Judicial recusal in retrial: Incompatibility of judge who previously dismissed action as inadmissible versus merits adjudication
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the employer's cassation appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's refusal to uphold the recusal motion against a judge, with the consequence that the prior decision awarding the employee a bonus and legal costs remains in force. The dispute arose from a labor law action challenging a pre-notice letter for dismissal and claiming unpaid wages, where the employer argued in second instance that the judge who had previously ruled on the admissibility of the claim in the first procedural cycle was absolutely incompatible under Article 41(1) of the Code of Civil Procedure and thus could not judge the merits in the retrial. The High Court held that no absolute incompatibility existed because the prior appellate decision definitively settled the preliminary issue of admissibility, whereas the retrial involved a first-time examination of the merits; therefore, the judge did not re-examine the same essential aspects, and the strict wording of "a decision by which the case was resolved" was not triggered, as no merits ruling had been issued previously.
Legislator headnote
AI generatedart. 41 C. proc. civ, art. 41 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Judicial recusal in retrial: Incompatibility of judge who previously dismissed action as inadmissible versus merits adjudication: , reclamantul a invocat dispoziţiile art. 266 şi următoarele din Codului muncii şi art. 208 şi următoarele din Legea nr. 62/2011.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 aprilie 2022
Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
1. Prin cererea înregistrată la 09 octombrie 2018, pe rolul Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., anularea comunicării nr. 597 din 07.09.2018, de încetare a contractului individual de muncă nr. x din 27.03.2015, achitarea tuturor drepturilor băneşti cuvenite, constând în salariul net de încadrare, bonusuri de bază şi extrabonusuri, indexate şi actualizate cu rata inflaţiei, începând cu data de 07.09.2018 şi până la data soluţionării definitive a litigiului şi obligarea la achitarea dobânzii legale de la data scadenţei fiecărei plăţi şi până la data achitării integrale şi efective.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că notificarea nr. x din 07.09.2018 nu reprezintă o decizie de încetare a contractului individual de muncă, reclamantul solicită achitarea tuturor drepturilor de natură salarială cuvenite, constând în salariu net de încadrare, bonusuri de bază şi extrabonusuri, indexate şi actualizate cu rata inflaţiei, alături de dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărei plăţi şi până la data achitării integrale şi efective a tuturor sumelor menţionate, începând cu cele datorate pentru luna septembrie 2018 şi până la data soluţionării definitive a cauzei, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 266 şi următoarele din Codului muncii şi art. 208 şi următoarele din Legea nr. 62/2011.
Prin sentinţa civilă nr. 129 din 22.01.2019, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi s-a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de către reclamant, cu motivarea că obiectul acţiunii îl constituie contestarea adresei de preaviz de concediere şi că reclamantul nu are deschisă cale de atac în justiţie împotriva acestui act.
2. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A., soluţionat prin decizia civilă nr. 1272 din 14 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a admis apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei atacate, pe care a anulat-o în tot şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se, în esenţă, că nu există dispoziţii legale care să interzică contestarea în instanţă a actului unilateral al angajatorului prin care acesta decide intrarea în preaviz a salariatului, şi că petitul acţiunii cuprinde şi o cerere subsidiară de acordare a unor despăgubiri, ce a rămas nesoluţionată de prima instanţă.
3. În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 2092 din 19.10.2020, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins acţiunea civilă formulată şi a fost obligat reclamantul la plata sumei de 8.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
4. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel principal reclamantul A. şi apel incident pârâta B. S.R.L.
Prin apelul declarat, reclamantul A. a solicitat modificarea în parte a sentinţei, în sensul înlăturării considerentelor din cuprinsul sentinţei apelate prin intermediul cărora instanţa a reţinut că ar fi ridicat adresa de preaviz nr. x/07.09.2018 cu prilejul întâlnirii din data de 07.09.2018 şi a celor prin intermediul cărora instanţa a reţinut că decizia de concediere nr. 460 din 09.10.2018 a fost emisă după trecerea termenului de 20 de zile lucrătoare de preaviz, precum şi obligării intimatei la achitarea drepturilor de natură salarială cuvenite, constând în bonusul trimestrial în cuantum de 4.500 RON, corespondent trimestrului 3 al anului 2018, cu dobânda legală aferentă şi reducerii cheltuielilor de judecată acordate intimatei.
Pârâta B. S.R.L. a formulat apel incident, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate, în sensul acordării în totalitate a acestora.
La 11 ianuarie 2021 apelanta-pârâtă B. S.R.L a solicitat admiterea cererii de recuzare a doamnei judecător C. pentru motivul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 C. proc. civ., întrucât aceasta a mai pronunţat decizia civilă nr. 1272 din 14 octombrie 2019, în primul ciclu procesual.
Prin încheierea din 21 ianuarie 2021, instanţa de apel a respins cererea de recuzare considerând că d-na judecător C. nu devine incompatibilă prin soluţionarea apelului în primul ciclu procesual, întrucât prin decizia pronunţată nu s-a soluţionat fondul cauzei.
Instanţa a reţinut că prin apelul soluţionat în primul ciclu procesual s-a analizat legalitatea soluţiei pronunţate pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar, în rejudecare, instanţa este chemată să analizeze legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate de prima instanţă, prin care s-a soluţionat fondul cauzei, nefiind incident motivul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 286 din 8 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul incident declarat de pârâta B. S.R.L., împotriva sentinţei civile atacate, s-a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe şi, în consecinţă, s-au înlăturat din cuprinsul acesteia reţinerile instanţei de fond referitoare la împrejurarea că reclamantul a ridicat adresa de preaviz nr. x din 07.09.2018 cu prilejul întâlnirii din 07.09.2018 şi că decizia de concediere nr. 460 din 09.10.2018 a fost emisă după epuizarea termenului de 20 de zile lucrătoare de preaviz.
Totodată, instanţa a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4.500 RON, cu titlu de bonus pentru trimestru 3 al anului 2018 precum şi suma de 2.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, rezultată în urma reducerii onorariului avansat de pârâtă şi compensării în parte a cheltuielilor de judecată.
De asemenea, instanţa a menţinut dispoziţiile de respingere a restului pretenţiilor şi a înlăturat obligaţia reclamantului la plata către pârâtă a sumei de 8.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
5. La 26 aprilie 2021, pârâta B. S.R.L a formulat recurs împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, în temeiul art. 41 şi 53 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului cu consecinţa casării deciziei civile nr. 286 din 08.03.202, pronunţată de aceeaşi instanţă şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.
Recurenta precizează că în şedinţa din 11.01.2021, atât oral, cât şi în scris, a formulat o cerere de recuzare a judecătoarei C. pentru motivul de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 C. proc. civ., întrucât completul 3 al secţiei a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Cluj, format iniţial din judecătorii D., E. şi C., a mai pronunţat o hotărâre în dosar, respectiv decizia civilă nr. 1272 din 14 octombrie 2019, prin care s-a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 129 din 22 ianuarie 2019 a Tribunalului Cluj, pe care au anulat-o în tot şi au trimis cauza spre rejudecare către Tribunalul Cluj.
Recurenta consideră că raţionamentul propus prin încheierea recurată, prin care s-a motivat respingerea cererii de recuzare a doamnei judecător C., este eronat întrucât pronunţarea de către aceasta din urmă a unei hotărâri prin care s-a soluţionat în mod definitiv aspectul admisibilităţii acţiunii promovate de reclamant atrage aplicabilitatea art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
Sintagma "s-a soluţionat cauza" consideră recurenta că trebuie înţeleasă în sensul că judecătorul s-a pronunţat asupra fondului raportului juridic litigios ori asupra unei excepţii de fond, astfel cum este şi excepţia inadmisibilităţii.
În acest sens, recurenta invocă jurisprudenţa conform căreia pentru a deveni incompatibil, judecătorul trebuie să fi pronunţat o hotărâre prin care se dezleagă o problemă litigioasă, de natură să dezînvestească instanţa.
Or, susţine recurenta că pronunţarea de către doamna judecător C. a deciziei civile nr. 1272 din 14 octombrie 2019, a Curţii de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, de admitere a apelului declarat de reclamant împotriva sentinţei prin care s-a constatat inadmisibilitatea acţiunii formulate, sentinţă pe care a anulat-o în tot şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, o face pe aceasta incompatibilă a mai judeca în apel fondul acţiunii şi a pronunţa decizia nr. 286 din 08.03.2021.
La 12 iulie 2021 intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea, în principal, a excepţiei nulităţii recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu motivarea că recurenta nu invocă niciun motiv de casare rezumându-se la a prezenta situaţia de fapt, iar, în subsidiar, excepţia inadmisibilităţii având în vedere faptul că recursul este îndreptat împotriva unei hotărâri definitive şi nu a încheierii de recuzare. Totodată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-pârâtă B. S.R.L a depus la 29 iulie 2021 răspuns la întâmpinarea formulată de intimat, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate şi admiterea recursului.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 16 noiembrie 2021, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, cu menţiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.
La 13.12.2021 recurenta a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului şi în consecinţă admiterea în principiu a acestuia.
Prin încheierea din 22 februarie 2022, s-au respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimatul-reclamant, pentru considerentele reţinute în încheierea de şedinţă, s-a admis în principiu recursul declarat de pârâtă şi s-a stabilit termen de judecată la data de 12 aprilie 2022.
Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:
Criticile recurentei privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi sunt nefondate.
Prin acest motiv de recurs sunt evocate încălcări ale normelor de procedură sau ale principiilor fundamentale ale procesului civil, sancţionate cu nulitatea hotărârii.
În aprecierea recurentei, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că nu este incident art. 41 alin. (1) C. proc. civ., întrucât judecătorul recuzat a pronunţat în primul ciclu procesual o decizie prin care s-a soluţionat în mod definitiv aspectul admisibilităţii acţiunii. Astfel, susţine recurenta că judecătorul recuzat s-a pronunţat asupra fondului raportului juridic litigios ori asupra unei excepţii de fond, astfel cum este şi excepţia inadmisibilităţii, situaţie care îl face incompatibil să soluţioneze pricina în rejudecare.
Potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, aplicabilă în speţa de faţă, având în vedere momentul declanşării prezentului litigiu şi art. 24 şi urm. din acelaşi cod, "judecătorul care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare".
În cauză, urmează a se analiza dacă judecătorul care a soluţionat cauza într-un prim ciclu procesual, pronunţându-se asupra legalităţii soluţiei primei instanţe, care a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea, mai poate judeca pricina după admiterea apelului, anularea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecarea în fond a cererii de chemare în judecată.
În primul rând, se reţine că raţiunea reglementării dispoziţiilor art. 41 alin. (1) C. proc. civ. este de a preveni situaţia în care unul şi acelaşi judecător s-ar pronunţa de două ori asupra aceloraşi aspecte esenţiale în soluţionarea cauzei.
Având în vedere sintagma "o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza" din cuprinsul textului de lege evocat, judecătorul nu devine de plano incompatibil în rejudecare, la analiza stării de incompatibilitate urmând a se avea în vedere ceea ce a soluţionat judecătorul în primul ciclu procesual şi ceea ce va soluţiona acelaşi judecător în rejudecare, în al doilea ciclu procesual. Astfel, starea de incompatibilitate urmează a se evalua în raport de repunerea ori nu în discuţie a problemei de drept soluţionate anterior de către acelaşi judecător.
În cauză se reţine că prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de către reclamant, reţinând că nu are deschisă calea de atac împotriva adresei de preaviz de concediere.
Instanţa de prim control judiciar a admis apelul reclamantului împotriva sentinţei atacate, pe care a anulat-o în tot şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se, în esenţă, că nu există dispoziţii legale care să interzică contestarea în instanţă a actului unilateral al angajatorului prin care acesta decide intrarea în preaviz a salariatului, şi că petitul acţiunii cuprinde şi o cerere subsidiară de acordare a unor despăgubiri, ce a rămas nesoluţionată de prima instanţă.
Decizia instanţei de apel este definitivă, astfel că soluţia privind excepţia inadmisibilităţii acţiunii are de la pronunţare autoritate de lucru judecat.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că, în rejudecare, instanţa de apel nu a mai trebuit să analizeze excepţia inadmisibilităţii acţiunii, care a fost tranşată în mod definitiv, în primul ciclu procesual, ci este chemată să analizeze, pentru întâia dată, pe fond, cererea de chemare în judecată.
Aşadar, se reţine că, în rejudecare, instanţele devolutive au examinat alte aspecte decât cele asupra cărora s-au pronunţat în primul ciclu procesual, judecătorul a cărei recuzare s-a solicitat, nefiind în situaţia de a-şi infirma sau retracta propria opinie, astfel că retragerea sa din complet nu apare a fi fost necesară.
În al doilea rând, prin soluţiile instanţelor devolutive pronunţate în primul ciclu procesual, privind admisibilitatea cererii de chemare în judecată, nu s-a soluţionat cauza în sensul prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc. civ., întrucât nu s-a intrat în cercetarea fondului cererii de chemare în judecată ci, dimpotrivă, s-a constatat că există un fine de neprimire al acţiunii, peste care instanţa nu a putut trece la cercetarea fondului, contrar celor susţinute de recurentă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a apreciat de către instanţa învestită cu soluţionarea cererii de recuzare că, în speţă, nu este incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru considerentele evocate, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Referitor la cererea intimatului-reclamant A. privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".
Prin raportare la această dispoziţie legală, aplicabilă şi în recurs potrivit art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-reclamant nu a depus la dosarul cauzei dovezi privind efectuarea cheltuielilor de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 21 ianuarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, ca nefondat.
Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimatul-reclamant A..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 aprilie 2022.