Mandatory suspension of civil proceedings for non-appearance of all parties without request for default judgment

Şedinţa publică din data de 16 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 18 ianuarie 2019 pe rolul Judecătoriei Alexandria, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei să fie anulată decizia nr. 6 din 17 decembrie 2018 emisă de societatea pârâtă prin care a fost sancţionat cu desfacerea contractului individual de muncă nr. x din 31 octombrie 2018.

La 20 februarie 2019, pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Alexandria şi a solicitat declinarea soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia litigii de muncă.

Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei sale materiale, potrivit art. 248 C. proc. civ., Judecătoria Alexandria a constatat că reclamantul contestă decizia nr. 6 din 17 decembrie 2018 emisă de B. S.R.L., prin care a fost sancţionat cu desfacerea contractului individual de muncă nr. x din 31 octombrie 2018, fiind vorba de un conflict individual de muncă, astfel că, având în vedere dispoziţiile art. 94 şi art. 95 C. proc. civ., prin sentinţa civilă nr. 948 din 16 aprilie 2019 a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Alexandria, având ca obiect contestaţie desfacere contract de muncă, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul S.C. B. S.R.L., şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub acelaşi număr de dosar, x/2019, fiind stabilit termen de judecată la 17 octombrie 2019.

În şedinţa publică de judecată din 17 octombrie 2019, Tribunalul Teleorman a constatat că, deşi legal citate, ambele părţi au lipsit de la acel termen şi niciuna dintre acestea nu a solicitat judecata cauzei în lipsă, astfel că a suspendat judecarea cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. pentru lipsa nejustificată a părţilor.

Prin sentinţa civilă nr. 592 din 3 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia de Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

Împotriva sentinţei civile nr. 592 din 3 decembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia de Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În cursul soluţionării recursului, prin încheierea din 29 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, a fost suspendată judecarea recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere că la acel termen de judecată niciuna dintre părţi nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La 10 iunie 2021, împotriva încheierii de suspendare din 29 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, reclamantul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub număr de dosar x/2019

Fără a-şi încadra criticile în motivele de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în argumentarea cererii de recurs, A. a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată reprezintă un exces de zel, care eludează fondul cauzei, situaţia fiind imputabilă pandemiei şi celor două instanţe - Tribunalul Teleorman şi Curtea de Apel Bucureşti.

A solicitat admiterea recursului.

Intimata B. S.R.L. nu a depus întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare recursul, prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, urmând să îl respingă ca nefondat pentru următoarele considerente:

Preliminar, instanţa supremă constată că recursul nu a fost întemeiat în drept, dar, întrucât chestiunea de drept supusă analizei vizează luarea greşită a măsurii suspendării judecării cauzei în raport de prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se poate aprecia că acesta este fundamentat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform cărora hotărârea poate fi casată când prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă".

Prin edictarea acestor dispoziţii, legiuitorul a stabilit împrejurarea că, în lipsa exprimării neechivoce a intenţiei de soluţionare a cauzei chiar şi în lipsa părţilor litigante, se prezumă că părţile s-au desistat, iar suspendarea soluţionării judecării cauzei în aceste condiţii nu apare ca o opţiune posibilă, ci ca o obligaţie legală, fiind instituită printr-o măsură imperativă.

Raţiunea normei enunţate rezidă în respectarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare al părţilor, care guvernează procesul civil şi care împiedică instanţa de judecată să procedeze la judecata cauzei în absenţa părţilor, în condiţiile în care niciuna nu a cerut soluţionarea în lipsă.

Astfel, judecătorul este obligat să suspende judecarea cauzei, neputându-se pronunţa asupra niciunei cereri în cauză, indiferent de motivele invocate, impunându-se cu prioritate măsura suspendării judecăţii.

În cauză, la apelul făcut în şedinţa publică din 29 martie 2021, curtea de apel a constatat că niciuna dintre părţile legal citate nu s-au înfăţişat în instanţă şi a dat eficienţă art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., dispunând în mod corect suspendarea judecării cauzei, în condiţiile în care niciuna dintre părţi nu a solicitat judecarea pricinii şi în lipsă.

Incidentul suspendării se analizează cu prioritate, suspendarea judecăţii fiind în aceste condiţii o măsură ce operează de drept, în puterea legii.

Pe cale de consecinţă, în considerarea celor ce preced, constatând că încheierea recurată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 29 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 29 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 martie 2022.