Appeal on simulation of share transfer allowed; quashed and remanded for witness evidence to supplement written proof.

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Deliberând asupra recursului şi subliniind, în prealabil, că potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)", reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 05.07.2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul simulat al contractului de împrumut nr. x/13.12.2012 încheiat între D. (autorul decedat al pârâţilor), în calitate de împrumutător şi reclamantă, în calitate de împrumutat, contractul fiind atestat de avocat E..

Prin sentinţa civilă nr. 781/24.06.2020, completată prin sentinţa civilă nr. 222/03.02.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata către pârâţi a sumei de 2.380 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 781/24.06.2020, A. a declarat apel, calea de atac astfel exercitată fiind respinsă ca nefondată prin decizia civilă nr. 1062/08.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În motivare, autoarea căii de atac a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material; a invocat, astfel, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestuia, a afirmat, sub un prim aspect, că instanţa de apel a validat, în mod nelegal, statuarea tribunalului, care a reţinut că proba simulaţiei nu se poate face decât printr-un contraînscris, respectiv prin prezentarea actului secret şi a acordului simulatoriu în formă scrisă. Evocând dispoziţiile art. 250 C. proc. civ., recurenta a subliniat că legiuitorul nu a consacrat, în materia simulaţiei, o excepţie în sensul în care proba părţilor ar fi limitată la înscrisul constatator al simulaţiei.

De asemenea, a mai apreciat că din interpretarea per a contrario a art. 1.292 C. civ. rezultă că părţile pot face dovada simulaţiei cu orice fel de înscrisuri şi nu doar cu actul juridic secret, iar a reţine contrariul ar face ca proba simulaţiei să fie imposibilă într-un caz precum cel dedus judecăţii, în care pentru o operaţiune de cesiune de părţi sociale legea nu impune cerinţa formei scrise, ad validitatem.

Sub un al doilea aspect, recurenta a arătat că instanţele de fond au reţinut în mod greşit că simulaţia nu poate fi dovedită prin martori şi prezumţii, deoarece nu ar fi fost invocat caracterul ei ilicit.

Astfel, a precizat că art. 309 alin. (4) pct. 10 (pct. 2, s.n.) C. proc. civ. prevede dreptul părţilor de a dovedi simulaţia cu orice mijloc de probă şi în situaţia în care există un început de dovadă scrisă în sensul art. 310 C. proc. civ.

Or, potrivit recurentei, corespondenţa electronică din 13.12.2013 (2012, în realitate, s.n.), ora 3:40, expediată de la o adresă de email care nu a fost contestată, constituie un început de dovadă scrisă, în care autorul intimaţilor a confirmat scopul şi destinaţia sumelor primite aparent cu titlu de împrumut, făcând credibilă preexistenţa unui acord simulatoriu.

Or, atât timp cât începutul de dovadă scrisă nu poate fi considerat o dovadă deplină a faptului pretins, oricât de verosimil l-ar face, recurenta a considerat că în mod nelegal i-a fost limitat dreptul de a administra, în completare, orice mijloc de probă de natură a-i confirma temeinicia pretenţiilor, motiv pentru care a solicitat casarea deciziei atacate şi reluarea judecăţii, în faţa curţii de apel.

La 15.11.2021, intimaţii au depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, în limita controlului de legalitate, Înalta Curte reţine următoarele:

Astfel cum a fost reţinută în etapele devolutive ale procesului, situaţia de fapt care a generat prezentul litigiu derivă din încheierea, între D. (autorul decedat al intimaţilor), în calitate de împrumutător şi recurentă, în calitate de împrumutat, a contractului de împrumut nr. x/13.12.2012, atestat de avocat.

Susţinând că acest act nu reflectă acordul real de voinţă al părţilor, care ar fi fost în sensul înstrăinării unor părţi sociale ale S.C. F. S.R.L. către autorul intimaţilor, recurenta a iniţiat demersul judiciar de faţă, care a fost respins prin sentinţa primei instanţe, confirmată în apel, prin decizia recurată.

În esenţă, instanţele au reţinut că acţiunea nu a fost dovedită, apreciind că nu i se poate conferi corespondenţei electronice indicate de către autoarea cererii de chemare în judecată semnificaţia unui început de dovadă scrisă. Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de prim control judiciar a notat că emană de la apelantă corespondenţa din 17.12.2012 şi că cea din 13.12.2012 menţionează înregistrarea unei operaţiuni ca împrumut acordat unei societăţi (şi nu apelantei), fără a preciza denumirea societăţii, valoarea sumei împrumutate ori natura reală a operaţiunii.

În considerarea acestui argument, curtea de apel a considerat că înscrisurile în discuţie nu pot fi completate cu alte probe (declaraţii testimoniale ori prezumţii).

Această dezlegare este rezultat al încălcării normelor de drept procesual, iar motivul de recurs invocat va fi reîncadrat în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 1.292 C. civ., "Dovada simulaţiei poate fi făcută de terţi sau de creditori cu orice mijloc de probă. Părţile pot dovedi şi ele simulaţia cu orice mijloc de probă, atunci când pretind că aceasta are caracter ilicit".

Semnificaţia acestui text de lege este aceea că părţile vor putea face dovada simulaţiei numai potrivit dreptului comun.

Aşadar, şi părţile pot dovedi simulaţia cu orice mijloc de probă, în măsura în care există un început de dovadă scrisă, potrivit art. 309 alin. (4) pct. 2, raportat la art. 310 C. proc. civ.

Dintre înscrisurile indicate în cuprinsul deciziei atacate, relevanţă prezintă corespondenţa electronică adresată recurentei de către autorul intimaţilor, care a fost transmisă pe 13.12.2012, ora 3:40 PM (în ziua încheierii actului disputat).

Potrivit art. 310 alin. (1) C. proc. civ., "Se socoteşte început de dovadă scrisă orice scriere, chiar nesemnată şi nedatată, care provine de la o persoană căreia acea scriere i se opune ori de la cel al cărui succesor în drepturi este acea persoană, dacă scrierea face credibil faptul pretins".

Menţionarea, în cuprinsul corespondenţei electronice în discuţie, a faptului că suma urma să fie înregistrată sub forma unui împrumut acordat unei "companii" este de natură, în contra a ceea ce a reţinut curtea de apel, să facă demnă de crezare susţinerea autoarei căii de atac, care a afirmat că voinţa reală a părţilor nu a fost în sensul unui împrumut care să-i fi fost acordat, ci că acesta a fost doar modalitatea sub care a fost mascată o altă operaţiune juridică.

Lipsa indicării denumirii societăţii, a valorii sumei pretins împrumutate ori a naturii reale a operaţiunii are aptitudinea de a nega scrierii analizate aprecierea ca dovadă, dar nu de a-i nega calificarea ca început de dovadă scrisă.

Aceasta întrucât, considerând că lipsa acestor din urmă menţiuni nu îngăduie ca scrierea din cuprinsul corespondenţei evocate să fie privită prin prisma art. 310 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de apel a nesocotit textul legal precitat şi a pretins, practic, ca începutul de dovadă scrisă să întrunească cerinţele dovezii înseşi.

Or, pentru ca o scriere să reprezinte un început de dovadă scrisă, este necesar doar ca din cuprinsul ei să reiasă că faptul pretins este demn de crezare, nu şi ca aceasta să se refere direct la faptul pretins şi, cu atât mai puţin, să-l probeze, fiind suficient ca scrierea să se refere la un fapt conex din care s-ar putea deduce că faptul pretins este verosimil.

Stabilind, aşadar, că în speţă conţinutul corespondenţei electronice transmise recurentei la 13.12.2012, ora 3:40 PM (din care rezultă că autorul intimaţilor a fost sfătuit de către consultanţii săi ca suma să fie înregistrată ca un împrumut către societate, şi în care acesta a menţionat că la momentul la care se va înregistra profit şi când dividende vor fi fost declarate, va lua echivalentul sumei împrumutate, în loc să le primească şi să plătească impozitele aferente) are puterea de a face faptul pretins verosimil, Înalta Curte reţine că acest înscris are valoarea unui început de dovadă scrisă, aspect care, atrăgând incidenţa art. 309 alin. (4) pct. 2 C. proc. civ., îngăduie administrarea probei cu martori, în completare.

De aceea, lipsa administrării, în etapele devolutive ale procesului, a acestei probe este consecinţa nelegalei calificări a corespondenţei electronice transmise la 13.12.2012 de autorul intimaţilor către recurentă ca nefiind un început de dovadă scrisă.

Aşadar, respingerea demersului judiciar de faţă în considerarea nedovedirii lui este rezultat al încălcării regulilor de procedură, motiv pentru care Înalta Curte, în baza art. 496 şi 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, care urmează să administreze probe, în completarea începutului de dovadă scrisă reţinut în considerentele expuse mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1062/08.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată curţii de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 martie 2022.