Civil liability for unauthorized harvest: nullity of cassation appeal for failure to develop substantive legal grounds

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 20.02.2015, reclamanta Societatea A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să îl oblige pe pârât să-i plătească suma de 579.622,80 RON, reprezentând daune-interese, ca urmare a recoltării în perioada 09-19.07.2013 şi a însuşirii de către pârât a producţiei de grâu realizată pe o suprafaţă de 113,15 ha teren agricol.

Prin sentinţa nr. 870/07.12.2017, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Prin sentinţa nr. 375/19.04.2018, Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de expertul C. şi a completat sentinţa nr. 870/07.12.2017, în sensul că a stabilit diferenţa de onorariu datorată expertului C. la suma de 4.880 RON şi a obligat părţile să suporte această sumă, în cote diferite, indicate în dispozitiv.

Împotriva sentinţei nr. 870/07.12.2017, reclamanta a declarat apel, iar împotriva sentinţei nr. 375/19.04.2018, a declarat apel expertul C..

Prin decizia nr. 859/28.11.2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins atât apelul reclamantei, cât şi apelul expertului.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2403/24.11.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza curţii de apel, spre rejudecarea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 870/07.12.2017; a menţinut în rest dispoziţiile deciziei recurate.

Prin decizia nr. 290/02.06.2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte acţiunea şi l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 252.280,224 RON, reprezentând daune-interese, a păstrat dispoziţia sentinţei civile apelate de respingere a acţiunii cu privire la suma de 302.217,5 RON şi a obligat intimatul la plata către apelantă a sumei de 26.530,6 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii din urmă, pârâtul a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a redat conţinutul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a susţinut că argumentele expuse în motivarea deciziei recurate sunt contradictorii şi în neconcordanţă cu situaţia de fapt expusă şi probată în cauză.

Sub acest aspect, a arătat că instanţa de apel a reţinut faptul că între părţi nu s-a perfectat un contract de asociere în participaţiune, pentru care era necesară forma scrisă.

Recurentul a subliniat că este reală constatarea instanţei, însă nu a făcut o susţinere în acest sens, ci doar a încercat să expliciteze modalitatea în care D. a contribuit cu resurse proprii la activitatea intimatei, relevant fiind procesul-verbal din 05.08.2012, care ilustrează starea precară în care se afla societatea, înscris ce nu a fost analizat de către instanţă şi căruia nu i s-a dat valoare probantă, fără a se arăta motivele pentru care menţiunile din cuprinsul acestuia au fost înlăturate.

În continuare, a redat constatările din cuprinsul procesului-verbal din 05.08.2012 şi a arătat că în luna martie 2013 s-a aflat într-o situaţie conflictuală cu societatea, concluzionând că la nivelul anului 2013 nu a recoltat suprafeţele de teren ale intimatei şi că instanţa nu a expus considerentele care au condus la aprecierea că ar fi recoltat terenul agricol al intimatei, ci doar a reţinut că nu i se par veridice afirmaţiile lui.

A mai susţinut că hotărârea recurată cuprinde considerente contradictorii şi în neconcordanţă cu înscrisurile de la dosar, cu referire la ordonanţa de clasare din 15.07.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi pagina a doua din referatul cu propunerea de clasare, înscrisuri care relevă situaţia de fapt reală, în sensul că în toamna anului 2013 D. exploata în arendă o suprafaţă de 803 ha teren arabil, din care suprafaţa de 688 ha fusese declarată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (A.P.I.A.) şi diferenţa de 116 ha rămăsese nedeclarată, din motive legate de neactualizarea contractelor de arendare, iar faptul că nu a primit subvenţie pentru o anumită suprafaţă de teren nu echivalează cu neexploatarea în regim de arendă a respectivei suprafeţe de teren, aşa cum în mod greşit a apreciat instanţa de apel.

De altfel, a arătat că nu sunt expuse motivele pentru care au fost înlăturate contractele de arendă şi concluziile expertizei.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că au fost interpretate greşit dispoziţiile art. 1.357 C. civ., deoarece nu i-a creat un prejudiciu intimatei, ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, astfel că nu se poate reţine vinovăţia ori existenţa unei legături de cauzalitate.

La 03.09.2021, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru lipsa motivelor de nelegalitate, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate asupra faptului că au dreptul să depună punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; doar intimata şi-a prezentat punctul de vedere.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentul a indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza cererii de recurs relevă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., deoarece susţinerile puse în discuţie vizează exclusiv situaţia de fapt.

Astfel, recurentul a subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. critici referitoare la o presupusă nerespectare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., susţinând că fondul cauzei nu a fost cercetat, iar instanţa de apel nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt, în raport cu probele de la dosar, context în care a apreciat că hotărârea recurată cuprinde considerente contradictorii şi în neconcordanţă cu situaţia de fapt. O altă critică se referă la faptul că instanţa de apel nu a expus considerentele pentru care a înlăturat înscrisurile de la dosar, respectiv procesul-verbal din 05.08.2012, ordonanţa de clasare din 15.07.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria laşi, pagina a doua din referatul cu propunerea de clasare, contractele de arendă şi concluziile expertizei efectuate în cauză.

Toate aceste chestiuni vizează aspecte de temeinicie şi care nu mai pot fi repuse în discuţie în calea extraordinară de atac a recursului, unde sunt supuse controlului judiciar exclusiv aspecte de legalitate.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul s-a limitat la simpla afirmaţie referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 1.357 C. civ., susţinând că nu sunt întrunite cerinţele răspunderii civile delictuale, însă fără a dezvolta argumente în acest sens.

Or, aceste susţineri ale recurentului din cuprinsul cererii de recurs nu pot reprezenta o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost invocate doar formal.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situaţia în speţă, deoarece afirmaţiile recurentului din cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează să anuleze recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Întrucât recurentul a pierdut procesul, acesta urmează să fie obligat la plata către intimată, în baza art. 451, 452 şi 453 alin. (1) C. proc. civ., a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 290/02.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Obligă recurentul la plata către intimată a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2022.