Insurer’s recourse right after DUI accident: intent of offense, not criminal conviction, as admissibility condition under Law No. 136/1995
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice admitted the recourant insurance company’s appeal, set aside the Court of Appeal’s decision, and remanded the case for retrial, effectively ruling in favor of the insurer and finding the appeal well-founded. The dispute centered on the admissibility of an insurer's action for recourse under Article 58(b) of Law No. 136/1995, where the lower courts had rejected the claim because the defendant driver had not been criminally convicted of driving under the influence (DUI), relying instead on a theory that the DUI offense was absorbed into a negligence homicide charge. The Supreme Court clarified that the decisive legal basis for the recourse action is that the accident occurred during the commission of an act criminalized as an intentional offense under public road traffic laws at the time it was committed; thus, a prior criminal conviction for the specific DUI offense is not a prerequisite, provided the act (driving with blood alcohol levels exceeding the legal limit) constituted an intentional crime under the applicable law in force at the time of the incident.
Legislator headnote
AI generatedart. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, art. 58 lit. b) O.U.G. nr. 195/2002, art. 4 alin. (1) C. proc. pen, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002; Insurer’s recourse right after DUI accident: intent of offense, not criminal conviction, as admissibility condition under Law No. 136/1995: The dispute centered on the admissibility of an insurer's action for recourse under Article 58(b) of Law No. 136/1995, where the lower courts had rejected the claim because the defendant driver had not been criminally convicted of driving under the influence (DUI), relying instead on a theory that the DUI offense was absorbed into a negligence homicide charge. The Supreme Court clarified that the decisive legal basis for the recourse action is that the accident occurred during the commission of an act criminalized as an intentional offense under public road traffic laws at the time it was committed; thus, a prior criminal conviction for the specific DUI offense is not a prerequisite, provided the act (driving with blood alcohol levels exceeding the legal limit) constituted an intentional crime under the applicable law in force at the time of the incident.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural provision cited in the operative part to admit the appeal and set aside the lower court decision.
Procedural provision cited in the operative part regarding the procedure for admitting the appeal for review.
Ground for the verdict, cited in the operative part as the legal basis for cassation due to the improper application of substantive law.
Full text
Acțiune în regres a asigurătorului întemeiată pe dispozițiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995. Condiții de admisibilitate
Cuprins pe materii: Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă
Index alfabetic: acțiune în regres
asigurări
dreptul de regres al asigurătorului
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe
condiţii de admisibilitate
Legea nr. 136/1995, art. 58 lit. b)
O.U.G. nr. 195/2002, art. 87
Potrivit dispozițiilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în cazul în care accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Conducerea unui autovehicul, având o îmbibație alcoolică peste limita legală, întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de către legiuitor, fapta fiind comisă - sub aspectul laturii subiective - cu intenție directă.
Este greșită interpretarea instanței de apel în sensul că una din condiţiile de admisibilitate a acţiunii în regres ar fi ca pârâtul să fi fost condamnat pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului, în condiţiile în care textul art. 58 alit. b) din Legea nr. 136/1995 nu impune condiţia pronunţării unei hotărâri de condamnare pentru fapta săvârşită, fiind suficient, din această perspectivă, ca, la data săvârșirii, fapta să fie incriminată de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca reprezentând o infracţiune săvârşită cu intenţie.
I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2240 din 2 noiembrie 2022
Notă: Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România a fost abrogată prin O.U.G. nr. 54/2016 la data de 18 septembrie 2016.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă la data de 28 septembrie 2018 sub nr. x/3/2018, reclamanta Societatea de Asigurare A. S.A., prin lichidator judiciar B. - Filiala Cluj, în contradictoriu cu pârâtul C., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 277.449 lei, cu titlu de despăgubire achitată în urma instrumentării dosarelor de daună RA0050CE15 şi RA0051CE15, în baza sentinței și deciziei penale, pronunțate în cauza ce a făcut obiectul dosarului x/300/2014; dobânda legală până la încasarea efectivă a sumei, precum şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 664 din 13 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. - Filiala Cluj, în contradictoriu cu pârâtul C., ca neîntemeiată; a fost respinsă cererea formulată de pârât privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1116 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta A. S.A., prin lichidator judiciar B. - Filiala Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 664 din 13 martie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2018, în contradictoriu cu intimatul C.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă arată că, atât sentința pronunțată de instanța de fond, cât şi decizia instanței de apel s-au dat cu interpretarea şi aplicarea eronată a legii, în speță a dispozițiilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, în baza căruia asigurătorul de răspundere civilă şi-a întemeiat acțiunea.
Potrivit recurentei-reclamante, condiția de admisibilitate a acțiunii în regres pe care o are la îndemână asigurătorul de răspundere civilă, prevăzută de art. 58 lit. b) teza I din Legea nr. 136/1995, este ca accidentul să se fi produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiuni săvârşite cu intenţie.
Aşa cum rezultă din actele de la dosar, pârâtul a produs un accident de circulaţie, în timp ce conducea autoturismul asigurat RCA la recurenta-reclamantă, având o îmbibație alcoolică peste limita admisă de legiuitor, aspecte necontestate de către acesta.
Prin urmare, astfel cum arată recurenta-reclamantă, conducerea unui autovehicul având o îmbibație alcoolică peste limita legală întrunește elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de către legiuitor, fapta fiind comisă - sub aspectul laturii subiective - cu intenție directă.
Recurenta-reclamantă susține că interpretarea instanțelor, în sensul că una din condiţiile de admisibilitate a acţiunii ar fi ca pârâtul să fi fost condamnat pentru infracţiunea de conducere sub influența alcoolului, este una eronată, în condițiile în care art. 58 lit. b) teza I din Legea nr. 136/1995 impune condiția ca fapta să fie doar incriminată şi nu condamnată, cu atât mai mult cu cât această infracţiune, de regulă, este absorbită în infracţiunea de ucidere din culpă, însă „absorbţia” nu face ca fapta să nu fi fost săvârşită sau incriminată şi nu poate reprezenta temeiul pentru respingerea acţiunii în regres.
Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă susține că, deși prima instanţă şi cea de apel au arătat că stabilirea vinovăţiei unei persoane se realizează cu respectarea principiului prezumţiei de nevinovăție prevăzut de art. 4 alin. (1) C. proc. pen., în plan civil, autorul prejudiciului răspunde pentru prejudiciul creat.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurenta-reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Completul de filtru a dispus, prin încheierea din data de 8 decembrie 2021, comunicarea acestuia părților, pentru a depune puncte de vedere cu privire la raport.
Părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.
Prin încheierea din 13 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a fixat termen la 19 octombrie 2022, în şedinţă publică.
La 19 octombrie 2022, intimatul-pârât a depus la dosar concluzii scrise.
Prin încheierea din 19 octombrie 2022 s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la 2 noiembrie 2022.
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul declarat în cauză este fondat, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele care urmează:
Potrivit art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, dacă ,,accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice ca infracțiuni săvârșite cu intenţie, chiar dacă aceste fapte nu s-au produs pe astfel de drumuri sau în timpul comiterii altor infracţiuni săvârşite cu intenţie”.
Instanța de apel a constatat că, prin decizia penală nr. 1454/07.10.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală în dosarul nr. x/300/2014, definitivă, instanța penală a reținut, în considerente, că la data de 19.08.2011, în jurul orelor 19.20, inculpatul C., fiind sub influența băuturilor alcoolice (având o alcoolemie teoretică în sânge în descreștere de cca. 0,95 g0/00), a condus autoturismul marca X. cu nr. de înmatriculare (…), pe aleea de acces a blocului nr. (…) din (…), pe sensul de mers dinspre (…) către magazinul Y., iar în momentul în care a efectuat manevra de viraj spre dreapta pentru a ocupa locul nr. 2 din parcarea amenajată vis-a-vis de imobilul cu nr. (…), nu s-a asigurat în mod corespunzător, surprinzând şi accidentând pe minorul D., în vârstă de 1 an și 11 luni, care se juca lângă bordura din dreptul aleii de acces în parcarea aferentă imobilului menționat, în dreptul locului 1 spre locul 2 de parcare și care a decedat la scurt timp la spital ca urmare a traumatismelor suferite în urma accidentului rutier.
Potrivit art. 87 din O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la data producerii accidentului, ,,Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”.
Înalta Curte arată că intervenirea pe parcursul procesului penal a unei legi penale mai favorabile intimatului-pârât nu este de natură să înlăture răspunderea civilă a acestuia, ci doar răspunderea sa penală.
Decizia nr. 1/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite prin care s-a statuat în sensul că (...) faptele de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală şi de ucidere din culpă cu această ocazie a unei persoane constituie o singură infracţiune, complexă, de ucidere din culpă, prevăzută la art. 178 alin. (3) teza I C. pen., în care este absorbită infracţiunea prevăzută la art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi reținută în prezenta acțiune în regres.
Aceasta deoarece, astfel cum rezultă din interpretarea logico-juridică a textului art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, una dintre condiţiile necesare pentru a se putea exercita acţiunea în regres a asigurătorului împotriva persoanei responsabile de producerea accidentului este aceea a comiterii unei fapte incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiune săvârşită cu intenţie, condiţie îndeplinită în speţă.
Textul art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 nu impune condiţia pronunţării unei hotărâri de condamnare pentru fapta săvârşită, fiind suficient, din această perspectivă, ca la data săvârşirii fapta să fie incriminată de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca reprezentând o infracţiune săvârşită cu intenţie, împrejurare confirmată de către instanţa penală.
În consecinţă, Înalta Curte reține greșita aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, în sensul că în cauză nu este îndeplinită condiţia ca accidentul să fie produs în timpul comiterii unei fapte incriminate de dispozițiile legale privind circulaţia pe drumurile publice ca infracţiune săvârşită cu intenţie.
Faţă de cele de preced, potrivit art. 497 teza I C. proc. civ., art. 496 alin. (2), raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de recurenta A. S.A., prin lichidator B. - Filiala Cluj, împotriva deciziei civile nr. 1116 din 22 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a civilă şi a casat decizia atacată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.