Concerted taxi tariff fixing upheld; appeal against Competition Council fine rejected as unfounded.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4432 din 2 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, prin care solicita anularea Deciziei nr. 96 din 27.12.2011 emisă de acesta şi, în subsidiar, reducerea amenzii aplicate prin decizia contestată, precum şi, pe cale accesorie, să se constate încălcarea de către pârât a dreptului la apărare şi lipsa calităţii de contravenient a reclamantei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Cu privire la cererile de a se constata lipsa calităţii de contravenient a reclamantei şi încălcarea dreptului la apărare de către pârât.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulat de către reclamantă, în sensul de a se constata şi încălcarea dreptului său la apărare de către pârât, dar şi lipsa calităţii sale de contravenient, s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora "Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului".

S-a considerat de către instanţa de fond, pe de o parte, că reclamanta solicită să se constate o situaţie de fapt, iar nu existenţa unui drept al său/inexistenţa unui drept al părţii adverse şi că pe de altă parte, aspectele pretins a fi constatate de către reclamantă nu constituie decât considerente ce ţin de fondul cauzei, urmând a fi astfel avute în vedere la soluţionarea cauzei pe fond, astfel că s-a apreciat că sunt inadmisibile cererile reclamantei de a se constata lipsa calităţii de contravenient a acesteia şi încălcarea dreptului la apărare de către pârât.

Cu privire la fondul cauzei s-a arătat de către instanţa de fond că în temeiul Ordinului nr. 300/27.08.2008 s-a dispus efectuarea unei investigaţii pe piaţa serviciilor de transport auto în regim de taxi din municipiul Târgu Mureş, cu privire la posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, de către agenţii economici implicaţi în activitatea de taximetrie, investigaţia fiind finalizată prin încheierea raportului depus la dosar şi emiterea Deciziei de sancţionare nr. 96 din 27.12.2011, act de asemenea depus la dosar.

Prin actele anterior menţionate, inspectorii de concurenţă au reţinut că întreprinderile verificate au realizat o practică anticoncurenţială, constând în stabilirea concertată a tarifelor de transport persoane în regim de taxi, restricţionând concurenţa prin fixarea unor tarife unice pe piaţa serviciului de transport persoane în regim de taxi din municipiul Târgu Mureş.

Pentru a concluziona astfel, inspectorii de concurenţă au constatat că în zilele de 05, 06, 07 martie 2007, operatorii de pe piaţa de taximetrie din Municipiul Târgu Mureş reprezentând dispeceratele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L. au solicitat prin comenzi scrise societăţilor de servisare modificarea tarifelor în aparatele de taxat.

Solicitările părţilor implicate au vizat un număr de 614 taximetre dispecerizate, reprezentând 84,92% din totalul de 723 autorizaţii stabilite de către autoritatea locala in conformitate cu prevederile HCL nr. 117/06.04.2006.

În aceleaşi zile, societăţile de servisare S.C. I. S.R.L. Târgu Mureş şi S.C. J. S.R.L. Targu Mureş au emis facturi către părţile implicate, pentru contravaloarea serviciului de modificare a tarifelor in taximetre.

Începând cu datele menţionate, în cadrul dispeceratelor S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. s-a procedat la modificarea efectivă a tarifelor, fiind stabilit un tarif de distanţă la valoarea comună de 1,50 RON/km, un tarif de pornire la valoarea comună de 1,50 RON, un tarif de staţionare de 15,00 RON/oră, un tarif de distanţă pe timp de noapte de 1,70 RON/km şi un tarif de exterior de 2,00 RON/km.

Aceleaşi tarife au fost practicate şi în perioada următoare, până la 31 iulie 2010 de către şase din societăţile anterior menţionate, printre care şi societatea reclamantă în cauza de faţă.

S-a subliniat de către instanţa de fond că dispeceratul S.C. A. S.R.L. a comandat modificarea tarifelor în zilele de 05, 06 şi 07 martie 2007 pentru autoturismele proprii.

Aşadar, situaţia de fapt avută în vedere de inspectorii de concurenţă vizează:

- stabilirea unui tarif unitar de către toate cele 8 societăţi comerciale menţionate în raportul investigaţiei;

- stabilirea acestui tarif prin aceeaşi modalitate, respectiv comanda adresată de societăţile în discuţie societăţilor de servisare S.C. J. S.R.L. şi S.C. I. S.R.L., în sensul modificării tarifelor la un nivel unitar;

- stabilirea acestui tarif în intervalul 5-7 martie 2007.

Reclamanta nu a contestat această situaţie de fapt, dovedită de altfel prin înscrisurile depuse la dosar de către Consiliul Concurenţei, respectiv comenzile şi facturile privind contravaloarea serviciului de modificare a tarifelor existente pe aparatele de taxat ale autoturismelor dispecerizate de societăţile verificate, rapoartele sumar MF, ci a afirmat că stabilirea unui tarif unitar pentru activitatea de transport persoane în regim de taxi nu constituie rezultatul unei înţelegeri şi nici o practică interzisă prin dispoziţiile Legii nr. 21/1996, afirmaţie susţinută prin raportare la motivele prezentate în cererea de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte existenţa unei înţelegeri între societatea reclamantă şi celelalte societăţi investigate, instanţa de fond a constatat că o atare împrejurare rezultă fără dubiu din probatoriul administrat în cauză.

Astfel, pe lângă dovada stabilirii unui tarif unic, măsură realizată prin setarea aparatelor de taxat în perioada 5-7 martie 2007, declaraţiile obţinute de inspectorii de concurenţă vin să sublinieze intenţia societăţilor verificate, în sensul practicării unui tarif unic la nivelul municipiului Târgu Mureş.

În acest sens, existenţa unei înţelegeri cu privire la stabilirea unui preţ unitar este atestată şi prin declaraţiile reprezentanţilor societăţilor investigate. Conform declaraţiilor date cu prilejul întocmirii procesului-verbal nr. x/2008, reprezentantul S.C. K. S.R.L. a arătat că persoanele juridice şi fizice care sunt afiliate la L. practică tarife unice şi că s-au făcut presiuni pentru a creşte tarifele la nivelul unic practicat de către ceilalţi operatori.

În acelaşi sens a fost reţinută şi declaraţia conducătorului auto M. - angajat la S.C. N. S.R.L., care a arătat că în perioada martie 2007 - septembrie 2008 a participat la două sau trei şedinţe organizate de L., şedinţe în care au fost luate în discuţie şi stabilite tarifele practicate de toţi taximetriştii din Târgu Mureş.

Existenţa acestei înţelegeri rezultă şi din declaraţiile administratorilor S.C. E. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L., conform cărora tariful de zi - 1,5 RON/km şi cel de noapte - 1,7 RON/km este practicat de toate firmele, cu excepţia S.C. K., tarife ce se stabilesc în cadrul unui colectiv de conducere, fără a fi fundamentate din punct de vedere economic ci pe ideea alinierii la tarifele practicate de către ceilalţi actori de pe piaţă.

În acelaşi sens, prin adresa nr. x/2008 administratorul unei societăţi investigate comunică autorităţii pârâte faptul că tarifele pentru activitatea de taximetrie se stabilesc de către L. şi este comunicată prin firma de dispecerizare, care organizează prezentarea la societatea de servisare.

Evident că în cursul investigaţiei au fost prezentate de către administratorii celorlalte societăţi puncte de vedere diametral opuse, în sensul că majorarea tarifelor aferente activităţii de taximetrie s-a realizat din considerente economice, în esenţă ca urmare a majorării costurilor de exploatare a parcurilor auto, majorării salariilor angajaţilor, etc., însă atare împrejurări, susceptibile să justifice o majorare a tarifului, nu explică adoptarea tarifului unic de către toate societăţile investigate şi sancţionate de Consiliul Concurenţei.

În acest context, s-a reţinut că lipsa dovezilor directe cu privire la existenţa unei înţelegeri de stabilirea unui preţ unitar pentru serviciile de taximetrie este suplinită de celelalte dovezi administrate în cursul investigaţiei, respectiv comenzile transmise societăţilor de servisare în perioada 5-7 martie 2007, în vederea modificării tarifelor practicate de operatorii de transport în regim taxi la nivelul unic, modificarea efectivă a tarifelor, probată prin facturile emise de societăţile de servisare şi practicarea acestui tarif unic, dovedită prin rapoartele fiscale depuse la dosar.

S-a arătat că justificările furnizate de societăţile reclamante în prezenta cauză cu privire la tariful stabilit în perioada 5-7 martie 2007 nu sunt plauzibile, întrucât o atare împrejurare ar presupune ca toţi operatorii economici implicaţi să fi realizat în medie aceleaşi nivele ale costurilor, fapt puţin probabil.

Cu referire la legislaţia aplicabilă cauzei, s-a apreciat că reclamanta susţine în mod greşit că Legea nr. 38/2003 a permis în mod constant practicarea unor preţuri unitare.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 13 coroborate cu art. 49 lit. c) din Legea nr. 38/2003, forma în vigoare până la data adoptării Legii nr. 265/2007, recunoşteau autorităţii locale dreptul de a interveni în stabilirea tarifelor de ruinare (minime) sau excesive (maxime), fără ca aceasta să presupună, ab initio, dreptul agenţilor economici de a opta pentru un alt tarif unitar decât cel minimal sau maximal, însă începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 265/2007, dispoziţiile Legii nr. 38/2003 care permiteau autorităţii locale stabilirea unui tarif minim au fost eliminate.

Or, societăţile investigate, între care şi reclamanta a continuat practicarea tarifului unic, convenit în perioada 5-7 martie 2007 până în 31 iulie 2010, astfel că referirea la forma iniţială a Legii nr. 38/2003 este irelevantă, cât timp comportamentul anticoncurenţial a continuat şi după modificarea acestei legi.

Afirmaţia reclamantei potrivit căreia nu exista obligaţia de fundamentare a tarifelor până la apariţia Legii nr. 265/2007 s-a apreciat de către instanţa de fond că nu este relevantă în cauză, întrucât o atare obligaţie exista sub imperiul Legii nr. 21/1996 şi de o atare fundamentare chiar s-a prevalat reclamanta, susţinând că majorarea tarifelor a fost justificată de creşterea costurilor de exploatare.

În ceea ce priveşte apărarea reclamantei, potrivit căreia în calitatea lor de dispeceri nu aveau posibilitatea de a impune tarifele aferente activităţii de taximetrie, s-a constatat că tariful unic reţinut în decizia contestată a fost stabilit de către societăţile de dispecerizare, între care şi societatea reclamantă, fapt ce rezultă din probatoriul analizat anterior (comenzile de modificare a aparatelor de taxat în sensul operării unui tarif unic).

Instanţa de fond a apreciat că este irelevantă cota de piaţă a societăţii reclamante.

Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 21/1996, prevederile art. 5 nu se aplică în cazul agenţilor economici sau grupărilor de agenţi economici la care cifra de afaceri pentru exerciţiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurenţiale nu depăşeşte un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenţei şi:

- cota de piaţă totală a agenţilor economici implicaţi în înţelegerea, decizia asociaţiei de agenţi economici sau practica concertată nu depăşeşte 5% pe niciuna dintre pieţele relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicilor concertate dintre agenţii economici concurenţi; sau

- cota de piaţă a fiecărui agent economic implicat în înţelegerea, decizia asociaţiei de agenţi economici sau practica concertată nu depăşeşte 10% pe niciuna dintre pieţele relevante afectate, în cazul înţelegerilor, deciziilor luate de asociaţiile de agenţi economici sau practicilor concertate dintre agenţii economici care nu sunt concurenţi.

Însă, în conformitate cu prevederile alin. (2) al art. 8 limitele prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile practicilor anticoncurenţiale interzise prin prevederile art. 5, atunci când acestea privesc preţuri, tarife, acorduri de partajare a pieţei sau licitaţii.

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare al reclamantei, prin îngrădirea accesului la informaţiile confidenţiale, s-a arătat că deşi reclamanta avea posibilitatea formulării unei cereri de consultare a documentelor confidenţiale, în condiţiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, nu a uzat de această posibilitate.

S-a constatat că în mod întemeiat a reţinut Consiliul Concurenţei în sarcina societăţii reclamante săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, constând în înţelegerea convenită cu S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. A. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L., cu privire la stabilirea tarifului unitar pentru serviciile de transport în regim de taxi, utilizat de operatorii dispecerizaţi, urmată de practicarea acestui preţ respectiv tariful unic de distanţă la valoarea de 1,50 RON/km; tariful unic de pornire la valoarea de 1,50 RON; tariful unic de staţionare la valoarea de 15,00 RON/oră; tariful unic de distanţă pe timp de noapte la valoarea de 1,70 RON/km şi tariful unic de exterior la valoarea de 2,00 RON/km.

S-a apreciat acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată şi în ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor aplicate, pentru următoarele considerente:

Conform art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, încălcarea art. 5 alin. (1) din lege se sancţionează cu amendă de la 0,5% până la 10% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile implicate în anul anterior sancţionării.

La individualizarea sancţiunilor Consiliul a avut în vedere Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute de art. 51 din Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, cu completările si modificările ulterioare, puse în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurentei nr. 420/2.09.2010, publicat in Monitorul Oficial nr. 638/10.09.2010.

Faptele săvârşite de reclamantă au fost calificate ca fiind fapte de gravitate mare, astfel că pârâtul a aplicat procentul de 4% din cifra de afaceri, conform Cap. II B pct. 3 lit. c) din Instrucţiuni.

Având în vedere că practica concertată reţinută în sarcina reclamantei s-a desfăşurat pe o perioadă medie (3 ani), Consiliul a aplicat o creştere de 30% asupra cuantumului de 4%, astfel că nivelul de bază devine 5,20%.

Pentru continuarea încălcării după declanşarea procedurii, Consiliul Concurenţei a reţinut circumstanţa agravantă în procent de 10% din nivelul de bază, iar pentru circumstanţa atenuantă constând în comportament anticoncurenţial încurajat de legislaţia existentă, a aplicat o reducere de 10% din nivelul de bază, astfel că în mod corect a fost aplicată reclamantei amenda în procent de 5,20% din cifra de afaceri.

În ce priveşte susţinerea reclamantei, s-a reţinut că ar fi trebuit aplicată sancţiunea amenzii raportat la cifra de afaceri, cu luarea în considerare a sumelor datorate cu titlu de obligaţii fiscale, se reţine că în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 21/1996, cifra de afaceri vizată în art. 8 şi 14 este suma veniturilor realizate din vânzările de produse şi/sau din prestările de servicii realizate de agentul economic în cursul ultimului exerciţiu financiar, din care se scad sumele datorate cu titlu de obligaţii fiscale şi valoarea contabilizată a exporturilor efectuate direct sau prin mandatar.

Cu toate acestea, se constată că reclamanta nu a depus niciun act la dosar din care să rezulte cuantumul obligaţiilor fiscale invocat, de 54.959, astfel că cifra de afaceri 2010 nu era de 1.628.173, ci de 1.573.214 .

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acţiunii, cu consecinţa anulării deciziei contestate; în subsidiar, a solicitat, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs a fost criticată soluţia instanţei de fond pentru nemotivare, având în vedere că aceasta nu s-a pronunţat asupra următoarelor aspecte:

- solicitarea de a se analiza incidenţa dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, respectiv că taximetria era un sector economic unde concurenţa era exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul legii;

- criticile privind lipsa dovezilor directe şi nu a motivat respingerea apărării în raport de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1358/5.03.2007 sau în raport de jurisprudenţa europeană reprezentată prin cazurile T36/91-ICI şi T-30/91 Solvay;

- criticile privind micşorarea nejustificată a pieţei relevante şi limitarea acesteia într-un mod neîntemeiat şi fără explicaţie efectivă la segmentul operatorilor dispeceri;

- criticile privind aplicarea în mod discriminatoriu şi tendenţios a sancţiunilor stabilite, restrânse în mod nejustificat la activitatea de dispecerat taxi.

Recurenta a arătat că absenţa motivării unei hotărâri judecătoreşti are semnificaţia necercetării fondului cauzei şi ar duce la casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, în temeiul art. 261 alin. (1) pct. 5 coroborat cu art. 297 C. proc. civ. şi raportat la art. 3041 C. proc. civ.

Un al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru că sentinţa este lipsită de temei legal şi/sau aplicarea greşită a legii.

S-a arătat de către recurentă că instanţa de fond a aplicat în motivare un temei de drept greşit în ceea ce priveşte momentul stabilirii acestor tarife, respectiv 05 - 07 martie 2007.

La acel moment nu exista în legea specială aplicabilă, legea taximetriei, obligaţia fundamentării tarifelor, iar instanţa de fond a aplicat eronat legea valabilă în acel moment pentru că fundamentarea tarifelor a apărut ulterior, prin modificările aduse Legii nr. 38/2003 prin Legea nr. 265/2007.

S-a arătat de către recurentă că deşi instanţa de fond a reţinut vinovăţia dispeceratelor faţă de modificarea tarifelor, nu rezultă că aceste societăţi de dispecerizare au stabilit acel tarif, ci doar că au emis comanda de modificare, comandă care nu poate echivala cu stabilirea sau impunerea unui preţ în lipsa dovezilor clare şi directe ce le-ar putea ţine vinovate.

Recurenta susţine că privitor la stabilirea tarifelor, sentinţa cuprinde şi dispoziţii contradictorii pentru că pe de o parte, s-a reţinut că stabilirea tarifelor se face de către L., iar pe de altă parte, că stabilirea se face în "cadrul unui colectiv de conducere".

A fost criticată soluţia instanţei de fond şi în privinţa capătului de cerere privind reducerea amenzii stabilite, reţinându-se că nu s-a făcut dovada din care să rezulte cuantumul obligaţiilor fiscale invocate de 54.959 RON, deşi la dosarul cauzei au fost depuse toate documentele contabile necesare - balanţa de verificare, bilanţ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 7, 8 şi 9, art. 261 alin. (1) pct. 5 şi art. 297 C. proc. civ.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de cadrul legal aplicabil, Curtea îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea cererii de anulare a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 96/27.12.2011 şi exonerarea de la plata amenzii, în principal, iar în subsidiar la reducerea amenzii aplicate.

Prin această decizie, reclamanta a fost sancţionată cu o amendă de 84.665 RON reprezentând 5,20% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010.

Referitor la primul motiv de recurs privind motivarea hotărârii, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ. raportat la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească cuprinde, între altele, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, iar nemotivarea hotărârii reprezintă o necercetare a fondului cauzei, însă, în speţă, hotărârea instanţei de fond a fost motivată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Astfel, instanţa de fond a făcut referiri la activitatea de taximetrie şi la modul cum era reglementată această activitate prin Legea nr. 38/2003, atât anterior cât şi după modificările aduse prin Legea nr. 265/2007.

În motivarea instanţei de fond, prin indicarea probelor ce atestă înţelegerea anticoncurenţială pentru stabilirea unui tarif unic la nivelul municipiului Tg. Mureş a răspuns, implicit, apărărilor reclamantelor privind probele directe şi incidenţa jurisprudenţei C.J.U.E., în motivare nefiind obligatoriu să reia toate argumentele reclamantei invocate.

S-au făcut referiri, în motivarea instanţei de fond, la apărările reclamantelor legate de cota de piaţă şi de ce nu prezintă importanţă aceasta în raport de practicile anticoncurenţiale reţinute în sarcina acestora ce se referă la preţuri, tarife, astfel că au fost invocate prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1996.

Pentru că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu se impune nici casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În privinţa celui de-al doilea motiv de recurs, cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că susţinerile recurentei sunt nefondate.

Aşa cum s-a arătat anterior, sancţionarea recurentei-reclamante s-a dispus pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv pentru stabilirea concertată a tarifelor pe piaţa transportului de persoane în regim de taxi pentru că dispeceratele, începând cu zilele de 05, 06 şi 07 martie 2007 au implementat şi practicat acelaşi tarif de distanţă de 1,50 RON/km. şi alte tarife la acelaşi nivel.

Faţă de susţinerile recurentei că instanţa de fond a reţinut greşit temeiul de drept în raport de momentul stabilirii acestor tarife, trebuie arătat că Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere în forma în vigoare din luna martie 2007, prevedea stabilirea unui tarif minim şi unul maxim, prin hotărâre de Consiliul local, iar prin modificarea adusă prin Legea nr. 265/2007 s-a prevăzut eliminarea tarifului minim.

Dar, societăţile comerciale, între care şi reclamanta, au fost sancţionate pentru că, deşi ultima hotărâre a C.L. Târgu Mureş a fost dată la 30.09.2006, în care erau stabilite tarifele minime şi maxime, ele au fost preocupate să majoreze tarifele de taximetrie pe piaţa locală în mod concertat, uniformizând aceste tarife, deşi tariful de transport călători în regim de taxi nu trebuie stabilit în mod unic chiar dacă legea prevedea la acel moment un tarif maxim şi unul minim.

Deşi recurenta susţine că emiterea comenzii de modificare nu echivalează cu stabilirea sau impunerea unui preţ, totuşi, în raport de probele administrate, se constată că întregul comportament al recurentei a fost acut în vedere, iar emiterea amenzii de modificare simultan cu cea a altor agenţi economici, modificare ce viza stabilirea aceluiaşi tarif de către toţi agenţii economici ce desfăşurau aceeaşi activitate, constituie o practică concertată, interzisă de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.

Nici criticile referitoare la respingerea capătului de cerere privind reducerea amenzii stabilite prin decizia contestată nu sunt fondate.

Instanţa de fond a respins acest capăt de cerere cu motivarea că reclamanta nu a depus nici un act la dosar din care să rezulte cuantumul obligaţiilor fiscale de 54.959 RON, iar recurenta susţine că a depus la dosar înscrisuri în acest sens.

Însă, indiferent dacă la dosar ar fi fost depuse înscrisuri referitoare la obligaţiile fiscale, acestea sunt lipsite de relevanţă.

Pentru că faptele reţinute reprezentau încălcări ale art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, la individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 51 din Legea nr. 51/1996 publicate în Monitorul Oficial nr. 638/10.09.2010, în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 96/2011 a Consiliului Concurenţei ce a fost contestată în cauză.

Conform art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei, încălcarea prevederilor acestuia constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 0,5% până la 10% din cifra de afaceri totală anterior sancţionării, pentru faptele săvârşite cu vinovăţie.

În cauză, individualizarea sancţiunii s-a făcut cu aplicarea instrucţiunilor publicate în anul 2010, iar amenda a fost stabilită în raport de "cifra de afaceri totală", fără a putea fi dedusă vreo sumă din această cifră, pentru că instrucţiunile nu prevăd această deducere .

În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 31121) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.

De altfel, trebuie precizat că Decizia nr. 96/2011 a Consiliului Concurenţei prin care au fost sancţionaţi pentru aceeaşi faptă mai mulţi agenţi economici, a fost contestată în mai multe litigii, iar soluţiile pronunţate de instanţa supremă au fost unitare, acelea de menţinere a sancţiunilor aplicate (Decizia nr. 1317/2014 şi Decizia nr. 1205/2014, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 4432 din 2 iulie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2014.