Contractual liability of housing agency for failure to deliver property: obligation of result vs. diligence and exclusion of moral damages

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului civil de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE (ANL) solicitând instanţei obligarea pârâtei ANL la plata sumei de 1.300 euro/lună (respectiv 6023,94 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6338 din data de 16 mai 2018) pentru perioada cuprinsă între data de 17 mai 2015 şi data depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv 17 mai 2018, în total suma provizorie de 46.800 euro (echivalentul sumei de 216.861,84 RON la cursul de 1 euro/4,6338 RON din data de 16 mai 2018), cu titlu de daune interese, constând în: contravaloarea lipsei de folosinţă în sumă de 1200 euro/lună (echivalentul sumei de 5.560,56 RON/lună la cursul de 1 euro/4,6338 RON din data de 16 mai 2018) pentru perioada cuprinsă între 17 mai 2015 şi 17 mai 2018, în sumă totală de 43.200 euro (echivalentul a 200.180,16 RON la cursul de 1 euro/4,6338 RON din data de 16 mai 2018), (evaluată provizoriu, până la stabilirea prin expertiza tehnică de evaluare a sumei exacte), precum şi contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a B. din care face parte şi locuinţa tip C32 situată pe lotul nr. x din sectorul 1, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 9080 din 22 iunie 2004; daune morale în sumă de 100 euro/lună echivalentul sumei de 463,38 RON/lună la cursul de 1 euro) 4,6338 RON din data de 16 mai 2018) pentru perioada cuprinsă între 17 mai 2015 şi 17 mai 2018, în sumă totală de 3.600 euro (echivalentul a 16.681,68 RON la cursul de 1 euro) 4,6338 RON din data de 16 mai 2018), precum şi daunele morale ce se vor acumula până la data predării la cheie a locuinţei după recepţia la terminarea lucrărilor şi a finalizării complete a B. din care face parte şi locuinţa tip C32 situată pe lotul nr. x din sectorul 1, Bucureşti, cu număr cadastral x şi înscris în CF individuală nr. x conform încheierii nr. 9080 din 22 iunie 2004; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 11 iunie 2018 s-a constatat necompetenţa funcţională a secţiei a IV-a Civilă în soluţionarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE (ANL) şi s-a dispus trimiterea dosarului secţiei a VI-a Civilă.

B.Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa civilă nr. 1226 din 7 mai 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 53.370,01 euro, echivalentul sumei de 185.229,06 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada cuprinsă între 17 mai 2015 şi 7 martie 2019; la care se adaugă 1090 euro/lună reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă ce se va acumula în continuare până la data predării efective a locuinţei tip C 32, situate în amplasamentul Henri Coandă pe lotul x, Voluntari, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x şi înscris în CF nr. x; a obligat pârâta la plata către reclamantă a daunelor morale în cuantum de 30 euro/lună începând cu 17 mai 2015 şi până la predarea efectivă a locuinţei, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

C. Calea de atac împotriva sentinţei instanţei de fond.

Împotriva sentinţei civile nr. 1226 din 7 mai 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, precum şi împotriva încheierii de şedinţă din 27 noiembrie 2018 a declarat apel pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE solicitând admiterea apelului, modificarea încheierii şi sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii, în principal ca prescrisă şi în subsidiar ca neîntemeiată.

D. Hotărârea instanţei de apel.

Prin decizia civilă nr. 499 din 4 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva încheierii de şedinţă din 27 noiembrie 2018 şi a sentinţei civile nr. 1226 din 7 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă; a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1090 euro/lună pentru perioada 8 martie 2019 - 1 martie 2020, reprezentând lipsă de folosinţă; a menţinut în rest sentinţa apelată; a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 768,475 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 5.100 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a compensat cheltuielile de judecată, urmând ca apelanta să-i plătească intimatei suma de 4.331,52 RON.

E.Considerentele hotărârii instanţei de apel.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut următoarele:

Având în vedere cadrul obiectiv stabilit prin cererea de chemare în judecată şi în contextul factual stabilit de prima instanţă, se reţine că dreptul la acoperirea daunelor create prin nepredarea bunului este actual, prejudiciul putând fi pretins începând cu data la care imobilul trebuia predat şi până la predarea efectivă.

Prin încălcarea contractului - fapta ilicită imputată este una continuă şi care la acest moment nu s-a epuizat.

Prejudiciul se produce în mod succesiv şi în consecinţă intimata este îndreptăţită să solicite despăgubiri pentru cei trei ani anteriori datei la care a formulat cererea de chemare în judecată.

Contractul de mandat încheiat între părţi a fost perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998, a Legii nr. 190/1999 şi a contractului de antrepriză generală nr. x din 7 aprilie 2004 şi a avut drept scop construirea în amplasamentul Henri Coandă a unei locuinţe la cheie tip C 32 pe lotul nr. 479.

Mandantul a împuternicit pe mandatar să-l reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire - obţinută de mandatar, la termen şi în conformitate cu condiţiile ce calitate stabilite prin contractul de construire.

Intimata-reclamantă, în calitate de beneficiară, a încheiat cu antreprenorul general C. S.R.L. contractul de construire autentificat sub nr. x din 23 septembrie 2004.

Potrivit contractului de construire, termenul stabilit de predare a fost de "24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor".

Singura convenţie în cadrul căreia intimata-reclamantă şi apelanta-pârâtă ANL sunt părţi este contractul de mandat.

Este evident faptul că părţile au stabilit în mod expres că obligaţia asumată de apelanta-pârâtă ANL prin contractul de mandat este una de rezultat, respectiv de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei, expresia "la cheie" având semnificaţia că acea locuinţă corespunde din toate punctele de vedere unei utilizări propice scopului pentru care s-a edificat, gata de a fi folosită şi locuită.

Obligaţia de construire/predare a locuinţei la termenul convenit aparţine antreprenorului general, care nu este parte în prezenta cauză.

Curtea apreciază că este îndeplinită condiţia existenţei unei fapte ilicite care constă în neîndeplinirea de către apelanta-pârâtă ANL a obligaţiei de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei propriu-zise şi a lucrărilor edilitare asumată prin contractul de mandat nr. HCO 784 din 2 iulie 2004.

S-a apreciat că poate fi considerat cert din punct de vedere al cuantumului doar prejudiciul material înregistrat până la data de 1 martie 2020, conform principiului disponibilităţii, astfel cum a solicitat intimata prin avocat la termenul din data de 21 mai 2020.

Prejudiciul material solicitat pentru perioada ulterioară acestui moment nu este cert întrucât nu poate fi stabilită valoarea chiriei lunare pentru o perioadă viitoare nedeterminată cu exactitate.

Curtea apreciază că situaţia creată de neîndeplinirea de către apelanta-pârâtă ANL a obligaţiei de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei propriu-zise şi a lucrărilor edilitare i-a provocat intimatei-reclamante o evidentă stare de nelinişte şi îngrijorare. Trebuie remarcat şi faptul că este perfect legitimă dorinţa oricărei familii de a locui în condiţii de confort superioare pe parcursul vieţii.

Suma acordată pentru contravaloarea prejudiciului moral nu este una însemnată, iar curgerea timpului în această situaţie nu va face decât să acutizeze suferinţa intimatei-reclamante, nu să o amelioreze. Prin urmare, Curtea consideră cert şi prejudiciul viitor, în această situaţie, şi legală soluţia primei instanţe de acordare a acestui prejudiciu până la predarea locuinţei "la cheie" de către apelanta-pârâtă.

Este evident faptul că există legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu întrucât acesta din urmă a fost produs ca o consecinţă a nerespectării obligaţiei contractuale de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei propriu-zise şi a lucrărilor edilitare.

Întrucât a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă, iar hotărârea primei instanţe a fost schimbată doar într-o mică proporţie, Curtea a considerat că ambele părţi sunt îndreptăţite la cheltuieli de judecată, apelanta fiind în culpă procesuală în ciuda admiterii apelului, având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe s-a schimbat doar într-o mică măsură.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanţei de apel.

Împotriva deciziei nr. 499 din 4 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă au declarat recurs atât reclamanta A., cât şi pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe.

Recurenta-reclamantă critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea este dată cu încălcarea principiului reparării integrale a prejudiciului şi pentru viitor până la data predării efective a locuinţei, după recepţia la terminarea lucrărilor, reglementat de art. 1531 Noul C. civ., motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 Noul C. proc. civ.

Existenţa prejudiciului este sigură şi de necontestat, lipsa de folosinţă fiind continuă până la data predării efective a locuinţei. Întinderea prejudiciului este sigură sub ambele sale componente: temporală - prejudiciul urmând a fi acordat până la data predării efective a locuinţei şi de cuantificare - aceasta fiind făcută prin proba expertizei judiciare de evacuare.

Pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:

Hotărârea este nemotivată sub aspectul prescripţiei dreptului la acţiune şi al atragerii răspunderii civile a ANL.

Nu se poate susţine că în prezenta cauză suntem în prezenţa unor prestaţii succesive, obligaţiile pretins neexecutate, fiind acelea de asigurare a "finalizării locuinţei propriu-zise şi a lucrărilor edilitare". Realizarea unei lucrări reprezintă o obligaţie uno ictu, independent de durata necesară realizării acestora.

Instanţa de apel contopeşte obligaţiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar.

În cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit contractului de mandat încheiat între părţi se conferă ANL atribuţii de reprezentare a beneficiarilor în relaţia cu constructorul, în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform condiţiilor stabilite prin contractul de construire.

Noţiunea de "urmărire" defineşte acţiuni de diligenţă şi nu de rezultat. ANL are obligaţia de a depune toate diligenţele necesare obţinerii, atingerii unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuţi rezultatul identificat şi stabilit prin contractul de construire.

Trebuie precizat faptul că ANL nu încasează preţul construcţiei, ci din contră, în calitate de reprezentant al intimatei, trimite băncii finanţatoare ordinele de plată pentru a fi achitate direct în contul antreprenorului, pe baza facturilor emise de acesta.

Instanţa de apel ignoră faptul că reclamanta nu şi-a respectat propriile obligaţii contractuale, respectiv asigurarea finanţării lucrărilor. Ori, finanţarea lucrărilor este o condiţie esenţială pentru executarea/finalizarea lucrărilor de construire.

Prejudiciul viitor este doar probabil, chiria stabilită prin raportul de expertiză nu are un caracter cert pentru viitor având în vedere faptul că acea chirie medie la care a fost raportat prejudiciul se poate modifica în timp.

În speţă nu se justifică acordarea daunelor morale.

Se solicită admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

G.Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă A., acesta vizează exclusiv neacordarea daunelor şi pentru viitor, în opinia recurentei încălcându-se astfel principiul reparării integrale a prejudiciului.

Criticile aduse deciziei de către recurenta-reclamantă sunt nefondate. În cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât numai prejudiciul care poate fi determinat cu certitudine este supus reparaţiei. În sfera prejudiciului cert intră prejudiciul actual. În ceea ce priveşte prejudiciul viitor pentru a se dispune repararea acestuia este necesar să poată fi stabilit cu certitudine în prezent. În cauză, prejudiciul material viitor nu este cert, nivelul chiriei este fluctuant şi nu se poate stabili prejudiciul material pentru o perioadă viitoare.

Aşa fiind, recursul declarat de recurenta-reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională pentru Locuinţe, Înalta Curte reţine.

Între reclamantă, în calitate de mandant şi pârâta ANL, în calitate de mandatar a fost încheiat contractul de mandat nr. HC 00 96 din 5 mai 2004. Acest contract a fost perfectat în baza prevederilor Legii nr. 152/1998, a Legii nr. 190/1999 şi a contractului de antrepriză generală nr. x din 7 aprilie 2004 şi a avut drept scop construirea în amplasamentul Henri Coandă a unei locuinţe la cheie tip C 32 pe lotul nr. 479.

Deşi instanţa de apel reţine că reclamanta are dreptul să solicite despăgubiri de la pârâta ANL în temeiul răspunderii civile contractuale doar în baza contractului de mandat, pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri constând în lipsa de folosinţă a imobilului contractat prin nepredarea la timp a acestuia, stabilind în sarcina ANL existenţa unui prejudiciu, pentru nepredarea şi nefinalizarea la termen a imobilului. Cu toate acestea, instanţa de apel reţine că reclamanta, în calitate de beneficiară a încheiat cu antreprenorul general C. S.R.L. contractul de construire autentificat sub nr. x din 23 septembrie 2004, iar potrivit acestui contract, termenul stabilit pentru predare a fost de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Antrenarea răspunderii contractuale a ANL a fost analizată nu doar în baza contractului de mandat, instanţa reţinând şi clauzele contractului de construire în care aceasta nu a fost parte.

Aşa fiind, instanţa de apel a ignorat regula referitoare la interpretarea convenţiilor şi nu a avut în vedere contractele încheiate între părţi, contracte prin care s-au stabilit drepturi şi obligaţii specifice fiecărui raport juridic pe care acestea îl guvernau.

Astfel, nu se pot contopi obligaţiile asumate de constructor cu cele asumate de mandatar sau cu cele asumate de autorităţi locale şi nu se pot transfera obligaţiile din sarcina unuia în sarcina celuilalt.

Curtea de Apel a reţinut că ANL nu şi-a îndeplinit obligaţia de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a locuinţei la cheie, obligaţie care este una de rezultat şi nu de mijloace (diligenţă).

S-a reţinut de asemenea că împrejurarea că reclamanta a încheiat un contract de construire cu antreprenorul general nu are nici o relevanţă întrucât prin cererea introductivă nu au fost solicitate despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiei de construire/predare a locuinţei în termenul convenit prin acest contract. Obligaţia de construire/predare a locuinţei la termenul convenit aparţine antreprenorului general, care nu este parte în prezenta cauză.

Din cele expuse reiese că instanţa de apel a dispus obligarea ANL la plata unor sume de bani fără a se raporta efectiv la obligaţiile contractuale care reveneau părţilor, iar motivele sunt contradictorii. Aşa fiind, în cauză sunt întrunite cerinţele art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, din perspectiva neanalizării condiţiilor răspunderii contractuale decurgând din contractul de mandat, decizia apare ca fiind nelegală, aşa încât Înalta Curte consideră întemeiat şi motivul de recurs care se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Răspunderea pârâtei ANL nu poate fi antrenată decât pe tărâmul răspunderii civile contractuale, în contextul analizării raporturilor juridice de mandat existente între părţi şi trebuie să se aibă în vedere obiectul şi întinderea mandatului, conform prevederilor art. 1535 şi urm. din C. civ. de la 1864, în vigoare la momentul încheierii convenţiei de mandat nr. HC0096 din 5 mai 2004.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, considerentele privind îndreptăţirea reclamantei să solicite despăgubiri pentru cei trei ani anteriori datei la care s-a formulat cererea de chemare în judecată, conform Decretului nr. 167/1958 se raportează la termenul la care trebuia predat efectiv imobilul - 10 mai 2008, termen care nu este prevăzut în contractul de mandat încheiat între părţi, reţinându-se că prejudiciul se produce în mod succesiv.

Înalta Curte apreciază că şi în ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune aceasta trebuie să se raporteze la obligaţiile asumate de părţi prin contractul de mandat, iar din această perspectivă critica referitoare la nemotivarea deciziei recurate este fondată.

Este fondată şi critica referitoare la obligarea ANL la plata daunelor morale. Prejudiciul moral priveşte persoana umană şi constă în suferinţa psihică prin atingerea adusă drepturilor subiective nepatrimoniale, în mod deosebit prin atingerea dreptului la viaţă, sănătate, integritate corporală. În speţă, aşadar nu este justificată acordarea daunelor morale.

Reţinând în cauză întrunirea cerinţelor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de ANL şi să dispună casarea deciziei atacate şi va trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Se impune analizarea, în rejudecare a condiţiilor răspunderii contractuale a pârâtei ANL cu privire la calificarea contractului de mandat şi obligaţiile mandatarului care decurg din acesta.

Este necesar ca instanţa să stabilească dacă pârâta ANL este în culpă în raport cu obligaţiile asumate prin Convenţia MM 1909/2004, în care la art. 2 lit. b) se prevede că ANL trebuie să asigure realizarea obiectivelor de investiţii din cadrul programului "Locuinţe pentru tineri, destinate închirierii" şi să asigure contractarea şi realizarea locuinţelor finanţate cu credit ipotecar, sau prin raportare exclusivă la contractul de mandat pe care l-a încheiat cu reclamanta-mandant şi în cuprinsul căruia se face vorbire de obligaţia ANL de a urmări finalizarea imobilului reclamantei.

În analizarea condiţiilor răspunderii contractuale se va lămuri dacă mandatara ANL s-a obligat la încheierea efectivă de acte juridice în numele şi pe seama mandantei, dacă sintagma "va urmări" din contractul de mandat desemnează conceptul unei obligaţii de rezultat sau de diligenţă asumată de către pârâtă, în ce constă fapta ilicită, voinţa şi obligaţiile ce le reveneau părţilor, acţiunile ori inacţiunile imputate în concret mandatarei, dacă pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile asumate contractual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU LOCUINŢE împotriva deciziei civile nr. 499 din 4 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 9 decembrie 2021.

Opinie concurentă cu privire la motivele de casare invocate de pârâta A.N.L.

În temeiul art. 426 alin. (5) C. proc. civ., formulez prezenta opinie concurentă cu privire la recursul pârâtei A.N.L., întrucât nu sunt de acord cu majoritatea considerentelor expuse de judecătorul redactor şi consider că singurul motiv de casare întemeiat era cel referitor la daunele morale.

Din punctul meu de vedere, se impunea a se răspunde motivelor de recurs invocate de pârâta A.N.L. după cum urmează:

1. Primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la nemotivarea/motivarea contradictorie a deciziei atacate, sub aspectul excepţiei prescripţiei şi al prejudiciului material constând în lipsa de folosinţă a locuinţei.

Acest motiv de recurs este nefondat.

1.1. Referitor la excepţia prescripţiei extinctive, recurenta nu arată în concret de ce consideră că decizia nu ar fi motivată, în condiţiile în care instanţa de apel a expus la pag. 9-10 ale hotărârii argumentele pentru care a reţinut că termenul de prescripţie nu era împlinit pentru despăgubirile aferente perioadei de 3 ani anterior formulării cererii de chemare în judecată - producerea prejudiciului în mod succesiv şi continuu, odată cu trecerea timpului.

Motivarea instanţei de apel nu este nici contradictorie. Criticile invocate în cererea de recurs au la bază înţelegerea greşită de către recurenta A.N.L. a considerentelor prin care instanţa de apel a arătat că reclamanta putea pretinde despăgubiri încă de la momentul la care imobilul trebuia predat, însă împlinirea prescripţiei a avut ca efect limitarea de către reclamantă a pretenţiilor la perioada de 3 ani anterior introducerii acţiunii.

În realitate, criticile recurentei A.N.L. pot fi analizate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât pun în discuţie corecta aplicare a legii în stabilirea momentului de început al prescripţiei.

Instanţa de apel a respins în mod corect motivul de apel referitor la încheierea din 27.11.2018, prin care prima instanţă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Reclamanta a formulat o acţiune personală, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, solicitând despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a locuinţei, ca urmare a neîndeplinirii de către mandatarul A.N.L. a obligaţiei de rezultat de a executa în mod corespunzător mandatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 1539 C. civ. 1864 şi ale art. 381 Codul comercial, respectiv de a urmări executarea şi finalizarea lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, la termen.

În cauză, paguba invocată de reclamantă se produce în mod continuu, cu fiecare zi ce trece fără ca aceasta să fie pusă în posesia utilă a locuinţei. Aceasta deoarece şi faptele ilicite imputate pârâtei A.N.L. constau în inacţiuni continue, referitoare la urmărirea executării şi finalizării lucrărilor de construire a locuinţei propriu-zise şi a lucrărilor de infrastructură şi de utilităţi, necesare utilizării imobilului conform destinaţiei sale. Fiind vorba de un prejudiciu care se produce în mod succesiv, pentru fiecare zi de întârziere curge un termen de prescripţie distinct, astfel încât, pentru a nu fi prescrise, pretenţiile reclamantei trebuie formulate într-un termen de 3 ani calculat în mod regresiv de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Având în vedere faptul că lipsa de folosinţă a locuinţei este cuantificată prin raportare la chiria lunară, rezultă că pentru fiecare dintre prejudiciile succesive produse ia naştere un drept la acţiune de sine stătător şi care formează obiectul unei prescripţii distincte.

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Noului C. civ. (Legea nr. 287/2009) sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Ca urmare, sunt aplicabile prevederile art. 2517 şi 2523 din Noul C. civ., care sunt similare prevederilor art. 3 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Decretul nr. 167/1958.

În concluzie, soluţia instanţelor de fond de respingere a excepţiei prescripţiei nu încalcă normele de drept material aplicabile.

1.2. Referitor la prejudiciu, recurenta susţine că este contradictorie acordarea de despăgubiri până la 01.03.2020 (prejudiciu viitor), deşi prejudiciul cert stabilit prin raportul de expertiză este pentru perioada 2015-2019.

În primul rând, lipsa de folosinţă evaluată de instanţă până la data de 01.03.2020 nu este un prejudiciu viitor, ci actual, având în vedere momentul pronunţării deciziei - 04.06.2020.

În al doilea rând, instanţa de apel a explicat clar că, deşi în raportul de expertiză s-a stabilit o medie a chiriei lunare pentru perioada 17.05.2015-07.03.2019, în apel, pârâta A.N.L. "nu a contestat cuantumul chiriei stabilit de expert şi însuşit de prima instanţă".

Aşadar, nu există nicio contradicţie în acordarea sumei de 1090 euro/lună pentru perioada 8 martie 2019 - 1 martie 2020, reprezentând lipsă de folosinţă.

2. Al doilea motiv de recurs, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la interpretarea greşită a obligaţiilor A.N.L. născute din contractul de mandat, ca fiind rezultat şi nu de mijloace (diligenţă), precum şi la lipsa obligaţiei A.N.L. de a realiza utilităţile în amplasamentul Henri Coandă.

Şi acest motiv de recurs este nefondat, instanţa de apel calificând corect natura obligaţiilor A.N.L. ca fiind de rezultat.

Prin Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, s-a stabilit la art. 1:

"(1) Pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe la nivel naţional se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Locuinţe, denumită prescurtat A.N.L., sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. (2) A.N.L. este instituţie de interes public cu personalitate juridică, de coordonare a unor surse de finanţare în domeniul construcţiei de locuinţe, având autonomie financiară".

Pârâta A.N.L. avea la îndemână, potrivit legii, mijloacele necesare pentru aducerea la îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de mandat HC0096 din 07.04.2004, încheiat cu reclamantul, precum şi obligaţia asigurării corelării programelor de investiţii în viabilizarea terenurilor, cu programele de investiţii în construcţia de locuinţe.

Pârâta A.N.L. are calitatea de instituţie de interes public cu atribuţii în dezvoltarea construcţiilor de locuinţe, calitatea de dezvoltator şi coordonator al programului construirii de locuinţe la nivel naţional, precum şi de garant al statului pentru realizarea proiectelor guvernamentale, după cum rezultă din dispoziţiile art. 1-6 din Legea nr. 152/1998.

În temeiul contractului de mandat încheiat cu reclamanta, A.N.L. a fost împuternicită, potrivit art. 1, să urmărească executarea şi finalizarea lucrărilor de construire a unei locuinţe pe lotul x, în conformitate cu proiectul tehnic şi autorizaţia de construire, la termen şi în conformitate cu condiţiile de calitate convenite. Prin dispoziţiile art. 14, părţile au convenit că sunt răspunzătoare de daunele interese ce ar putea decurge din nerespectarea clauzelor contractului menţionat.

La art. 13 s-a prevăzut că, în cazul în care antreprenorul general este în imposibilitate de a finaliza lucrările din cauze imputabile lui, mandatarul va asigura terminarea lucrărilor cu alt antreprenor general, valabilitatea mandatului încetând doar la recepţia finală a locuinţei, potrivit art. 15 din contract.

Prin urmare, mandatarul este ţinut de îndeplinirea întocmai şi corespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin mandat şi răspunde exclusiv pentru modul în care şi-a îndeplinit mandatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 1539 C. civ. 1864 şi ale art. 381 Codul comercial din 1887.

Contractul de mandat nu a fost încheiat exclusiv pentru ca mandatarul A.N.L. să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama mandantului, fiind în realitate un act juridic complex, prin care reclamantul a împuternicit A.N.L. să îl reprezinte în relaţiile cu proiectantul şi cu antreprenorul general în vederea urmăririi executării şi finalizării lucrărilor, pentru ca acestea să fie realizate conform proiectului tehnic şi autorizaţiei de construire, precum şi pentru a utiliza sumele din conturile de avans şi de credit ale reclamantei în vederea recuperării cheltuielilor avansate de A.N.L. pentru deschiderea amplasamentului şi executarea lucrărilor, a cheltuielilor necesare pe parcursul execuţiei, precum şi a celorlalte costuri cuprinse în preţul locuinţei.

Potrivit art. 1 din contract, obligaţia asumată de mandatar este una de rezultat, părţile convenind dincolo de orice echivoc că A.N.L. se obligă să urmărească executarea şi finalizarea lucrărilor, la termen.

Interpretarea dată de instanţa de apel obligaţiilor A.N.L. ţine cont de caracterul complex şi interdependent al relaţiilor contractuale stabilite în scopul realizării proiectului Henri Coandă, precum şi faptul că, faţă de menţiunea din preambulul contractului cu privire la cadrul legal în care a fost încheiat, contractul se completează cu normele legale incidente (Legea nr. 152/1998 şi Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare).

În aplicarea regulii de interpretare a contractului prevăzute de art. 970 alin. (2) C. civ. 1864, conform căreia convenţiile obligă "nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura sa", conţinutul obligaţiilor mandatarului A.N.L. trebuie determinat în mod sistematic, prin corelare cu dispoziţiile Legii nr. 152/1998 şi ale Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, cu modificările ulterioare, precum şi cu obligaţiile asumate de pârâtă prin complexul contractual la care A.N.L. a participat.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 152/1998, pentru dezvoltarea construcţiei de locuinţe la nivel naţional se înfiinţează Agenţia Naţională pentru Locuinţe, având ca obiective (atribuţii), între altele, iniţierea şi/sau dezvoltarea, în condiţiile pieţei, a unor programe de construcţii de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 962/2001, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 592/2006, Agenţia Naţională pentru Locuinţe coordonează constituirea şi atragerea de resurse de finanţare pe care le administrează în cadrul unor montaje financiare pentru dezvoltarea prin programe proprii a unor proiecte imobiliare pentru construirea de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar.

În realizarea acestor atribuţii, potrivit art. 5 din Legea nr. 152/1998, Agenţia Naţională pentru Locuinţe este autorizată să efectueze toate operaţiunile imobiliare necesare construirii, finalizării şi predării către beneficiari a locuinţelor construite prin programele proprii.

Sensul noţiunii de "operaţiuni imobiliare" este clarificat prin art. 31 din Normele metodologice, fiind considerate astfel de operaţiuni încheierea, intermedierea şi gestionarea actelor juridice care au ca obiect bunuri imobile, de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în cadrul unor programe proprii de construire, finalizare şi predare a locuinţelor către beneficiari.

O primă concluzie care se desprinde din analiza prevederilor legale anterior prezentate, este aceea că obligaţiile A.N.L. depăşesc cadrul specific unui simplu contract de mandat remunerat, pentru că aceste obligaţii nu se limitează la încheierea unor acte juridice pe seama beneficiarului, ci A.N.L. acţionează ca un adevărat dezvoltator imobiliar, cu atribuţii de coordonare a programului/proiectului imobiliar.

Obligaţiile A.N.L. nu se limitează nici la coordonarea executării lucrărilor de construire a imobilului, fără ca acestea să includă şi realizarea lucrărilor de infrastructură şi utilităţi.

În acest sens, art. 1 alin. (4) din Normele metodologice prevede că Agenţia Naţională pentru Locuinţe monitorizează sau, după caz, dezvoltă proiecte pentru viabilizarea terenurilor destinate construcţiilor de locuinţe, prin programe proprii sau prin programe guvernamentale. Cu privire la componenta lucrărilor de infrastructură şi utilităţi, dispoziţiile art. 2 alin. (4) din Normele metodologice impuneau ca dezvoltarea proiectelor imobiliare privind construirea de locuinţe prin credit ipotecar să se facă pe terenuri viabilizate sau a căror viabilizare se realizează corelat cu termenele de recepţie şi punere în funcţiune a locuinţelor.

Pentru asigurarea corelării programelor de investiţii în viabilizarea terenurilor cu programele de investiţii în construcţia de locuinţe, A.N.L. a încheiat contracte cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu alte persoane juridice.

Astfel, prin Convenţia MM nr. 1909/2004, la art. 2 lit. b), A.N.L. s-a obligat să asigure contractarea şi realizarea locuinţelor finanţate prin credit ipotecar, în timp ce părţile cocontractante s-au obligat, potrivit atribuţiilor fiecăreia, să contribuie la realizarea lucrărilor şi investiţiilor pe componenta de infrastructură şi utilităţi, respectiv de viabilizare a terenurilor aferente locuinţelor. În exercitarea atribuţiei legale de coordonator şi dezvoltator al proiectului imobiliar, A.N.L. a fost desemnată conducător al Consiliului de coordonare desemnat prin convenţie să urmărească realizarea utilităţilor.

Cu alte cuvinte, obligaţiile de rezultat asumate de A.N.L. prin contractul de mandat, în calitate de dezvoltator şi coordonator al proiectului imobiliar, presupun executarea şi finalizarea lucrărilor pe cele două componente: (i) de construire propriu-zisă a locuinţelor şi (ii) de viabilizare a terenurilor din punct de vedere al infrastructurii şi utilităţilor, în termenul asumat prin contractul de construire.

3. Un al treilea motiv de recurs, subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la ignorarea de către instanţa de apel a faptului că reclamanta "nu şi-a respectat propriile obligaţii contractuale, respectiv asigurarea finanţării lucrărilor".

Recurenta invocă în mod implicit excepţia de neexecutare a contractului, însă această apărare nu a făcut obiectul criticilor din apelul declarat de A.N.L. împotriva hotărârii de primă instanţă, fiind invocată "omisso medio", cu încălcarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât nu poate fi primită.

4. În fine, ultimul motiv de recurs referitor la daunele morale este întemeiat.

Pentru acordarea de despăgubiri în temeiul răspunderii contractuale, nu este suficient să se probeze existenţa faptei ilicite, ci reclamanta trebuia să dovedească îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor răspunderii, inclusiv a prejudiciului moral cert şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi acest tip de prejudiciu.

Instanţa de apel s-a limitat la simple prezumţii pentru a reţine existenţa unui prejudiciu moral, fără a se raporta la probatoriul administrat în cauză şi la specificul raportului juridic contractual dedus judecăţii şi fără a demonstra că pretinsul prejudiciu moral are un nivel de intensitate care să necesite o despăgubire pecuniară, suplimentar faţă de despăgubirile materiale deja acordate. Producerea unor consecinţe în plan emoţional, precum o "stare de nelinişte şi îngrijorare", nu se poate transpune în mod automat într-o obligaţie de despăgubire, dacă acestea nu ating un prag minim de gravitate şi nu au un caracter cert, dovedit.

Pentru considerentele anterior expuse, consider incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., faţă de lipsa motivării necesare sub aspectul existenţei prejudiciului moral.