Military service dispute over administrative transfer order resolved as administrative litigation for Court of Appeal jurisdiction

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1212 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi funcţională, invocată din oficiu, şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În esenţă, instanţa a reţinut că, prin Ordinul Directorului General al Direcţiei Generale de Protecţie Internă nr. II/22765/15.10.2021 s-a constatat că, începând cu data de 14.10.2021, colonelul A. - şef serviciu II la Serviciul 3 - Investigaţii al Direcţiei Suport Operativ din cadrul Direcţiei Generale de Protecţie Internă, se pune la dispoziţia unităţii pe o perioadă de 3 luni, în vederea numirii într-o funcţie.

În speţă, reclamantul, care avea calitatea de militar, ordinul contestat în prezenta cauză fiind emis în temeiul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel cum rezultă din preambulul acestuia, a învestit instanţa cu un litigiu având ca obiect raporturi de serviciu.

Instanţa a apreciat că stabilirea competenţei materiale procesuale a primei instanţe depinde de calificarea acestui litigiu ca fiind un litigiu de muncă sau un litigiu de contencios administrativ.

Conform dispoziţiilor art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

A mai reţinut instanţa că, potrivit art. 382 lit. h) din Codul administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019, având denumirea marginală "Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcţionarii publici": Prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: (…) h) personalul militar.

Totodată, conform art. 536 din Codul administrativ, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

Având în vedere dispoziţiile exprese ale art. 382 lit. h) din O.U.G. nr. 57/2019, care exclud în mod expres militarii din categoria funcţionarilor publici odată cu intrarea în vigoare a Codului Administrativ, Curtea a apreciat că nu mai există temei pentru justificarea competenţei instanţelor de contencios-administrativ în soluţionarea cauzelor ce privesc militarii, nemaifiind aplicabile dispoziţiile art. 536 din Codul administrativ ce dădeau în competenţa secţiei de contecios-administrativ şi fiscal litigiile ce aveau ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public.

Curtea a avut în vedere faptul că scoaterea personalului militar de sub incidenţa dispoziţiilor Codului administrativ (potrivit dispoziţiilor art. 382 lit. h) din acest cod) face ca dispoziţiile art. 536 din acelaşi cod să nu fie aplicabile în stabilirea competenţei de judecare a unor asemenea litigii şi, prin urmare, considerentele Înaltei Curţi din decizia R.I.L. nr. 10/2018 nu mai pot fi reţinute în prezent.

În acest sens, Curtea a avut în vedere decizia nr. 19/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului in interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1080 din 11/11/2021.

Prin această decizie s-a stabilit că, în interpretarea art. 382 lit. h) şi a) art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a art. 1 lit. p) teza I din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială procesuală de soluţionare în primă instanţă a cauzelor având ca obiect obligarea instituţiilor publice din cadrul Jandarmeriei Române la plata unor drepturi salariale către personalul militar al acestora aparţine secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă din cadrul tribunalelor.

Curtea a apreciat că argumentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în această decizie au relevanţă şi în speţa dedusă judecăţi, întrucât litigiile având ca obiect raporturile de serviciu ale militarilor, altele decât cele prin care se contestă sancţiunile disciplinare aplicate cadrelor militare, excedează competenţei instanţei de contencios administrativ, fiind litigii de muncă.

Prin urmare, în speţă, instanţa a apreciat că, fiind învestită cu un litigiu de muncă şi nu cu un litigiu de contencios administrativ, competenţa de soluţionare a prezentei cauze se determină conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, iar nu prin raportare la rangul autorităţii publice pârâte.

Ca atare, instanţa competentă să soluţioneze prezenta cerere este tribunalul, iar nu curtea de apel.

De asemenea, întrucât prezentei cauze nu-i sunt aplicabile prevederile Legii nr. 554/2004, ci dispoziţiile din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi cele din Legea nr. 62/2011, judecarea sa nu revine secţiilor/completurilor specializate în materia litigiilor de contencios administrativ, ci secţiilor/completurilor specializate în materia conflictelor de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 6263 din 10 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată cauza în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că reclamantului din prezenta cauza i-a fost retras autorizaţia de acces la informaţii clasificate prin Decizia nr. S/15390 din data de 7 octombrie 2021 emis de B., potrivit art. 28 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 republicată, prin raportare şi la art. 29 din Anexa 7 la Ordinul nr. 177.2016 emis de M.A.I. Or, modificarea raportului de serviciu al reclamantului s-a făcut prin act administrativ, respectiv Ordinul Directorului General din cadrul pârâtei şi, ca urmare a acestui fapt, reclamantul a fost pus la dispoziţia acesteia.

Punerea reclamantului la dispoziţia pârâtei este o măsură accesorie, ca urmarea retragerii avizului de la accesul la documentele clasificate, ce a fost dispusa de către B. şi nicidecum ca şi un capăt principal de cerere cu existenţă de sine stătătoare, care să atragă competenţa instanţei de conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A mai arătat instanţa că reclamantul contestă actele administrative emise de pârâtă, ca autoritate centrală prin care i-a fost retrasă autorizaţia şi apoi avizul negativ, care, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 republicată, atrage competenta Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă competentă material să soluţioneze prezenta cauză.

În raport de aceste considerente, instanţa a constatat că este necompetentă material şi funcţional să soluţioneze prezenta cauză.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.02.2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR INTERNE - DIRECŢIA GENERALĂ DE PROTECŢIE INTERNĂ, a solicitat: anularea în tot a Ordinului Directorului General nr. 11/22765 din 15.10.2021; anularea avizului negativ emis de Ministerul Afacerilor Interne în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate; obligarea pârâtului la reîncadrarea reclamantului pe funcţia de şef-serviciu II; obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti cuvenite de la data eliberării reclamantului din funcţia de şef-serviciu II la DSO-S3 şi până la reîncadrarea efectivă a sa; actualizarea sumelor solicitate la punctul 3 din prezenta cerere cu indicele de inflaţie la care se adaugă dobânda legală aferentă calculată de la data de 15.10.2021 şi până la data efectuării plăţii integrale a acestor sume; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 şi următoarele din Legea nr. 554/2004 şi pe celelalte articole menţionate în conţinutul acesteia.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că reclamantul deţinea calitatea de militar, ordinul contestat fiind emis în temeiul Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, aşa cum reiese din preambulul acestuia.

În ceea ce priveşte competenţa materială, se reţine incidenţa deciziei nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, partea I nr. 536 din 28 iunie 2018, prin care s-a statuat că personalul militar având statutul de cadru militar îşi desfăşoară activitatea în baza unor raporturi de serviciu, specifice funcţionarilor publici cu statut special.

Totodată, prin decizia nr. 19 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a constatat că textul articolului 109 din Legea nr. 188/1999 a fost preluat de art. 536 din Codul administrativ, soluţiile de unificare a practicii judiciare adoptate prin deciziile nr. 5 din 5 martie 2018 şi nr. 10 din 16 aprilie 2018, întemeiate pe art. 109, menţionat exclusiv în ceea ce priveşte competenţa de primă instanţă în soluţionarea litigiilor având ca obiect drepturile băneşti solicitate de personalul militar din cadrul Jandarmeriei Române, iar nu şi cu privire la statutul acestuia, precum şi considerentele aferente pentru susţinerea acestor soluţii, şi-au încetat aplicabilitatea odată cu abrogarea Legii nr. 188/1999 prin art. 597 alin. (2) lit. b) din Codul administrativ, respectiv faţă de conţinutul art. 382 lit. h) din Codul administrativ.

Militarii reprezintă o categorie specială de funcţionari publici, iar ordinul contestat este emis de Directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în exercitarea atribuţiilor sale şi produce efecte juridice în ceea ce priveşte raportul de serviciu al reclamantului.

Prin urmare, ordinul contestat este un act administrativ cu caracter individual în sensul dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că este emis de o autoritate publică, în regim de putere publică şi modifică raportul de serviciu al reclamantului.

Totodată, în justificarea naturii litigiului de contencios administrativ, se constată că reclamantul a urmat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a formulat plângere prealabilă solicitând revocarea ordinului cu consecinţa reintegrării în funcţia deţinută anterior, respinsă prin răspunsul nr. x din 08 decembrie 2021.

De altfel, şi din temeiul de drept menţionat de reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv dispoziţiile art. 8 şi urm. din Legea nr. 554/2004, rezultă că acesta a contestat un act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2002, litigiile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale sunt soluţionate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel şi, având în vedere că ordinul contestat este emis de Directorul general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2022.