Scope of cassation review: prohibition on re-evaluating factual evidence and procedural limits of extra-ordinary appeal in tort liability claims.

Şedinţa publică din data de 9 martie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 06.06.2018 sub nr. x/2018, reclmanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., D., S.C. E. S.R.L., au solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.300.000 euro, contravaloarea în RON la data efectuării plăţii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3163 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 2177/A din 16 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 3163 din 18 octombrie 2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018; s-a stabilit onorariul interpretului F., autorizaţie M.J. nr. 3893, la suma de 500 RON; au fost obligaţi apelanţii-reclamanţi A. şi B. la plata onorariului interpretului, în cuantum de 500 RON.

Împotriva acestei decizii, A. şi B. au declarat recurs.

Motivele invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Recurenţii-reclamanţi susţin că instanţa de apel a refuzat să analizeze cauza prin prisma obiectului cererii, respectiv răspundere delictuală, cu care fusese învestită. Astfel, susţin recurenţii, motivarea deciziei apelate este contradictorie din aceasta perspectivă.

Totodată, recurenţii expun pe larg situaţia de fapt şi fac referire la mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv interogatoriu şi înscrisuri, în susţinerea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel nu poate refuza analiza faptei delictuale şi obligarea intimaţilor-pârâţi la repararea prejudiciului cauzat, mai ales că răspunderea penală a acestora nu mai poate fi atrasă din cauza îndeplinirii termenului de prescripţie.

În continuare, recurenţii-reclamanţi arată că instanţa a ignorat tot probatoriul, refuzând să reţină cele susţinute de către aceştia şi susţin că dacă s-ar fi analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanţa de apel ar fi observat că cererea de chemare în judecată este întemeiată, aceştia fiind prejudiciaţi printr-o activitate delictuală de către intimaţii-pârâţi.

În final, recurenţii-reclamanţi susţin că au făcut dovada prin înscrisurile depuse că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, prevăzută de art. 998 şi art. 999 C. civ.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a II-a şi 8 C. proc. civ.

Intimaţii au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Pe baza cererii de recurs, în temeiul art. 493 C. proc. civ. s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

La data de 15 septembrie 2021 în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea raportului.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2021, s-a luat în examinare recursul în complet de filtru şi s-a acordat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea discutării excepţiei nulităţii cererii de recurs.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Instanţa supremă va respinge excepţia nulităţii recursului, constatându-se că prin cererea de recurs au fost dezvoltate critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă şi motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicţie între considerente şi dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum şi în cazul în care lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Articolul 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede obligaţia instanţei de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situaţiei de fapt reţinute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor. Expunerea considerentelor reprezintă garanţia că hotărârea pronunţată reprezintă rezultatul unui raţionament logico-judiciar, iar soluţia nu a fost pronunţată într-un mod arbitrar şi discreţionar, şi face în acelaşi timp posibilă realizarea controlului judiciar.

Dincolo de aceste aspecte teoretice, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel a analizat criticile recurenţilor şi a expus propriile considerente în susţinerea soluţiei pronunţate, astfel cum acestea se regăsesc la filele x din hotărârea recurată.

Aşadar, faptul că instanţa de apel a confirmat, în urma analizei proprii, raţionamentul primei instanţe, nu se circumscrie motivului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, cu privire la critica prin care susţine că hotărârea recurată este contradictorie, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă o analiză proprie suficientă a motivelor deduse judecăţii, cu respectarea prevederilor legale incidente şi pe baza unui raţionament ce determină în mod logic soluţia din dispozitiv, respectând astfel cerinţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare invocat de către recurenţii-reclamanţi, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. şi care vizează nemotivarea hotărârii, nu poate fi reţinut.

Prin memoriul de recurs a fost invocat şi motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Instanţa supremă constată că deşi recurenţii-reclamanţi au invocat prevederile art. 998 şi art. 999 C. civ., aspect care ar atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat în motivele de recurs, în realitate, recurenţii-reclamanţi îşi manifestă nemulţumirea faţă de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, în urma analizării probatoriului administrat, fără a dezvolta adevărate critici de nelegalitate împotriva deciziei recurate.

Cu privire la susţinerile recurentei din memoriul de recurs care vizează criticile referitoare la administrarea probatoriului, este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, afirmaţiile prin care autorii recursului arată că instanţa de apel a ignorat tot probatoriul, refuzând să reţină cele susţinute de către aceştia şi dacă s-ar fi analizat înscrisurile depuse la dosarul cauzei, aceasta ar fi observat că cererea de chemare în judecată este întemeiată, aduc în discuţie aspecte de netemeinicie care nu pot fi analizate în stadiul procesual al recursului. În această cale extraordinară de atac se analizează exclusiv aspectele de nelegalitate, recursul fiind o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel.

Totodată, şi aspectele invocate de către recurenţi privind mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv interogatoriu şi înscrisuri, în susţinerea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, reprezintă chestiuni de netemeinicie asupra cărora instanţa de recurs nu se poate pronunţa, întrucât dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. impun examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, stabilirea situaţiei de fapt fiind atributul instanţelor devolutive.

Instanţa supremă reţine că nu se poate proceda la o devoluare a fondului cauzei şi la o reevaluare a probatoriului administrat de instanţa devolutivă pentru a se stabili o altă situaţie de fapt. Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2177/A din 16 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii.

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2177/A din 16 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 martie 2022.