Competition law: Concerted price-fixing agreements as anticompetitive practices under Law 21/1996

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 17 ianuarie 2006, reclamanta S.C. "A." S.A. a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 224/19 decembrie 2005 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost nelegal sancţionată contravenţional cu amendă în sumă de 651.158,08 RON pentru încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) lit. a), cu) aplicarea art. 52 din Legea nr. 21/1996, considerându-se că prin acordul încheiat cu firma B. s-a convenit preţul de revânzare al produsului gumă de mestecat către consumatorul final.

Reclamanta a susţinut că actul administrativ atacat este nul de drept pentru că nu a fost motivat, dar şi nelegal, întrucât stabilirea unui preţ de vânzare cu amănuntul nu este o practică anticoncurenţială, în condiţiile în care înţelegerea nu s-a făcut în detrimentul altor participanţi comerciali în piaţa concurenţială şi preţul cu amănuntul practicat este unul posibil şi competitiv.

Prin sentinţa civilă nr. 345/5 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Instanţa de fond a respins excepţia privind nulitatea de drept a deciziei atacate, reţinând că aceasta a fost motivată şi la pct. 130 cuprinde descrierea faptei contravenţionale pentru care a fost sancţionată reclamanta.

Pe fondul cauzei, s-a constatat legalitatea deciziei de sancţionare a reclamantei, cu motivarea că fapta acesteia de a încheia cu B. un acord de fixare a preţurilor de revânzare a produselor către consumatorul final reprezintă o practică concertată, interzisă de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, întrucât a avut ca obiect împiedicarea şi denaturarea concurenţei.

Reţinând caracterul ilegal al acestei practici, instanţa de fond a menţinut sancţiunea aplicată reclamantei, considerând că a fost dovedită săvârşirea faptei şi că faţă de gravitatea acesteia, cuantumul amenzii a fost stabilit în conformitate cu Normele privind individualizarea şi dozarea sancţiunilor prevăzute de art. 55 şi 56 din Lege nr. 21/1996, adoptate în baza Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 44/1997.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta şi a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susţinut că hotărârea atacată nu a fost motivată conform art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi că instanţa de fond nu a analizat apărările din acţiune şi a apreciat greşit că interogatoriul intimatului nu constituie o probă concludentă în cauză, respingând cererea de administrare a probei. De asemenea, recurenta a arătat că a fost greşit respinsă cererea de conexare a cauzei cu celelalte dosare aflate pe rolul instanţei de judecată pentru anularea aceleiaşi decizii administrative.

Criticând soluţia dată pe fondul cauzei, recurenta a susţinut că s-a apreciat greşit ca fiind motivată decizia contestată şi că nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale.

În dezvoltarea acestei critici, s-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere că practicile anticoncurenţiale apar între comercianţi şi nu faţă de consumatorul final şi că relaţia sa contractuală cu furnizorul este diferită de celelalte relaţii contractuale, întrucât nu are calitatea de distribuitor, fiind comerciant cu amănuntul.

Recurenta a arătat că s-a reţinut greşit ca fiind dovedită fapta contravenţională, deşi stabilirea unui preţ de vânzare cu amănuntul nu este în sine o practică anticoncurenţială şi acordul cu firma B. nu a fost încheiat în detrimentul altor participanţi comerciali, reprezentând o adeziune a sa la propunerea contractuală a furnizorului cu privire la o anumită marjă de preţuri de vânzare. În acelaşi sens, s-a învederat că nu s-a ţinut seama de faptul că recurenta nu este distribuitor al produsului gumă de mestecat, fiind societate de distribuire a publicaţiilor şi tipăriturilor, iar preţul de vânzare cu amănuntul practicat pentru produsele furnizate de firma B. este un preţ posibil şi competitiv.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost motivată în conformitate cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate motivele de fapt şi de drept pentru care a fost respinsă acţiunea şi pentru care au fost înlăturate toate susţinerile formulate de recurenta - reclamantă.

Instanţa de fond a analizat toate înscrisurile depuse de părţi în dosar, considerând în mod întemeiat că nu este concludent interogatoriul intimatului - pârât şi că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 164 C. proc. civ. pentru conexarea cauzei cu dosarele în care alţi agenţi economici au solicitat anularea deciziei nr. 224/2005.

Excepţia privind nulitatea de drept a acestei decizii a fost corect respinsă de instanţa de fond, avându-se în vedere considerentele expuse de autoritatea intimată şi din care rezultă atât descrierea în concret a faptei săvârşite, cât şi temeiul legal pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale.

Referitor la contravenţia reţinută în sarcina recurentei -reclamante, instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în sensul că este încriminată practica anticoncurenţială sub forma înţelegerilor de fixare concertată a preţurilor.

Potrivit acestei reglementări, sunt sancţionabile atât înţelegerile al căror obiect este de natură a afecta concurenţa, cât şi cele care, prin efectele pe care le produc, restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa.

În cauză, înţelegerea încheiată de recurenta - reclamantă cu firma B. a intrat sub incidenţa acestei prevederi legale, întrucât a avut ca obiect împiedicarea şi denaturarea concurenţei şi a fost pusă în practică pe perioada derulării relaţiilor contractuale.

De altfel, gravitatea faptei săvârşite rezultă şi din dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, potrivit cărora, prin derogare de la alin. (1) al aceluiaşi text de lege, practicile anticoncurenţiale interzise care se referă la preţuri, tarife, acorduri de partajare a pieţei sau licitaţii sunt sancţionate fără a fi necesar să se producă şi efectele.

Susţinerile recurentei privind specificul relaţiei sale contractuale cu furnizorul şi lipsa calităţii sale de distribuitor sunt lipsite de relevanţă faţă de legislaţia în domeniul concurenţei, care sancţionează acordul pentru stabilirea unui preţ minim obligatoriu, pentru că se aduce o gravă restricţionare a concurenţei şi se influenţează strategia concurenţială a agenţilor economici, prin modificarea sau eliminarea iniţiativelor proprii.

Pentru aceleaşi considerente, se constată că este neîntemeiată şi susţinerea că stabilirea preţului de vânzare cu amănuntul nu este o practică anticoncurenţială. Fixarea concertată a preţurilor între agenţii economici este sancţionată prin Legea nr. 21/1996, întrucât conduce la eliminarea posibilităţii consumatorului de a alege şi de a beneficia de bunuri/servicii de calitate, la preţuri reduse.

În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. "A." S.A. împotriva sentinţei nr. 345 din 5 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2007.