Territorial competence of the court to judge claims by retired judges against a Court of Appeal under Article 127 of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 13 decembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24.12.2021, sub nr. x/2021, pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, reclamantele A. si B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Iaşi:

I. a. obligarea la recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, corespunzător funcţiei exercitate de fiecare reclamantă, conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, astfel: pentru A., coeficientul de multiplicare 21,5 - (nr. crt. 9 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006) pentru perioada 22.12.2018 - 01.03.2020 (data eliberării din funcţie prin pensionare); pentru B., coeficientul de multiplicare 19,00 (nr. crt. 13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006) pentru perioada 20.12.2018 - 05.02.2021 (data eliberării din funcţie prin pensionare);

b. obligarea la plata diferenţelor salariale, actualizate şi cu aplicarea dobânzii penalizatorii, ca urmare a recalculării indemnizaţiei conform pct. I lit. a), pentru perioada 22.12.2020-data eliberării din funcţie prin pensionare a fiecăreia.

II. obligarea la emiterea adeverinţei tip privind restabilirea/recalcularea/actualizarea bazei de calcul a pensiei de serviciu, la data ieşirii la pensie, bază care să cuprindă indemnizaţia de încadrare brută lunară calculată conform pct. I a, prin raportare la coeficientul de multiplicare 21,5 pentru A., respectiv coeficientul de multiplicare 19,00, pentru B..

III. obligarea la plata de daune interese moratorii sub forma dobânzii legale penalizatoare şi a actualizării cu indicele de inflaţie, aplicate asupra diferenţei dintre indemnizaţia stabilită iniţial ca bază pentru calcularea pensiei de serviciu şi indemnizaţia stabilită ca bază pentru calcularea pensiei de serviciu după stabilirea indemnizaţiei de bază potrivit coeficienţilor de multiplicare 21,5 şi respectiv 19, începând cu data eliberării din funcţie prin pensionare şi data emiterii adeverinţei tip cu stabilirea noii baze de calcul.

Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Apel Iaşi a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi, prin raportare la decizia Curtii Constituţionale nr. 290/26.04.2018.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantele au aratat că nu mai au calitatea de judecatori în activitate, astfel că, în cauză, nu erau aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1131/11.05.2022, Tribunalul Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Iaşi şi a declinat în favoarea Tribunalului Galaţi competenţa de soluţionare a cererii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, iar reclamantele au avut calitatea de judecător la Curtea de Apel Iaşi.

Instanţa a reţinut că, raportat exclusiv la dispoziţiile art. 95 pct. 1 C. proc. civ. şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, cauza ar fi fost de competenţa Tribunalului Iaşi, în timp ce soluţionarea unei eventuale căi de atac împotriva sentinţei pronunţate în cauză ar fi fost de competenţa Curţii de Apel Iaşi.

A mai reţinut că, prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. civ. şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1)-(2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Raportat la cele statuate de către Curtea Constituţională, instanţa a reţinut că, în stabilirea competenţei teritoriale facultative, ca urmare a aplicării art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., trebuie avută în vedere şi instanţa de judecată reclamantă sau pârâtă, după caz, nu numai salariatul judecător/procuror/asistent judiciar/grefier, după caz. În speţă, pârâta este Curtea de Apel Iaşi, iar dacă prezenta cauză ar fi solutionata în prima instanţă de către Tribunalul Iaşi, soluţionarea unei eventuale căi de atac împotriva sentinţei pronunţate ar fi de competenţa Curţii de Apel Iaşi.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că pârâta în prezenta cauză este Curtea de Apel Iaşi, dar şi instanţă de judecată în apel, coroborat cu dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, sub dosar nr. x/2021, iar prin precizările scrise primite la dosar în data de 08.09.2022, reclamantele au invocat că Tribunalul Galaţi nu este competent teritorial să soluţioneze cauza.

Au învederat că, la momentul înregistrării acţiunii, nu mai aveau calitatea de judecători în activitate, fiind eliberate din funcţie prin pensionare de la data de 01.03.2020 - A. şi 05.02.2021 - B..

Prin sentinţa civilă nr. 1286 din 18.10.2022, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de reclamante şi a declinat în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei. Totodată, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă între Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Galaţi, drept pentru care a suspendat din oficiu orice altă procedură cu privire la prezenta cauză şi a înaintat dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului, şi anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:

Raţiunea art. 127 C. proc. civ. rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei prin prisma calităţii părţii. Din modul în care este redactat textul de lege, condiţiile care se cer a fi îndeplinite pentru aplicabilitatea lui sunt următoarele: existenţa unei cauze în curs de soluţionare pe rolul unei instanţe, reclamantul sau pârâtul să fie judecător, procuror, asistent judiciar, grefier şi să-şi desfăşoare activitatea profesională la instanţa competentă să judece cauza.

Aşadar, faţă de prevederile art. 54 C. proc. civ. coroborat cu art. 42 alin. (1) pct. 13 din acelaşi cod, care prevede drept caz de incompatibilitate a judecătorului situaţia în care "există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa", art. 127 alin. (1) C. proc. civ. instituie o prezumţie legală de lipsă de aparenţă a imparţialităţii peste care nu se poate trece prin actul de voinţă al reclamantului, norma fiind de ordine publică, de strictă interpretare şi limitată aplicare, doar alegerea instanţei fiind facultativă.

Pe de altă parte, alin. (1) al art. 127 C. proc. civ. foloseşte imperativul "va sesiza", în timp ce alin. (2) al aceluiaşi articol arată că "poate sesiza", de unde rezultă o obligaţie a reclamantului în prima ipoteză şi o facultate a acestuia în cea de-a doua (putându-se prevala sau nu de acest beneficiu legal).

O condiţie care se cere însă a fi îndeplinită pentru a face textul de lege aplicabil este ca judecătorul să-şi desfăşoare efectiv activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza, fiind avută în vedere doar instanţa de acelaşi grad cu cea la care funcţionează reclamantul, nu şi posibilitatea exercitării căilor de atac (adăugarea la textul de lege fiind interzisă de art. 5 alin. (4) C. proc. civ.). Chiar dacă o eventuală cale de atac ar fi de competenţa instanţei unde reclamantul îşi desfăşoară activitatea, iar cererea este de competenţa instanţei de grad inferior, această împrejurare nu este de natură să atragă prin analogie aplicarea art. 127 alin. (1) C. proc. civ. pentru a fi învestită o altă instanţă de acelaşi grad. O astfel de interpretare ar excede textului legal, mai mult, existând posibilitatea ca respectiva cale de atac nici să nu fie exercitată.

Or, în cauză, reclamantele nu mai desfăşoară activitate de judecător, fiind fără relevanţă instanţa unde au desfăşurat activitate înainte de pensionare. Pe de altă parte, calitate de pârât în cauza cu care au învestit Tribunalul Iaşi nu o are instanţa învestită cu judecata cauzei, ci Curtea de Apel Iaşi, instanţa căreia i-ar reveni competenţa să soluţioneze eventuala cale de atac ce ar urma să fie declarată în cauză.

Pe cale de consecinţă, a apreciat instanţa că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) sau alin. (2)1 C. proc. civ., raportat la domiciliul reclamantelor şi obiectul litigiului, Tribunalului Iaşi revenindu-i competenţa de soluţionare a cauzei.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competenţă, constată şi reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Galaţi - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte subliniază că în prezenta cauză este aplicabil C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a solicitat obligarea pârâtei Curtea de Apel Iaşi la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi la obligarea la plata diferenţelor salariale, precum şi la eliberarea unei adeverinţe-tip pentru pensia de serviciu, cu indicarea venitului brut din ultima lună de activitate, în cuantumul rezultat prin valorificarea coeficienţilor de multiplicare 19 şi, respectiv 21,5.

Prin urmare, reclamantele, judecători pensionari la data introducerii acţiunii, au învestit Tribunalul Iaşi cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâtă fiind Curtea de Apel Iaşi, în circumscripţia căreia se află prima instanţă sesizată.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018:

"dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi text legal:

"în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.:

"dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

În speţă, reclamantele, cu domiciliul în Iaşi, au fost judecători la Curtea de Apel Iaşi, în prezent fiind pensionare, iar competenţa aparţine, potrivit art. 210 din Legea nr. 62/2011, tribunalului în a cărui circumscripţie îşi au domiciliul sau locul de muncă, respectiv Tribunalului Iaşi.

Prin urmare, având în vedere că reclamantele nu îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să soluţioneze cauza sau la instanţa superioară acesteia, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât cererea a fost introdusă împotriva unei instanţe superioare în grad, celei căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii (Tribunalul Iaşi), este atrasă incidenţa art. 127 alin. (2) şi (2)1 C. proc. civ.

Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de contencios constituţional în paragraful 47 al deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, «legiuitorul a prevăzut, în ipoteza alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului "poate", ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă să se prevaleze sau nu de această posibilitate, putând renunţa la beneficiul acordat de lege.»

Cu alte cuvinte, norma reglementează un drept de opţiune al părţii reclamante care are posibilitatea să introducă cererea de chemare în judecată împotriva unei instanţe de judecată, fie chiar la instanţa respectivă (aplicând regula generală în materie de competenţă), fie la o altă instanţă din raza unei curţi de apel învecinate.

Reclamantele au învestit cu soluţionarea litigiului Tribunalul Iaşi, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Iaşi.

Aşa fiind, instanţa supremă constată că acestea şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Totodată, reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată. Aşadar, dreptul de opţiune aparţine, în mod exclusiv, părţilor reclamante, ceea ce înseamnă că, odată ce partea reclamantă şi-a manifestat opţiunea de a introduce acţiunea chiar la instanţa din circumscripţia Curţii de Apel Iaşi, ce are calitatea de pârât în cauză, rezultă că această instanţă a devenit competentă teritorial să soluţioneze pricina, instanţa astfel învestită neavând dreptul de a cenzura procedural acest drept de opţiune, neexistând nicio prevedere legală în acest sens.

Reţine, de asemenea, că prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul în care o instanţă de judecată are calitatea de pârâtă, aşa cum rezultă, în mod explicit, din prevederile art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8 februarie 2022.