Timeliness of appeal against post-execution challenge to penalty calculation exceeding principal debt under Law 469/2002

Şedinţa publică din data de 2 martie 2022

Asupra recursului cu care a fost învestită, reţine următoarele:

Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad la 26.10.2015, S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii S.C. B. S.R.L. şi B.E.J. C., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să lămurească titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 3475/CA/30.05.2013, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub aspectul cuantumului penalităţilor, precum şi să anuleze toate actele şi formele de executare din dosarul execuţional nr. x/2014 al B.E.J. C..

Prin încheierea nr. 6855/08.12.2015, Judecătoria Arad, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect lămurirea sentinţei civile nr. 3475/CA/30.05.2013 a Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care l-a disjuns şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 10.03.2016.

Prin sentinţa nr. 543/CA/15.09.2016, Tribunalul Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii contestaţiei şi cererea de lămurire a hotărârii.

Împotriva sentinţei, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins prin decizia nr. 232/16.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a redat conţinutul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a arătat că necesitatea lămuririi dispozitivului derivă din faptul că sentinţa nr. 3475/CA/30.05.2013 a Tribunalului Hunedoara, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte valoarea penalităţilor acordate S.C. B. S.R.L., este susceptibilă de interpretări diferite, contrare şi chiar tendenţioase, câtă vreme, din interpretarea dispozitivului hotărârii şi a dispoziţiilor Legii nr. 469/2002, rezultă că aceasta a calculat penalităţi a căror valoare depăşesc debitul principal, cauzându-i un prejudiciu estimat la peste 149.520,34 RON.

Recurenta a mai arătat că potrivit contractului de antrepriză nr. x/27.04.2007, părţile nu au convenit că valoarea penalităţilor de întârziere poate depăşi debitul principal, iar în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002, totalul penalităţilor pentru întârziere în decontare prevăzute la alin. (1) şi (2), nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.

În continuare, a susţinut că instanţa de apel i-a respins în mod greşit apelul, reţinând că Legea nr. 360/2000 (act normativ, neevocat de niciuna dintre părţi şi care, în mod evident, nu are aplicabilitate în speţă) este abrogată încă din 30.06.2009 prin Legea nr. 246/2009, pentru ca apoi să constate că art. 4 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 360/2000 ar face distincţie între penalităţi şi daune (moratorii sau compensatorii), ceea ce pune în discuţie aplicabilitatea acesteia în cauză.

Potrivit recurentei, instanţa de apel era ţinută să verifice în limitele devoluţiunii fixate prin motivele de apel şi acţiunea introductivă, de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă.

Or, având în vedere considerentele reţinute de instanţa de apel, hotărârea recurată nu este motivată în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi, deopotrivă, aceasta cuprinde atât motive contradictorii, cât şi străine de natura pricinii, recurenta apreciind că se impune casarea deciziei, faţă de împrejurarea că la soluţionarea cauzei a fost avut în vedere un act normativ inoperant.

Cu privire la incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a arătat că, din perspectiva normelor de drept material aplicabile în speţă, prezintă relevanţă dispoziţiile Legii nr. 469/2002 şi ale vechiul C. civ., întrucât contractul de antrepriză a fost încheiat la 27.04.2007, dată la care ambele acte normative erau în vigoare.

Astfel, potrivit recurentei, având în vedere principiul ultraactivităţii legii civile şi dispoziţiile art. 969 şi art. 970 C. civ. de la 1864, rezultă că şi în prezent Legea nr. 469/2002, chiar abrogată fiind, îşi produce efectele în raporturile dintre părţile contractului încheiat în perioada în care această lege era în vigoare şi nu permit intimatei S.C. B. S.R.L. să calculeze şi să perceapă penalităţi ce depăşesc valoarea debitului principal, aspecte ce au fost ignorate de instanţele de fond.

În final, recurenta a susţinut că nu tinde să repună în discuţie aspecte asupra cărora s-a statuat definitiv, ci să clarifice întinderea titlului executoriu, în conformitate cu prevederile art. 713 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 711 alin. (2) C. proc. civ., în contextul procedurii executării silite ce se desfăşoară împotriva sa.

La 20.04.2021 intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, întrucât instanţa de apel în mod corect a reţinut că se repun în discuţie aspecte legate de legalitatea şi temeinicia titlului executoriu care, în dispozitiv, cuprinde obligaţia de plată a unor penalităţi de întârziere de 0,1%/zi de întârziere, calculate de la data scadenţei până la plata integrală a debitului.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 C. proc. civ., aplicabile în litigiu conform art. 24 din acelaşi cod, în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului prin care s-a reţinut că recursul a fost exercitat cu nerespectarea termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Acesta a fost comunicat părţilor; recurenta a depus punct de vedere la raport, arătând că decizia recurată nu i-a fost comunicată la data menţionată în dovada de comunicare, urmând a se înscrie în fals sub acest aspect.

Prin încheierea completului de filtru din 15.12.2021, recursul a fost admis în principiu, părţile fiind citate pentru dezbateri.

Prin notele de şedinţă depuse la 01.03.2022, recurenta a invocat nulitatea procedurii de comunicare a deciziei din apel în raport cu art. 161 alin. (1), art. 162 alin. (1) şi art. 155 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., coroborat cu art. 175 alin. (1) şi art. 176 pct. 6 din acelaşi cod, arătând că persoana care a semnat de primire actul de procedură nu este însărcinată cu primirea corespondenţei, sens în care a depus în copie contractul individual de muncă încheiat cu aceasta, extras din Registrul general de evidenţă a salariaţilor şi fişa postului anexă la contract.

La termenul de astăzi, faţă de lipsa unui mandat din partea autoarei căii de atac pentru demararea procedurii de înscriere în fals, apărătorul acesteia nu a mai stăruit sub acest aspect.

În şedinţa publică la care au avut loc dezbaterile, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia tardivităţii recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar articolul 181 alin. (3) C. proc. civ. prevede că atunci când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul şi nici ziua când acesta se împlineşte.

În speţă, potrivit dovezii de comunicare a deciziei recurate aflată la dosarul curţii de apel, hotărârea atacată a fost transmisă recurentei la data de 15.01.2021, dată a început să curgă şi termenul de 30 zile prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ. care, calculat potrivit art. 181 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 15.02.2022

Recursul a fost depus la instanţa a cărei hotărâre se atacă la 17.02.2022.

Potrivit dispoziţiilor art. 162 alin. (1) C. proc. civ.:

"Înmânarea citaţiilor şi a tuturor actelor de procedură în cazurile prevăzute la art. 155 alin. (1) pct. 1-5 şi pct. 12 sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat, notar public ori executor judecătoresc se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada. În lipsa acestora, înmânarea citaţiei sau a actelor de procedură se va face administratorului clădirii, iar, în lipsă, paznicului sau agentului de pază, care va semna procesul-verbal întocmit în acest scop de către agent, după ce acesta din urmă a certificat în prealabil identitatea şi calitatea sa".

Decizia atacată a fost comunicată recurentei la sediul indicat în etapa apelului, prin persoana numitei D., care a semnat dovada de înmânare în calitate de angajat al societăţii.

De asemenea, se constată că aceasta este şi persoana care a primit acte de procedură comunicate recurentei în etapa apelului, dar şi în cea a recursului, autoarea căii de atac necontestând calitatea acesteia de persoană însărcinată cu primirea corespondenţei.

Prin urmare, argumentele recurentei în sensul că această persoană nu putea primi actele de procedură emise de instanţele de judecată în acest dosar sunt nefondate.

Mai mult, potrivit art. 164 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii procedurii de comunicare nu poate privi decât lipsa menţiunii numelui şi calităţii persoanei care a primit actul de procedură, alte aspecte în legătură cu elementele sesizate putând fi combătute numai prin procedura înscrierii în fals, la care recurenta a înţeles să renunţe în dezbateri.

Nici din perspectiva dispoziţiilor art. 175 sau art. 176 C. proc. civ. susţinerile titularei căii de atac nu pot fi reţinute, atât timp cât recurenta nu a făcut dovada că prin semnarea dovezii de înmânare a hotărârii atacate de către D. aceasta a fost împiedicată să declare calea de atac în termen, pretinsa nulitate nefiind de natură a produce părţii o vătămare care să determine exercitarea recursului abia la data de 17.01.2021.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că procedura de comunicare a hotărârii atacate a fost legal îndeplinită la data semnării dovezii de înmânare a decizie atacate, 15.01.2021, potrivit art. 165 pct. 1 C. proc. civ.

Cum recursul a fost declarat la 17.02.2022, rezultă că acesta a fost exercitat cu nerespectarea termenului reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., împrejurare care atrage incidenţa art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia nerespectarea termenului stabilit pentru exercitarea unui act procedural atrage decăderea părţii din dreptul de a valorifica dreptul procesual, actul afectat de acest viciu fiind lovit de nulitate.

Obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procedurale servind unei juste şi previzibile administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

În aceste condiţii, dând eficienţă dispoziţiilor legale sus-enunţate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca tardiv.

Totodată, constatând culpa procesuală a recurentei, în conformitate cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va admite cererea intimatei S.C. B. S.R.L. şi va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de aceasta în recurs, dovedite în cauză prin înscrisurile depuse la dosar înainte de închiderea dezbaterilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 232/16.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimata S.C. B. S.R.L. a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 martie 2022.