Anticompetitive vertical agreement: prohibition of concerted resale price fixing and territorial allocation in distribution contracts under competition law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2300/26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de S.C. "A." S.R.L. Bacău, în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei şi având ca obiect anularea deciziei nr. 224/19 decembrie 2005, emisă de pârâtă, prin care reclamanta a fost sancţionată cu plata unei amenzi în sumă de 717.505,7 RON, în temeiul Legii nr. 21/1996.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în esenţă:

- că reclamanta a stabilit cu "B." relaţii comerciale derulate în perioada 1 iunie 2003 - 1 septembrie 2004, prin contractul de distribuţie al cărui conţinut şi a cărui punere în aplicare dovedesc încălcarea de către furnizor şi distribuitor a dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea concurenţei;

- că dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (3) din contractul de distribuţie, care obligau distribuitorii la o anumită conduită faţă de clienţi în ceea ce priveşte preţurile şi bonusurile de vânzări, corespund întru totul documentului numit "politica de vânzări" şi emis de "B.", iar în contractul reclamantei art. 3 are acelaşi conţinut cu al celorlalte contracte.

- că dispoziţiile literei b) din Anexa 2 la Contractul cadru de distribuţie dovedesc, pe de o parte, o implicare a furnizorului în relaţia distribuitor-clienţi, prin efectuarea de verificări în piaţă şi prin politica de bonusuri, iar pe de altă parte, alocarea teritorială a clienţilor de către furnizor, ambele practici fiind acceptate de către distribuitori, inclusiv reclamanta şi reprezentând fapte anticoncurenţiale sub incidenţa art. 5 alin. 1 din lege.

- că "Documentul 19" şi "Documentul 18", create de furnizorul "B." în anul 2002 şi respectiv 2004, confirmă ca aplicabile dispoziţiile "Politicii de vânzări", iar din coroborarea celor două rezultă caracterul de continuitate al aplicării acestei politici anticoncurenţiale creată de "B." şi acceptată de distribuitori, inclusiv reclamanta;

- că aplicarea uniformă a acestei politici tuturor distribuitorilor nu poate fi infirmată de lipsa unor documente care să cuprindă toţi clienţii distribuitorilor, întrucât "politica de vânzări" este o concretizare a dorinţelor distribuitorilor, de vreme ce a fost agreată de ei;

- că era în interesul distribuitorilor să nu se concureze unul pe altul prin preţ, având în vedere specificul contractelor respective, în sensul că în fiecare judeţ existau cel puţin doi distribuitori şi nu erau prevăzute în contracte teritoriile alocate distribuitorilor "B.".

- că furnizorul fixa preţurile de revânzare maxime sau recomandate, iar distribuitorul le accepta, ceea ce avea efecte anticoncurenţiale majore, întrucât poziţia de piaţă a furnizorului "B." este în cotă de 90%.

- că documentele depuse în cauză dovedesc că "B.", prin "listele de preţuri" anexă la contract, impunea un preţ fix, practicat de toţi distribuitorii;

- că apărarea reclamantei privind lipsa elementului intenţional este irelevantă, întrucât dispoziţiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 21/1996 sunt clare, iar reclamanta trebuia să aibă reprezentarea faptelor sale care intră sub incidenţa textului, deoarece orice înţelegeri având un obiect anticoncurenţial sunt interzise «per se».

- că apărarea reclamantei privind practicarea unei politici proprii de preţuri nu este relevantă,din perspectiva dispoziţiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 21/1996;

- că apărarea reclamantei privind dovedirea distribuirii de produse "B." pe raza mai multor judeţe, pentru a înlătura acuzaţia de alocare a clienţilor, nu este fondată, deoarece este notoriu că această alocare nu se făcea obligatoriu în acelaşi judeţ;

- că alocarea clienţilor, deşi nu este prevăzută în contractul de distribuţie, a fost recunoscută de "B." şi a fost dovedită prin documentele ridicate de la sediul său referitoare la alocarea teritorială, de exemplu telefaxul din 5 iulie 2000;

- că sancţiunea amenzii în cuantumul stabilit a fost corect aplicată conform criteriilor prevăzute de art. 52 din lege şi "Instrucţiunilor" publicate în anul 2004.

Împotriva acestei sentinţe, a formulat în termen recursul de faţă reclamanta, cererea fiind legal timbrată.

În motivarea cererii, recurenta susţine:

1. Instanţa a reţinut în mod greşit susţinerea reclamantei că articolul 3 din contractul de distribuţie este diferit de cel al contractelor încheiate în anul 2000.

Arată recurenta că, numai conceptual, textul art. 3 este identic, diferind însă în privinţa anexelor la care trimite, întrucât: în contractele anterioare trimiterea era la "Anexa 2" în ceea ce priveşte preţul de livrare, dar în contractul reclamantei trimiterea este la "Anexa 1", anexă care nu există, iar "Anexa 2" se referă la bonusuri şi discounturi.

Ca urmare a acestei situaţii de fapt, consideră recurenta că nu există nicio dovadă a unei înţelegeri ilicite care să rezulte din termenii contractuali.

2. Pe baza inexistenţei "Anexei 1" consideră recurenta că nici argumentarea instanţei întemeiată pe dispoziţiile art. 3 alin. (2) nu este fondată, pentru că textul trimite la aceeaşi anexă.

3. Instanţa a reţinut în mod greşit caracterul de continuitate al politicii de vânzări impuse de documentele 18 şi 19 emise de "B.", întrucât ambele documente nu-i erau cunoscute: documentul 19 a fost încheiat anterior încheierii contractului de distribuţie; documentul 18 nu-i era opozabil, reclamanta, ca distribuitor, neavând cunoştinţă de limitele de preţuri fixate de "Anexa 1" care, la contractul său, nu există.

4. Instanţa a înlăturat în mod greşit susţinerea reclamantei că o practică ilicită de fixare concertată a preţurilor nu se poate exercita din culpă, ci, numai prin existenţa a doi agenţi economici care au reprezentarea totală a faptei lor, urmărind în mod intenţionat acest scop, deşi cele invocate de reclamantă fuseseră statuate de Curtea Supremă de Justiţie prin decizia nr. 1456/1999 a secţiei de contencios administrativ.

Consideră recurenta că cele statuate de instanţa supremă corespundeau împrejurărilor concrete ale cauzei de faţă, întrucât reclamanta a încheiat un contract bilateral de distribuţie prin care nu i-a fost impus un preţ minim de revânzare, iar activitatea sa nu a fost coordonată (de furnizor) în mod concertat în raport cu cea a altor distribuitori, ceea ce exclude caracterul anticoncurenţial prin sine.

Recursul nu se fondează.

1. Contractul dintre "B." şi recurentă a fost încheiat la 1 iunie 2003 pentru o durată de 7 luni, urmând a înceta automat la 31 decembrie 2003, dar fiind ulterior prelungit.

Articolul 3 din contract, pe a cărui redactare îşi bazează recurenta întreaga apărare prevedea:

"(1) Preţul la care Furnizorul livrează produsele Distribuitorului va fi cel recomandat în Anexa 2.

(2) Distribuitorul este obligat să vândă produsele « Wrigley» la un preţ ce se încadrează în limitele de preţuri recomandate şi acceptate de Furnizor, preţuri prevăzute în Anexa 1".

Articolul 16 din contract prevedea, la alin. (2):

"Anexa 1 face parte integrantă din prezentul contract".

Recurenta-reclamantă a anexat acţiunii o copie a contractului încheiat la 1 iunie 2003 şi înscrisul intitulat "Act adiţional la contractul de distribuţie din data de 1 iunie 2003 - Anexa 2 valabilă începând cu data de 1 iunie 2003". Acest înscris conţine un singur capitol:

"Bonusuri şi discounturi" şi este numerotat "2.2", iar recurenta a pretins, chiar de la momentul investigaţiei, că acestea sunt singurele acte semnate de ea cu furnizorul.

Această apărare a recurentei, chiar dacă ar fi reală, ar avea relevanţă juridică numai în măsura în care aceste înscrisuri ar fi fost sursa exclusivă a constatărilor Consiliului în ceea ce priveşte înţelegerea pe verticală dintre recurentă şi furnizor.

În realitate, însă, Raportul de investigaţie a coroborat conţinutul articolului 3 din contract cu celelalte documente ridicate de la "B." şi de la ceilalţi distribuitori.

Pe de altă parte, recurenta însăşi a depus un set de facturi la Consiliu, acte din care rezultă că preţurile de revânzare practicate de ea sunt identice cu cele "recomandate" de furnizor, ceea ce permite presupunerea că recurentei i-au fost familiare (cunoscute) ambele anexe ale contractului, nu doar cea depusă în instanţă.

2. Clauza contractuală conţinută de articolul 3 (2) din contractul cadru prevede obligativitatea preţurilor impuse de "B." - pe care recurenta le putea obţine pe orice cale chiar şi în lipsa anexei 1 la contract-iar recurenta s-a conformat, dovada fiind preţurile practicate de ea în relaţia cu clienţii, conform facturilor.

Conform anexei 2, recurenta stabilea împreună cu "B." şi discounturile pe care urma să le aplice în piaţă, iar această a doua componentă a relaţiei lor comerciale se înscrie în mod real în "Politica de vânzări" pe care "B." a conceput-o încă din anul 2000 şi a aplicat-o consecvent până în septembrie 2004.

Aşadar, înţelegerea tacită a părţilor de a se concerta în distribuirea produselor "B." la preţuri fixe a existat, şi ea a avut ca efect restrângerea concurenţei pe piaţa românească a gumei de mestecat, astfel încât practica lor corespunde comportamentului descris şi interzis de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. Bacău împotriva sentinţei civile nr. 2300 din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2009.