Cumulative specific performance and moratory damages in agricultural supply and cultivation contracts

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursurilor deduse judecăţii, reţine următoarele:

Prin sentinţa nr. 882 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., precizată la data de 08.10.2013 şi la data de 13.10.2016, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.C. B. şi a fost obligată pârâta-reclamantă S.C. B. să predea reclamantei-pârâte S.C. A. S.R.L. cantitatea de 269.799 tone de floarea-soarelui, conform contractului nr. x din 27 iunie 2011 şi cantitatea de 1.177.590 kg grâu, conform acordului de cultivare nr. 17 din 25 iulie 2011. S-au respins celelalte capete de cerere formulate de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiate. S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C. B., în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată. S-a admis, în parte, cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamanta-pârâtă şi a fost obligată pârâta-reclamantă la plata sumei de 33.644 RON cu acest titlu, către reclamanta-pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi.

Prin decizia nr. 835 din 2 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L. şi a fost respins apelul declarat de pârâta-reclamantă S.C. B. împotriva sentinţei nr. 882 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, a fost schimbată sentinţa, în sensul că au fost admise şi capetele de cerere referitoare la despăgubiri pentru nepredarea cantităţii de 269.799 tone floarea-soarelui, despăgubiri pentru nepredarea cantităţii de 1.177.590 tone de grâu, despăgubiri pentru necultivarea întregii suprafeţe de teren convenite. A fost obligată pârâta S.C. B. să plătească reclamantei A. S.R.L. şi: despăgubiri pentru nepredarea cantităţii de 269.799 tone floarea-soarelui, în valoare de 137.145,85 RON; despăgubiri în valoare de 1.036.279 RON pentru nepredarea cantităţii de 1.177.590 tone grâu; despăgubiri în valoare de 581.782,50 euro, în echivalent RON, la data plăţii, pentru necultivarea întregii suprafeţe de teren convenite.

A fost admis şi capătul de cerere având ca obiect restituirea plăţii nedatorate şi a fost obligată S.C. B. să restituie către A. S.R.L. suma de 200.000 euro, în echivalent RON la data plăţii.

Au fost menţinute soluţiile de obligare la predarea cantităţii de 269.799 tone floarea-soarelui şi predarea cantităţii de 1.177.590 tone grâu, precum şi soluţiile de respingere a capătului de cerere privind obligarea S.C. B. la plata sumei de 6.037.949,74 RON, reprezentând contravaloarea seminţelor, fertilizatorilor, erbicidelor, pesticidelor, precum şi soluţia de respingere a cererii reconvenţionale.

A fost obligată pârâta-reclamantă la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 82.500 RON, cheltuieli de judecată aferente fondului.

A fost obligată apelanta S.C. B. la 45.000 RON cheltuieli de judecată efectuate în calea de atac, către apelanta A. S.R.L..

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta S.C. B..

Prin decizia nr. 5197 din 6 decembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta S.C. B., împotriva deciziei nr. 835/2017 din 2 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a casat decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă sub nr. x/2013*.

Prin încheierea din 17 martie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins cererile de probatorii formulate de ambele apelante.

Prin decizia nr. 231 din 30 iunie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins apelurile declarate de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. şi de apelanta pârâtă S.C. B., împotriva sentinţei nr. 882 din data de 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013, ca nefondate.

Împotriva încheierii din 17 martie 2020 şi a deciziei nr. 231 din 30 iunie 2020, pronunţate de curtea de apel în cel de-al doilea ciclu procesual a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii şi deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea recursului.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., după o scurtă prezentare a istoricului cauzei, a îndrumărilor stabilite de instanţa supremă prin decizia de casare şi a considerentelor expuse de curtea de apel în rejudecare, recurenta-reclamantă a expus criticile de nelegalitate a hotărârii atacate, susţinând că acestea atrag incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că au fost încălcate regulile de procedură prevăzute la art. 501 alin. (1) C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii deciziei recurate şi a încheierii atacate prin care s-a respins probatoriul propus în vederea determinării întinderii prejudiciului suferit. şi, totodată, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat de care beneficiază dezlegările oferite de instanţa de trimitere.

Invocând literatura de specialitate, doctrina şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 332/2001 şi nr. 360/2002), recurenta arată că, în rejudecare, libertatea instanţelor de fond nu este absolută, acestea fiind obligate să dea urmare îndrumărilor date de instanţa de trimitere, în vederea unei corecte soluţionări a litigiului.

Făcând aplicarea acestor consideraţii, consideră că, în speţă, existenţa vătămării rezultă clar din scopul normelor procedurale încălcate art. 501 alin. (1) C. proc. civ., norme care ocrotesc un interes general şi care garantează respectarea art. 6 paragraful 1 CEDO.

Astfel, în ceea ce priveşte soluţia cu privire la cel de-al doilea şi al patrulea capăt de cerere, Înalta Curte a reţinut, prin decizia de casare, că în ceea ce priveşte prejudiciul suferit instanţa de apel urma să verifice existenţa şi întinderea acestuia (pct. 129), iar în ceea ce priveşte natura daunelor-interese solicitate trebuia să determine dacă reclamanta solicitat daune moratorii sau compensatorii (pct. 129).

Or, cu toate că recurenta a propus readministrarea probatoriului pentru a elimina orice dubiu cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului suferit şi, deşi a făcut precizările necesare cu privire la natura despăgubirilor solicitate, instanţa de apel nu a respectat indicaţiile instanţei de trimitere, iar aceste determinări nu se regăsesc în considerentele deciziei recurate.

Dimpotrivă, consideră că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut, în cadrul considerentelor pe care se sprijină soluţia cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere, că "prin decizia de casare s-a arătat faptul că prejudiciul încercat de creditor în cazul neonorării pretinsei obligaţii de predare a bunurilor mobile fungibile poate fi înlocuit de creditor prin cumpărarea bunurilor de acelaşi gen, urmând ca acesta să solicite de la debitor preţul lor şi cheltuielile ocazionate de cumpărare, potrivit principiului bunei credinţe."

Recurenta arată că la paragraful 126 din decizia de casare instanţa de trimitere nu a impus acest considerent instanţei de apel, ci a reţinut că instanţa de apel urmează a analiza, în concret, dacă nu cumva s-ar fi urmărit obţinerea unor beneficii suplimentare, cât timp nu s-au achiziţionat alte bunuri de gen.

În ceea ce priveşte soluţia celui de-al cincilea capăt de cerere şi aceasta reflectă o încălcare a art. 501 alin. (1) C. proc. civ., deoarece instanţa de trimitere nu a absolvit instanţa de rejudecare de obligaţia de a analiza şi interpreta prevederile contractuale, ci a reţinut la paragraful 115 că instanţa de apel nu a arătat cum a ajuns la concluzia că părţile s-au obligat să cultive o suprafaţă fixă.

Aceasta nu echivalează cu preluarea fără nicio explicaţie a concluziei contrare, ci impune în sarcina instanţei de rejudecare obligaţia de a proceda la un examen efectiv şi comprehensiv al prevederilor contractuale, care să ţină cont de voinţa reală şi comună a părţilor şi de natura actului juridic.

În ceea ce priveşte cel de-al şaselea capăt de cerere, referitor la obligaţia de restituire a sumei de 200.000 RON, instanţa de casare a reţinut că nu se aplică instituţia plăţii nedatorate (pct. 118-119).

Cu toate acestea, instanţa de apel, în rejudecare, a procedat la o verificare tot din perspectiva condiţiilor aplicabile prin raportare la instituţia plăţii nedatorate, încălcând încă o dată, dezlegările oferite de instanţa de trimitere.

Aşadar, conchide recurenta-reclamantă, încheierea şi decizia recurate nu reflectă determinările la care instanţa de trimitere a obligat judecătorii fondului, ci fie încălcări, fie aplicări denaturate ale acestora, ceea ce echivalează cu încălcarea regulii de procedură de la art. 501 alin. (1) C. proc. civ. şi atrage incidenţa motivelor de casare de la pct. 5 si 7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta consideră că instanţa de apel nu a respectat: standardul impus de art. 6 paragraful 1 CEDO şi jurisprudenţa europeană în ceea ce priveşte motivarea hotărârii judecătoreşti şi nu a realizat un examen efectiv, real şi consistent al argumentelor reclamantei. Astfel, deşi instanţa nu are obligaţia să răspundă tuturor argumentelor părţii, este necesar să examineze în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse atenţiei şi să nu ignore acele argumente pertinente, susceptibile să influenţeze soluţia litigiului.

Motivarea unei hotărâri trebuie să fie un silogism logic, apt să explice inteligibil hotărârea luată, care, fără să presupună un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, impune un răspuns la argumentele "susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia."

Considerentele pe care se sprijină soluţia de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere relevă, în opinia recurentei, un examen extrem de superficial al argumentelor recurentei şi ignorarea unor apărări cu privire la aspecte cheie pe care instanţa de apel şi-a articulat soluţia.

Astfel, cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere instanţa de apel a reţinut că soluţia primei instanţe ar fi legală şi temeinică, deoarece reclamanta ar fi solicitat atât executarea în natură a obligaţiei, cât şi executarea prin echivalent, apreciind totodată că acţiunea nu ar fi fost suficient motivată referitor la această cerere şi că:

"raportat la precizarea de acţiune depusă la instanţa de fond, după efectuarea raportului de expertiză şi la criticile din apel, rezultă că reclamanta a solicitat cu titlu de daune interese compensatorii pentru neexecutare. Or, aceasta nu poate solicita si executarea în natură, dar şi daunele interese compensatorii stabilite de expert."

Consideră recurenta că aspectele reţinute sunt eronate şi reflectă un examen extrem de superficial al argumentelor recurentei-reclamante, având în vedere că a indicat natura moratorie a despăgubirilor solicitate în cel puţin patru momente procesuale distincte: prin cererea introductivă, la pagina 6, ultimul paragraf, cu referire la incidenţa art. 1.321 C. civ. 1864; prin cererea de apel, la pagina 2, ante-penultimul paragraf, cu referire la lipsa de folosinţă pentru o perioada îndelungată de timp; la termenul de dezbateri din data de 16.06.2020, aspect consemnat la paginile 1 (ultimul paragraf) - 2 (primul paragraf), în încheierea de şedinţă din aceeaşi dată; prin concluziile scrise, la pagina 5, paragraful 21, cu referire la documentele procesuale anterioare în care a făcut aceste precizări.

Totodată, cu privire la acest capăt de cerere, instanţa de apel a reţinut în mod eronat că ar fi solicitat cu titlu de beneficiu nerealizat suma de bani pe care ar fi obţinut-o dacă ar fi vândut marfa la preţul maxim al anului 2011. În realitate, a fost solicitat beneficiul nerealizat ca urmare a lipsei de folosinţă asupra cantităţii de 269.799 tone floarea-soarelui

Practic, prejudiciul determinat de expertul judiciar ca reprezentând beneficiul nerealizat reprezintă diferenţa dintre preţul la care a cumpărat cantitatea respectivă de la B. şi preţul la care ar fi vândut-o către partenerii săi contractuali, dacă i-ar fi fost livrată la timp.

Consideră că acest beneficiu nerealizat nu reprezintă nicidecum o executare în echivalent a obligaţiei de predare (care ar fi presupus cel puţin solicitarea preţului de cumpărare), ci paguba ce i-a fost cauzată prin neexecutarea în mod corespunzător şi la timp a obligaţiei, care, daca ar fi fost executată în condiţiile agreate, ar fi condus la obţinerea unui beneficiu financiar nerealizat în anul 2011, în sumă de 163.268,86 RON.

Se arată că recurenta a solicitat instanţei de apel, în rejudecare, să încuviinţeze întocmirea unor expertize judiciare în specialităţile agricultură şi contabilitate, având ca obiect inclusiv stabilirea contravalorii cantităţii de 269.799 tone floarea soarelui la data la care ar fi trebuit predată către recurentă, respectiv la data de 05.12.2011, şi a aceleaşi cantităţi de floarea soarelui la momentul întocmirii raportului de expertiză, însă instanţa a respins probele cu expertize solicitate de părţi.

Aşadar, în opinia recurentei, motivarea pe care se sprijină soluţia de respingere a celui de-al doilea capăt de cerere relevă faptul că instanţa de apel nu a ascultat în mod real argumentele recurentei-reclamante, argumente apte prin conţinutul lor să schimbe soluţia pronunţată în aceasta privinţă, şi nu a examinat în mod efectiv, real şi corect susţinerile recurentei.

Prin considerentele evocate şi soluţia care se sprijină pe ele, instanţa a încălcat art. 6 paragraful 1 CEDO şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar decizia recurată se impune casată prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru aceleaşi argumentele, recurenta arată că motivarea soluţiei pronunţate cu privire la cel de-al patrulea capăt de cerere (daunele-interese solicitate pentru neexecutarea corespunzătoare a obligaţiei de predare a întregii recolte realizate conform Acordului), este şi ea nelegală.

De altfel, susţine că a explicat pe larg în cadrul cererilor, notelor şi concluziilor scrise faptul că nu solicită executarea în natură a obligaţiei şi executarea prin echivalent, ceea ce s-ar traduce prin predarea cantităţii de grâu şi, totodată, obligarea la plata preţului corespunzător cantităţii predate, ci repararea pagubei efective (în natura) şi acoperirea beneficiului nerealizat (care se poate realiza numai prin obligarea la plata unor sume de bani.

Susţine că instanţa de apel nu a analizat efectiv susţinerile recurentei, iar motivarea cu privire la acest capăt de cerere este una formală, dictată de decizia de trimitere şi tributară hotărârii primei instanţe.

Recurenta mai arată şi faptul că, referitor la considerentele pe care se sprijină soluţia cu privire la cel de-al cincilea capăt de cerere, instanţa de apel nu explică de ce i-a respins argumentele, raţionamentul judiciar propus fiind ininteligibil şi marcat de contradicţii.

Astfel, arată că instanţa de apel a considerat că "nici criticile referitoare la neacordarea daunelor interese pentru neîndeplinirea obligaţiei de a cultiva 5000 ha, în baza Acordului nu pot fi reţinute" - fără să fi analizat şi înlăturat motivat criticile recurentei-reclamante cu privire la sensul sintagmei de aproximare "circa" raportat la specificul obligaţiilor asumate, la economia Acordului şi la modul în care intimata-pârâtă şi-a executat obligaţia.

Recurenta opinează că instanţa ar fi trebuit să supună unui examen efectiv şi critic argumentele sale privind interpretarea contractului şi să explice ce ar trebui să se înţeleagă (pe baza regulilor de interpretare a contractelor) prin "circa" 5.000 ha şi în ce ipoteze se consideră a fi îndeplinită această obligaţie.

De asemenea, consideră că sunt contradictorii considerentele instanţei de apel, întrucât, deşi pe de o parte reţine că recurenta-reclamantă ar fi avut posibilitatea de a solicita rezilierea contractului, pe de altă parte consideră că intimate-pârâtă nu s-ar fi obligat să execute lucrări şi să predea recolta de pe fix 5.000 ha. Or, atât rezilierea, cât şi executarea silită a obligaţiei presupun în mod esenţial o neexecutare.

Considerentele cu privire la restituirea sumei de 200.000 EUR reflectă, în opinia recurentei, în egală măsură, o motivare care nu respectă garanţiile dreptului la un proces echitabil.

Instanţa de apel s-a raportat la solicitarea de restituire a sumei de 200,000 EUR ca la o plata nedatorată şi a reţinut că în speţă nu ar fi îndeplinite condiţiile necesare pentru plata nedatorată, deoarece recurenta s-ar afla în prezenţa unei obligaţii ce ar rezulta din actul adiţional încheiat la Acord.

Susţine recurenta că, în examenul sumar efectuat în cauză, instanţa de apel nu a ţinut cont de aspectele punctate la termenul de dezbateri şi prin concluziile scrise, prin care a arătat că, din această perspectivă, decizia de trimitere conţine o serie de considerente care leagă instanţa, mai exact cele prin care se reţine că instanţa de apel a schimbat cauza juridică din răspundere civila contractuală, în plata nedatorată (paragraful 119).

În rejudecare, instanţa de apel nu mai putea analiza acest petit din perspectiva condiţiilor necesare pentru a opera plata nedatorată, ceea ce implicit infirmă analiza realizată de prima instanţă din perspectiva art. 992 si 993 C. civ. 1864.

În al doilea rând, arată că instanţa de apel nu a analizat argumentele care se întemeiază întocmai pe dispoziţiile Acordului.

Astfel, recurenta-reclamantă susţine că nu a negat niciodată că, potrivit Acordului, trebuia să plătească un preţ fix de 1.750.000 EUR (350EUR/max. 5.000 ha), însă a arătat că la data la care pârâta a emis o factură suplimentară (F0068/12.12.2011 "avans conform contract nr. x/27.07.2011" în valoare de 868.189 RON - echivalentul sumei de 250.000 EUR în RON), mai avea de plătit doar suma de 50.000 EUR, restul de 200.000 EUR nefiind achitat în baza unei obligaţii contractuale, ci excedentar şi, deci, trebuia restituit către recurentă, prin raportare la art. 1073 din C. civ. de la 1864.

Or, recurenta opinează că instanţa de apel nu a analizat aceste aspecte şi probele pe care se sprijineau, ignorând complet argumentele în acest sens, deşi acestea erau apte să modifice soluţia.

Aşadar, consideră că toate soluţiile cu privire la cele patru capete de cerere respinse de instanţa de apel se grefează pe considerente care nu respecta standardul de motivare consacrat de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., de art. 6 paragraful 1 CEDO şi de jurisprudenţa europeană în materie, ceea ce impune casarea acestora prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că prin decizia recurată instanţa de apel a încălcat o serie de norme de drept material - art. 6 alin. (1) şi (2) C. civ., art. 969, 977, 978, 979, 980, 982,;1.073, 1.082,1.084, 1.321 C. civ. de la 1864 - şi a aplicat în mod greşit prevederile actualului C. civ. (art. 548, art. 549, art. 1.516, art. 1.527 - 1.528 C. civ.), prin raportare la efectele unor acte juridice încheiate sub imperiul C. civ. din 1864.

În acest sens, se arată că în dezlegarea oferită celui de-al doilea capăt de cerere, instanţa de apel s-a raportat in mod greşit la dispoziţiile actualului C. civ.: art. 548, art. 549, art. 1.516, art. 1.527 - 1.528 C. civ. însă, obligaţia de predare a cantităţii de 269.799 t floarea-soarelui este un efect al unui act juridic încheiat anterior intrării in vigoare a actualului C. civ. - Contractul de vânzare nr. 12 din 27 iunie 2011.

Or, potrivit art. 6 alin. (1) - (2) C. civ., legea civilă nu are puterea de a retroactivă, iar actele juridice încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii.

Prin urmare, obligaţiile stipulate într-un act juridic încheiat sub imperiul C. civ. din 1864 rămân supuse prevederilor acestei legi, inclusiv din perspectiva executării silite şi a răspunderii civile contractuale. De altfel, cererea de chemare în judecată, arată că a fost întemeiată corect pe prevederile art. 969, art. 1.073, art. 1.082, art. 1.084, art. 1.321 C. civ. de la 1864.

Faptul că instanţa de apel a aplicat dispoziţiile actualului C. civ. reprezintă, în opinia recurentei, un argument în plus în sprijinul nemotivării, deoarece reflectă lipsa unui examen efectiv al susţinerilor sale.

În al doilea rând, recurenta consideră că, dincolo de faptul ca dispoziţiile art. 548 - 549 C. civ. nu se aplică în speţă, afirmaţia instanţei potrivit căreia nu s-ar putea solicita beneficiul nerealizat derivat din neexecutarea la timp a obligaţiei de predare, deoarece lipsa de folosinţă s-ar putea solicita doar în cazul unor bunuri frugifere, este lipsit de orice fundament juridic şi încalcă: prevederile speciale ale art. 1.321 C. civ. de la 1864, potrivit cărora, în toate cazurile, vânzătorul trebuie să fie obligat la daune-interese, dacă urmează vreo vătămare pentru cumpărător din nepredarea lucrului la timp; prevederile generale ale art. 1.073, 1.082. 1.084 C. civ. de la 1864, potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunare, debitorul datorează şi daune -interese pentru neexecutarea obligaţiei/pentru neexecutarea la termen, iar daunele-interese cuprind pierderea efectiv suferită şi beneficiul nerealizat.

Recurenta susţine că niciunul dintre aceste texte aplicabile nu condiţionează întinderea pagubei de natura obiectului derivat al obligaţiilor contractuale în condiţiile în care se probează o vătămare, un beneficiu nerealizat (un câştig pe care în condiţii obişnuite ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit etc.).

Or, prin raportul de expertiză s-a dovedit că, în situaţia în care cantitatea de floarea-soarelui ar fi fost predată in cursul anului 2011, ar fi beneficiat de un avantaj financiar a cărui existenţă şi întindere au fost determinate prin raport.

Mai arată recurenta faptul că şi cu privire la al patrulea capăt de cerere, instanţa de apel a încălcat normele de drept mai sus indicate şi nu a propus un raţionament judiciar distinct de cel expus cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, motiv pentru recurenta înţelege să-şi menţină criticile de nelegalitate menţionate anterior, având în vedere că şi actul juridic pe care se întemeiază acestea a fost încheiat tot sub imperiul vechiul C. civ.

Totodată, în ceea ce priveşte natura Acordului, consideră că instanţa a încălcat regulile de interpretare a contractului reglementate de art. 977, 978, 979, 980 C. civ. de la 1864, când a reţinut că existenta unor prestaţii succesive ar presupune în mod automat şi un contract cu executare succesivă. În realitate, apreciază că singurul mod în care putea fi interpretată menţiunea instanţei de recurs din cuprinsul deciziei de trimitere este în sensul că, într-adevăr, executarea Acordului presupune prestaţii succesive, însă, privite individual, niciuna dintre aceste prestaţii succesive nu poate satisface scopul încheierii Acordului, astfel încât acesta rămâne un contract cu executare uno ictu.

Referitor la considerentele pe care se grefează soluţia pronunţată cu privire la cel de-al cincilea capăt de cerere, se susţine că acestea reflectă o încălcare a art. 977,978, 979,980, 982 C. civ. de la 1864.

Independent de motivarea profund, ilogică şi contradictorie cu privire la acest petit, instanţa de apel, prin soluţia pronunţată, a încălcat regulile de interpretare reglementate de C. civ. din 1864, procedând la o interpretare strict bazată pe sensul literal al termenilor şi nu potrivit normelor de interpretare aplicabile actului juridic, prevăzute de art. 977-980 şi art. 982 din C. civ. de la 1864.

În acest context, recurenta consideră că şi soluţia cu privire la acest capăt de cerere se impune casata prin raportare la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru încălcarea dispoziţiilor de drept material aplicabile în materia interpretării contractului potrivit C. civ. din 1864.

Considerentele care stau la baza soluţiei pronunţate cu privire la cel de-al şaselea capăt de cerere reflectă o încălcare a dispoziţiilor din materia răspunderii civile contractuale, ca urmare a verificării condiţiilor prevăzute pentru instituţia plăţii nedatorate.

Instanţa de apel, ignorând dezlegarea de care era ţinută prin decizia de trimitere, a analizat acest capăt de cerere tot din perspectiva condiţiilor plăţii nedatorate, cu toate că înalta Curte a reţinut că temeiul (cauza) juridică a acestor pretenţii este răspunderea civilă contractuală.

În concluzie, recurenta susţine că toate soluţiile cu privire la cele patru capete de cerere respinse de instanţa de apel se grefează pe considerente care reflectă o încălcare a normelor de drept material şi, totodată, o aplicare greşită a legii, ceea ce impune casarea lor, prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată Curţii de Apel Craiova.

La data de 5 noiembrie 2020, intimata - pârâtă S.C. B. a depus întâmpinare la recursul reclamantei, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

În conţinutul întâmpinării, pârâta a arătat că susţinerile recurentei S.C. A. S.R.L.,privitoare la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. .488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate întrucât nu au fost indicate, în concret, regulile de procedură pretins a fi încălcate de instanţa de apel, făcându-se referiri confuze la autoritatea de lucru judecat şi la obligaţia generală a instanţei de rejudecare de a ţine cont de hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, fără a indica, concret, cum au fost acele dezlegări încălcate prin decizia atacată.

Astfel, în ceea ce priveşte soluţia dată asupra capetelor patru şi cinci de cerere nu este clar care este critica de nelegalitate invocată, iar referitor la cel de-al şaselea capăt de cerere, prin decizia de casare s-a reţinut că hotărârea primei instanţe de respingere a acestuia este temeinică şi legală, soluţie care a fost menţinută prin decizia atacată, în rejudecarea apelului.

Se mai arată de către intimata-pârâtă că în cauză nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat, pentru că împrejurarea intrării anumitor dezlegări în puterea lucrului judecat, prin neatacare, nu se subsumează acestui motiv.

Intimata-pârâtă susţine că este nefondat şi motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât reclamanta se îndepărtează de la condiţiile legale presupuse de această critică de nelegalitate şi procedează doar la o enumerare formală a obligaţiei instanţei de motivare corespunzătoare a hotărârii pronunţate, pentru ca apoi să procedeze la o critică pe fondul soluţiei pronunţate, care ar sugera nu lipsa motivării, ci o apreciere greşită a probatoriului de către instanţa de apel, ceea ce nu poate constitui un veritabil motiv de recurs, recunoscut de art. 488 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă arată că instanţa de apel a motivat corespunzător soluţia cu privire la cel de-al doilea şi al patrulea capăt de cerere, în decizia de casare fiind reţinută în mod explicit obligaţia instanţei de apel de a analiza în mod corespunzător nu doar condiţiile atragerii răspunderii contractuale, ci mai ales natura daunelor solicitate, din considerentele deciziei rezultând că nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a putut decela cu claritate care este natura daunelor solicitate de reclamantă pentru pretinsa neexecutare de către pârâtă a obligaţiei de predare a cantităţii de 269.799 tone de floarea soarelui, conform Contractului de vânzare cumpărare, respectiv pentru presupusa neîndeplinire a obligaţiei de predare a recoltei realizate, conform Acordului.

În aceste condiţii, se arată că se impun a fi respinse orice fel de argumente ale recurentei-reclamante în sensul că aceasta ar fi precizat natura daunelor interese prin cererea introductivă ori, mai grav, prin cererea de apel sau prin concluziile scrise formulate.

În acord cu cele reţinute prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a realizat o analiză completă asupra naturii daunelor solicitate, ajungând la concluzia că acestea privesc daune compensatorii care nu pot fi cumulate cu executarea în natură a obligaţiilor aferente.

Cât priveşte capătul cinci de cerere, în recurs s-a reţinut în mod judicios faptul că instanţa de judecată trebuie să analizeze dacă într-adevăr părţile s-au obligat să cultive o suprafaţă de fix 5.000 ha şi doar în raport de această analiză să concluzioneze asupra acordării de daune interese pentru nerespectarea presupusei obligaţii a B. de cultivare a întregii suprafeţe prevăzute în Acord.

Intimata-pârâtă arată că motivarea este corespunzătoare şi în ceea priveşte capătul şase de cerere, instanţa de apel reţinând, după ce a argumentat că pârâta nu datorează suma pretinsă de reclamantă, că nici nu se poate pune problema instituţiei plăţii nedatorate. În realitate, critica recurentei urmăreşte o reanalizare a probatoriului administrat, ceea ce nu este permis.

Susţinerile recurentei privind incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este apreciat de intimata-pârâtă ca fiind nefondat.

Sub acest aspect, se arată că, deşi sunt indicate o serie de texte legale presupus încălcate, nu se arată, concret, cum au fost încălcate aceste norme de drept material.

În ceea ce priveşte capătul doi şi patru de cerere, este evident că atât noul cât şi vechiul C. civ. interzic cumulul daunelor compensatorii cu executarea în natură, astfel că soluţia instanţei de apel este corectă.

De asemenea, în ceea ce priveşte capătul patru de cerere, nu se arată, concret, cum ar fi trebuit să aplice instanţa de apel regulile de interpretare a contractului, iar referitor la capătul şase de cerere recurenta nu indică, nici măcar formal, care este prevederea de drept material aplicată greşit de instanţa de apel.

Intimata - pârâtă B. a formulat şi recurs incident, prin care a solicitat casarea încheierii din 17 martie 2020 şi a deciziei nr. 231/2020 din 30 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

La 19 noiembrie 2020, recurenta-pârâtă B. a depus la dosar o cerere de renunţare la judecata recursului incident.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2022, Înalta Curte a admis în principiu recursul principal declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 17 martie 2020 şi a deciziei nr. 231/2020 din 30 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, şi a admis excepţia netimbrării recursului incident declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. împotriva aceloraşi hotărâri, fixând termen pentru judecarea acestora în şedinţă publică.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând, în cadrul controlului de legalitate, încheierea şi decizia atacate, în raport cu criticile formulate în conţinutul recursului principal, cu temeiurile de drept invocate şi cu soluţia de admitere a excepţiei de netimbrare pronunţată în ceea ce priveşte recursul incident,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B., solicitând instanţei:

1. Obligarea pârâtei la predarea cantităţii de 269.799 tone de floarea-soarelui, în conformitate cu prevederile contractului nr. x din 27 iunie 2011;

2. Obligarea pârâtei la plata de daune interese pentru prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiei de predare a cantităţii de floarea soarelui menţionate la primul capăt de cerere;

3. Obligarea pârâtei la predarea integrală a recoltei de grâu şi floarea-soarelui obţinute de pe suprafaţa efectiv cultivată, din totalul de 5.000 ha, menţionată în cadrul Acordului de cultivare nr. 17 din 25 iulie 2011;

4. Obligarea pârâtei la plata de daune interese pentru prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiei de predare a recoltei de grâu şi floarea-soarelui menţionate mai sus;

5. Obligarea pârâtei la plata de daune interese pentru prejudiciul creat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de a cultiva întreaga suprafaţă de 5.000 ha potrivit Acordului de cultivare nr. 17 din 25 iulie 2011;

6. Obligarea pârâtei la restituirea sumei de 200.000 EUR, ce a fost plătită din eroare în legătura cu Acordul de cultivare nr. 17/2011, deşi nu a fost datorată, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume;

7. Obligarea pârâtei la plata sumei de 6.037.949,74 RON, reprezentând contravaloarea facturilor emise pentru seminţele, fertilizatorii, erbicidele şi pesticidele livrate de reclamantă, precum şi la plata dobânzii legale pentru perioada în care reclamanta a fost lipsită de această sumă şi până la data plăţii efective;

Premisele naşterii litigiului dedus judecăţii au fost în mod concordant reţinute de instanţele de judecată în ciclurile şi fazele procesuale anterioare.

Astfel, între părţile cauzei s-a încheiat Contractul de vânzare - cumpărare nr. x din 27 iunie 2011, prin care vânzătorul S.C. B. s-a obligat să vândă cumpărătorului A. S.R.L. producţia de floarea-soarelui obţinută de S.C. B. pe o suprafaţa de 1.350 ha, în schimbul plăţii sumei de 550 EUR/ha, la o paritate stabilită convenţional de 1 EUR = 4,2 RON.

Prin contract, părţile au apreciat producţia de floarea-soarelui, la nivelul anului 2011, în jurul valorilor de 2.000-2.200 kg/ha, urmând ca, în eventualitatea în care această ţintă nu ar fi fost atinsă, S.C. B. să compenseze cantitatea lipsă cu alte produse, stabilite de comun acord cu societatea, negocierea urmând să se facă la timpul respectiv.

În conformitate cu prevederile contractuale, plata urma să aibă loc în două tranşe, anume 50% sub formă de avans, urmând ca la sfârşitul predării întregii producţii să aibă loc decontarea finală. În acest sens, S.C. B. a emis pentru prima tranşă factura fiscală nr. x/27.06.2011 pentru valoarea de 1.559.250 RON (1.350 ha x 550 EUR/ha x 50%), factură pe care A. S.R.L. a achitat-o la data de 04.07.2011, astfel cum reiese din extrasul de cont aferent tranzacţiei.

Astfel, începând cu data de 24.09.2011, reclamanta a demarat procedura de preluare a cerealelor, ridicând, în primă fază, o cantitate de 815,24 tone de floarea-soarelui.

La data de 05.10.2011, părţile au încheiat un proces-verbal de recepţie, potrivit căruia s-a constatat existenta fizică a unei cantităţi de 1.910,76 tone de floarea-soarelui în depozitele S.C. B.. În cuprinsul documentului, acestea fac referire la preţul pe care reclamanta îl va achita pentru cantitatea stocată, anume de 272.41 euro/tonă de floarea-soarelui la paritatea de 1 euro = 4,3128 RON.

La data de 07.10.2011, părţile au încheiat un proces-verbal de custodie potrivit căruia S.C. B. se obligă să depoziteze în bune condiţii cantitatea menţionată mai sus (1.910,76 tone) până la ridicarea acesteia de către A. S.R.L..

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că nu i-a mai fost predată cantitatea de 269.799 tone floarea soarelui, cantitate ce a rămas în custodia pârâtei, primul şi al doilea capăt de cerere fiind întemeiate pe această neexecutare.

De asemenea, între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. s-a încheiat Acordul de cultivare nr. 17/25.07.2011, având ca obiect cultivarea de seminţe oleaginoase şi cereale pe aproximativ 5.000 ha de teren, situat în localităţile Spineni, Scorniceşti, Poboru, pentru campania agricolă 2011-2012.

În temeiul acordului, executantul, respectiv S.C. B., s-a obligat să cultive în interesul mandantului prin cele mai bune tehnici agronomice, culturile comandate de mandant conform unui plan de culturi stabilit de comun acord, pe circa 5.000 ha, şi să efectueze toate operaţiunile necesare pentru buna îndeplinire a contractului, de pregătire a terenului, de fertilizare a terenului, de semănat, de tratare, recoltare, transport la depozitele societăţii S.C. B., înmagazinare şi încărcare pe mijloace de transport ale mandantului.

Mandantul, astfel cum a fost denumit prin contract, respectiv S.C. A. S.R.L., s-a obligat să furnizeze în timp util pentru utilizare, seminţele, soluţiile de fertilizare, pesticidele şi erbicidele de tratare adecvată şi încărcarea produsului la timp şi în condiţiile stabilite cu executantul.

Pentru serviciile de cultivare, A. S.R.L. s-a obligat să-i achite executantului suma de 450 EUR/ha în trei tranşe, astfel: 150 EUR/ha la momentul încheierii acordului pe baza unei facturi; x EUR/ha la 31 martie pe baza unei facturi; x EUR/ha la 30 de zile de la recoltarea produselor individual pe baza unei facturi.

Prin Actul adiţional la acordul de cultivare, din 16 ianuarie 2012, s-a modificat preţul, stabilindu-se suma de 350 EUR/ha cultivat în loc de 450/ha stabilită iniţial, cu plata finală a ultimei tranşe prevăzută la 50 EUR/ha (egal cu 250.000 EUR în total) la semnarea actului adiţional din 16 ianuarie 2012.

Pârâta-reclamantă a procedat la emiterea şi transmiterea către reclamanta-pârâtă a următoarelor facturi: x/29.07.2011 avans culturi agricole în valoare de 3183375 RON (750000 EUR producţie 2012); F0032/25.10.2011 avans culturi agricole tranşa a II-a producţie 2012 în valoare de 3.243.450 RON (750.000 EUR); F0068/12.12.2011 avans conform contractului nr. x/27.07.2011 în valoare de 868.180 RON (200.000 EUR); F0069/17.01.2012 avans conform contractului nr. x/27.07.2011 în valoare de 1.083.675 RON (250.000 EUR), în total 8.378.680 RON (1.950.000 EUR).

Fiecare dintre reclamante a arătat în cererea de chemare în judecată, respectiv în cererea reconvenţională, că partenerul contractual nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin acordul de cultivare, A. S.R.L. considerând că a achitat integral preţul convenit prin acord şi că S.C. B. nu a cultivat întreaga suprafaţă de teren, iar S.C. B. precizând că nu i-au fost furnizate în timp util seminţele, pesticidele si tratamentele necesare înfiinţării de culturi conform acordului, raportat la condiţiile stipulate în acordul de cultivare.

În legătură cu Acordul sus-menţionat, reclamanta A. S.R.L. a formulat capetele trei, patru, cinci şi şapte de cerere, precum şi solicitarea de la punctul şase, privind obligarea S.C. B. la restituirea sumei de 200.000 de EUR, care ar fi fost plătită din eroare în legătură cu acest acord, deşi nu a fost datorată niciodată, cu dobânda legală aferentă acestei sume.

Prima instanţă a admis primul capătul de cerere, celelalte fiind respinse, ca neîntemeiate, această soluţie fiind menţinută prin decizia atacată cu recurs în cauza de faţă.

Pornind de la această precizare a cadrului procesual, respectiv a obiectului cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. S.R.L., se constată că o parte dintre criticile de nelegalitate invocate prin recursul dedus judecăţii de recurenta-reclamantă sunt fondate, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, printr-o primă critică, întemeiată pe motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că au fost încălcate regulile de procedură prevăzute la art. 501 alin. (1) C. proc. civ., a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii deciziei atacate şi a încheierii prin care s-a respins probatoriul propus în vederea determinării întinderii prejudiciului suferit, şi, totodată, că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat de care beneficiază dezlegările oferite de instanţa de trimitere.

Înalta Curte constată, prioritar, faptul că încheierea din 17 martie 2020 este criticată de către recurenta-reclamantă sub aspectul respingerii cererii de "readministrare a probatoriului pentru a elimina orice dubiu cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului suferit", ceea ce nu poate constitui o critică de nelegalitate întrucât instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele deja administrate în cauză, oportunitatea administrării altor probe în proces, din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, instanţa de recurs nefiind îndrituită a proceda la o reevaluare sub aceste aspecte.

Decizia de casare a stabilit că instanţa de apel urma să verifice existenţa şi întinderea prejudiciul pretins de reclamantă, fără ca acesta să implice obligativitatea administrării unor noi probe la rejudecarea apelului.

Totodată, se reţine că, în raport cu decizia recurată şi cu argumentele pe care se întemeiază prima critică invocată prin recursul principal, incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., referitor la încălcarea autorităţii de lucru judecat, este exclusă, pentru că împrejurarea intrării anumitor dezlegări din decizia de casare în puterea lucrului judecat, obligativitatea îndrumărilor şi statuărilor în drept ale instanţei de recurs pentru instanţa de rejudecare, nu se subsumează acestui motiv.

Susţinerile recurentei-reclamante sub acest aspect pot fi însă examinate în raport cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., pentru că ignorarea unor astfel de dezlegări sau o motivare formală, care nu ţine seama de aspectele ce s-a statuat că trebuie lămurite la rejudecarea cauzei şi de argumentele invocate de apelanta-reclamantă, ar constitui o încălcare a dispoziţiilor imperative ale art. 501 C. proc. civ., de natură a atrage casarea hotărârii, respectiv o încălcare a obligaţiei de motivare a hotărârii judecătoreşti, obligaţie reglementată de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care ar atrage aceeaşi consecinţă.

Analizând din această perspectivă decizia atacată, în ceea ce priveşte considerentele care vizează soluţia dată capetelor doi şi patru de cerere, se constată că sunt corecte susţinerile recurentei - reclamante, referitoare la faptul că decizia de casare a stabilit că instanţa de apel urma să verifice existenţa şi întinderea prejudiciul pretins de reclamantă, iar în ceea ce priveşte natura daunelor-interese solicitate, trebuia ca instanţa să determine dacă reclamanta a solicitat daune moratorii sau compensatorii, urmând mai apoi să extragă consecinţele juridice decurgând din această calificare.

În acest sens, în ceea ce priveşte daunele solicitate de reclamantă pentru nelivrarea cantităţii de 269.799 tone floarea soarelui, prin decizia de casare s-a reţinut că nu există o analiză a naturii prejudiciului şi a îndeplinirii condiţiilor de acordare a acestuia şi că obligarea pârâtei la plata de daune interese s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1084-1086 C. civ., pentru că instanţa nu s-a preocupat de analiza naturii acestor daune, prin a stabili dacă reprezintă daune moratorii, pentru prejudiciul suferit de creditor ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, sau daune compensatorii, urmare a neexecutării sau executării parţiale a obligaţiei, astfel încât să se poată explica de ce se pot cumula despăgubirile cu executarea în natură a obligaţiei (punctele 109 şi 124 din decizia nr. 5197 din 6 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

De asemenea, după ce, referitor la natura juridică a Acordului de cultivare nr. 17 din 25 iulie 2011, Înalta Curte tranşează faptul că din conţinutul acestuia rezultă cu claritate că acesta presupune executări succesive, se indică instanţei de apel să reanalizeze nu doar natura daunelor interese solicitate, ci şi existenţa şi întinderea prejudiciului suferit, mai ales că, prin acţiunea introductivă, nu s-a solicitat restituirea preţului contractului, ci daune interese, fără a se preciza natura acestora (punctul 129 din decizia nr. 5197 din 6 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).

Se impune subliniat faptul că, aşa cum recurenta -reclamantă sesizează prin cererea de recurs, decizia de casare doar a constatat, cu caracter general, posibilitatea pe care o are creditorul, în cazul neonorării unei obligaţii de predare a bunurilor mobile fungibile, "de a cumpăra bunuri de acelaşi gen, urmând să solicite de la debitor preţul lor şi cheltuielile ocazionate de cumpărare, potrivit principiului bunei credinţe" (punctul 125), în contextul reţinerii necesităţii stabilirii naturii daunelor interese pretinse în cauză şi cu îndrumarea ca instanţa de apel să verifice " dacă nu cumva, în realitate, reclamanta nu a urmărit obţinerea unor beneficii suplimentare, cât timp nu a precizat care sunt contractele în baza cărora urma să furnizeze aceste bunuri, dar şi din atitudinea pasivă, în timp, a acesteia, care nu a achiziţionat alte bunuri de gen"

Aşadar, revenea instanţei de apel, ca instanţă devolutivă, obligaţia de a analiza aspectele sus-menţionate, fără a exista o statuare a instanţei de recurs asupra acestora.

Însă, în analiza punctuală a apelului vizând soluţia asupra capetelor doi şi patru de cerere, privind obligarea pârâtei la plata de daune interese reprezentând prejudiciu ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligaţiei de predare a floarea soarelui, conform Contractului de vânzare - cumpărare nr. x din 27 iunie 2011, respectiv a întregii recolte realizate, conform Acordului de cultivare, instanţa de rejudecare a reţinut că "prin decizia de casare s-a arătat faptul că prejudiciul încercat de creditor în cazul neonorării pretinsei obligaţii de predare a bunurilor mobile fungibile poate fi înlocuită de creditor prin cumpărarea bunurilor de acelaşi gen, urmând a acesta să solicite de la debitor preţul lor şi cheltuielile ocazionate de cumpărare, potrivit principiului bunei credinţe."

De asemenea, instanţa de apel a apreciat că, deşi acţiunea nu este suficient motivată cu privire la cererile de daune interese, raportat la precizarea la acţiune depusă la instanţa de fond după efectuarea raportului de expertiză şi la criticile din apel, rezultă că reclamanta a solicitat sumele cu titlu de daune interese compensatorii pentru neexecutare, care nu pot fi cumulate cu executarea în natură a obligaţiei, reclamanta urmând să realizeze un beneficiu prin valorificarea produselor pe care pârâta este obligată să i le predea.

Or, concluzia instanţei de prim control judiciar, în sensul că daunele interese solicitate de reclamantă ar avea natură compensatorie, cumulându-se cu executarea în natură, este, în egală măsură, nemotivată şi eronată.

Astfel, deşi instanţa de apel menţionează că s-a raportat la precizarea la acţiune depusă la instanţa de fond, după efectuarea raportului de expertiză, şi la criticile din apel, nu se explică, de o manieră convingătoare, concretă, care sunt elementele în raport cu care s-a impus această calificare, din care decurg importante consecinţe juridice.

Dimpotrivă, din analiza coroborată a cererii de chemare în judecată, în care este indicat art. 1321 din C. civ. de la 1864 ("În toate cazurile vânzătorul trebuie obligat la plata de daune interese, dacă urmează vreo vătămare pentru cumpărător prin nepredarea lucrului la timp") şi se invocă de către reclamantă "prejudiciul însemnat creat prin nepredarea la sfârşitul recoltei a cantităţilor", şi a criticilor din apelul formulat de reclamantă în legătură cu respingerea cererii de acordare a daunelor interese, în care se arată în mod expres că "preţul la care am fi putut vinde această cantitate de floarea soarelui la momentul la care aceasta trebuia să ne fie predată era considerabil superior celui la care poate fi vândut astăzi, cât şi faptul că am fost nevoiţi să cumpărăm din altă parte la preţuri superioare, obţinând un profit cu mult mai mic", precum şi că "dacă grâul la care eram îndreptăţiţi ne-ar fi fost predat la momentul potrivit, am fi obţinut un profit substanţial, preţul grâului fiind considerabil mai mare la acel moment faţă de cel practicat astăzi pe piaţă", rezultă cu evidenţă că prejudiciul a cărui acoperire se pretinde decurge din executarea cu întârziere a obligaţiilor de către pârâtă şi poate fi cumulat întotdeauna cu executarea în natură a obligaţiei.

Cauza juridică a acţiunii vizând acordarea de daune interese a fost astfel stabilită şi confirmată de parte, iar împrejurarea că, în evaluarea acestui prejudiciu, expertul desemnat de prima instanţă ar fi avut în vedere elemente specifice executării obligaţiei prin echivalent, este lipsită de relevanţă sub acest aspect, ţinând seama şi de caracterul devolutiv al apelului, care permite administrarea de probe noi, în cazul în care instanţa le-ar socoti utile soluţionării procesului.

Nelegale sunt, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi considerentele instanţei de apel privind faptul că reclamanta nu poate pretinde contravaloarea lipsei de folosinţă pentru că floarea soarelui şi grâul nepredate la termen nu au caracter frugifer, întrucât, dincolo de faptul că actele juridice deduse judecăţii şi efectele acestora sunt supuse prevederilor C. civ. de la 1864, este evident, din cele mai sus expuse, faptul că reclamanta a urmărit recuperarea pretinselor diferenţe de preţ, pentru care nu există vreun impediment nici în vechea nici în actuala reglementare civilă.

De altfel, însăşi instanţa de apel reţine că "dacă obligaţia de predare ar fi fost îndeplinită la momentul la care reclamanta a solicitat acest lucru, cantitatea de floarea soarelui ar fi putut fi valorificată la un anumit preţ (ce poate fi mai mare sau mai mic la momentul actual), însă apreciază, fără a motiva concret, în raport cu datele speţei, că reclamanta a solicitat atât executarea în natură a obligaţiei (predarea bunurilor) cât şi daune interese compensatorii pentru neexecutarea aceleiaşi obligaţii.

Acestea sunt limitele în care criticile recurentei-reclamante sunt apreciate de Înalta Curte ca fiind fondate, celelalte motive de recurs invocate de aceasta, circumscrise cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., neputând fi primite.

Astfel, cu referire la soluţia de respingere a capătului 5 de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune interese pentru prejudiciul creat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de a cultiva întreaga suprafaţă de 5.000 ha, potrivit Acordului de cultivare nr. 17 din 25 iulie 2011, se constată în decizia de casare s-a reţinut faptul că instanţa de judecată trebuie să analizeze dacă într-adevăr părţile s-au obligat să cultive o suprafaţă de fix 5.000 ha şi doar în raport de această analiză să concluzioneze asupra acordării de daune interese pentru nerespectarea presupusei obligaţii a pârâtei B. S.R.L. de cultivare a întregii suprafeţe prevăzute în Acord.

Examinarea considerentelor deciziei atacate relevă faptul că instanţa de apel s-a conformat deciziei nr. 5197 din 6 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a procedat la o analiză efectivă a conţinutului raportului juridic obligaţional stabilit între părţile cauzei în baza Acordului de cultivare nr. 17 din 25 iulie 2011, fundament al pretenţiei deduse judecăţii prin petitul cu numărul 5.

În acest sens, după ce, în prealabil, a calificat actul juridic dedus judecăţii ca fiind un contract nenumit, a procedat la interpretarea acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 977 C. civ., respectiv după intenţia comună a părţilor, şi cu dispoziţiile art. 982 C. civ., potrivit căruia toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăreia înţelesul ce rezultă din actul întreg, reţinând că dintr-o producţie totală obţinută de 2.164.750 kg grâu, pârâta a predat reclamantei 987.160 kg şi constatând temeinicia obligării acesteia din urmă la predarea diferenţei de 1.177.590 kg grâu, conform acordului de cultivare.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la neacordarea daunelor interese pentru neîndeplinirea obligaţiei de a cultiva întreaga suprafaţă de 5000 ha, deşi recurenta-reclamantă invocă neaplicarea regulilor de interpretare prevăzute art. 977-980 şi art. 982 din C. civ. de la 1864, precum şi o motivare profund ilogică şi contradictorie, se constată că prevederea contractuală analizată de instanţa de apel nu a fost calificată drept o clauză îndoielnică, care ar putea primi mai multe înţelesuri, ci, în acord cu considerentele deciziei de casare, s-a constatat că pârâta nu s-a obligat să cultive exact 5000 ha, astfel că nu poate fi obligată la daune interese pentru că a cultivat doar 3707,15 ha.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind lipsit de importanţă dacă reclamanta a plătit sau nu preţul pentru 5000 ha, esenţiale fiind obligaţiile asumate de pârâtă şi faptul că din contract nu rezultă că pârâta s-a obligat să execute lucrări şi să predea recolta realizată de pe fix 5000 ha, pentru a se putea pretinde despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiei de a cultiva această suprafaţă.

Aceste constatări ale instanţei de apel ţin de analiza temeiniciei cererii formulate şi nu pot face obiect de analiza în recurs, pentru că ar presupune reaprecierea probatoriului şi o nouă judecata pe fond a cauzei.

Cât priveşte aprecierea instanţei de fond, însuşită de instanţa de apel, în sensul că reclamanta avea posibilitatea de a cere rezilierea contractului ori reducerea prestaţiilor, se reţine că aceasta apreciere, deşi eronată, se subsumează aşa-numitelor considerente indiferente sau supraabundente, care aduc hotărârii elemente ce nu influenţează în niciun fel soluţia adoptată, ele putând, de altfel, să lipsească din conţinutul hotărârii.

Astfel, deşi este adevărat faptul că atât rezilierea, cât şi executarea silită a obligaţiei presupun în mod esenţial o neexecutare, iar opţiunea pentru unul sau altul dintre remediile legale aparţine întotdeauna creditorului, decisivă pentru menţinerea soluţiei de respingere a cererii de daune interese pentru prejudiciul creat ca urmare a pretinsei neîndepliniri a obligaţiei de a cultiva întreaga suprafaţă de 5.000 ha a fost constatarea că pârâta nu şi-a asumat o atare obligaţie, prin urmare nu este realizată condiţia premisă a existenţei obligaţiei pretinse de reclamantă.

În fine, referitor la capătul şase de cerere, având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea sumei de 200.000 Euro, se reţine, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, că instanţa de apel nu a schimbat cauza juridică a pretenţiei, din răspundere civila contractuală în plata nedatorată, şi nu a încălcat acest aspect dezlegat cu caracter obligatoriu prin decizia de casare.

În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la restituirea sumei de 200.000 Euro, ca urmare a faptului că ar fi fost plătită din eroare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin decizia nr. 5197 din 6 decembrie 2018, că instanţa de apel a încălcat limitele stabilite prin cererea de chemare în judecată, întrucât reclamanta a arătat că a plătit această sumă în vederea acoperirii ultimei tranşe de preţ, deci în baza unor raporturi contractuale, astfel încât în mod greşit instanţa de apel a reţinut ca temei al restituirii plata nedatorată.

În rejudecare, instanţa de apel nu a analizat acest petit din perspectiva condiţiilor necesare pentru a opera plata nedatorată, potrivit art. 992 si 993 din vechiul C. civ., aşa cum pretinde recurenta-reclamantă, ci dimpotrivă, a dat eficienţă deciziei de casare şi a constatat că este vorba despre îndeplinirea unei obligaţii ce rezultă din Actul adiţional la acordul de cultivare din 16 ianuarie 2012.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi în temeiul art. 496 şi 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul principal, va casa încheierea recurată şi, în parte, decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 882 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013.

Va fi menţinută dispoziţia deciziei privind respingerea apelului declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi decizii.

În ceea ce priveşte recursul-incident formulat de pârâta S.C. B., având în vedere soluţia de admitere a excepţiei de netimbrare a acestei căi de atac exercitate de către pârâtă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea din 26.01.2022, pentru motivele arătate în conţinutul acestei încheieri, soluţia ce se impune este aceea de anulare a recursului incident, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva încheierii din 17 martie 2020 şi a deciziei nr. 231/2020 din 30 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Casează încheierea recurată şi, în parte, decizia atacată.

Trimite spre rejudecare apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., aceleiaşi curţi de apel.

Menţine dispoziţia privind respingerea apelului declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. împotriva sentinţei nr. 882 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013.

Anulează ca netimbrat recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva încheierii din 17 martie 2020 şi a deciziei nr. 231/2020 din 30 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2022.