Prescription of right to enforce administrative judgment under Law 554/2004 and Decree 167/1958

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 11.12.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş, a solicitat executarea silită a sentinţei nr. 166/F-C/14.11.2008, definitivă în dosarul nr. x/2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş a invocat excepţiile de necompetenţă generală a Curţii de Apel, a lipsei calităţii sale procesuale pasive, a lipsei de interes şi a lipsei de obiect a cererii, iar la termenul din data de 09.02.2021, din oficiu, instanţa a invocat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 163/F-CONT din 2 martie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Piteşti, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş al Ministerului Afacerilor Interne; a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită; a respins, ca prescrisă, cererea de executare silită a sentinţei nr. 166/14.11.2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2008, formulată de contestatorul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş al Ministerului Afacerilor Interne.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurentul-reclamant susţinând că prezenta cererea de chemare în judecată a ajuns la secţia de contencios administrativ cu nerespectarea dispoziţiilor art. 22,24,25 alin. (2) din Legea Contenciosului. Recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Piteşti ca instanţa de executare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată în temeiul art. 24-25 din Legea nr. 554/2004, reclamantul solicitând obligarea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş la punerea în executare a sentinţei nr. 166/14.11.2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2008, definitivă prin Decizia nr. 3255/11.06.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Legea contenciosului administrativ prevede o reglementare specială în ceea ce priveşte executarea hotărârilor pronunţate în materia contenciosului administrativ, derogatorie de la norma generală cuprinsă în C. proc. civ.:

"Art. 24 - Obligaţia executării: (1)*) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 906 din C. proc. civ.

(4)*) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

(5)*) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor.

Art. 25 - Instanţa de executare

(1) Instanţa de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ), instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancţiunea şi penalităţile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie şi de încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc.

(2) Cererile prevăzute la art. 24 alin. (3) şi (4) se judecă în camera de consiliu, de urgenţă, şi sunt scutite de taxa judiciară de timbru. Procedura prevăzută la art. 200 şi 201 din C. proc. civ. nu este aplicabilă. Întâmpinarea este obligatorie şi se depune la dosarul cauzei cu cel puţin 3 zile înainte de termenul de judecată. Reclamantul va lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării de la dosarul cauzei. Instanţa poate acorda un nou termen de judecată în cazul în care reclamantul solicită amânarea pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării.

(3) Hotărârile pronunţate în condiţiile art. 24 alin. (3) şi (4) sunt supuse numai recursului, în termen de 5 zile de la comunicare.

(4) Prevederile alin. (1) - (3) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru punerea în executare a hotărârilor de contencios administrativ date pentru soluţionarea litigiilor ce au avut ca obiect contracte administrative."

Din economia dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că cererea de punere în executare a hotărârii prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative se adresează instanţei de executare, aceasta fiind, conform art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea 554/2004, instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, în speţă, Curtea de Apel Piteşti.

Prin urmare, susţinerile recurentului care vizează aceste aspecte nu pot fi reţinute.

Prin Sentinţa recurată, cererea introductivă de instanţă a fost respinsă deoarece a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, întrucât interesul în promovarea acţiunii şi existenţa obiectului cererii nu poate fi analizat decât faţă de un drept ce mai poate fi valorificat pe cale judiciară.

Astfel, instanţa reţine că, potrivit art. 24 alin. (3) şi (1) din Legea nr. 554/2004, cererea contestatorului este supusă unui termen de prescripţie care începe să curgă de la împlinirea a 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, fiind exclusă de plano ipoteza unui drept imprescriptibil de a cere executarea silită. De altfel, situaţia este similară şi în cazul acţiunii prevăzute la art. 24 alin. (4) din Legea 554/2004.

De asemenea, instanţa reţine că prescripţia extinctivă are natura juridică a unei sancţiuni civile, creditorul neglijent pierzându-şi o parte dintre mijloacele juridice de ocrotire a dreptului său subiectiv nevalorificat în termenul prevăzut de lege, fiind necesar a se face distincţia între prescripţia dreptului material la acţiune şi prescripţia dreptului de a cere executarea silită, în această ultimă ipoteză, regăsită în prezenta cauză, sancţionându-se lipsa de diligenţă a creditorului ulterior obţinerii titlului executoriu. Astfel, contrar susţinerilor recurentului, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 2502 C. civ. referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune, acesta aflându-se în etapa ulterioară obţinerii titlului executoriu, solicitând executarea acestuia.

Concret, recurentul a solicitat punerea în executare a unei hotărâri rămase definitivă la 11.06.2009, ca atare, faţă de dispoziţiile art. 24 din Legea 554/2004, termenul de prescripţie a început să curgă sub imperiul Decretului nr. 167/1958, coroborat cu prevederile vechiul C. proc. civ., întrucât, potrivit art. 6 alin. (4) din Legea 71/2011, "Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit."

Potrivit art. 6 din Decretul nr. 167/1958, "Dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani, iar în raporturile dintre organizaţiile socialiste, de un an." Această dispoziţie constituie dreptul comun în materia prescripţiei dreptului material de a cere executarea silită, care se completează cu dispoziţiile speciale ale art. 405 din vechiul C. proc. civ. (în vigoare la data începerii curgerii termenului de prescripţie), care instituie, în mod identic, un termen de 3 ani de zile pentru dreptul de a cere executarea silită.

În concluzie, instanţa reţine că termenul de prescripţie pentru a cere executarea silită este de 3 ani şi începe să curgă de la expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În cauza de faţă, în raport de data introducerii prezentei acţiuni, 10.12.2020, corect, s-a reţinut că, termenul de prescripţie de trei ani este în mod evident împlinit şi depăşit.

În considerarea argumentelor expuse, nefiind demonstrată nelegalitatea sentinţei atacate, precum şi faptul că argumentele expuse de recurent în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine casarea hotărârii de fond, nefiind identificate motive de casare, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 163/F-CONT din 2 martie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 martie 2022.