Liability of administrative investigation committee members for exceeding statutory deadline; admissibility of unexamined procedural and fault defenses in appeal

Şedinţa publică din data de 3 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată sub nr. x/2016 iniţial pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române, au solicitat anularea Hotărârii nr. 90/15.08.2016, pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, a Hotărârii nr. x/09.05.2016 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, precum şi a Deciziilor de imputare nr. x/01.03.2016, x/01.03.2016, x/01.03.2016 şi nr. x/01.03.2016.

Prin sentinţa nr. 322/Fca/2017 din 23.02.2017 pronunţată de Tribunalul Brăila a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi s-a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Curţii de Apel Galaţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 24.03.2017 sub acelaşi număr.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 55/F din 30 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, după prezentarea situaţiei de fapt, au arătat că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Au invocat prevederile art. 180, 181 şi 183 din C. proc. civ. şi au arătat că au depus cererea la 24.08.2015, în interiorul termenului de efectuare a cercetării administrative la conducerea unităţii, aceasta fiind expediată către IGPR cu poşta militară.

Au susţinut recurenţii că O.G. nr. 121/1998 şi Instrucţiunile MAI 114/2013 nu prevăd o altă modalitate de calcul a termenului în care se putea cere prelungirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative, diferită de cea stabilită de codul de procedură.

În aceste condiţii, în opinia recurenţilor, dispoziţia IGPR nr. 585491 postată în reţeaua Intrapol la 23.07.2014 prin care se stabileşte un alt mod de calcul al termenului nu poate fi avută în vedere deoarece o derogare de la norma generală poate fi făcută doar prin lege.

Recurenţii au arătat că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit normele de drept referitoare la stabilirea şi calcularea termenelor, dând eficienţă unei dispoziţii interne în defavoarea C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., au arătat recurenţii că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază respingerea apărărilor referitoare la neîndeplinirea condiţiilor pentru a fi emise deciziile de imputare contestate. Astfel, au arătat recurenţii că, pentru a se putea imputa paguba membrilor comisiei, textul de lege prevede existenţa vinovăţiei acestora pentru neefectuarea cercetării administrative în termen, condiţie care nu este îndeplinită în speţă, iar instanţa de fond nu a analizat în niciun fel acest motiv.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliţiei Române a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, în raport de prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-pârâţi, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să o respingă, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate de recurenţi pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat anularea Hotărârii nr. 90/15.08.2016, pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, a Hotărârii nr. x/09.05.2016 pronunţată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, precum şi a Deciziilor de imputare nr. x/01.03.2016, x/01.03.2016, x/01.03.2016 şi nr. x/01.03.2016.

Prin deciziile de imputare nr. 422269/01.03.2016, nr. x/01.03.2016, x/01.03.2016 şi nr. x/01.03.2016, emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române, s-a dispus imputarea în sarcina reclamanţilor a următoarelor sume:

- suma de 141,31 RON, în sarcina comisar şef de poliţie A. (decizia de imputare nr. 422269/01.03.2016);

- suma de 151,42 RON, în sarcina comisar şef de poliţie B. (decizia de imputare nr. x/01.03.2016);

- suma de 115,43 RON, în sarcina comisar şef de poliţie C. (decizia de imputare nr. x/01.03.2016);

- suma de 104,28 RON, în sarcina inspector principal de poliţie D. (decizia de imputare nr. x/01.03.2016);

Prin Hotărârea nr. x din 09.05.2016 Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a respins contestaţiile introduse de A., B., C. şi D., cu menţinerea deciziilor de imputare.

Prin Hotărârea nr. 90 din 15.08.2016 emisă de Comisia de Jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au fost respinse plângerile formulate de B., C., A. şi D. împotriva Hotărârii nr. x din 09.05.2016 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins acţiunea ca neîntemeiată. În motivarea acestei soluţii, în esenţă, a apreciat că în mod corect s-a reţinut prin actele contestate în cauză faptul că membrii comisiei de cercetare administrativă numiţi în baza Dispoziţiei zilnice a inspectorului sef al I.P.J. Brăila nr. 797/29.06.2015, modificată si completată prin Dispoziţia nr. 800/02.07.2015, prin omisiunea de a finaliza cercetarea administrativă în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, sunt în culpă în mod egal (în forma că nu au prevăzut, deşi trebuia şi puteau să prevadă rezultatul omisiunilor) pentru consumarea termenului de 60 de zile privind efectuarea cercetării administrative dispuse la nivelul I.P.J. Brăila, în lipsa existenţei aprobării de către I.G.P.R. a cererii de prelungire a termenului de efectuare a cercetării administrative.

Recurenţii au formulat critici subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arătând că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază respingerea apărărilor referitoare la neîndeplinirea condiţiilor pentru a fi emise deciziile de imputare contestate. Astfel, au menţionat recurenţii că, pentru a se putea imputa paguba membrilor comisiei, textul de lege prevede existenţa vinovăţiei acestora pentru neefectuarea cercetării administrative în termen, condiţie care nu este îndeplinită în speţă, iar instanţa de fond nu a analizat în niciun fel acest motiv.

Lecturând hotărârea recurată, instanţa de control judiciar reţine că aceste critici sunt neîntemeiate.

Astfel, instanţa de fond a analizat susţinerile recurenţilor, menţionând la fila x a sentinţei:

"Instanţa constată nefondate susţinerile reclamanţilor privind lipsa de vinovăţie pentru neefectuarea cercetării administrative în termen, având în vedere faptul că dispoziţiile legale incidente prevăd un termen maxim de 60 de zile pentru finalizarea cercetării administrative şi nu impun, prin urmare, în mod imperativ ca membrii comisiei să aibă la dispoziţie un termen de 60 de zile pentru finalizarea cercetării."

Şi cu privire la nota de raport din 24.08.2015 prin care au fost arătate în concret motivele pentru care cercetarea disciplinară nu a putut fi finalizată în termenul de 60 de zile, la care au făcut referire recurenţii, instanţa de fond a reţinut că motivul pentru care s-a solicitat prelungirea termenului pentru finalizarea cercetării administrative a fost faptul că doi dintre poliţiştii care urmau a fi audiaţi efectuau concediul de odihnă, iar un alt poliţist se afla în misiune internaţională, însă aceste împrejurări au fost constatate prin procesul-verbal întocmit de unul dintre membrii comisiei de cercetare (cms. şef C.) abia la data de 24.08.2015, fără a fi prezentată vreo justificare rezonabilă pentru neefectuarea demersurilor în vederea audierii celor trei poliţişti până la acea dată.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii au criticat soluţia instanţei de fond sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept referitoare la stabilirea şi calcularea termenelor, arătând că prima instanţă a dat eficienţă unei dispoziţii interne în defavoarea C. proc. civ.. Astfel, au invocat prevederile art. 180, 181 şi 183 din C. proc. civ. şi au arătat că au depus cererea la 24.08.2015, în interiorul termenului de efectuare a cercetării administrative la conducerea unităţii, aceasta fiind expediată către IGPR cu poşta militară. Au precizat recurenţii că O.G. nr. 121/1998 şi Instrucţiunile MAI 114/2013 nu prevăd o altă modalitate de calcul a termenului în care se putea cere prelungirea termenului pentru efectuarea cercetării administrative, diferită de cea stabilită de codul de procedură. În aceste condiţii, în opinia recurenţilor, dispoziţia IGPR nr. 585491 postată în reţeaua Intrapol la 23.07.2014 prin care se stabileşte un alt mod de calcul al termenului nu poate fi avută în vedere deoarece o derogare de la norma generală poate fi făcută doar prin lege.

Cu privire la aceste susţineri ale recurenţilor, Înalta Curte constată că nu pot fi examinate cu ocazia soluţionării recursului, întrucât nu se regăsesc în cererea de chemare în judecată şi nu au făcut obiectul analizei primei instanţe, ci au fost invocate direct în calea de atac a recursului. Or, în stadiul procesual al recursului nu pot fi invocate motive noi, care nu au fost supuse dezbaterilor în faţa instanţei de fond, neputând face astfel obiectul căii de atac formulate, faţă de dispoziţiile art. 478 raportat la art. 494 din C. proc. civ.

Au mai susţinut recurenţii că, pentru a se putea imputa paguba membrilor comisiei, textul de lege, respectiv art. 34 din O.G. nr. 121/1998, prevede existenţa vinovăţiei acestora pentru neefectuarea cercetării administrative în termen. Totodată, au învederat recurenţii că, prin nota de raport nr. x/24.08.2015, au arătat imposibilitatea audierii a trei poliţişti, deoarece doi dintre aceştia erau în concediu de odihnă, iar cel de-al treilea era plecat în misiune în Ucraina. Astfel, au apreciat că în speţă nu este îndeplinită condiţia vinovăţiei pentru neefectuarea cercetării în termen.

Cu privire la aceste critici, instanţa de control judiciar reţine că vizează aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii, iar nu de legalitate, întrucât, deşi se susţine încălcarea normelor de drept material incidente, recurenţii critică, în esenţă, faptul că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiei vinovăţiei pentru neefectuarea cercetării în termen, prevăzută de dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, or, o astfel de critică ce vizează situaţia de fapt reţinută de prima instanţă nu poate fi formulată în recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În plus, Înalta Curte observă şi faptul că, deşi aveau această posibilitate, recurenţii nu au contestat Hotărârea nr. 140/09.10.2015 prin care Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor a respins cererea de repunere în termen formulată de inspectorul-şef al IPJ Brăila în vederea finalizării cercetării administrative.

Astfel, în lipsa existenţei unei prelungiri a termenului, respectiv a unei repuneri în termen a cercetării administrative, în mod corect s-a reţinut că termenul de efectuare al cercetării administrative nu a fost respectat de către membrii comisiei şi că în sarcina acestora devin aplicabile prevederile art. 34 din O.G. nr. 121/1998, prin încălcarea dispoziţiilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998, art. 55, alin. (1) şi art. 57 din Instrucţiunile MAI nr. 114/2013.

În concluzie, aspectele invocate de către recurenţi prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii atacate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de A., C., D. şi B. împotriva sentinţei nr. 55/F din 30 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de A., C., D. şi B. împotriva sentinţei nr. 55/F din 30 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 martie 2022.