Commencement of limitation period for hidden construction defects and interplay between special statutory warranty terms and civil code limitations

Şedinţa publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 4 noiembrie 2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. a solicitat să se constate inexistenta dreptului de creanţă al pârâtei pentru suma de 151.951,37 Euro, reprezentând contravaloarea scrisorii de garanţie bancara nr. 13/CD738/PB emisă de C. S.A., să se constate că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin Acordul de subcontractare nr. FCC-M 015 din 30 ianuarie 2012 şi să fie obligată pârâta să convoace reprezentantul investitorului centrului D. în vederea efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor de construcţie, să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 27 ianuarie 2015, reclamanta S.C. A. S.A. a depus cerere precizatoare a primului capăt de cerere, prin care a înlocuit cererea în constatare cu o cerere în realizarea dreptului, respectiv cu obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. să plătească suma de 151.951,37 Euro pe care a preluat-o în mod abuziv prin executarea scrisorii de garanţie bancară nr. 13/CD738/PB emisă de C. S.A..

După data formulării cererii de chemare în judecată, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat executarea şi a încasat contravaloarea scrisorii de garanţie bancară nr. 13/CD738/PB emisa de C. S.A., astfel încât dreptul reclamantei de a solicita restituirea acestei sume s-a născut.

Prin încheierea din 18 martie 2015, instanţa a luat act că pârâta nu mai susţine excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere (prima teză).

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul aceleiaşi instanţe, la 3 aprilie 2018 sub nr. x/2018, reclamanta B. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. S.A. să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 489.295,39 Euro, cu TVA inclus, echivalentul sumei de 2.278.942,21 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de remediere efectuate de reclamantă datorate defectelor de proiectare şi execuţie la imobilul D., apărute din culpa pârâtei, precum şi la dobânda legală aferentă.

Prin încheierea din 6 septembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia de conexitate şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din 28 noiembrie 2018 s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa cererii conexate (dosar nr. x/2018).

Prin sentinţa civilă nr. 1029 din 8 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă admite excepţia lipsei de obiect a capătului al doilea de cerere-teza a doua şi respinge acest capăt de cerere, ca rămas fără obiect.

Admite cererea precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 151.951,37 Euro în echivalent în RON raportat la cursul oficial al BNR din ziua plăţii.

Respinge cererea conexată (dosar nr. x/2018) ca fiind prescris dreptul material la acţiune (ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei prin încheierea din data de 28 noiembrie 2018).

Obligă pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 59.140,19 RON.

Împotriva acestei hotărâri şi a încheierii din 28 noiembrie 2018, pârâtă B. S.R.L. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 73 din 19 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierii din 28 noiembrie 2018 şi a sentinţei civile nr. 1029 din 8 iulie 2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A..

A fost anulată în parte, încheierea de şedinţă din 28 noiembrie 2018, în ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, şi în parte, sentinţa civilă nr. 1029 din 8 iulie 2020, în ce priveşte soluţionarea cererii principale precizate şi a cereri conexate şi a fost trimisă cauza spre rejudecare, în aceste limite, aceleiaşi instanţe.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. S.A..

Prin memoriul de recurs, reclamanta a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei atacate şi în rejudecarea apelului respingerea apelului şi menţinerea încheierii şi a sentinţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta apreciază că decizia atacată cuprinde motive contradictorii, în argumentarea soluţiei reţinându-se iniţial că nu poate fi acceptată interpretarea, conform căreia, termenul de prescripţie începe să curgă la expirarea perioadei de garanţie, iar în final ca începutul termenului de prescripţie coincide cu expirarea termenului de garanţie. Astfel, cele două argumente ale instanţei sunt diametral opuse.

In concret, în prima faza s-a reţinut că raţionamentul intimatei este nefondat şi s-au prezentat argumentele care susţin această netemeinicie, bazate pe reglementarea explicita a art. 2531 alin. (1) lit. b) C. civ., pe regula prevăzută de art. 2523 C. civ. şi pe faptul că termenul de garanţie nu poate fi în acelaşi timp termen de prescripţie, o astfel de concluzie făcând ca în cazul viciilor de rezistenţă acţiunea să fie imprescriptibilă.

Subsecvent acestei susţineri, motivarea a devenit diametral opusă, iar argumentele instanţei contradictorii, abandonându-se teza netemeiniciei apelului şi fiind prezentate o serie de motive care susţin contrariul, în baza cărora s-a concluzionat finalmente că începutul termenul de prescripţie este de fapt cel al expirării termenului de garanţie.

Cele doua teze care se regăsesc în motivarea hotărârii şi care ar trebui să susţină în mod concomitent soluţia, sunt în realitate contrare, iar această împrejurare determină incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în continuare recurenta făcând referire la practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie pe acest aspect.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, reprezentate de art. 2531 alin. (1) lit. b) şi art. 2523 C. civ.

În acest context, recurenta solicită instanţei de recurs să constate că instanţa de apel a fost în eroare cu privire la obiectul cererii conexe şi a depăşit limitele învestirii, iar aceasta eroare a fost hotărâtoare în pronunţarea unei soluţii greşite asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Contrar susţinerilor eronate ale instanţei de apel, aceasta nu a fost învestită să analizeze pretenţii ipotetice ale intimatei S.C. B. S.R.L. şi nici să verifice o prescripţie ipotetică, ci să analizeze şi să se pronunţe în legătură cu pretenţiile concrete formulate de această parte prin cererea de chemare în judecată, în legătură cu care se pot stabili: momentul descoperirii viciului care sta la baza pretenţiilor, în sensul art. 2531 C. civ. şi momentul la care s-a cunoscut naşterea dreptului la acţiune, în sensul art. 2523 C. civ.

Astfel, faptul că urmările viciilor pot continua să apară şi să se manifeste în noi moduri, nu prezintă nicio relevanţă în problema prescripţiei, întrucât intimata nu a emis pretenţii în legătură cu manifestări viitoare ale unor vicii care nu au apărut încă, ci în legătură cu manifestări deja concretizate fizic.

Or, dacă viciile în legătură cu care s-au emis pretenţii s-au manifestat deja, iar intimata a şi făcut reparaţiile subsecvent cărora a emis pretenţiile deduse judecăţii, înseamnă că poate fi stabilit în mod obiectiv un moment temporar la care viciul a fost descoperit.

Momentul descoperirii viciului nu poate fi plasat în timp decât anterior reparaţiei efectuată în legătură cu manifestarea acestuia, fiind evident că dacă manifestarea specifică nu s-ar fi observat, reparaţia nu ar fi avut loc.

In ceea ce priveşte eventualele vicii care se vor manifesta în viitor, acestea, împreuna cu pretenţiile aferente lor, vor genera termene de prescripţie distincte, fără legătură însă cu prescripţia ce trebuie analizată în cauza de faţă.

In concluzie, pentru că în cauza de faţă se pun în discuţie pretenţii în legătură cu manifestări concrete ale viciilor, iar nu pretenţii ipotetice în legătură cu manifestări potenţiale, analizarea prescripţiei nu trebuia făcută în mod teoretic, ci în mod concret, raportat la datele care rezultă din probele administrate în cauză.

Mai susţine recurenta că, în cauză nu prezintă relevanţă nici termenul de garanţie de 3 ani şi 3 luni prevăzut în procesul-verbal de negociere şi nici termenul de garanţie de 10 ani prevăzut de art. 30 din Legea nr. 10/1995, întrucât viciile au fost descoperite înainte de împlinirea acestor termene, astfel că prescripţia a început să curgă chiar de la data descoperirii lor.

Practic, regula referitoare la începutul prescripţiei extinctive în cazul acţiunii în răspundere pentru viciile lucrului, lucrării sau construcţiei se caracterizează prin aceea că stabileşte două momente alternative de la care poate începe să curgă prescripţia şi anume, pe de o parte, un moment subiectiv, constând în data descoperirii viciilor, iar pe de altă parte, un moment obiectiv, constând în data expirării termenului de garanţie.

Aşadar, dacă înăuntrul termenului (legal sau, după caz, convenţional) de garanţie partea a descoperit viciul ascuns, atunci de la momentul descoperirii începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă. Data descoperirii viciilor este o chestiune de fapt care se stabileşte prin orice mijloc de proba.

Doar dacă partea nu a descoperit viciul înăuntrul termenului de garanţie, termenul de prescripţie începe să curgă la expirarea acestuia or, în cauză, intimata nu a pus în discuţie nici vicii nedescoperite şi nici manifestări nedescoperite ale unor vicii, astfel încât termenul de început al prescripţiei să nu fi început să curgă.

În acest sens, recurenta susţine că intimata a pus în discuţie vicii pe care le-a descoperit şi manifestări ale viciilor pe care le-a reparat, astfel încât problema prescripţiei nu poate primi o rezolvare teoretică, ci trebuie să primească o rezolvare concretă în raport cu data descoperirii viciilor în considerarea cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată.

In speţă, contrar celor reţinute prin hotărârea recurată, intimata a recunoscut că a constatat încă din 27 noiembrie 2013 viciile pentru care solicita despăgubiri, respectiv pretinsa eroare de proiectare a planşeului de la cota -9,10 m şi fisurile apărute la acest planşeu, întocmind un raport complet cu privire la acestea si la soluţiile de remediere, în luna iulie 2014.

Aşadar, întrucât a început să curgă la 27 noiembrie 2013 şi/sau cel mai târziu în luna iulie 2014, dreptul la acţiune al apelantei s-a prescris cu mult înainte de formularea cererii sale în pretenţii, aceasta din urmă fiind înregistrată la 2 aprilie 2018.

Astfel, contrar celor reţinute de instanţa de apel, nu prezintă nicio relevanţă data la care societatea B. S.R.L. pretinde că ar fi cunoscut costurile totale necesare remedierii viciilor, întrucât, referindu-se la începutul prescripţiei, legiuitorul face referire exclusivă la data descoperirii viciilor, iar nu la data contabilizării pagubelor produse de vicii. In plus, intimata nici nu ar putea să invoce propria culpa de a fi amânat executarea lucrărilor de remediere a viciilor pe care le cunoştea încă din anul 2013, pentru a prelungi în mod artificial durata termenului de prescripţie.

Având în vedere că decizia atacată este nelegală, întrucât nesocoteşte prevederile art. 2531 alin. (1) lit. b) şi art. 2523 C. civ., concluzia instanţei de apel în sensul în care "nu poate stabili un moment al descoperirii viciilor care au cauzat fisurile şi infiltraţiile reclamate" nu poate fi primită din moment ce aşa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată formulate de intimată, manifestările viciilor reclamate în cauza au fost deja reparate.

Pentru aceste motive, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la 15 iunie 2022, intimata B. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca legală şi temeinică, cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 8 iulie 2022, recurenta a solicitat respingerea apărărilor intimatei ca fiind nefondate, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 22 septembrie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 73 din 19 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi a acordat termen la data de 15 decembrie 2022, cu citarea părţilor.

Analizând decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate invocate şi circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri judecătoreşti se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În cadrul criticilor de nelegalitate subsumate motivului de recurs amintit anterior, recurenta a arătat că motivarea instanţei de apel cu privire la momentul de început al termenului de prescripţie extinctivă al dreptului la acţiune aparţinând intimatei B. S.R.L. este contradictorie.

Arată recurenta că în argumentarea deciziei atacate instanţa de apel a reţinut iniţial că nu poate fi acceptată interpretarea conform căreia termenul de prescriţie începe să curgă la expirarea perioadei de garanţie, pentru ca în final să concluzioneze că începutul termenului de prescripţie extinctivă coincide cu expirarea termenului de garanţie.

Totodată, recurenta subliniază că motivarea sumară şi confuză a unei hotărâri judecătoreşti echivalează din punct de vedere juridic cu nemotivarea acesteia.

În raport de cele evocate, instanţa supremă reţine că sub aspectul soluţiei de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune a cererii conexate, formulată în cauză de către intimata-pârâtă B. S.R.L., şi dispusă de prima instanţă prin încheierea de şedinţă din 28.11.2018, instanţa de apel a considerat corectă interpretarea dată de către tribunal prevederilor art. 2531 alin. (1) lit. "b" din C. civ., în sensul stabilirii a două momente alternative de la care poate începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă în cazul dreptului la acţiune în răspundere pentru vicii ascunse dar că a mai considerat că termenul legal de garanţie de la împlinirea căruia începe să curgă termenul de prescripţie, în situaţia în care viciul nu a fost descoperit înăuntrul perioadei de garanţie, este cel de 10 ani reglementat de art. 29 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea in construcţii, iar nu cel de trei ani reglementat de C. civ.

A mai reţinut instanţa de apel că nu se poate identifica în cauză un moment al descoperirii viciilor care au cauzat fisurile şi infiltraţiile reclamate prin cererea conexă câtă vreme viciile ascunse ale construcţiilor nu pot fi reduse la primele efecte exteriorizate ale acestora iar în ceea ce priveşte pretenţiile deduse judecăţii de B. S.R.L. a considerat că partea nu putea prezenta un interes mai devreme de 31.10.2014, raportat la reparaţiile efectuate de apelantă ulterior datei menţionate; pentru viciile descoperite anterior, B. S.R.L. având la dispoziţie posibilitatea executării scrisorii de garanţie.

Se observă aşadar că instanţa de apel a prezentat un raţionament logico juridic, chiar dacă inadecvat prin raportare la circumstanţele de fapt şi de drept ale cauzei, pe care se sprijină decizia recurată şi că nu se poate reţine o motivare contradictorie sau sumară a hotărârii judecătoreşti atacate, astfel cum pretinde recurenta, situaţie faţă de care criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civile apar ca nefondate.

În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la pronunţarea de către instanţa de apel a unei decizii prin care s-au încălcat sau aplicat greşit normele de drept material, subsumate motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se reţine că instanţa de apel, în mod necorespunzător, a dat valenţă termenului de prescripţie extinctivă stabilit prin art. 29 din Legea nr. 10/1995, ca termen special de garanţie, cu ignorarea momentului de la care cel mai târziu poate să înceapă să curgă, în speţă, prescripţia extinctivă.

Astfel, potrivit art. 2531 alin. (1) lit. "b" din C. civ., dacă prin lege nu se prevede altfel, prescripţia dreptului la acţiune pentru viciile ascunse începe să curgă, în cazul unei construcţii, de la împlinirea a 3 ani de la data predării sau recepţiei finale a construcţiei, afară numai dacă viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii.

Potrivit alin. (4) al articolului redat anterior, termenele prevăzute în prezentul articol sunt termene de garanţie înăuntrul cărora viciile trebuie, în toate cazurile, să se ivească.

Potrivit alin. (5) al textului de lege enunţat, prin dispoziţiile prezentului articol nu se aduce însă nicio atingere termenelor de garanţie speciale, legale sau convenţionale.

Aşadar, termenul de garanţie stabilit de C. civ. marchează momentul la care cel mai târziu poate începe să curgă prescripţia extinctivă numai dacă, în cazul concret, nu îşi găseşte aplicare un termen special de garanţie, indiferent că acesta ar fi legal sau convenţional, spre exemplu: art. 29 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, ce instituie un termen determinat de 10 ani de la recepţia lucrării, pentru viciile ascunse obişnuite, precum şi un termen nedeterminat, pe întreaga durată a construcţiei, pentru viciile structurii de rezistenţă.

Prin urmare, instanţa de apel a interpretat greşit art. 29 din Legea nr. 10/1995 referitor la termenul special de garanţie şi, în mod necorespunzător, a stabilit că dreptul apelantei B. S.R.L. de a acţiona în justiţie putea apărea numai în măsura în care scrisoarea de garanţie executată nu îi acoperea costul reparaţiilor, fără a mai avea relevanţă momentul de la care a luat cunoştinţă efectiv de apariţia viciilor ascunse obişnuite, în înţelesul normei evocate. Pe de altă parte, părţile au convenit şi ca scrisoarea de garanţie consemnată în baza subcontractului nr. FCC-M 015 201-4601 din 30.01.2012 să aibă o durată de valabilitate cuprinsă între 1.04.2013-30.06.2016, fapt pentru care instanţa de apel avea obligaţia de a se apleca asupra incidenţei art. 2531 alin. (5) coroborat cu art. 2515 din C. civ. termenele de prescripţie putând fi reduse sau mărite prin acordul expres al părţilor, în condiţiile stabilite de legiuitor. Această din urmă dispoziţie legală, care îşi găseşte aplicabilitatea în dosar, impunea cercetarea pretenţiilor deduse judecăţii din perspectiva altui termen de garanţie.

Faţă de cele expuse, având în vedere şi prevederile legale invocate, Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile subsumate motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În atare condiţii, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul formulat de A. S.A., va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 73 din 19 ianuarie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L..

Casează decizia atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2022.