Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 972/2022 AI generated

Creditor's appeal annulled as unstamped, upholding denial of standing in insolvency

Case Number Decizia nr. 972/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled as unstamped the appeal filed by creditor B. against the interim order of 9 March 2022 of the Brașov Court of Appeal, which had rejected B.'s standing as a creditor in the insolvency proceedings of debtor A. S.A. and had found the appeal filed on behalf of creditor C. S.R.L. to be null due to lack of representation; the appeal was dismissed on procedural grounds because the appellant failed to pay the court fee of 19.5 RON and the judicial stamp of 0.15 RON despite being notified, without invoking any legal exemption or requesting re-examination or public legal aid, in accordance with Articles 20(1)–(3) of Law No. 146/1997 and Article 302¹(2) of the 1865 Civil Procedure Code, leaving the lower court's order and the underlying closure of the bankruptcy procedure against debtor A. S.A. intact.

Legislator headnote

AI generated

art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 135 din Legea nr. 85/2006, art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997; Creditor's appeal annulled as unstamped, upholding denial of standing in insolvency: against the interim order of 9 March 2022 of the Brașov Court of Appeal, which had rejected B.'s standing as a creditor in the insolvency proceedings of debtor A. S.A. and had found the appeal filed on behalf of creditor C. S.R.L. to be null due to lack of representation; the appeal was dismissed on procedural grounds because the appellant failed to pay the court fee of 19.5 RON and the judicial stamp of 0.15 RON despite being notified, without invoking any legal exemption or requesting re-examination or public legal aid, in accordance with Articles 20(1)–(3) of Law No. 146/1997 and Article 302¹(2) of the 1865 Civil Procedure Code, leaving the lower court's order and the underlying closure of the bankruptcy procedure against debtor A. S.A. intact.

Keywords

AI generated
insolvency standing to appeal annulment proceedings grounds for cassation order to pay legal aid proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
1272/SIND/09.12.2021, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului faţă de debitorul S.C.
art. 135 din Legea nr. 85/2006
A descărcat lichidatorul judiciar şi pe celelalte persoane participante la procedură, de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, iar în temeiul art. 135 din Legea nr.
art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006
În ceea ce priveşte hotărârea curţii de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesuale active, a susţinut că aceasta este netemeinică şi nelegală, având în vedere că în raport cu dispoziţiile art. 3 pct.
art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
8, 26 şi 30, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
art. 137 alin. (1) C. proc. civ
Se reţine că, în cauză sunt incidente dispoziţiile Codului de procedură din 1865, faţă de data începerii procesului şi că în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 137 alin.
art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997
1 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, completată şi rectificată, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997
În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin.
art. 3021 alin. (2) C. proc. civ
De asemenea, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for annulling the appeal as unpaid (netimbrat).

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

Ground for sanctioning the failure to pay the court fee with annulment of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 mai 2022

Analizând actele de la dosar şi decizia atacată, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1272/SIND/09.12.2021, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, a dispus închiderea procedurii falimentului faţă de debitorul S.C. A. S.A. şi radierea debitorului din Registrul Comerţului. De asemenea, în temeiul art. 136 din aceeaşi lege. A descărcat lichidatorul judiciar şi pe celelalte persoane participante la procedură, de orice îndatoriri şi responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi, iar în temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006, a dispus notificarea hotărârii Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea acesteia în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. A mai dispus notificarea acestei sentinţe şi către lichidatorul judiciar şi creditorii debitorului.

Împotriva acestei sentinţe, creditorii B., S.C. C. S.R.L. şi D. au declarat recurs.

Prin încheierea din 09.03.2022, Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a respins excepţia necompetenţei materiale a completului de judecată "C4 R insolvenţă", invocată de creditorii B. şi D., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a creditorului B., invocată de E.., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. A. S.A., excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitului D., în calitate de administrator al societatăţii S.C. C. S.R.L. şi a constatat că cererea formulată în numele S.C. C. S.R.L., prin administrator special, este nulă. A mai admis excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulate împotriva considerentelor hotărârii judecătorului sindic, invocată din oficiu şi a respins cererea de suspendare a judecăţii formulată de creditorii B. şi D.. Totodată, a constatat că cererea de recurs a fost însuşită de lichidatorul judiciar al S.C. C. S.R.L.

Totodată, a dispus emiterea unei adrese către lichidatorul judiciar E.. al societăţii A. S.A., cu menţiunea de a indica dacă au fost încasate sume cu titlu de "contravaloare caiet sarcini" în procedura urmată, iar, în caz afirmativ, să precizeze cuantumul şi destinaţia respectivelor sume, precum şi să depună la dosar dovezile aferente susţinerilor sale, acordând termen pentru judecarea cauzei la 06.04.2022.

Împotriva acestei încheieri, B. a declarat recurs, în ceea ce priveşte soluţia curţii de apel dată asupra excepţiilor lipsei calităţii sale procesuale active şi lipsei calităţii de reprezentant a numitului D., în calitate de administrator al societatăţii S.C. C. S.R.L.

După prezentarea situaţiei de fapt, autorul căii de atac a arătat că încheierea atacată este lovită de nulitate ca urmare a încălcării în cauză a principiului continuităţii şi a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006.

În motivare, a afirmat că mai multe hotărâri judecătoreşti date în cadrul procedurii de insolvenţă a debitorului A. S.A. au fost soluţionate în recurs de completuri de judecată diferite şi că niciunul dintre judecătorii care au făcut parte din "C4 R insolvenţă", care a pronunţat încheierea recurată, nu au făcut parte din acestea.

Astfel, recurentul a apreciat că repartizarea cauzei acestui complet de judecată s-a realizat fără respectarea principiului continuităţii şi al repartizării aleatorii a dosarelor.

În ceea ce priveşte hotărârea curţii de apel cu privire la excepţia lipsei calităţii sale procesuale active, a susţinut că aceasta este netemeinică şi nelegală, având în vedere că în raport cu dispoziţiile art. 3 pct. 8 din Legea nr. 85/2006, acesta avea dreptul de a exercita recursul împotriva sentinţei civile nr. 1272/SIND/09.12.2021, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în calitate de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei.

A mai susţinut autorul căii de atac că era persoană interesată şi prin prisma faptului că S.C. C. S.R.L. era acţionar majoritar şi creditor al societăţii debitoare A. S.A. şi că deţinea calitatea de creditor în cadrul S.C. C. S.R.L., având o creanţă împotriva acestei societăţi ce reprezenta peste 50% din masa credală.

Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a numitului D., recurentul a arătat că soluţia curţii de apel de admitere a acesteia este nelegală, întrucât această persoană a declarat calea de atac împotriva sentinţei civile nr. 1272/SIND/09.12.2021 a Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în calitate de administrator special al S.C. C. S.R.L., având un interes direct în cadrul procedurii insolvenţei, întrucât era acţionarul majoritar al debitoarei S.C. A. S.A., cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 82,76%,.

În drept, a invocat art. 3 pct. 8, 26 şi 30, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Se reţine că, în cauză sunt incidente dispoziţiile Codului de procedură din 1865, faţă de data începerii procesului şi că în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului asupra căreia se va pronunţa astfel, cu prioritate.

Potrivit art. 1 şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, completată şi rectificată, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Pe de altă parte, O.G. nr. 32/1995 instituie obligativitatea aplicării timbrului judiciar, în cazurile în care se percepe taxa judiciară de timbru, potrivit legii.

În cauză sunt readuse dispoziţiile C. proc. civ. din 1865, în considerarea datei începutului procesului.

În conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, sub sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, prevăzută de alin. (3) din acelaşi text de lege.

De asemenea, potrivit art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

În speţă, întrucât la data declarării recursului autorul căii de atac nu a depus dovada plăţii taxei legale şi timbrul judiciar, acesta a fost citat cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 19,5 RON, calculată potrivit art. 11 teza I, coroborat cu art. 6 lit. c) din Legea nr. 146/1997 şi timbru judiciar de 0,15 RON, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei .

Împotriva modului de stabilire a obligaţiei de timbrare autorul căii de atac nu a formulat cerere de reexaminare, conform art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 şi nici de acordare a unui ajutor public judiciar în condiţiile O.U.G. nr. 51/2008.

Aşa fiind, constatând că până la termenul de judecată stabilit pentru judecarea recursului, 04.05.2022, recurentul nu s-a conformat obligaţiei legale de timbrare şi că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia de plata taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 312 alin. (1), va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 09.03.2022, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2007.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2022.