Nullity of cassation appeal for lack of substantive casation grounds in challenge to annulment of arbitration award
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice annulled the appeal (recurs) filed by a local municipality against an appellate court decision that had dismissed the municipality's action to annul an arbitral award, thereby leaving the lower instance decision and the underlying arbitral award in force. The dispute arose from a commercial arbitration where an arbitration tribunal ordered the municipality to pay unpaid invoices and late penalties under a public procurement agreement, and the municipality subsequently challenged the award in court, arguing that public contracts are subject to exclusive judicial jurisdiction and cannot be subject to arbitration. The decisive legal basis was procedural: the Supreme Court held that the appeal was null and void under Article 489(2) of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to formulate specific grounds of illegality falling within the exhaustive casation grounds listed in Article 488(1), offering only generic arguments about contradictory reasoning and legal inapplicability without pointing to specific violations of substantive or procedural law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for lack of substantive casation grounds in challenge to annulment of arbitration award: Referitor la respectarea dispoziţiilor C. proc. civ. cuprinse în art. 613 privind judecarea acţiunii în anulare, arată că alin. (2) al art. 613 prevede că "întâmpinarea este obligatorie", iar dispoziţiile art. 205 - 208 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 martie 2022
Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa arbitrală nr. 4 din 10 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a admis cererea formulată şi precizată de către reclamanta SOCIETATEA A. S.R.L., împotriva pârâtei COMUNA PETROVA şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta să plătească reclamantei: suma de 1.760,60 RON, reprezentând cuantumul debitului principal, şi suma de 18.669,96 RON reprezentând penalităţi de întârziere, în cuantum de 1% pe zi de întârziere, de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data de 20.12.2019, calculate potrivit prevederilor art. 7 lit. b) din Acordul de furnizare; penalităţile de întârziere şi în continuare, de la data de 21.12.2019 şi până la data achitării efective a debitului principal, în conformitate cu prevederile art. 7 lit. b) din Acordul de furnizare; cheltuielile ocazionate de prezentul litigiu, respectiv taxa arbitrală, formată din suma de 773.50 RON, conform facturii fiscale cu seria x, nr. x/24.09.2019 şi în sumă de 1.666,24 RON, conform facturii fiscale cu seria x, nr. x/14.01.2019, care a fost achitată de către reclamantă conform detaliilor de plată ale facturilor.
Împotriva hotărârii arbitrale, reclamanta Comuna Petrova (pârâtă în acţiunea arbitrală) a formulat acţiune în anulare, prin care a solicitat anularea hotărârii arbitrale şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei judecătoreşti competente.
Prin sentinţa civilă nr. 2 din 20 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă acţiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de reclamanta COMUNA PETROVA, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..
În termen legal, reclamanta COMUNA PETROVA a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2 din 20 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
În argumentarea cererii de recurs, COMUNA PETROVA a susţinut că instanţa nu a analizat pe fond faptul că litigiul nu este susceptibil de soluţionare pe cale arbitrajului şi că sunt trimiteri imperative legale exprese, care, indubitabil, prevăd faptul că judecata pe cale arbitrajului nu este posibilă în executarea contractelor publice.
Arată că la data când a fost încheiat Acordul de furnizare cu seria x/17.10.2008, asimilat ca şi contract de achiziţie publică, era în vigoare O.U.G. nr. 34/2006, care la art. 286 alin. (1) prevede că:
"contractul de achiziţie publică, procesele, cererile privind executarea...contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante", astfel încât textul legal mai sus menţionat, care fixează competenţa materială şi teritorială a instanţei desemnate să judece un anumit tip de litigiu, constituie norma specială în raport cu dispoziţiile generale.
Jurisprudenţa, mai arată recurenta, a stabilit prin decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie:
"nelegalitatea inserării unei clauze arbitrale în conţinutul unui contract de achiziţie publică" şi faptul că o clauză compromisorie este "inoperantă, nemaiexistând fundamentul legal pentru ca entitatea administraţiei publice locale să recurgă la o justiţie privată."
Redă, totodată, considerente ale deciziei nr. 3483 din 29 iunie 2010 pronunţată în recurs de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.
În opinia sa, instanţa a respins neregularităţile referitoare la constituirea şi soluţionare litigiului pe calea arbitrajului pe motiv că acestea nu au fost invocate în faţa tribunalului de arbitraj, aspect, pe care îl apreciază ca fiind total eronat.
În ceea ce priveşte invocarea prevederilor legii speciale, respectiv a Legii nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante, menţionează că la data încheierii contractului era în vigoare O.U.G. nr. 119/2007 privind procedura/ordonanţei de plată, completată de O.U.G. nr. 13/2011 şi finalizată Legea nr. 72/2013.
Referitor la respectarea dispoziţiilor C. proc. civ. cuprinse în art. 613 privind judecarea acţiunii în anulare, arată că alin. (2) al art. 613 prevede că "întâmpinarea este obligatorie", iar dispoziţiile art. 205 - 208 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Solicită instanţei de recurs să constate că nu a fost depusă întâmpinare la dosarul cauzei, că hotărârea nu este corect şi amplu argumentată, existând contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor deduse judecăţii, nefiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv, preluând de altfel argumentele instanţei arbitrare.
Solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă A. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând cererea de recurs formulată de reclamanta COMUNA PETROVA din perspectiva excepţiei nulităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, raportat la art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, constată că excepţia este întemeiată.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.:
"cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform, art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ.:
"menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".
De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.:
"aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".
Prin urmare, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu anularea recursului.
Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
În speţă, recurenta-reclamantă a susţinut generic că "hotărârea nu este corect şi amplu argumentată, existând contradictorialitate în motivarea soluţiei, dezlegarea dată de instanţa de apel problemelor deduse judecăţii, nefiind pe deplin şi coerent susţinută de considerente ce se contrazic şi care conduc la soluţia din dispozitiv, preluând de altfel argumentele instanţei arbitrare", fără a indica punctual considerentele pretins contradictorii şi fără a oferi o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., aspectele menţionate fiind invocate strict formal.
Totodată, recurenta-reclamantă a indicat formal în susţinerea recursului şi dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea sentinţei recurate din perspectiva textului de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.
De altfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinţei atacate, care formează obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara asupra acţiunii în anulare şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Menţionarea anumitor dispoziţii legale (art. 613 alin. (2), art. 205-208 C. proc. civ. sau acte normative (O.U.G. nr. 119/2007 privind procedura ordonanţei de plată etc.), succintele referiri la jurisprudenţa Înaltei Curţi, expunerea unor aprecieri personale, fără a fi dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu pot să atragă nicio analiză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie subliniază că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de prevederile art. 488 C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, constatând că argumentele recurentei nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă COMUNA PETROVA împotriva sentinţei civile nr. 2 din 20 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMUNA PETROVA împotriva sentinţei civile nr. 2 din 20 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2022.