Sanction for vertical agreement on resale prices: validity of investigation order and interpretation of contractual price clause as anti-competitive object under competition law

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2285 din 11 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei S.C. "A." S.R.L. (actual S.C. "A." S.R.L.), în contradictoriu cu pârâtul Consiliul prin care se solicita anularea deciziei nr. 224/2005 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus sancţionarea societăţii reclamante pentru încălcarea art. 5 alin. (1), lit. a) şi c) din Legea 21/1996 republicată, privind încheierea unei înţelegeri pe verticală având ca obiect fixarea concertată în mod direct şi indirect a preţurilor de prevânzare a produselor "B.". Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că între B." S.R.L., în calitate de furnizor şi reclamanta "A.", în calitate de distribuitor, au fost stabilite relaţii comerciale în baza contractului de distribuţie, încheiat în data de 1.03.2000, a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiţionale până la 31.12.2005, contract în baza căruia distribuitorul revindea produsele "B." în zonele în care îşi desfăşura activitatea, respectiv în judeţele Sibiu, Alba, Hunedoara.

A constatat că, prin decizia atacată, s-a reţinut faptul că prevederea de la art. 3 din contractul de distribuţie, referitoare la preţ, era, de fapt, o înţelegere pe verticală, contrară dispoziţiile art. 5 alin. (1), lit. a), din) lege, articol care interzice în mod expres orice înţelegeri care au ca obiect sau ca efect fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor.

A constatat instanţa şi că dispoziţiile clauzei de preţ din art. 3 al contractului de distribuţie astfel cum aceasta a fost în vigoare până la data de 1.09.2004, (când a fost modificată de părţi prin act adiţional), avea un vădit conţinut anticoncurenţial, prin aceea că stabilea un preţ fix de vânzare pe care trebuia să îl practice distribuitorul în relaţiile cu clienţii săi, restrângându-se concurenţa prin preţ, indiferent de gradul de exactitate în care această clauză a fost pusă în aplicare ulterior .

A reţinut prima instanţă că, prin acceptarea de către distribuitor a obligaţiei de a vinde produsele "B." către clienţii săi, la un preţ ce se încadrează în limitele de preţuri recomandate şi acceptate de furnizor, preţuri prevăzute în Anexa 1, este evident că furnizorul este cel care determină comportamentul pe piaţă al distribuitorului.

Prin urmare, a constatat instanţa că distribuitorul produselor B. nu îşi determina în mod independent politica financiară şi comercială faţa de clienţii săi.

A mai constatat instanţa că obiectul anticoncurenţial al clauzei de preţ (astfel cum aceasta a fost în vigoare până la 1.09.2004), rezultă chiar şi dintr-o interpretare literală, dar şi semantică a conţinutului său, în care nu este prevăzut adjectivul "maxim", iar termenul "obligat" este în vădită antiteză cu termenul "recomandat".

Prin urmare, în cauză, prin raportare la prevederile legale ale art. 5 alin. (1) din legea 21/1996, având în vedere modul în care era formulată clauza de preţ din contractul de distribuţie încheiat între reclamanta "A." şi furnizorul "B.", a considerat instanţa că a fost restrânsă libertatea distribuitorului de a-şi determina preţul de vânzare către clienţii săi, în condiţiile în care preţul la care acesta se obliga să vândă era un preţ fix.

În ceea ce priveşte încălcarea art. 5 alin. l, lit. a) din lege, prin fixarea indirectă a preţurilor de revânzare a produselor "B.", a apreciat prima instanţă că, deşi în anumite ocazii reclamanta a practicat - aşa cum susţine - alte discounturi,cuprinse între 0-15% şi care nu s-ar fi regăsit în structura de preţ recomandată, nu are relevanţă în cazul de faţă. A considerat instanţa că neaplicarea de către reclamantă în proporţie de 100% a celor stabilite prin "Politica de vânzări" nu este de natură a o exonera de la răspunderea pentru încălcarea prevederilor legii concurenţei, atâta timp cât s-a reţinut conţinutul anticoncurenţial al clauzei de preţ, la care aceasta şi-a dat acordul prin semnarea contractului de distribuţie, iar obiectul sau efectul unei înţelegeri anticoncurenţiale sunt prevăzute în lege a fi realizate alternativ, iar nu cumulativ, reclamanta a implementând şi ceea ce s-a stabilit prin politica de vânzări.

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamantă a nulităţii actului administrativ atacat, susţinere bazată pe o pretinsă nelegalitate a Ordinului de declanşare a investigaţiei care constă, în opinia sa în menţionarea expresă a S.C. "A." S.R.L. ca societate aflată sub investigaţia autorităţii de concurenţă, instanţa de fond a considerat că ordinul de declanşare a investigaţiei, precum şi raportul de investigaţie nu reprezintă acte administrative, ci operaţiuni administrative, neproducând efecte juridice de sine - stătătoare, astfel cum în mod eronat susţine reclamanta.

A concluzionat instanţa că Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 384/25.10.2004 reprezintă doar actul de iniţiere a procedurii de investigaţie, şi nu o decizie prin care autoritatea de concurenţă adoptă o soluţie faţă de o cerere sau plângere, nefiind întemeiate afirmaţiile S.C. "A." S.R.L. potrivit cărora nu ar fi existat un ordin al Preşedintelui Consiliului Concurenţei care să privească săvârşirea unor fapte anticoncurenţiale, întrucât analiza cererii de exceptare individuală de la aplicarea prevederilor art. 5 alin. l din Legea concurenţei (cererea de dispensă) implică o analiză a posibilelor încălcări aduse art. 5 alin. l din lege si totodată presupune, în mod obligatoriu, efectuarea unei investigaţii.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta S.C. "A." S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 304, punctele 5,8 şi 9 din C. proc. civ.

Prin motivele de recurs dezvoltate, recurenta-reclamantă susţine următoarele:

1. Instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, respectiv cele prevăzute de art. 261 alin. (1) punctul 5 şi art. 129 alin. (4) şi (5) din C. proc. civ. (art. 304 punctul 5 din C. proc. civ.) în sensul că:

- motivarea hotărârii instanţei de fond nu este rezultatul analizei personale a judecătorului în legătură cu motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, copiindu-se notele scrise depuse de Consiliul Concurenţei.

-instanţa de fond a soluţionat procesul fără a stabili pe deplin împrejurările de fapt care au dus la formularea acţiunii, fiind necesară administrarea de probe noi.

2. Hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea legii (art. 304 punctul 9) instanţa respingând neîntemeiată cererea de anulare a deciziei atacate, pentru următoarele argumente:

- decizia nr. 224 a fost emisă cu nesocotirea prevederilor art. 41, art. 43 şi ale art. 45 din Legea 21/1996, respectiv a prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 87 din 16 aprilie 2004 privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6din Legea nr. 21/1996;

- decizia menţionată a fost emisă în lipsa Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei privind începerea investigaţiei faţă de societate;

- decizia nr. 224/2005 este nefondată, din probele administrate rezultând că reclamanta a avut cu "B." o relaţie contractuală, care nu avea ca obiect stabilirea unei înţelegeri pe verticală cu privire la preţuri.

3. Instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia (art. 304 punctul 8), deoarece clauza de preţ conţinută în contractul de distribuţie stabilea un preţ de recomandare, şi nu un preţ fix care să conducă la încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, prin existenţa unui obiect anticoncurenţial.

Recursul este nefondat.

1. Potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În speţă, sentinţa atacată este argumentată în drept pe dispoziţiile Legii concurenţei aplicabile situaţiei de fapt: art. 5 alin. (1) lit. a).Pe de altă parte, instanţa a analizat valoarea probatorie a înscrisurilor care au constituit, pentru autoritatea de reglementare - Consiliul Concurenţei dovada existenţei unei înţelegeri pe verticală. Faptul că instanţa a ajuns la aceeaşi concluzie cu autoritatea nu constituie o dovadă a încălcării dispoziţiilor art. 261, câtă vreme concluziile instanţei se sprijină pe raţionamente juridice corecte şi expuse coerent în considerentele sentinţei.

2. Prin modul de reglementare a ei, procedura în faţa Consiliului Concurenţei este una bazată pe transparenţa şi publicitatea documentelor, pe principiul contradictorialităţii şi pe dreptul la apărare. Actul decizional al Consiliului are, din acest motiv, un fundament probator format dintr-un ansamblu de dovezi materiale.

Aşa fiind, în cazul contestării actului decizional al Consiliului, instanţa de contencios administrativ este chemată să stabilească, punctual, dacă probele au fost strânse conform legii şi dacă probele au fost evaluate de către Consiliu în mod logic şi coerent - aşa-numita "logică a construcţiei cazului". Altfel spus, în această materie specială a concurenţei, instanţa exercită o judecată asupra unei judecăţi, iar nu o judecată asupra unui fapt.

Din această perspectivă, susţinerea recurentei, că instanţa de fond era datoare a administra proba cu o expertiză contabilă pentru a stabili pe deplin împrejurările de fapt care au dus la aplicarea sancţiunii, nu se fondează. Ansamblul probator deja existent permitea o analiză exhausivă a legalităţii deciziei atacate.

3. Instanţa de fond a stabilit în mod corect natura juridică a ordinului de declanşare a investigaţiei, în sensul că acesta nu este un act administrativ, ci unul premergător, astfel încât susţinerea recurentei, că lipsa unui ordin în ceea ce o priveşte ar avea ca efect nelegalitatea deciziei de sancţionare, nu poate fi primită.

4. În fine, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi primit, întrucât în speţă instanţa nu a fost investită să verifice validitatea contractului dintre recurentă şi "B.", ci legalitatea unui act administrativ individual prin care recurenta a fost sancţionată.

Astfel, instanţa nu a făcut o analiză în fond a clauzelor contractuale, ci doar a constatat că, sub aspect probator, decizia Consiliului Concurenţei este legală, întemeiată fiind analiza corectă a autorităţii asupra contractului recurentei cu furnizorul "B.".

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. "A." S.R.L., împotriva sentinţei nr. 2285 din 11 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.