Cassation appeal against civil damages suit against judicial officials annulled for failure to specify grounds for cassation

Şedinţa publică din data de 9 martie 2022

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia a II-a civilă la data de 19.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L., prin administrator B., în contradictoriu cu pârâţii judecător C., procuror D., procuror E., judecător F., judecător G., judecător H., judecător I., judecător J., avocat K., avocat L., M., N., O., P., judecător Q., judecător R., procuror S. şi Baroul Constanţa, prin care a solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor la plata sumei de 500.000.000 euro, cu titlu de daune, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care pârâţii, cu rea credinţă sau prin fapta lor culpabilă, l-au cauzat reclamantei, cu afectarea imaginei acesteia de profesionist, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 655 din 09.04.2019, Tribunalul Constanţa, în baza art. 406 C. proc. civ., a luat act de renunţarea formulată de A. S.R.L., prin administrator B., la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâţii judecător C., procuror D., procuror E., judecător F., judecător G., judecător H., judecător I., judecător J., avocat K., avocat L., judecător Q., judecător R., procuror S. şi Baroul Constanţa, fiind disjunsă cauza cu privire la pârâţii: M., N., O. şi P. cu privire la care s-a dispus înregistrarea sub un nou număr de dosar. Cauza nou formată a fost înregistrată la data de 17.04.2019, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1464/08.10.2019, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinţei civile nr. 1464 din 08.10.2019, societatea A. S.R.L., prin administrator B. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 92 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul formulat de A. S.R.L., prin administrator B., împotriva sentinţei civile nr. 1464/08.10.2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii pârâţii M., N., O., P..

Împotriva deciziei nr. 92 din 24 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, A. S.R.L., prin administrator B. a declarat recurs.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenta-reclamantă susţine că instanţele de fond şi apel au încălcat prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 1, art. 16, art. 20, art. 21, art. 24, art. 52 şi art. 123 din Constituţia României. Totodată, recurenta arată că nu a beneficiat de un complet imparţial, întrucât nu a fost desfiinţată sentinţa instanţei de fond, faţă de împrejurarea că nu a fost impusă o taxă de timbru la fond. În opinia recurentei, netimbrarea cererii de chemare în judecată la fond, echivalează cu lipsa unei judecăţi legale.

De asemenea, recurenta arată că instanţa de apel a obligat-o în mod greşit la plata taxei judiciare de timbru neimpusă la fond, întrucât plata taxei suplimentare în cadrul apelului nu poate acoperi nulitatea sentinţei instanţei de fond.

Se mai arată că s-au încălcat normele de procedură de către instanţa de fond deoarece nu a fost îndeplinită procedura timbrării cererii, sens în care, recurenta consideră că hotărârea instanţei de fond este nulă. Totodată, recurenta susţine că în mod nelegal instanţa de fond i-a înlăturat dreptul la administrarea de probe, apreciind că probele depuse sunt suficiente.

Într-o altă critică, se afirmă că motivarea deciziei atacate este sumară şi contradictorie.

În continuare, recurenta redă dispoziţiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi expune ample consideraţii teoretice cu privire la interpreterea acestui text de lege, aratând în esenţă că instanţa de apel trebuia să anuleze sentinţa instanţei de fond şi să dispună rejudecarea cauzei.

În final, recurenta-reclamantă reia susţinerile din cererea de chemare în judecată şi din cererea de apel referitoare la situaţia de fapt, concluzionând că se justifică pretenţiile acesteia privind prejudiciul suferit, care poate fi dovedit în baza probelor existente la dosarul cauzei.

Recurenta nu a indicat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. pe care îşi intemeiază cererea.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În conformitate cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d), partea are obligaţia de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această menţiune este prevăzută sub sancţiunea nulităţii. Totodată, art. 489 alin. (2) din acelaşi cod stipulează că sancţiunea nulităţii recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluţia şi argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că argumentele expuse de către recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că acestea reprezintă o reluare a criticilor din apel, dispoziţiile legale fiind invocate în mod formal, întrucât recurenta nu invocă greşita interpretare sau aplicare a respectivelor articole de către instanţa de apel, ci urmăreşte stabilirea unei situaţii concrete de fapt. Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac. De aceea, chiar dacă prin decizia de apel se menţine hotărârea primei instanţe, al cărei raţionament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Referitor la susţinerile recurentei prin care arată că nu a beneficiat de un complet imparţial, întrucât nu a fost desfiinţată sentinţa instanţei de fond, faţă de împrejurarea că nu a fost impusă o taxă de timbru la fond, instanţa supremă reţine că nu reprezintă o veritabilă critică de nelegalitate, care să poată fi analizată în raport de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în realitate recurenta îşi manifestă nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de curtea de apel.

Nu vor fi analizate nici criticile prin care se susţine că instanţa nu a respectat prevederile art. 480 alin. (3) C. proc. civ. în sensul că nu a dispus anularea sentintei instanţei de fond şi să dispună rejudecarea cauzei, deoarece recurenta nu arată în ce măsură nu este legală soluţia instanţei de prim control judiciar raportat la argumentele reţinute de curtea de apel.

Totodată, Înalta Curte nu va reţine critica recurentei prin care susţine că instanţa de apel a obligat-o în mod greşit la plata taxei judiciare de timbru, deoarece autoarea căii de atac nu arată în mod concret textul de lege încălcat de curtea de apel pentru a putea fi încadrat într-unul din cazurile de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ.

Se constată că din susţinerile recurentei-reclamante prin care se invocă motivarea sumară şi contradictorie a deciziei curţii de apel, din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nefiind indicat în concret în ce constă motivarea contradictorie şi sumară.

De asemenea, aspectul invocat de către recurentă cu privire la prejudiciul provocat acesteia, readuce în discuţie situaţia de fapt şi tinde la o nouă analiză asupra probatoriului, deoarece autoarea căii de atac este nemulţumită de soluţia de respingere a cererii. Administrarea probatoriului şi stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei devolutive, în recurs urmărindu-se conformitatea soluţiei cu normele de drept aplicabile. Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, ca şi asupra concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Se ignoră astfel caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, în cadrul căruia nu se poate rejudeca fondul, ci se analizează exclusiv aspecte de nelegalitate, nu şi cele de netemeinicie. Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia instanţei de apel, astfel că nu pot fi primite susţinerile formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa pronunţată de către prima instanţă.

Faţă de cele de mai sus, instanţa supremă reţine că recurenta nu şi-a respectat obligaţia impusă de lege de a încadra criticile invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în acest caz intervenind sancţiunea nulităţii căii de atac formulate.

Având în vedere cele reţinute mai sus, precum şi dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR B. împotriva deciziei civile nr. 92 din 24 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - PRIN ADMINISTRATOR B. împotriva deciziei civile nr. 92 din 24 februarie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2022.