Appeal as unstamped annulled; suspension of audit order stands.

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Analizând recursul cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Împotriva încheierilor din 29.07.2021 şi 17.09.2021, pronunţate de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, S.C. A. S.A. a declarat apel.

Prin cererea de apel, autoarea căii de atac a solicitat, în temeiul art. 450 alin. (1), raportat la art. 534 alin. (1), coroborat art. 448 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., suspendarea executării încheierii din 17.09.2021, până la soluţionarea căii de atac exercitate.

Prin încheierea din 17.11.2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis cererea şi a dispus suspendarea executării încheierii din 17.09.2021, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia II civilă în dosar nr. x/2021, până la soluţionarea apelului.

Împotriva acestei încheieri, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanţei de apel.

La 29.11.2021 recurenta a depus motivele de recurs, prin care a arătat că încheierea atacată a fost dată cu interpretarea greşită a prevederilor art. 136 din Legea nr. 31/1990, sens în care a apreciat că, în cauză, este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În argumentare, a arătat, în esenţă, că, în mod eronat, instanţa de apel a reţinut ca motiv de suspendare a executării încheierii din 17.09.2021 a Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - contencios administrativ şi fiscal caracterul necontencios al cauzei, în condiţiile în care din cererea de apel nu rezulta drepturile pretins a fi stabilite în contradictoriu cu autoarea căii de atac sau că împotriva sa a fost formulată vreo pretenţie.

În aceste condiţii, a subliniat că prin încheierea indicată nu s-a încuviinţat decât efectuarea unei expertize judiciare contabile, potrivit art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

A mai afirmat că potrivit jurisprudenţei constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar şi doctrinei de specialitate, caracterul necontencios al acţiunii nu este de esenţa cererilor formulate în temeiul normei legale sus-arătate, prima instanţă apreciind, în mod judicios, că cererea de efectuare a unei expertize a gestiunii este complementară altor mijloace de informare a acţionarilor şi nu subsidiară şi că acţionarii pot solicita verificarea anumitor aspecte din gestiunea societăţii. În acest sens, a evocat considerentele deciziei nr. 702/21.02.2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La 01.03.2022 intimata a depus note scrise prin care a invocat excepţiile tardivităţii, nulităţii, lipsei de interes şi de obiect a recursului.

În susţinerea primei excepţii, a arătat că recursul a fost declarat după împlinirea termenului legal de 5 zile.

Cu privire la cea de-a doua excepţie invocată, a afirmat că motivele invocate de autoarea căii de atac în argumentarea nelegalităţii încheierii recurate, nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din această perspectivă a afirmat că recursul a fost exercitat cu interpretarea eronată, tendenţioasă şi cu rea-credinţă a normelor procesuale, sens în care a apreciat că se impune amendarea recurentei, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Referitor la excepţia lipsei de interes a recurentei pentru declararea căii de atac exercitate, a susţinut că atât timp cât apelul a fost soluţionat la 15.12.2021, iar suspendarea executării încheierii apelate nu mai subszistă, demersul judiciar al autoarei căii de atac nu se mai justifică.

Pentru aceleaşi considerente, a arătat că recursul a rămas fără obiect, în condiţiile în care măsura suspendării dispuse prin încheierea recurată şi-a produs efectele până la soluţionarea apelului împotriva sentinţei primei instanţe, 15.12.2021.

Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia netimbrării recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine, cu prioritate, următoarele:

Cu titlu prealabil, instanţa supremă arată că excepţia invocată din oficiu primează celorlalte excepţii invocate de intimată prin întâmpinare, întrucât aceasta vizează legalitatea învestirii instanţei de recurs. În aceste condiţii, conform art. 248 (2) C. proc. civ. se impune soluţionarea acesteia cu prioritate, întrucât în situaţia admiterii acesteia, soluţionarea celorlalte excepţii ar fi de prisos.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează şi se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării actului procedural al instanţei.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În speţă, în etapa regularizării cererii de recurs, constatându-se că recursul declarat nu este timbrat, s-a stabilit în sarcina recurentei obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, calculată conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin adresa din 09.12.2021, comunicată la 13.12.2021, recurentei i s-a pus în vedere să achite şi să depună la dosar dovada plăţii acestei taxe.

Împotriva modului de stabilire a obligaţiei de timbrare autoarea căii de atac nu a formulat cerere de reexaminare, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 şi nici nu a solicitat acordarea unor facilităţi fiscale, în condiţiile art. 42 din acelaşi act normativ.

Aşa fiind, constatând că până la termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, 02.03.2022, autoarea căii de atac nu s-a conformat obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, în temeiul art. 486 alin. (3), coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatului de aplicare a unei amenzi judiciare în sarcina recurentei, Înalta Curte reţine că sancţiunea prevăzută de art. 187 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. vizează formularea cu rea-credinţă a unei căi de atac, fiind o măsură ce intră în atributul exclusiv al instanţelor de judecată.

Se reţine însă că legea a creat posibilitatea exercitării recursului împotriva încheierii recurate, autoarea căii de atac manifestând folosinţa, în aceste condiţii, a unui drept recunoscut de lege, a cărui exercitare cu rea-credinţă nu a fost dovedită.

În aceste condiţii, instanţa supremă va respinge cererea intimatei de aplicare în sarcina recurentei a sancţiunii amenzii judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii din 17.11.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 martie 2022.