Inadmissibility of cassation in labor disputes under Code of Civil Procedure exclusions

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Mehedinţi sub număr de dosar x/07.06.2021, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor să emită decizii/ordine noi de salarizare, în baza sentinţei civile nr. 643/2020 din data de 30.07.2020, pronunţată de către Tribunalului Mehedinţi în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia nr. 74/2021 din 11 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Craiova.

Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a formulat întâmpinare, atât în nume propriu, cât şi pentru pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii, ca netemeinică şi nelegală.

Prin sentinţa nr. 215 din 2 iulie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Mehedinţi a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

Cauza a fost înregistrată la 26 iulie 2021 pe rolul Tribunalului Caraş-Severin sub număr de dosar x/2021

Prin sentinţa civilă nr. 2090 din 19 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâţi.

A fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi, în consecinţă:

A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara să emită decizie de salarizare în baza sentinţei civile nr. 643 din 30 iulie 2020, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 74 din 11 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în nume propriu şi în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, solicitând admiterea apelului şi schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 692 din 26 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost admis apelul formulat de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în nume propriu şi în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, împotriva sentinţei civile nr. 2090 din 19 noiembrie 2021, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu reclamantul intimat A..

A fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că s-a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca rămasă fără obiect.

S-a menţinut în rest hotărârea apelată.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 692 din 26 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Critică decizia atacată, susţinând, în esenţă, că instanţa de apel, s-a limitat la a constata lipsa obiectului cauzei, a procedat la o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 476 - 479 C. proc. civ., neanalizând pe fond chestiunea ce face obiectul cauzei precum şi toate mijloacele de probă depuse la dosarul cauzei, împrejurare ce atrage, în opinia recurentului, incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că motivarea instanţei de apel, în sensul că acţiunea reclamantului este lipsită de obiect, nu are legătură cu cauza.

În susţinerea acestui demers judiciar, solicită instanţei de recurs să aibă în vedere admisibilitatea prezentei căi de atac în condiţiile art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., dat fiind obiectul cauzei, obligaţia de a face.

Intimaţii-pârâţi au depus întâmpinări prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Se constată că, în speţă, hotărârea atacată, respectiv decizia civilă nr. 692 din 26 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă de la pronunţarea sa, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Totodată, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile prin care se soluţionează cererile referitoare la conflictele individuale de muncă sunt supuse numai apelului.

În speţă, reclamantul A. solicită obligarea pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, să emită decizii/ordine noi de salarizare, în baza sentinţei civile nr. 643/2020 din 30 iulie 2020, pronunţată de către Tribunalului Mehedinţi în dosarul nr. x/2020, sentinţă prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, fiind obligaţi pârâţii la recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale aferente, raportat la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016 (484,18+25%=605,225 RON) începând cu data de 01.01.2017. De asemenea, a fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin să plătească reclamantei diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON şi venitul efectiv plătit, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferentă, de la scadenţa fiecărui drept la data plăţii efective.

Astfel, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., întrucât vizează un conflict de muncă.

De altfel, în speţă, prin sentinţa nr. 215/2021 din 2 iulie 2021, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 692 din 26 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 692 din 26 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2022.