Inadmissibility of cassation against labor and social insurance judgments under Law 2/2013
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal as inadmissible, upholding the appellate court's decision to reject the revision petition and confirming that no further extraordinary legal remedies exist against the judgment in this labor and social insurance dispute. The case involved an employee challenging the Ministry of Interior and the Sectorial Pension House, who had issued a decision denying partial early retirement and refusing to recalculate pension benefits, leading to initial judgments against the claimant that she later sought to revise based on newly discovered documents. The Supreme Court held that the appeal was inadmissible because, under the procedural code, the appellate decision on a revision petition is subject to the same appeal routes as the original final judgment; consequently, pursuant to specific statutory measures for reducing court backlogs, judgments in labor and social insurance cases rendered by appellate courts are explicitly excluded from the cassation appeal, rendering the Supreme Court's review procedurally impermissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 511 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 519 C. proc. civ, art. 124 alin. (1) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ; Inadmissibility of cassation against labor and social insurance judgments under Law 2/2013: The case involved an employee challenging the Ministry of Interior and the Sectorial Pension House, who had issued a decision denying partial early retirement and refusing to recalculate pension benefits, leading to initial judgments against the claimant that she later sought to revise based on newly discovered documents. The Supreme Court held that the appeal was inadmissible because, under the procedural code, the appellate decision on a revision petition is subject to the same appeal routes as the original final judgment; consequently, pursuant to specific statutory measures for reducing court backlogs, judgments in labor and social insurance cases rendered by appellate courts are explicitly excluded from the cassation appeal, rendering the Supreme Court's review procedurally impermissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedEstablishes that the decision on a revision petition is subject to the same appeal routes as the original final judgment, forming the basis for declaring the appeal inadmissible.
Invoked to affirm the principle that judicial decisions are subject only to appeal routes expressly provided by law, supporting the rejection of the unauthorized cassation appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată la data de 18 ianuarie 2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. unic x/2017, completată şi precizată prin răspunsurile la întâmpinări şi la ultimul termen de judecată, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Afacerilor Interne şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat anularea Hotărârii nr. 13994/15.12.2016 emisă de Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi a Deciziei nr. 187071/08.11.2016, cu obligarea intimatei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne la emiterea unei noi decizii de pensionare anticipată parţială conform calculului comunicat acesteia pe bază de semnătură.
De asemenea, a solicitat obligarea intimaţilor, în solidar, la plata daunelor-interese egale cu dobânda legală calculată prin raportare la cuantumul pensiei, de la expirarea celor 45 de zile de la depunerea cererii de pensionare anticipată parţială până la data efectivă a achitării cuantumului pensiei anticipate conform deciziei ce se va emite.
În drept, s-a invocat Legea nr. 223/2015.
Prin încheierea din 15 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei şi a declinat cauza spre competentă soluţionare secţiei a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, unde a fost înregistrată sub nr. x/2017*.
Prin sentinţa civilă nr. 9632 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017 a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatoarea A. în contradictoriu cu intimaţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel contestatoarea A..
Prin decizia civilă nr. 2907 din 22 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 9632 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Tribunalul VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. a formulat cerere de revizuire, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Casa a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Financiară, cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale în data de 31 ianuarie 2022.
In motivare, s-a arătat că a formulat cererea în termenul legal reglementat în art. 511 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., termenul fiind calculat de la data de 20 ianuarie 2022, data recepţionării ultimului înscris nou, cu referire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire care vizează aplicarea greşită de către instanţă a sintagmei "în activitate" din cuprinsul prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, precum şi aplicarea greşită a art. 2 lit. (f) din Legea nr. 223/2015.
Au fost invocate prevederile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenta arătând că a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 2907/22.06.2018 pronunţată în dosarul civil x/2017, având în vedere ultimul înscris nou, intitulat răspuns al Curţii de Conturi a României - Autoritatea de Audit nr. 200065/20.01.2022.
Prin decizia nr. 1502 din 8 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A., împotriva deciziei civile nr. 2907 din 22 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Financiară.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 519 C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în baza art. 267 din TFUE.
Împotriva acestei decizii, revizuenta A. a formulat recurs.
Prin înscrisul intitulat apel depus la data de 9 martie 2022, recurenta critică decizia atacată din perspectiva respingerii excepţiei necompetenţei materiale şi teritoriale susţinând că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 124 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 19 lit. h) din Directiva nr. 1937/2019.
În acest context, recurenta solicită anularea deciziei atacate şi admiterea cererii prin care să se dea dezlegare chestiunii de drept respectiv sintagmei "în activitate" având în vedere definiţiile din cuprinsul art. 5 alin. (1) pct. 9, 11,12 din Directiva nr. 1937/2019, cerere formulată în conformitate cu prevederile art. 519 C. proc. civ.
La 3 august 2022, intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei şi a apărărilor formulate.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din Camera de consiliu din 20 octombrie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport, reţinându-se inadmisibilitatea recursului.
La termenul din 15 decembrie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:
Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 1502 din 8 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 2907 din 22 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia Generală Financiară. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în baza art. 519 C. proc. civ., în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în baza art. 267 din TFUE.
Regula în materia căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii date asupra revizuirii este aceea că o astfel de hotărâre este supusă căii de atac prevăzută de lege pentru hotărârea revizuită - art. 513 alin. (5) C. proc. civ.
În cauză, hotărârea asupra căreia s-a exercitat calea de atac a revizuirii a fost pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti într-o cauză având ca obiect asigurări sociale, întemeiată pe Legea nr. 223/2015.
Potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflictele de muncă şi de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.
Din interpretarea prevederilor legale evocate rezultă că deciziile curţilor de apel pronunţate în materia conflictelor de muncă şi de asigurări sociale nu pot fi atacate cu recurs.
Pe cale de consecinţă, în aplicarea art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., nici hotărârea pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire, împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs, nu este supusă căii de atac a recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
În acest context, se reţine că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituţional, în raport cu prevederile art. 129 din Constituţie.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. nu poate fi primită şi nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită şi ca urmare a admiterii excepţiei se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1502 din 8 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1502 din 8 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi CASA DE PENSII SECTORIALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - DIRECŢIA GENERALĂ FINANCIARĂ.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2022.