Nullity of appeal for lack of specific legal defects in civil damages case

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2022

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă la 06.12.2018, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu intervenientul-forţat C., să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale (în echivalent în RON la data plăţii), a penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii debitului principal, cu actualizarea despăgubirii acordate cu rata inflaţiei, începând cu data producerii accidentului rutier, 19.10.2014.

La 04.04.2019, D. a formulat cerere de intervenţie principală, solicitând ca pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 150.000 euro, cu titlu de daune morale (în echivalent în RON la data plăţii), penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii, iar despăgubirea acordată să fie actualizată cu rata inflaţiei, începând cu data producerii accidentului rutier, 19.10.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 4606/18.12.2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 15.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de daune morale, a respins cererea de intervenţie principală şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta şi intervenienta au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1479A/05.11.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a penalităţilor de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului principal datorat, calculate începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii definitive în prezenta cauză şi până la achitarea efectivă a debitului; a mai dispus actualizarea debitului principal datorat în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data pronunţării hotărârii din apel şi până la data achitării debitului şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei astfel rezultate; a admis în parte cererea de intervenţie principală şi a obligat-o pe pârâtă să-i achite intervenientei suma de 35.000 RON, cu titlu de despăgubiri morale, penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere aferente debitului, calculate începând cu a 11-a zi de la data comunicării hotărârii definitive în prezenta cauză şi până la achitarea debitului, cu actualizarea debitului principal datorat în funcţie de rata inflaţiei, calculată de la data pronunţării hotărârii din apel şi până la data achitării debitului principal datorat; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate şi a obligat-o pe intimată să-i achite apelantei-reclamante suma de 180 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta şi intervenienta au declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curţii de apel.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, au susţinut că instanţa de apel nu a luat în considerare jurisprudenţa ataşată cererii de apel şi că a luat-o în considerare doar pe cea depusă de intimată, fapt ce a condus la respingerea capătului de cerere de majorare a cuantumului daunelor morale, cu încălcarea art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma nr. 23/2014.

Au susţinut că la cuantificarea daunelor morale trebuia avută în vedere o evaluare obiectivă şi că instanţa de apel a acordat despăgubiri morale în mod diferit, chiar dacă gradele de rudenie ale părţilor civile din dosarul penal şi ale celor din prezenta cauză cu persoana decedată sunt aceleaşi, fiind în contradicţie cu jurisprudenţa naţională şi cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

În continuare, au arătat că probele de la dosar relevă că au fost alături de mamă/bunică în toată perioada ulterioară accidentului, că aceasta a locuit o perioadă lungă alături de ele în Italia şi că au avut relaţii foarte apropiate, cel puţin de aceeaşi intensitate ca şi relaţiile existente între E. şi F. şi persoana decedată, rude cărora le-au fost acordate daune morale de 25.000 euro, respectiv 15.000 euro.

În final, au mai relevat că modul în care instanţa de apel a apreciat asupra despăgubirilor civile conduce către raţionamentul potrivit căruia unul dintre copii persoanei decedate este mai important decât celălalt, tratamentul nelegal şi discriminatoriu fiind aplicat şi în cazul celor două nepoate ale persoanei decedate.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

La 23.06.2021 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, în susţinerea căreia a arătat că nu este incidentă ipoteza de scutire de plata taxei judiciare de timbru reglementată de art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013.

Totodată, a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru lipsa motivelor de nelegalitate ce ar putea fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor, care au fost înştiinţate că au dreptul să depună puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; doar recurentele au expus punctele lor de vedere.

Analizând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) rap. la art. 494 C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, având în vedere că acţiunea în despăgubiri civile pentru recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a săvârşirii unei fapte care constituia infracţiune la data producerii evenimentului rutier este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art. 29 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel că şi recursul, cale extraordinară de atac, este legal scutit de plata acesteia, în temeiul art. 28 din acelaşi act normativ.

Tot în mod prioritar, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în analiză excepţia nulităţii recursului, reţinând următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurentele au indicat în mod expres motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analiza cererii de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete împotriva deciziei din apel care să poată fi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., deoarece aspectele aduse în dezbatere de recurente reflectă nemulţumirea lor cu privire la nivelul daunelor morale care le-au fost acordate.

Astfel, în motivarea recursului, sub aparenţa încălcării art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma nr. 23/2014, acestea aduc în discuţie cuantumul daunelor morale, susţinând că nu a fost luată în considerare jurisprudenţa pe care au ataşat-o în apel şi că altor rude de acelaşi grad cu victima accidentului le-au fost acordate sume mai mari, cu titlu de despăgubiri.

Aceste susţineri nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., întrucât lipseşte o veritabilă critică de nelegalitate.

Aşadar, în lipsa indicării unor motive de recurs de nelegalitate, prin criticile pe care le circumscriu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele urmăresc să obţină numai o nouă evaluare a fondului pretenţiilor şi a materialului probator, incompatibile cu natura nedevolutivă a recursului.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. a fost invocat în mod formal, fără argumente care să conducă la concluzia încălcării autorităţii de lucru judecat, neputându-se identifica critici de nelegalitate ce ar putea fi subsumate acestui motiv de recurs.

În concluzie, recurentele nu au formulat nicio critică de nelegalitate care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată şi nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurentele nu au formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse mai sus, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul, în procedura prevăzută de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia netimbrării recursului.

Anulează recursul declarat de recurentele-reclamante A. şi D. împotriva deciziei civile nr. 1479A/05.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2022.