Cassation nullity for factual re-evaluation of fire causality and fortuitous event defense in commercial lease damages

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 12.12.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta să-i plătească suma de 294.296 RON, cu titlu de despăgubiri, precum şi dobânda legală de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective a debitului principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 20.04.2018, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 169/14.09.2018, Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat încheierea recurată şi a trimis cauza primei instanţe pentru continuarea judecăţii.

Prin sentinţa nr. 19/12.02.2020, Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să achite reclamantei suma de 294.296 RON, cu titlu de despăgubiri, cu dobândă legală calculată de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective a debitului principal, precum şi suma de 7.407 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 333/19.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât a ignorat în totalitate concluziile expertizei tehnice de specialitate efectuată asupra cauzelor evenimentului din 15.12.2014, în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, precum şi ordonanţa de clasare din 29.10.2018 dată în aceeaşi cauză penală.

Astfel, a afirmat că circuitul electric al unui calorifer de la standul nr. 10 ce aparţinea unui chiriaş constituie cauza incendiului produs la 15.12.2014, o atare împrejurare fiind una fortuită, care, ca atare, nu-i poate fi imputată.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală şi contradictorie, deoarece în considerente s-a referit la o răspundere civilă, pe de o parte, dar şi la o răspundere "contractuală inexistentă", pe de altă parte, ignorând situaţia de fapt, în raport cu probatoriul administrat în cauză, din care reiese lipsa culpei sale în producerea evenimentului.

În continuare, a redat conţinutul art. 476 C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de apel avea obligaţia de a cerceta criticile invocate, atât cele de netemeinicie, cât şi de nelegalitate.

A mai apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 1.351 C. civ., referitoare la cauzele exoneratoare de răspundere şi efectele acestora în situaţia cazului fortuit, sens în care a reiterat că incendiul din 15.12.2014 se încadrează într-o astfel de categorie, întrucât nu s-a demonstrat că ar avea vreo culpă.

Totodată, potrivit recurentei-pârâte, nelegalitatea hotărârii recurate rezidă în faptul că în cauză ar fi incidente dispoziţiile art. 1.789 C. civ., instanţa de apel reţinând în mod generic că nu şi-ar fi respectat obligaţiile legale şi contractuale, fără însă a le identifica.

Sub acest aspect, a prezentat definiţia răspunderii civile contractuale şi condiţiile necesare pentru angajarea ei, susţinând că pentru a fi într-o astfel de ipoteză instanţa de apel trebuia să analizeze existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, vinovăţia şi raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, condiţii care trebuie dovedite potrivit art. 249 C. proc. civ. or, în opinia recurentei-pârâte, nu există nicio faptă ilicită pe care s-o fi săvârşit, care să fi cauzat incendiul din 15.12.2014.

Recurenta a mai susţinut că în mod eronat a reţinut instanţa de apel că în cauză s-au efectuat expertize tehnice de specialitate.

A subliniat că expertul tehnic C. a realizat expertiza prin prezenţă la locul incidentului, iar în cauză instanţa de apel în mod nelegal a selectat doar anumite aspecte din expertiza tehnică în domeniul electroenergetic efectuată de expertul inginer D..

A mai invocat imposibilitatea reţinerii împrejurării că în acelaşi imobil au mai avut loc alte două incendii, în anii 2002 şi 2004, fără a se evidenţia că proprietarul, S.C. B. S.A., nu a avut nicio culpă, ci chiriaşii săi, aşa cum este şi în situaţia de faţă.

În continuare, a arătat că instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală şi prin prisma faptului că a făcut referire la un raport de expertiză tehnică extrajudiciară în pirogenie şi incendii întocmit de S.C. MĂSURI ELECTRICE S.R.L., prin expert E., ce reprezintă o expertiză efectuată unilateral, subiectiv şi părtinitor în favoarea asigurătorului. Totodată, a susţinut că simplul fapt al depunerii unei astfel de expertize într-un dosar nu o transformă într-o probă dacă nu a fost încuviinţată de instanţă.

Recurenta-pârâtă a mai criticat decizia atacată şi din perspectiva încălcării normelor de drept material, arătând că instanţa de apel şi-a fundamentat hotărârea, adăugând la contractul dintre părţi, atunci când a reţinut existenţa unei obligaţii de asigurare a securităţii clădirii, neprevăzută în contract, completat de faptul că nu rezultă încălcarea dispoziţiilor art. 1.786 lit. b) şi c) şi art. 1.789 C. civ.

Or, a susţinut că probele administrate nu au relevat lipsa menţinerii bunului închiriat în stare corespunzătoare de folosinţă sau neasigurarea folosinţei utile şi liniştite a bunului ori încălcarea art. 1.789 C. civ.

O altă critică se referă la cuantumul prejudiciului, autoarea recursului arătând că acesta este incert şi nedovedit, în condiţiile în care, potrivit art. 249 C. proc. civ., prejudiciul trebuia să fie dovedit, iar la termenul din 01.11.2019 partea adversă nu a formulat obiecţiuni la expertiza contabilă, după cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel.

Astfel, potrivit recurentei, hotărârea atacată este fundamentată pe premise absolut eronate, deoarece contravaloarea stocurilor este de 137.875 RON, iar intimata avea obligaţia de a dovedi valoarea bunurilor aflate în spaţiul închiriat, respectiv marfa existentă la 15.12.2014.

Recurenta a mai invocat nelegalitatea deciziei atacate şi din perspectiva dispoziţiilor art. 476 C. proc. civ., deoarece în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că nu este de competenţa sa să se pronunţe asupra T.V.A.-ului şi asupra adaosului comercial aferent presupusului prejudiciu de 294.296 RON, în opinia sa un asemenea raţionament având conotaţii de evaziune fiscală.

A mai arătat că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la rolul activ al instanţei, deoarece nu a analizat în mod efectiv argumentele sale şi probele, nu a procedat la înlăturarea lor motivată şi nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, astfel că a apreciat că decizia a fost dată cu nesocotirea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În drept, a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar şi, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; numai recurenta-pârâtă a depus un punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 24.11.2021, recursul a fost admis în principiu, fiind stabilit termen pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, se impune sublinierea că admiterea în principiu a recursului în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. nu presupune în toate cazurile soluţionarea lui pe fond, deoarece dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. pretind unanimitatea voturilor membrilor completului de filtru pentru judecarea recursului.

Per a contrario, în lipsa unanimităţii voturilor membrilor completului de filtru asupra soluţiei, recursul va fi admis în principiu şi soluţionat în şedinţă în publică, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Ca atare, admiterea în principiu a recursului nu împiedică invocarea în şedinţă publică a excepţiei nulităţii recursului.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ., "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune (a nulităţii, s.n.) intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege este sancţionată cu nulitatea.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia exclusivă a instanţelor devolutive.

Prin raportare la aceste consideraţii, Înalta Curte reţine că autoarea căii de atac încearcă să demonstreze în recurs, pentru a fi exonerată de răspundere, că incendiul care a cauzat prejudiciul se circumscrie unui caz fortuit.

Or, cauza incendiului şi circumstanţele în care acesta s-a produs au fost stabilite instanţele devolutive în urma evaluării probelor administrate în cauză.

Ca atare, susţinerile referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1.351 şi art. 1.789 C. civ. nu constituie veritabile critici de nelegalitate, deoarece vizează în realitate aspecte factuale ale cauzei.

De asemenea, susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2), art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 476 C. proc. civ., ca urmare a neanalizării de către instanţa de apel a criticilor din cererea de apel, sunt strict formale, întrucât recurenta-pârâtă nu a indicat în concret criticile de netemeinicie şi nelegalitate neanalizate în apel şi care erau apte a influenţa soluţia pronunţată.

Criticile privitoare la nedovedirea prejudiciului, vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu vizează, de asemenea, aspecte factuale ale cauzei, care nu pot fi reevaluate în calea de atac a recursului.

În acest context, instanţa supremă reţine că încălcarea normelor de drept material şi procesual au fost invocate în mod formal de către autoarea recursului.

De altfel, şi celelalte critici din cererea de recurs, care cuprind ample referiri la probele administrate în cauză şi la situaţia de fapt stabilită în baza acestora, vizează tot temeinicia deciziei recurate.

Prin urmare, argumentele anterior expuse impun concluzia că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a III-a C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul şi, în baza art. 453 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, constând în onorariul de avocat, conform dovezii aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 333/19.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2022.