Anticompetitive Complaint Time-Barred; Refusal to Investigate Upheld as Final

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, precizată ulterior, reclamanta S. C. "A." S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitând anularea Deciziei ne. 16 din 2 mai 2007, emisă de pârât şi obligarea acestuia să pornească şi să efectueze investigaţia prevăzută de art. 41 şi următoarele din Legea nr. 21/1996.

2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii

Reclamanta a arătat că, prin plângerea adresată pârâtului la 30 martie 2007 a solicitat analizarea în cadrul unei investigaţii a încălcării de către Societăţile Comerciale B. a art. 5 alin. (1) lit. d) şi g) şi art. 6 lit. a), c) şi f) din Legea nr. 21/1006, "C."SRL a ar. 5 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 21/1996, "D."SRL şi "E." S.R.L. a art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 21/1996, precum şi încălcarea art. 5 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 21/1996 de către F..

Aspectele prezentate pârâtului s-au referit la:

- acordarea în mod permanent de către B.. a unui preţ cu 11-15% mai mic Companiei "D.", comparativ cu preţurile acordate reclamantei pentru aceleaşi produse tip G., în acelaşi interval de timp;

- acordarea de către B. Companiei "C." timp de 5 ani, până în august 2001, a unor preţuri mai mici cu 2% decât cele acordate reclamantei la produsele detergenţi - cosmetice;

- impunerea de către B. distribuitorilor săi a unor clauze contractuale inechitabile, nereciproce, iar prin înţelegere cu C., crearea climatului în urma căruia reclamanta să nu încaseze venituri substanţiale;

- acordarea de către B. Societăţii "E.", în perioada 2000-2002, pentru unele produse a unor preţuri mai mici şi a unor termene de plată mai lungi decât cele acordate reclamantei;

- impunerea de către B. ca reclamanta să-şi schimbe linia de finanţare pe care o avea la banca H. cu una deschisă la Banca F., de valoare identică, dar cu o condiţie foarte dezavantajoasă pentru reclamantă;

- exercitarea de presiuni de către conducerea B. pentru a se plăti contravaloarea stocului de peste 100 miliarde RON, fără TVA, în trei zile.

Pârâtul i-a comunicat că trebuie să demonstreze că B. deţine o poziţie dominantă pe o anumită piaţă relevantă şi că a abuzat de această poziţie faţă de reclamantă, că între B. şi fiecare dintre societăţile D., C. şi E. au existat înţelegeri cu privire la aplicarea unor condiţii ilegale la prestaţii echivalente, care au creat un dezavantaj pentru reclamantă.

Prin Decizia nr. 16 din 2 mai 2007, pârâtul a respins cererea cu motivarea că nu există temei de fapt şi de drept pentru a justifica intervenţia sa.

Reclamanta susţine că, potrivit art. 26 lit. a) şi b) din legea menţionată Consiliul Concurenţei are obligaţia de a dispune efectuarea unei investigaţii, deoarece vizează aplicarea art. 5, 6,12 şi 15 din lege şi de a lua decizii pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor art. 5, 6, 9, 12 şi 15. Totodată, reclamanta a invocat interesul său legitim de a formula plângere şi a susţinut că pârâtul nu a depus toate diligenţele pentru colectarea informaţiilor suplimentare în scopul de a decide cum va acţiona referitor la plângere şi nu şi-a exercitat în mod corect rolul de autoritate în domeniu.

În cuprinsul acţiunii formulate, reclamanta a mai susţinut că pârâtul Consiliul Concurenţei nu a solicitat B. facturile celor trei societăţi în vederea comparării preţurilor şi termenelor de plată, documente apreciate ca fiind relevante în cazul efectuării unei investigaţii ale Legii nr. 21/1996. Aceeaşi parte a mai arătat că pârâtul a reţinut în mod greşit în decizia contestată că a intervenit prescripţia dreptului de a stabili sancţiuni pentru agenţii economici. Ulterior emiterii deciziei atacate, pârâtul ar fi emis Ordinul nr. 41 din 7 martie 2005, prin care a decis deschiderea unei investigaţii, care are ca obiect o eventuală încălcare a art. 5 din lege de către B., precum şi de către clienţii şi concurenţii acesteia.

3. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 401 din 6 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins plângerea formulată de reclamanta S.C."A." S.R.L., ca neîntemeiată.

4. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei

Instanţa de fond a apreciat Decizia nr. 16 din 2 mai 2007 ca fiind legală în raport cu dispoziţiile art. 40 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 21/1996, potrivit cărora la primirea unei cereri sau plângeri denunţând sau acuzând o practică anticoncurenţială, Consiliul Concurenţei examinează dacă aceasta prezintă temei de fapt şi de drept, pentru a justifica pornirea unei investigaţii. Dacă cererea sau plângerea nu prezintă suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigaţii, Consiliul Concurenţei o respinge.

S-a reţinut că invocarea de către reclamantă a interesului său legitim de a formula plângere nu constituie un argument în favoarea admiterii plângerii, considerentele pentru care pârâtul a respins cererea reclamantei vizând nu lipsa interesului acesteia, ci lipsa temeiurilor de fapt şi de drept pentru a justifica dispunerea investigaţiei.

Curtea de Apel Bucureşti a mai reţinut că din documentele analizate nu au rezultat înţelegerile anticoncurenţiale pretinse de reclamantă şi s-a apreciat ca fiind corectă decizia atacată, în ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a aplica sancţiunile. În privinţa investigaţiei dispuse prin Ordinul nr. 41 din 7 martie 2005 al preşedintelui Consiliului Concurenţei s-a reţinut că acesta se referă la fapte săvârşite într-o altă perioadă, decât cea vizată prin plângerea reclamantei.

5. Recursul formulat de reclamanta Societatea Comercială "A." SRL

Motive de recurs ce pot fi încadrate la ar. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.

5.1. În ceea ce priveşte încălcarea de către B. a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 21/1991, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că societatea nu a deţinut în perioada analizată o poziţie dominantă pe piaţa detergenţilor pentru ţesături, a produselor de îngrijire personală şi pe piaţa margarinei, considerentele fiind aceleaşi cu constatările Consiliului Concurenţei, deşi din actele dosarului rezultă contrariul.

Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la fixarea preţurilor de revânzare pe piaţă şi s-a ignorat existenţa la dosarul cauzei a rapoartelor de piaţă realizate de către I. care rezultă cote de piaţă de 95% ale B. la produsele concentrate alimentare G..

5.1. În ceea ce priveşte relaţia B.-D. comparativ cu relaţia B. - A., instanţa de fond a ignorat împrejurarea că B. avea obligaţia să solicite Consiliului Concurenţei exceptarea pe categorii prin încadrarea în categoria acordurilor de distribuţie exclusive exceptate de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei.

B. a acordat condiţii diferite de vânzare S.C. D., a fixat şi preţul de vânzare şi teritoriul pentru fiecare distribuitor, dar nu şi pentru S.C. D..

Nu s-au solicitat toate actele necesare dezlegării pricinii, acte pe care nici Consiliul Concurenţei nu le-a solicitat pentru a răspunde la cele sesizate prin plângere.

5.3. În ceea ce priveşte relaţiile B. - C. comparativ cu relaţia B. - A., s-a demonstrat că B. a acordat un discount de client mai mare societăţii C., pentru detergenţi, cu 1%.

Instanţa de fond a ignorat documentele contabile existente la dosar şi anume facturile de marfă.

Diferenţa discount-ului de client nu se datorează discount-ului diferit de transport acordat către cei doi distribuitori, aşa cum greşit a reţinut instanţa de fond, deoarece serviciile de transport erau facturate separat.

5.4. În ceea ce priveşte reclaţia B. - E. comparativ cu relaţia B.- A., instanţa de fond a reţinut greşit că din documentele de la dosar nu rezultă existenţa unei înţelegeri între B. şi E..

Pentru dovedirea înţelegerii era necesar a se depune facturile de vânzare către E., facturile de achiziţie a mărfurilor către E., note de intrare - recepţie, ordine de plată.

Instanţa de fond s-a pronunţat asupra preţurilor diferite practicate de către B. fără a face o analiză a preţurilor de achiziţie.

5.5. Cu privire la prescripţia dreptului de a stabili sancţiuni pentru agenţii economici, instanţa de fond nu s-a pronunţat în mod cert care anume termen de prescripţie este aplicabil, cel de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1998 sau cel de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001.

Nu s-a ţinut seama că prin Ordinul nr. 41 din 7 martie 2005 s-a dispus deschiderea investigaţiei, act ce întrerupe termenul de prescripţie şi cu privire la plângerea recurentei, având în vedere că aceasta se numără printre clienţii B..

5.6. Instanţa de fond nu a administrat un probatoriu complet (interogatoriu, martori, expertiza contabilă, acte) care era util soluţionării cauzei, astfel încât recurenta solicită casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

6. Apărările formulate de intimatul-pârât Consiliul Concurenţei

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6.1. B. nu a deţinut o poziţie dominantă pe pieţele analizate, deoarece cota de piaţă deţinută nu este determinantă, în lipsa altor date de piaţă, precum existenţa barierelor la intrare şi poziţia deţinută de alţi agenţi economici activi pe piaţă.

Nu s-a putut constata că B. a acordat societăţii E. discount-uri contractuale mai mari decât cele acordate recurentei. Dimpotrivă, din actele dosarului a rezultat că discount-urile acordate societăţii E. au fost mai mici decât cele acordate societăţii A..

6.2. Actele invocate de recurentă au fost avute în vedere la analiza plângerii

Contractele încheiate între B. şi distribuitorii săi au beneficiat de exceptare pe categorii prin încadrarea în categoria acordurilor de distribuţie exclusivă exceptate de la prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, din anul 1999 şi până la 31 decembrie 2003.

Investigaţia declanşată prin Ordinul nr. 41 din 7 martie 2005 are ca obiect o eventuală încălcare a art. 5 din Legea concurenţei şi nu a art. 6 din lege.

6.3. Înţelegerile dintre B. şi diverşi distribuitori au fost evaluate în mod corect, ceea ce a dus la concluzia inexistenţei temeiurilor de fapt şi de drept pentru declanşarea investigaţiei.

6.4. Faptele pretins anticoncurenţiale s-au săvârşit/epuizat în perioada 1996 - 2001/2002 astfel încât dreptul Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiuni era prescris la momentul emiterii deciziei atacate.

6.5. Probele solicitate de reclamanta-recurentă la instanţa de fond nu erau utile, pertinente şi concludente cauzei, iar administrarea lor duceau la tergiversarea nejustificată a pricinii.

II. Considerentele instanţei de recurs

1. Recursul este nefondat.

2. Existenţa unei poziţii dominante a B. pe piaţa detergenţilor pentru ţesături, a produselor de îngrijire personală şi a margarinei, precum şi folosirea în mod abuziv a poziţiei dominante au fost analizate în mod corect de către instanţa de fond, preluând concluziile intimatului-pârât, care, de asemenea, s-au dovedit a fi corecte.

În analiza efectuată nu s-a pornit de la prezumţia că B. nu deţine o poziţie dominantă, ci s-au comparat toţi indicatorii şi anume: cota de piaţă, presiunea exercitată de concurenţă şi cotele de piaţă ale acestora, barierele la intrare.

Recurenta a invocat faptul că nu s-a realizat o analiză reală, însă nu arată concret care sunt elementele ce ar fi condus la rezultatul contrar a ceea ce au reţinut instanţa de fond şi intimatul.

S-a demonstrat că B. la unele produse nu deţinea o cotă de piaţă majoritară, iar la alte produse, presiunea concurenţilor era foarte mare, încât aceasta nu se putea manifesta independent.

Cele două documente (anexele la contractele din 1 februarie 1999, 12 iunie 2001 şi 3 septembrie 2001) au fost analizate de instanţa de fond şi autoritatea administrativă competentă.

Recurentul critică în realitate soluţia la care a ajuns instanţa de fond în urma analizării documentelor şi nu faptul neluării în considerare a acestor documente.

În mod neechivoc, s-a arătat că înscrisurile invocate, în lipsa dovedirii existenţei poziţiei dominante nu poate face dovada contrară.

Perioada analizată s-a limitat la anii 1996 - 2001 şi 2002, iar pentru faptele pretins anticoncurenţiale săvârşite după anul 2020, Consiliul Concurenţei a declanşat o nouă investigaţie. Concluziile acesteia şi contractele întocmite după prima perioadă investigată nu pot reprezenta probe în prezenta cauză.

3. Lipsa indiciilor privind posibila încălcare a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei în ceea ce priveşte relaţiile contractuale dintre B. şi distribuitorii indicaţi - D., C., E. - a fost corect determinată.

Între B. şi D. s-a încheiat un contract direct în anul 2002, până atunci B. a preluat contractul încheiat între J. şi D., astfel încât B. nu poate fi acuzată că a practicat clauze discriminatorii anterior anului 2002.

Toate contractele încheiate direct între B. şi ceilalţi distribuitori sunt similare, au fost încheiate în aceleaşi condiţii.

Discount-ul acordat societăţii C. pentru detergenţi, pretins a fi mai mare cu 1%, rezultă din discount-ul de transport, fapt ce este dovedit prin contractele încheiate cu distribuitorii, neavând relevanţă împrejurarea că acesta era trecut în factura de marfă, în cazul C. sau, separat, în cazul recurentei.

În ceea ce priveşte relaţia contractuală B. - E. şi B. - A., pentru existenţa discount-urilor, în mod corect s-au analizat contractele încheiate şi anexele la contracte, deoarece în aceste documente sunt înscrise datele ce urmau a fi analizate şi comparate.

Astfel, s-a dovedit că discount-ul oferit E. era mai mic faţă de cel oferit recurentei, iar preţul de achiziţie a influenţat fixarea discount-ului, de unde rezultă că motivul de recurs este nefondat.

4. Faptele anticoncurenţiale pretins a fi săvârşite de B. au avut ca dată limită dovedită, anul 2002.

În mod corect instanţa de fond nu a constatat că emiterea Ordinului nr. 41/2005 a reprezentat o cauză de întrerupere a termenului de prescripţie, deoarece investigaţia priveşte fapte săvârşite începând cu anul 2004, deoarece până la sfârşitul anului 2003 contractele B. au beneficiat de o decizie de exceptare pe categorii.

Indecizia instanţei de fond cu privire la termenul de prescripţie, deşi criticabilă, nu conduce la temeinicia motivului de recurs formulat pe acest aspect.

Este adevărat că practica instanţelor judecătoreşti, inclusiv a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost contradictorie o perioadă de timp, considerându-se că termenul de prescripţie aplicabil este fie cel prevăzut de Decretul nr. 167/1956, fie de O.G. nr. 2/2001.

Totuşi, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din ultima perioadă este unitară în a considera că se aplică termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de O.G. nr. 2/2001, până la modificarea Legii concurenţei prin O.U.G. nr. 121/2003.

Argumentele aduse în sprijinul soluţiei adoptate sunt cele referitoare la faptul că prevederile Decretului nr. 167/1958 se aplică în domeniul relaţiilor juridice de drept privat şi nu de drept public, iar în lipsa unui termen special de prescripţie în domeniul concurenţial în mod firesc devin aplicabile regulile generale oferite de O.G. nr. 2/2001.

Termenul de 6 luni prevăzut de O.U.G. nr. 2/2001 curge de la data săvârşirii faptei iar în cazul contravenţiilor continue de la data constatării faptei (art. 13 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 2/2001).

Faptele pretins anticoncurenţiale s-au epuizat în perioada 1996 - 2001 şi 2002, de unde rezultă că termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii s-a prescris.

5. Probele solicitate de recurentă au fost în mod corect respinse de instanţa de fond, deoarece nu aveau legătură cu speţele deduse judecăţii, ci cu o altă investigaţie declanşată în anul 2005.

Expertiza contabilă s-a dovedit a nu fi utilă cauzei, deoarece preţurile nete de achiziţie acordate de B. către A., E., D. şi C. rezultau din înscrisurile deja existente la dosar.

6. Faţă de acestea, urmează a se face aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată şi a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "A." S.R.L. Comuna Voluntari-Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 401 din 6 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2009.