Obligation to Act vs. Annulment: Tax Limitation Periods Inapplicable to Unresolved Administrative Complaints

Şedinţa publică din data de 11 ianuarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 19.06.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului, organ de soluţionare a contestaţiei, să finalizeze procedura prin emiterea Deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată şi accesorii nr. x/31.12.2014, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 131 din 16 aprilie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii formulării cererii; a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice-ANAF, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad şi a obligat pârâtul să soluţioneze contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii, nr. x/31.12.2014, prin emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 131 din 16 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei tardivităţii şi respingerea acţiunii formulate de reclamant, ca tardiv formulată.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut că prima instanţa în mod greşit a respins excepţia tardivităţii şi prescripţiei acţiunii reclamantului, pronunţând o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Obiectul acţiunii în contencios administrativ este solicitarea reclamantului făcută instanţei de judecată de a obliga pârâta la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plata accesorii nr. x/31.12.2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad.

Aşa cum şi reclamantul a precizat în acţiune, acesta a formulat contestaţie pe calea procedurii administrative împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/31.12.2014, depunând în acest sens plicul prin care a fost depusă contestaţia având data de 16.02.2015.

Art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004 prevede în mod expres că termenul de introducere a acţiunii în contencios administrativ este de 6 luni de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile.

În contextul în care reclamantul a formulat plângerea prealabilă în luna februarie a anului 2015, termenul de soluţionare de 45 de zile prevăzut de Codul de Procedură Fiscală a expirat în luna aprilie 2015, de atunci începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, se poate observa că reclamantul a depăşit atât termenul de 6 luni prevăzut de alin. (1) cât şi termenul de 1 an prevăzut de alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a reţinut că art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu îşi găseşte aplicabilitatea în prezenta speţă, întrucât acest articol vizează doar acţiunile care au ca obiect anularea unor acte administrative, dar în speţa de faţă este vorba de obligarea pârâtei de a soluţiona o contestaţie în procedura prealabilă.

În opinia recurentei, această reţinere a primei instanţe nu este corectă din moment ce art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ vizează în mod expres chiar situaţia în care nu se soluţionează contestaţia în termenul prevăzut de lege şi termenul este de 6 luni de la: c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.

Aşa cum a arătat mai sus reclamantul putea formula o astfel de acţiune doar în termenul de 6 luni de la data când a expirat termenul de soluţionare a contestaţiei. Acest termen de soluţionare a contestaţiei a expirat în anul 2015, astfel că formularea unei acţiuni în contencios în anul 2018 nu poate fi acceptat.

Abordarea pe care prima instanţa o are în soluţionarea excepţiei invocate face ca o astfel de acţiune să fie imprescriptibilă, ceea ce nu este corect; o acţiune imprescriptibilă este prevăzută în mod expres prin lege, însă obligarea unei instituţii de a soluţiona o contestaţie nu se număra prin acestea.

De asemenea, şi invocarea de către instanţă a prevederilor art. 218 din Codul de procedură fiscală este greşită. Este adevărat că orice petent trebuie sa aştepte termenul de 45 de zile pentru soluţionarea unei contestaţii înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, dar după expirarea acestui termen, starea de pasivitate a reclamantului trebuia sancţionată de prima instanţa cu constatarea tardivităţii acţiunii, având în vedere că a formulat o acţiune în contencios cu acest obiect după aproximativ 3 ani de la data când nu a primit un răspuns la contestaţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către pârâtă, este nefondat, sentinţa recurată fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Examinând sentinţa atacată din perspectiva soluţiei pronunţate asupra excepţiei tardivităţii acţiunii, criticile recurentei-pârâte potrivit cărora reclamantul nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la termenul de introducere a acţiunii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004, sunt neîntemeiate.

A susţinut recurenta că reclamantul putea formula acţiunea doar în termenul de 6 luni de la data când a expirat termenul de soluţionare a contestaţiei - aprilie 2015.

Răspunzând criticii recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că, la data de 16.02.2015, în temeiul art. 205 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, reclamantul a formulat contestaţie împotriva Deciziei referitoare la obligaţii de plată şi accesorii, nr. x/31.12.2014.

Potrivit art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, "Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".

Întrucât pârâta nu a soluţionat contestaţia, reclamantul a solicitat Curţii de Apel Timişoara, la data de 28.07.2015, anularea Deciziei referitoare la obligaţii de plată şi accesorii nr. x/31.12.2014, acţiunea fiind însă respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 1508/17.04.2018, soluţie ce s-a bazat pe prevederile art. 218 din Codul de procedură fiscală, reţinându-se că pentru a putea contesta decizia prin care au fost stabilite obligaţii fiscale în sarcina sa este necesară soluţionarea contestaţiei.

În contextul arătat, reclamantul a formulat prezenta cerere de chemare în judecată în baza art. 8 raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, solicitând obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei administrativ-fiscale.

Prin urmare, Înalta Curte reţine, în acord cu opinia instanţei de fond, că obiectul prezentei cauze nu îl constituie cererea de anulare a unui act administrativ-fiscal, ci obligaţia de a face, astfel încât dispoziţiile legale invocate de recurentă - art. 11 din legea nr. 554/2004) - nu sunt incidente în cauză.

A admite ideea acreditată de recurentă că dispoziţiile art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004 vizează, contrar aprecierii instanţei de fond, chiar situaţia în care nu se soluţionează contestaţia în termenul prevăzut de lege, termenul de introducere a acţiunii fiind de 6 luni de la:

"c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii" ar echivala, în aprecierea instanţei de control judiciar, cu încălcarea nepermisă a dreptului de acces la justiţie, în condiţiile în care reclamantul a urmat întocmai procedura de contestare instituită de lege, s-a conformate dispoziţiilor legale, entitatea administrativ-fiscală fiind aceea care nu şi-a îndeplinit obligaţia de soluţionare în termen a contestaţiei administrative.

De aceea, în lumina considerentelor prezentate, Înalta Curte reţine ca fiind corect şi legal soluţionată cauza prin respingerea excepţiei tardivităţii acţiunii şi obligarea pârâtului să soluţioneze contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii, nr. x/31.12.2014, prin emiterea unei decizii de soluţionare a contestaţiei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva sentinţei civile nr. 131 din 16 aprilie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad împotriva sentinţei civile nr. 131 din 16 aprilie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 ianuarie 2022.