Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2594/2022 AI generated

Inadmissibility of unconstitutionality exception: lack of link between Penal Code provision and civil procedure delay dispute

Case Number Decizia nr. 2594/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the prior decision that rejected the request to refer a unconstitutionality exception to the Constitutional Court. The case involved a civil dispute concerning the delay of proceedings (tergiversare), where the appellant challenged the constitutional validity of Article 135(1) of the Penal Code, arguing it violated the right to defense. The Court held that the appeal was inadmissible because the statutory conditions for raising a unconstitutionality exception under Article 29 of Law No. 47/1992 were not cumulatively met; specifically, the contested criminal law provision lacked a direct link to the resolution of the civil case, which concerned the tax stamp calculation under Law No. 80/2013, and thus declaring it unconstitutional would not produce a concrete legal effect on the dispute's outcome.

Legislator headnote

AI generated

art. 135 alin. (1) C. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, art. 496 alin. (1) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ; Inadmissibility of unconstitutionality exception: lack of link between Penal Code provision and civil procedure delay dispute: The case involved a civil dispute concerning the delay of proceedings (tergiversare), where the appellant challenged the constitutional validity of Article 135(1) of the Penal Code, arguing it violated the right to defense. The Court held that the appeal was inadmissible because the statutory conditions for raising a unconstitutionality exception under Article 29 of Law No. 47/1992 were not cumulatively met; specifically, the contested criminal law provision lacked a direct link to the resolution of the civil case, which concerned the tax stamp calculation under Law No. 80/2013, and thus declaring it unconstitutional would not produce a concrete legal effect on the dispute's outcome.

Keywords

AI generated
effects of unconstitutionality code of criminal procedure civil dispute tax procedure statutory right unjustified procedural delay

Cited Legislation

AI generated
art. 135 alin. (1) C. pen
În cadrul dosarului, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen., susţinând că îi este încălcat dreptul la apărare.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
x/2022 având ca obiect o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, întemeiată pe dispoziţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Main procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.
art. 499 C. proc. civ
Procedural provision applied in the dispositive, likely regarding the finality or effects of the decision.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Main procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 499 C. proc. civ.

Procedural provision applied in the dispositive, likely regarding the finality or effects of the decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a fost înregistrată sub număr de dosar x/2022 contestaţia privind tergiversarea procesului, reprezentat de dosarul nr. x/2022 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, formulată de contestatorul A..

În cadrul dosarului, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen., susţinând că îi este încălcat dreptul la apărare.

În motivare, a arătat că dispoziţiile contestate contravin prevederilor art. 52, art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (2), art. 147 alin. (4) şi ale art. 21 din Constituţia României.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2022.1.1, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

În termen legal, A. a declarat recurs împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2022.1.1, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub număr de dosar x/2022

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate încheierea atacată, în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat pentru considerentele care urmează:

Prealabil, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 şi 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a statuat că recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele şi caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

În acest context, Înalta Curte subliniază că soluţionarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci numai verificarea legalităţii soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prezentul recurs vizează soluţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Prin aceste dispoziţii, se atribuie instanţei în faţa cărora a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate, o competenţă limitată la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate stabilite de alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.

Prin urmare, formularea excepţiei de neconstituţionalitate obligă instanţa în faţa căreia aceasta a fost ridicată să verifice îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege şi, în cazul în care constată îndeplinirea acestora, să sesizeze motivat, Curtea Constituţională, cu soluţionarea excepţiei.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale trebuie îndeplinite cumulativ, dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată, se înţelege că legiuitorul a rezervat instanţelor de judecată în faţa cărora se invocă excepţii de neconstituţionalitate, rolul de prim filtru în privinţa acestora, a căror trimitere la Curtea Constituţională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condiţiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1)-(3) din norma menţionată.

Or, în analiza sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a făcut decât să-şi exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. pen.

Se impune a se preciza că soluţia vizând neconstituţionalitatea unui text nu poate fi evaluată în abstract, ci în contextul impus de dezlegarea pricinii, pentru a se putea verifica cerinţa referitoare la necesitatea existenţei legăturii normei contestate cu rezolvarea cauzei.

În speţă, nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei legale, ca dispoziţiile invocate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, recurentul neputându-se prevala de o atare împrejurare.

Se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (instanţa de apel în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate) a reţinut cu justeţe că dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. pen. nu îndeplinesc condiţia de a avea legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât acestea nu au legătură cu soluţionarea contestaţiei privind tergiversarea procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2022 având ca obiect o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, întemeiată pe dispoziţiile art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Cum în mod legal a arătat şi instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, legătura cu soluţionarea cauzei presupune ca eventuala declarare a neconstituţionalităţii să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Prin urmare, astfel cum s-a arătat anterior, întrucât prevederile art. 29 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 47/1992 impun îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate, neîndeplinirea uneia dintre ele, cum e cazul în speţă, atrage respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare.

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2022.1.1.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 1 noiembrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2022.1.1.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2022.