Salariation of temporarily delegated judicial leadership positions: interpretation of the 2022 salary framework and protection of pre-existing executive salaries

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.04.2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând instanţei:

1. anularea Ordinului nr. 816/C din 20.02.2019, comunicat la data de 25.02.2019;

2. obligarea intimatului la emiterea unui nou ordin de salarizare cu acordarea indemnizaţiei cuvenite pentru funcţia de preşedinte de judecătorie, începând cu data de 11.01.2019, respectiv a indemnizaţiei de încadrare maximă corespunzătoare unui judecător cu grad de tribunal, vechime în funcţie peste 20 de ani, gradaţia 5, majorată cu 8%, conform art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII, secţiunea a 2 a din Legea nr. 153/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 661 din 28 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A fost anulat Ordinul nr. 816/C/20.02.2019 emis de pârât.

A fost obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin de salarizare a reclamantului cu acordarea indemnizaţiei cuvenite pentru funcţia de preşedinte de judecătorie începând cu 11.01.2019, respectiv a indemnizaţiei de încadrare maximă corespunzătoare unui judecător cu grad de tribunal, vechime în funcţie de peste 20 de ani, gradaţia 5, majorată cu 8%.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, a invocat dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Cap. VIII, secţiunea a 2-a din anexa V din Legea nr. 153/2017 şi a arătat că, începând cu 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor se majorează cu 25% faţă de nnivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25 din lege, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, indemnizaţiile de încadrare pentru anul sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

La stabilirea structurii drepturilor salariale cuvenite reclamantului în luna decembrie 2017 au fost avute în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2006. Astfel, salarizarea preşedintelui, vicepreşedintelui şi preşedintelui de secţie din cadrul tribunalului s-a făcut conform lit. a) pct. 20, 21, 22 din Anexa 1 la ordonanţă, care prevede coeficienţii de 17,000, 16,500, 16,000, mai mari decât pentru funcţia de judecător la aceste instanţe, şi anume 15,000 la tribunal.

Ca atare, începând cu 20.02.2019, data numirii în funcţie a reclamantului, respectiv în funcţia de vicepreşedinte a Judecătoriei Pogoanele prin ordinul atacat, au fost stabilite drepturile salariale conform prevederilor legale arătate.

S-a comparat indemnizaţia corespunzătoare gradului profesional, începând cu 01.01.2019 (19184 RON în cazul judecătorilor cu grad de tribunal cu vechime în funcţie de peste 20 de ani şi gradaţie 5), cu indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere, îndepând cu 01.01.2019 (18303 RON în cazul funcţiei de preşedinte de judecătorie), şi s-a acordat cea mai favorabilă (cea aferentă funcţiei de execuţie, respectiv cea aferentă gradului de tribunal, respectiv 19184 RON); totodată, s-a comparat venitul total brut corespunzător, rezultând că acesta este mai favorabil în situaţia judecătorilor cu grad de tribunal cu vechime în funcţie de peste 20 de ani şi gradaţie 5 care ocupă funcţia de conducere de preşedinte de judecătorie.

A concluzionat recurentul că, dacă s-ar respecta soluţia nelegală a instanţei de fond, s-ar ajunge ca reclamantul să aibă o indemnizaţie egală cu cea a unui judecător cu funcţie de vicepreşedinte din cadrul tribunalului, fără a îndeplini această funcţie, şi nu cea similară unui preşedinte de judecătorie, cum este în realitate, ceea ce este împotriva spiritului şi Legii nr. 153/2017.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare, ci a depus note scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 816/C din 20.02.2019, precum şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare cu acordarea indemnizaţiei cuvenite pentru funcţia de preşedinte de judecătorie, începând cu data de 11.01.2019, respectiv a indemnizaţiei de încadrare maximă corespunzătoare unui judecător cu grad de tribunal, vechime în funcţie peste 20 de ani, gradaţia 5, majorată cu 8%, conform art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII, secţiunea a 2 a din Legea nr. 153/2017.

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 53/2017 fac referire strict la indemnizaţia lunară de încadrare şi alte drepturi salariale corespunzătoare unei funcţii de execuţie pe care o deţin judecătorii şi procurorii numiţi în funcţii de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor, pe de o parte excluzându-se situaţia delegării acestora în funcţii de conducere (situaţia incidentă în prezenta cauză). Pe de altă parte, aceste dispoziţii legale nu fac referire la sporul aferent funcţiei de conducere, referindu-se strict la indemnizaţia lunară de încadrare şi la drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie. Astfel, prima instanţă a apreciat ca fiind pertinente argumentele reclamantului potrivit cărora dispoziţiile art. 10 alin. (2) se referă doar la modalitatea de calcul a indemnizaţiei aferente funcţiei de execuţie deţinute şi nu la baza de calcul corespunzătoare instanţei în care judecătorul exercită prin delegare temporară funcţia de conducere.

Împotriva hotărârii primei instanţe a exercitat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici apreciate de instanţa de control judiciar ca fiind întemeiate.

Prin OMJ nr. 816/C/20.02.2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018 şi văzând Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 5/10.01.2019, cu privire la delegarea în funcţia de preşedinte al Judecătoriei Pogoanele a domnului judecător A., începând cu data de 11.01.2019, până la ocuparea funcţiei prin concurs sau examen, în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni, au fost calculate drepturile salariale ale acestuia, după cum urmează:

- o indemnizaţia de încadrare brută lunară de 19.184 RON;

- un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 2.711 RON;

- un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 2.374 RON.

Pentru a emite acest Ordin, pârâtul Ministerul justiţiei a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reţinând în esenţă că în situaţia judecătorilor care ocupă funcţii de conducere şi au un alt grad profesional decât gradul instanţei unde exercită funcţia de conducere se impune aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Cap. VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora "judecătorii şi procurorii numiţi în funcţii de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor îşi păstrează indemnizaţia lunară de încadrare şi celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie pe care o deţin, dacă acestea sunt mai favorabile."

Pârâtul a considerat că, în situaţia comparării indemnizaţiei corespunzătoare gradului profesional începând cu data de 01.01.2019 cu indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere, aceea de preşedinte de judecătorie, se poate concluziona că cea mai favorabilă indemnizaţie este aceea aferentă funcţiei de execuţie, respectiv cea aferentă gradului de tribunal.

Ca urmare, prin ordinul contestat, reclamantului i-au fost păstrate drepturile salariale de care beneficia anterior numirii în funcţia de preşedinte de judecătorie, respectiv cele corespunzătoare funcţiei de judecător de tribunal, în aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, deoarece erau mai favorabile.

Intimatul-reclamant a susţinut că aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 ar fi presupus, începând cu data de 11.01.2019, potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 153/2017, să beneficieze de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei al cărui grad îl deţine, şi anume de tribunal, majorată cu 8%. Alin. 2 al art. 10 trebuie relaţionat doar de modalitatea de calcul a indemnizaţiei, în sensul că baza de calcul la care trebuie aplicată majorarea este reprezentată de indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de execuţie deţinute, iar nu de cea corespunzătoare instanţei în care judecătorul exercită funcţia de conducere.

Modalitatea de calcul a indemnizaţiei de încadrare aferente funcţiei de conducere de Preşedinte al Judecătoriei Pogoanele, sugerată de reclamant, nu reprezintă o corectă aplicare a Legii nr. 153/2017, ci, dimpotrivă, o încălcare a acesteia, astfel că în mod nelegal a fost validat acest raţionament de către prima instanţă.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii 153/2017 stabilesc faptul că judecătorii şi procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde exercită funcţia de conducere, majorate cu procente de la 2% până la 13%, însă, sintagma "indemnizaţia de încadrare maximă" trebuie înţeleasă prin raportare la Cap. I lit. b) din Anexa V a Legii-cadru de salarizare, unde se arată, fără echivoc, referirea la anul 2022, ca reper temporal pentru indemnizaţiile de încadrare prevăzute de Legea nr. 153/2017.

Însă, până la momentul anului 2022, aplicarea Legii nr. 153/2017 presupune strict creşterile etapizate prevăzute de art. 38 din lege, aplicate ca atare prin ordinul contestat de intimatul-reclamant şi numai în măsura în care aceste creşteri sau alte majorări salariale reglementate conduc la atingerea sau depăşirea nivelului indemnizaţiilor de încadrare stabilite potrivit legii pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Ca atare, indemnizaţia de încadrare maximă, la care se referă art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 nu este alta decât cea rezultată din aplicarea dispoziţiilor lit. b) din Capitolul I al aceleiaşi Anexe, prevederi cu aplicabilitate începând cu anul 2022 sau, excepţional, în condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, ipoteză în care nu se regăseşte însă intimatul-reclamant.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Anexa V, Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, relevă nelegalitatea sentinţei civile atacate, din perspectiva modului în care judecătorul fondului a aplicat legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Şi aceste dispoziţii, care prevăd că judecătorii şi procurorii numiţi în funcţii de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor îşi păstrează indemnizaţia lunară de încadrare şi celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie pe care o deţin, dacă acestea sunt mai favorabile, trebuie înţelese tot în contextul aplicării legii-cadru, ele având sens numai în cazul în care devin aplicabile efectiv prevederile Anexei V ale Legii nr. 153/2017.

Aşa cum s-a arătat în precedent, odată cu aplicarea prevederilor Anexei V a legii-cadru de salarizare, indemnizaţiile pentru judecătorii şi procurorii care exercită funcţii de conducere vor fi stabilite potrivit unui algoritm de calcul propriu legii în discuţie, şi anume prin raportare la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde se exercită funcţia de conducere şi la procentele de majorare, de la 2% până la 13%.

Aşadar, nu este exclusă posibilitatea ca o funcţie de conducere la o anumită instanţă, în speţă Judecătoria Pogoanele, să fie ocupată de un judecător care deţine o funcţie de execuţie, dar un grad profesional ce-l îndreptăţeşte la o indemnizaţie de încadrare superioară celei maxime pentru funcţii de execuţie la nivelul instanţei respective.

În situaţia evidenţiată, aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 ar avea ca efect o scădere a nivelului drepturilor salariale de care judecătorul cu funcţie de conducere a beneficiat sau ar beneficia pe un post de execuţie în cadrul aceluiaşi articol, situaţie ce s-a urmărit a fi eliminată tocmai prin menţinerea în plată a drepturilor salariale mai favorabile.

În acest sens trebuie interpretate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017, şi nu în acela conform căruia principiul aplicării legii mai favorabile ar permite o alternativă între aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 şi cele reprezentate de Anexa nr. V din aceeaşi lege, cu relevanţă în materia funcţiilor de conducere din instanţe.

Prezintă relevanţă sub acest aspect considerentele Deciziei nr. 260/2017 a Curţii Constituţionale a României, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 alin. (2) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care sunt identice cu prevederile art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Aşadar, în cadrul controlului de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale amintite, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: "15. (. . . . . . . . . .) dispoziţiile de lege criticate prevăd că judecătorii şi procurorii numiţi în funcţii de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor îşi păstrează indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie pe care o deţin, "dacă acestea sunt mai favorabile". Astfel, dispoziţiile de lege criticate instituie o măsură de protecţie în favoarea magistraţilor numiţi în funcţii de conducere, aşa încât această numire să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul.

16. În speţă, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate îndeplineşte o funcţie de conducere la o instanţă inferioară celei al cărei grad îl deţine corespunzător funcţiei de execuţie (având grad de judecător de curte de apel, este preşedinte de judecătorie), indemnizaţia sa lunară fiind mai mare decât cea a unui judecător cu grad de judecătorie care ar fi ocupat funcţia de preşedinte al acestei instanţe. În aceste condiţii, autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate - în măsura în care sunt interpretate în sensul că distinct de drepturile salariale corespunzătoare gradelor profesionale nu se acordă drepturile salariale cuvenite funcţiei de conducere - contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii. 17. (. . . . . . . . . .), Curtea constată că, în mod contrar susţinerilor autoarei excepţiei, dispoziţiile de lege contestate nu prevăd că nu se acordă drepturile salariale cuvenite funcţiei de conducere, ci doar introduc o reglementare în favoarea judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere, aşa încât această numire să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul.

Curtea reţine că introducerea unei dispoziţii legale de protecţie, astfel încât numirea în funcţii de conducere să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul, a fost determinată de specificul sistemului de salarizare a judecătorilor şi procurorilor dat de acordarea indemnizaţiei de încadrare stabilite în raport cu gradul şi cu funcţia deţinute şi de inexistenţa unei indemnizaţii de conducere distincte.

18. Astfel, ţinând cont şi de existenţa posibilităţii unor judecători sau procurori cu grad de instanţe/parchete superioare de a candida pentru funcţii de conducere la instanţe/parchete inferioare, salarizate inferior faţă de funcţiile de execuţie de la instanţele superioare, legiuitorul a considerat necesară introducerea unei dispoziţii de lege de protecţie, aşa încât numirea în funcţiile de conducere, în aceste cazuri, să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul. Or, în lipsa măsurii de protecţie prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, indemnizaţia lunară obţinută de autoarea excepţiei ar trebui să fie mai mică, şi anume corespunzătoare celei prevăzute de lege pentru funcţia de preşedinte de judecătorie".

În aceste condiţii, având în vedere că nu s-au conturat şi demonstrat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat potrivit argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc, în mod nemijlocit, la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanţei de control judiciar, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât, sens în care va admite demersul judiciar al acestuia şi va reforma sentinţa de fond recurată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 661 din 28 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 661 din 28 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 martie 2022.