Securitate officer designation upheld as appeal against lower court ruling fails
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's ruling that the defendant was a Securitate officer for the purposes of O.U.G. No. 24/2008. The case originated from an action by the National Council for the Study of the Securitate Archives seeking a declaration of the defendant's status as a Securitate worker. The Court rejected the appellant's procedural and substantive arguments, holding that the lower court's decision was properly reasoned and that the cumulative conditions of art. 2 lit. a) of O.U.G. No. 24/2008 were satisfied, as the defendant, a former major and head of the Judicial Service, had directly participated in the informative surveillance of a physics professor, thereby suppressing fundamental rights to private life and free expression without legitimate aims or proportionality. The decision is final.
Legislator headnote
AI generatedart. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Securitate officer designation upheld as appeal against lower court ruling fails: No. 24/2008. The case originated from an action by the National Council for the Study of the Securitate Archives seeking a declaration of the defendant's status as a Securitate worker. The Court rejected the appellant's procedural and substantive arguments, holding that the lower court's decision was properly reasoned and that the cumulative conditions of art. 2 lit. a) of O.U.G. No. 24/2008 were satisfied, as the defendant, a former major and head of the Judicial Service, had directly participated in the informative surveillance of a physics professor, thereby suppressing fundamental rights to private life and free expression without legitimate aims or proportionality. The decision is final.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeal as unfounded.
Procedural ground for the court to decide on the appeal in administrative matters.
Full text
Şedinţa publică din data de 3 martie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, la data de 12.07.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pârâtul A., solicitând să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 680 din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtului.
3. Calea de atact exercitată în cauză
Recurentul-pârât critică sentinţa în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din Codul de procedură, susţinând, în esenţă, că instanţa fondului nu a analizat argumentele sale în combaterea acţiunii, pronunţând o hotărâre nemotivată sub acest aspect (art. 488 alin. (1) pct. 6); instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, recurentul-pârât considerând că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de norma legală menţionată (art. 488 alin. (1) pct. 8).
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
În combaterea susţinerilor invocate de recurent, instanţa de recurs reţine că hotărârea recurată este motivată şi nu cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei.
Argumentele şi apărările recurentului-pârât au fost analizate de către instanţa fondului, dovadă în acest sens este faptul că raţionamentul instanţei, a pornit de la argumentele invocate de pârât în întâmpinare.
Mai mult decât atât, nu există contradicţie între considerente şi dispozitiv în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie, însă, in dispozitiv, instanţa s-a oprit la soluţia contrară. În speţă, soluţia din dispozitiv este conformă celor expuse în considerente; sentinţa nu cuprinde considerente contradictorii, străine cauzei.
În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziiţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa reţine că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările şi completările ulterioare, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al securităţii.
Astfel, în ceea ce priveşte analiza condiţiilor prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 în cazul recurentului-pârât, instanţa constată că lucrătorul Securităţii a fost definit de legiuitor ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv de ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
Prima condiţie prevăzută de textul legal ("persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989"), aşa cum a reţinut şi instanţa de fond este îndeplinită în cauză, în contextul în care recurentul-pârât a avut gradul de maior şi funcţia de şef aş Serviciului Judiciar din cadrul IJ Galaţi (1981), calitate în care a participat în mod direct la urmărirea informativă a domnului B., profesor de fizică la Grupul Şcolar Industrial Energetic din Galaţi.
Şi cea de-a doua condiţie legală ("în calitatea menţionată la punctul 1, persoana să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului") este îndeplinită în cauză, în contextul în care măsurile întreprinse de către pârât au încălcat dreptul la viaţă privată şi la libera exprimare.
Înalta Curte constată că măsurile dispuse de către recurentul-pârât au avut ca obiectiv inclusiv aspecte din viaţa privată a celui urmărit informativ, poziţia acestuia faţă de politica partidului comunist şi a orânduirii sociale din ţara noastră, opiniile şi afirmaţiile cu caracter politic, iar nu aspecte care ar fi putut viza siguranţa naţională sau prevenirea săvârşirii unor infracţiuni contra statului şi a economiei naţionale. Urmărirea domnului B., sub pretextul unor fapte de drept comun, maschează reprimarea unei persoane animată de concepţii anticomuniste şi antitotalitare.
Prin măsurile întreprinse, recurentul-pârât a luat la parte la derularea unor activităţi specifice mecanismului de supraveghere poliţienească extrem de intrusiv în viaţa privată a celor urmăriţi şi a realizat o încălcare nelegitimă şi disproporţionată a dreptului la viaţă privată şi a libertăţii de exprimare. Contrar susţinerilor recurentului, este evident că prin aceste acţiuni s-au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamental ale omului, fără a se urmări un scop legitim şi fără a se păstra un raport just de proporţionalitate.
Inalta Curte subliniază că nu pot fi primite susţinerile recurentului din recurs, întrucât din punctul de vedere al legiuitorului este irelevant dacă aceste încălcări sau limitări aveau susţinere legală sau regulamentară. Cu alte cuvinte, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile şi ordinele superiorilor din acea vreme, a instrumentat un dosar, încălcând pe motive politice drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, stipulate de Constituţia de la acea dată şi de pactele internaţionale la care România era parte, se înscrie în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul art. 2 lit. a).
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 680 din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 martie 2022.