Jurisdictional conflict over optional territorial competence for employment claims against superior courts under Art. 127 CPC

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş la 15.12.2021, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, TRIBUNALUL BOTOŞANI şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, a formulat cerere de chemare în judecată, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

- obligarea Tribunalului Botoşani la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006) începând cu 09.04.2015 şi până la 01.04.2017 (dată la care a fost operat transferul la Curtea de Apel Bucureşti), precum şi obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea acestor dispoziţii legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia de încadrare efectiv acordată, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată până la data plăţii efective;

- obligarea Curţii de Apel Bucureşti la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006) începând cu 01.04.2017 (data de la care am fost transferată la această instanţă) şi până la 07.01.2019 (data încetării prin pensionare a funcţiei de judecător), precum şi obligarea la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea acestor dispoziţii legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia de încadrare efectiv acordată, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată până la data plăţii efective.

La 18.01.2022, pârâtul Ministerul Justiţiei a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat să i se pună în vedere reclamantei să precizeze în mod expres dacă înţelege să se judece în contradictoriu şi cu acest pârât, iar în acest sens să precizeze acţiunea.

Prin întâmpinarea depusă la 14.01.2022, pârâtul Tribunalul Botoşani a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanta a avut calitatea de judecător la Tribunalul Botoşani până la 31.03.2017 şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, pentru perioada celor trei ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La 16.05.2022, a fost înregistrat la dosar răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă.

La termenul de judecată din 16.06.2022, instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa nr. 3508/2022 din 16 iunie 2022, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a fost declinată soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Reclamanta a deţinut anterior funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Botoşani, până la 01.04.2017 şi ulterior, în cadrul Curţii de Apel Bucureşti, până la 07.01.2019, la data formulării acţiunii având calitatea de pensionar.

În raport de calitatea reclamantei, instanţa a reţinut că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., dar nici cele ale art. 127 alin. (2) şi (2)1 din C. proc. civ., care reglementează cazul de competenţă facultativă, dat fiind faptul că Tribunalul Bucureşti, nu are calitatea de pârât.

Faţă de dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la domiciliul reclamantei, în Mun. Bucureşti, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin sentinţa civilă nr. 6053 din 04.10.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Argeş competenţa de soluţionare a cauzei. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Argeş şi Tribunalul Bucureşti, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa. Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2010 a dialogului social, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Din dispoziţiile legale menţionate mai sus rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă, fiind determinată de domiciliul reclamantului sau de cel al locului de muncă.

Cu toate acestea, în cauză sunt incidente prevederile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 din C. proc. civ.

Astfel, a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost introdusă şi împotriva pârâtei Curtea de Apel Bucureşti, iar Tribunalul Bucureşti este o instanţă inferioară acesteia, iar în cazul în care s-ar exercita calea de atac a apelului, competenţa de soluţionare ar reveni Curţii de Apel Bucureşti.

Dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi alin. (2)1 din C. proc. civ. au caracter facultativ. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.

Însă, în cauza de faţă, reclamanta a ales să se prevaleze de aceste dispoziţii sesizând Tribunalul Argeş, care se află în circumscripţia unei curţi de apel învecinată cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Argeş şi Tribunalul Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor Tribunalul Botoşani, Curtea de Apel Bucureşti şi Ministerul Justiţiei la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la coeficientul de multiplicare 19,000, pentru perioadele în care a avut calitatea de judecător la Tribunalul Botoşani, respectiv la Curtea de Apel Bucureşti.

Prin urmare, reclamanta, judecător pensionar la data introducerii acţiunii, a învestit Tribunalul Argeş cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamanta este fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti, iar competenţa ar aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă, respectiv Tribunalului Bucureşti.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva Curţii de Apel Bucureşti, instanţă superioară în grad celei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Bucureşti), este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Reclamanta a învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Argeş, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că aceasta şi-a manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţii reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea la o instanţă din circumscripţia unei curţi de apel învecinate Curţii de Apel Bucureşti, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural, din oficiu, acest drept de opţiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2022.