentului la plata acestei sume excede controlului legalităţii deciziei contestate.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru aceste considerente, nefiind identificate critici care să atragă aplicabilitatea motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 731 din 04 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2022.