Inadmissibility of revision petition based on res judicata where prior proceedings already adjudicated the authority of the judgment

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 11 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, pentru a se depune concluzii scrise, având în vedere dispoziţiile art. 396 C. proc. civ., a fost amânată pronunţarea la 25 septembrie 2019, iar prin încheierea pronunţată la această dată, au fost respinse excepţiile invocate de creditoarea A. S.R.L., precum şi cererea acesteia formulată în contradictoriu cu debitoarea B. S.A., având ca obiect ordonanţă de plată - O.U.G. nr. 119/2007, art. 1014 C. proc. civ. şi urm., fiind obligată creditoarea la plata sumei de 7140 RON cheltuieli de judecată către debitoare.

Împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019 şi împotriva încheierii din 25 septembrie 2019 pronunţată dosarul nr. x/2019, creditoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. C. S.A. Podari, a formulat cerere în anulare.

Prin încheierea din 10 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, s-a amânat pronunţarea la 13 februarie 2020.

Prin sentinţa nr. 26 din 13 februarie 2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, s-au respins excepţiile invocate de creditoare. S-a respins cererea în anulare formulată de creditoarea A. S.R.L., împotriva încheierii din 11 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019 şi împotriva încheierii din 25 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu debitoarea B. S.A. C. S.A. PODARI.

A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 2975 RON către debitoare, cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, dar şi a încheierii de amânare a pronunţării, A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire solicitând admiterea cererii şi, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., anularea încheierii din 10 februarie 2020 şi a sentinţei nr. 26 din 13 februarie 2020 şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

La 31 mai 2020 revizuenta a invocat nelegala compunere a completului de judecată învestit cu soluţionarea cererii şi a formulat precizări în sensul că înţelege să se raporteze la decizia civilă nr. 73/25.04.2017 a Tribunalului Dolj, autoritatea de lucru judecat a celor statuate prin această decizie fiind încălcată prin încheierea din 10.02.2020 şi sentinţa nr. 26/13.02.2020 referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii de emitere a ordonanţei de plată în ceea ce priveşte contractul şi înscrisul constatator al creanţei, iar în teză subsidiară, referitor la celelalte chestiuni litigioase tranşate. A invocat autoritatea de lucru judecat şi a hotărârilor menţionate prin cererea introductivă.

În şedinţa publică din 5 iunie 2020, instanţa a constatat că se solicită revizuirea unei hotărâri pronunţată în complet de 2 judecători, iar raportat la dispoziţiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ.. cererea de revizuire trebuie soluţionată tot în complet de 2 judecători, în conformitate cu dispoziţiile art. 111 alin. (2) lit. a) din ROI dispunând întregirea completului de judecată.

Prin concluziile scrise depuse pentru termenul din 19 iunie 2019 (depuse la 9 iunie şi precizate la 12 iunie 2020) revizuenta a invocat nelegala compunere a completului de judecată C4D învestit iniţial cu soluţionarea cererii de revizuire, dar şi a completului C4D întregit cu judecătorul de permanenţă.

A susţinut că potrivit Hotărârii nr. 33/2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova, la nivelul secţiei a II-a Civile s-a dispus constituirea completului C4D ca şi complet de fond, iar în privinţa căilor extraordinare de atac au fost constituite numai complete de recurs. În ceea ce priveşte întregirea completului cu judecătorul de permanenţă, a susţinut că nu ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 111 alin. (2) lit. a) ROI, nefiind în situaţia unei recalificări a căii de atac.

Prin decizia nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, s-a respins excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată.

Prin aceeaşi decizie a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 februarie 2020 şi a sentinţei nr. 26 din 13 februarie 2020, pronunţate de către Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata debitoare B. S.A. C. S.A. PODARI.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., A. S.R.L. a formulat recurs împotriva încheierii din 5 iunie 2020 şi a deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, s-a susţinut, în esenţă, nelegalitatea încheierii recurate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în opinia recurentei, cererea sa de revizuire a fost repartizată spre soluţionare unui complet care nu a fost alcătuit conform prevederilor legale, respectiv nu a fost constituit prin Hotărârea a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova în materia soluţionării cererilor de revizuire a cererilor în anulare; nu avea compunerea (doi judecători) prevăzută de dispoziţiile art. 513 alin. (1) raportat la art. 1024 alin. (4) C. proc. civ.

Reţinând şi dispoziţiile art. 176 pct. 4 C. proc. civ. apreciază că încheierea recurată este lovită de nulitate absolută.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că instanţa nu şi-a verificat din oficiu competenta generală, materială şi teritorială, fiind încălcate dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în condiţiile în care la primul termen de judecată, 5 iunie 2020, la care părţile au fost legal citate, instanţa nu şi-a verificat din oficiu competenţa generală, materială şi teritorială, sancţiunea corelativă care intervine, apreciază recurenta, este nulitatea absolută a încheierii recurate.

Subliniază că din încheierea atacată lipesc menţiunile referitoare la îndeplinirea de către judecătorul de caz a obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile imperative C. proc. civ. în Secţiunea a II-a "Cercetarea procesului", respectiv menţiunile referitoare la estimarea duratei procesului pentru garantarea previzibilităţii procesului prin înfrângerea dispoziţiilor art. 238 alin. (1) C. proc. civ., pe care le redă.

Totodată, mai susţine recurenta, încheierea atacată a fost pronunţată cu încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, dar şi a obligaţiilor care îi revin judecătorului conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) şi 7, sancţiunea fiind nulitatea absolută a soluţiei pronunţate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică încheierea atacată pentru nelegalitate susţinând, în esenţă, interpretarea şi aplicarea greşită a art. 111 alin. (2) lit. a) din ROI, motivat de împrejurarea că nu ne aflăm în situaţia reglementată de aceste dispoziţii, întrucât calea de atac exercitată de revizuentă a fost corect indicată prin cererea de revizuire, iar prevederile art. 457 alin. (4) Cod procedură civilă reglementează strict noţiunea de recalificare a căii de atac.

În definirea noţiunii de recalificare a căii de atac, în temeiul art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (2) C. proc. civ. înţelege să invoce autoritatea de lucru judecat pozitivă apropiată de considerentele Deciziei RIL nr. 19/2016 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov referitor la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 457 din C. proc. civ. - soluţia instanţei de control judiciar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac greşită, diferită de cea corect menţionată în dispozitivul hotărârii atacate în care Curtea a definit noţiunea de recalificare a caii de atac.

Nicio prevedere din C. proc. civ. nu reglementează recalificarea de către instanţă a compunerii legale a instanţei învestite cu soluţionarea unei cauze civile, constituirea şi compunerea completelor de judecată fiind reglementată prin dispoziţiile exprese ale art. 52 alin. (1) prima teză din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată 2018; dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Regulamentul din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti; dispozitiile art. 19 alin. (1) din Regulamentul din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Arată că la nivelul secţiei a II-a Civile a Curţii de Apel Craiova, întrucât prin Hotărârea nr. 33 din 19 decembrie 2019 a Colegiului de Conducere nu s-a hotărât constituirea şi compunerea completelor de judecată în materia revizuirii, indubitabil completul C 4 D comercial învestit cu soluţionarea cererii de revizuire este nelegal constituit şi nelegal compus.

În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei recurate, apreciază că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs instituit de pct. 1 al art. 488 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că revizuirea formulată a fost repartizată completului C4D, care nu a fost alcătuit conform prevederilor legale respectiv nu a fost constituit prin Hotărârea a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova în materia soluţionării cererilor de revizuire a cererilor în anulare; nu avea compunerea (doi judecători) prevăzută de dispoziţiile art. 513 alin. (1) raportat la art. 1024 alin. (4) C. proc. civ., iar completul C4D prin dispoziţia instanţei a fost întregit cu judecătorul de permanenţă în temeiul art. 111 alin. (2) lit. a) din ROIIJ.

De reţinut că nu ne aflăm în situaţia recalificării, astfel cum a fost definită în considerentele Deciziei RIL nr. 19/2016, întrucât recurenta a indicat în mod corect calea de atac formulată, respectiv, cerere de revizuire.

În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţine nerespectarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., nefiind reţinute de către instanţă susţinerile recurentei privind admisibilitatea invocării cu autoritate de lucru judecat definitivă a mai multor hotărâri judecătoreşti definitive formulate prin concluziile scrise înregistrate sub nr. x/2.06.2020.

Conform textului art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

"există hotărâri definitive potrivnice"- nu reglementează imperativ ca în situaţia formulării unei cereri de revizuire să poată fi invocată cu autoritate de lucru judecat definitivă o singura hotărâre judecătorească, indubitabil în cererea de revizuire pot fi invocate cu autoritate de lucru judecat deplină pozitivă mai multe hotărâri judecătoreşti, care tranşează definitiv chestiunile litigioase soluţionate diametral opus prin hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere.

Astfel, întrucât hotărârile judecătoreşti definitive se impun cu autoritate de lucru judecat pozitivă deplină în prezenta cauză, cererea de revizuire formulată de revizuentă este admisibilă.

Totodată, în opinia recurentei, decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea de către instanţă a principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, dar şi a obligaţiilor care îi revin conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) şi (7) şi art. 6 Cod procedură civilă, sancţiunea fiind nulitatea absolută a soluţiei pronunţate.

Aceasta întrucât, instanţa a omis să se pronunţe asupra: excepţiei nelegalei compuneri a completului C4D - Preşedinte Judecător D. învestit cu soluţionarea cererii de revizuire; admisibilităţii invocării autorităţii de lucru judecat pozitive a mai multor hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-au tranşat definitiv diverse chestiuni litigioase invocate şi în cererea de revizuire; admisibilităţii cererii de revizuire pentru încălcarea autorităţii de lucru judecat pozitive prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în procesele începute după intrarea in vigoare a Legii 310/2018, respectiv 18 decembrie 2018.

Recurenta consideră ca fiind incident şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru considerente contradictorii, având în vedere că pe de o parte în încheierea recurată, parte integrantă a deciziei atacate, instanţa "constată că se solicită revizuirea unei hotărâri pronunţată în complet de 2 judecători, prin urmare având în vedere dispoziţiile art. 513 alin. (1) Cod procedură civilă, apreciază că cererea de revizuire trebuie soluţionată tot în complet de 2 judecători şi, în conformitate cu art. 111 alin. (2) lit. a) din ROI, dispune întregirea completului de judecată", iar în considerentele deciziei recurate reţine că

"în baza tezei finale a alin. (3) s-a procedat la întregirea completului cu judecătorul din lista de permanenţă conform alin. (2), neaflându-ne în situaţia unei recalificări a obiectului cererii".

Invocând motivul de casare reglementat de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., subliniază interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ., ale art. 101 alin. (5) Cod procedură civilă.

Susţine, în esenţă, că instanţa a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 raportat la art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. şi art. 513 alin. (4) din acelaşi cod, apreciind cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă.

Totodată, prezintă consideraţii teoretice şi doctrinare asupra noţiunilor de autoritate de lucru judecat (negativă - reglementată prin dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi pozitivă - reglementată prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.) şi de putere de lucru judecat, cu indicarea modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018.

Conchizând, subliniază că interpretarea noţiunii de "autoritate de lucru judecat" din cuprinsul art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă nu se poate face decât prin raportare la dispoziţiile din art. 430 şi art. 431 C. proc. civ.

Aşa fiind, precizează că în susţinerea nelegalităţii deciziei recurate învederează în temeiul art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (1) şi alin. (2) Cod procedură civilă, având în vedere identitatea de chestiune litigioasă - admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În speţă, consideră că instanţa a interpretat şi a aplicat eronat dispoziţiile art. 1025 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora:

"Ordonanţa de plată este executorie, chiar dacă este atacată cu cerere în anulare şi are autoritate de lucru judecat provizorie până la soluţionarea cererii în anulare. Ordonanţa de plată devine definitivă ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare".

Precizează că recurenta a învederat încălcarea autorităţii de lucru judecat pozitive a deciziei nr. 73/2017 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2017 având ca obiect cerere în anulare formulată de intimată împotriva sentinţei nr. 10/2017 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017 înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj având ca obiect cerere emitere ordonanţă de plată.

Prin decizia nr. 73/2017 Tribunalul Dolj a dispus:

"respinge cererea în anulare. Definitivă"; astfel că, pe cale de consecinţă, arată recurenta, sentinţa civilă nr. 10/2017 a devenit definitivă.

Interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 1025 alin. (1) C. proc. civ., mai susţine recurenta, rezidă şi din faptul că nu se încadrează în categoria hotărârilor lipsite de autoritate de lucru judecat cererea în anulare.

Precizează că a invocat obligativitatea respectării autorităţii de lucru judecat cu referire la considerentele deciziei RIL nr. 20/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la considerentele deciziei pronunţate în dosarul nr. x/2013 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă şi ale deciziei nr. 1777/25.06.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Mai arată că a învederat principiul securităţii raporturilor juridice şi jurisprudenţa CEDO în materie.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, mai susţine recurenta, presupune existenta unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei; nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior fie prin dispozitiv, fie prin considerente, fie prin dispozitiv şi considerente; această judecată fiind deja făcută, ea nu mai poate fi contrazisă.

În consecinţă, consideră că, printr-o interpretare şi aplicare nelegală a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., instanţa a reţinut în considerente că nu este îndeplinită condiţia neinvocării excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2020 şi a deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, casarea acestor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Intimata B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea încheierii din 5 iunie 2020 şi a deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, ca temeinice şi legale.

Înalta Curte, analizând încheierea şi decizia recurate, în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2020 se reţine că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unor hotărâri se poate cere când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, însă se constată că acest motiv de nelegalitate nu-şi găseşte incidenţa.

Contrar susţinerilor recurentei, se constată că la primul termen de judecată, 5 iunie 2020, instanţa a analizat cu prioritate excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată invocată de revizuenta A. S.R.L., reţinând cu justeţe că se solicită revizuirea unei hotărâri pronunţată în complet de 2 judecători, aşa încât, cu respectarea dispoziţiilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ., s-a apreciat în mod legal că, în speţă, cererea de revizuire trebuie soluţionată tot în complet de 2 judecători, iar conform art. 111 alin. (2) lit. a) din ROI, s-a dispus întregirea completului de judecată.

Susţinerile recurentei, în sensul că, în speţă, cererea sa de revizuire nu a fost repartizată unui complet format din doi judecători, constituit prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Craiova în materia soluţionării cererilor de revizuire, nu pot constitui elemente de analiză a legalităţii sesizării instanţei sub aspectul repartizării aleatorii a cauzei completului C4D şi sub aspectul compunerii acestuia, întrucât acestea sunt măsuri de administrare judiciară care nu fac obiectul analizei fondului litigiului.

De altfel, în mod greşit recurenta încearcă să acrediteze ideea existenţei unei obligaţii a Colegiului de conducere de a stabili un complet special în materia soluţionării cererilor de revizuire pentru contrarietate de hotărâri în cereri în anulare ordonanţe de plată, întrucât nu există nicio prevedere expresă în acest sens.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului, iar schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, însă este de necontestat că, în speţă, completul C4D a fost constituit prin Hotărârea Colegiului de conducere al instanţei, act administrativ care beneficiază de prezumţia de legalitate, în condiţiile în care acesta nu a fost contestat, iar repartizarea s-a făcut în conformitate cu art. 101 din Regulament.

În ceea ce priveşte invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 Cod procedură civilă, se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă se constată ca fiind nefondate criticile recurentei subsumate acestui motiv de casare.

Este ştiut că verificarea competenţei de către instanţă, din oficiu, se face, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, şi vizează doar competenţa reglementată prin norme de ordine publică, respectiv competenţa generală, materială şi teritorială exclusivă.

Vor fi înlăturare şi criticile recurentei referitoare la împrejurarea că instanţa nu şi-a verificat din oficiu competenţa generală, materială şi teritorială, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care nu rezultă vreo vătămare concretă a drepturilor procesuale ale revizuentei, care, de altfel, nu a contestat competenţa instanţei de revizuire în temeiul art. 510 alin. (2) C. proc. civ., singura excepţie invocată fiind aceea a nelegalei constituiri şi compuneri a completului de judecată, ridicată de revizuentă, excepţie care a fost analizată cu prioritate.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se reţine că, potrivit acestui text de lege, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părţilor, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil iar durata astfel estimată va fi consemnată în încheiere.

Or, chiar dacă s-ar constata neaplicarea acestei dispoziţii, care vizează judecata la prima instanţă, este necesar ca prin nerespectarea cerinţei legale să se fi adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, aşa cum impune art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în speţă.

Din împrejurarea că instanţa de revizuire nu a făcut această estimare nu rezultă nicio vătămare concretă a drepturilor procesuale ale revizuentei, aceasta având posibilitatea de a-şi formula apărările pe care le-a considerat necesare, în condiţiile în care cauza a fost amânată pentru reluarea judecăţii în complet legal constituit, iar revizuenta a fost legal citată atât pentru termenul din 5 iunie 2022, cât şi pentru cel din 30 iunie 2020 (termen la care a fost soluţionată şi cererea de revizuire).

Astfel, se reţine că instanţa nu a dat o altă calificare cererii formulate reţinând în mod expres că a fost învestită cu o cerere de revizuire, fiind lipsite de justificare susţinerile recurentei conform cărora încheierea atacată ar fi fost pronunţată prin încălcarea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, dar şi al principiului judecătorului în aflarea adevărului, conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) şi (7) C. proc. civ.

În considerarea celor care preced, se reţine că în cauză nu este incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură civilă şi invocat de recurenta-revizuentă, fiind lipsite de relevanţă consideraţiile teoretice referitoare la definirea noţiunii de recalificare a căii de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, însă, în cauză, nici acest motiv de recurs nu-şi găseşte incidenţa, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a arătat în concret care sunt normele materiale încălcate prin încheierea atacată.

Înalta Curte subliniază că normele de organizare judiciară nu reprezintă norme procesuale şi cu atât mai puţin norme de drept material, astfel că, din acest motiv, criticile concepute din perspectiva acestora, nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate indicate de recurentă (art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8) şi nici în celelalte ipoteze din art. 488 Cod procedură civilă, constatare ce se impune instanţei de recurs în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă se reţine că prin hotărârea atacată, pe de o parte, s-a respins excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată, soluţie corectă în raport cu dispoziţiile art. 513 C. proc. civ. cu referire la art. 1024 alin. (4) din acelaşi cod, iar, pe de altă parte, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A. S.R.L. împotriva încheierii din 10 februarie 2020 şi a sentinţei nr. 26 din 13 februarie 2020, pronunţate de către Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2019.

Preliminar, se impune precizarea faptului că Înalta Curte va analiza strict motivele ce vizează aspectele de nelegalitate ale deciziei atacate, în considerarea caracterului extraordinar al căii de atac a recursului, fără a reitera, totodată, argumentele pentru care au fost înlăturate anumite critici în susţinerea recursului declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2020, critici ce sunt similare celor expuse prin prezentul recurs, declarat împotriva deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, întrucât criticilor identice li se opun argumente identice.

Recurenta nu se poate prevala de nesoluţionarea excepţiei nelegalei compuneri a completului C4D, în condiţiile în care instanţa de revizuire s-a pronunţat cu prioritate asupra acestei excepţii invocate de revizuentă, şi, apreciind-o ca fiind neîntemeiată, a respins-o.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, nu poate fi asimilată unei omisiuni a instanţei de a se pronunţa asupra excepţiei.

În ceea ce priveşte soluţia dată asupra excepţiei nelegalei compuneri a completului de judecată, se reţine că art. 513 alin. (1) Cod procedură civilă stabileşte principiul potrivit căruia cererea de revizuire se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile procedurale aplicabile judecăţii finalizate cu hotărârea atacată.

În speţă, obiectul revizuirii l-a reprezentat încheierea de amânare a pronunţării din 10 februarie 2020 şi sentinţa nr. 26 din 13 februarie 2020, pronunţate de Tribunalul Dolj, prin care a fost soluţionată cererea în anulare formulată în temeiul art. 1024 Cod procedură civilă.

Potrivit prevederilor art. 1024 alin. (4) C. proc. civ.:

"Cererea în anulare se soluţionează de către instanţa care a pronunţat ordonanţa de plată, în complet format din 2 judecători".

În ceea ce priveşte compunerea completului de judecată, în materia cererilor de revizuire, nici textul de lege şi nici Legea nr. 304/2004 nu conţin o prevedere expresă privitoare la compunerea completului, în cazul soluţionării cererilor de revizuire şi, de aceea, în jurisprudenţă, s-a decis că revizuirea se soluţionează în aceeaşi compunere a completului de judecată, ca şi cauza în care a fost pronunţată hotărârea atacată.

Prin urmare, în mod corect cererea de revizuire a fost soluţionată în complet format din 2 judecători, fiind nefondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi invocat de recurentă.

Curtea de Apel Craiova a precizat în mod expres că în conformitate cu dispoziţiile ROI cererea de revizuire a fost înregistrată în ziua sosirii la instanţă şi repartizată unui complet de directe, care a dispus măsurile necesare soluţionării (acordarea termenului, citarea părţilor şi comunicarea cererii), la nivelul secţiei nefiind constituite complete în soluţionarea revizuirilor pentru contrarietate de hotărâri în cereri în anulare ordonanţe de plată.

Aşa fiind, s-a constatat că în baza tezei finale a alin. (3) a art. 111 ROI prin încheierea din 5 iunie 2020, s-a procedat la întregirea completului cu judecătorul din lista de permanenţă conform alin. (2), neaflându-ne în situaţia unei recalificări a obiectului cererii.

Nu poate fi reţinută nici critica recurentei subsumată motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin care se susţine că decizia atacată a fost pronunţată prin înfrângerea principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil, dar şi a principiului privind aflarea adevărului, conform art. 9, art. 22 alin. (1), (2), (6) si (7) Cod procedură civilă.

Reluând argumentele referitoare la recursul declarat împotriva încheierii din 5 iunie 2020, Înalta Curte subliniază că instanţa nu a dat o altă calificare cererii formulate reţinând în mod expres că a fost învestită cu o cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care a analizat-o.

De asemenea, este lipsită de relevanţă susţinerea recurentei în sensul că instanţa nu ar fi estimat durata necesară a procesului, în condiţiile în care cererea de revizuire a fost soluţionat la primul termen de judecată, în complet legal constituit.

Este de amintit că, repartizarea aleatorie şi răspunsurile date unor cereri adresate pe cale administrativă nu pot constitui elemente de analiză a legalităţii sesizării instanţei sub aspectul repartizării aleatorii a cauzei completului de directe şi sub aspectul compunerii acestuia, întrucât acestea sunt măsuri de administrare judiciară care nu fac obiectul analizei fondului litigiului.

Recurenta a evidenţiat nerespectarea de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., în sensul că nu au fost reţinute de instanţă susţinerile recurentei privind admisibilitatea invocării cu autoritate de lucru judecat a mai multor hotărâri judecătoreşti definitive formulate prin concluziile scrise înregistrate sub nr. x/2.06.2020.

Conform art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., pentru fiecare şedinţă a instanţei se întocmeşte o încheiere care trebuie să cuprindă cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi concluziile procurorului, dacă acesta a participat la şedinţă; totodată, dispoziţiile art. 233 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care hotărârea se pronunţă în ziua în care au avut loc dezbaterile, nu se întocmeşte încheierea de şedinţă, menţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) făcându-se în partea introductivă a hotărârii.

Înalta Curte constată că în partea introductivă a încheierii din 5 iunie 2020 a fost inserată menţiunea potrivit căreia revizuenta a transmis concluzii scrise, nefiind necesară evidenţierea susţinerilor formulate, în condiţiile în care cererile revizuentei, precum şi poziţia procesuală rezultă din actele dosarului şi, totodată, nefiind necesară reiterarea depunerii acestora la următorul termen de judecată acordat.

De altfel, lipsa anumitor menţiuni nu atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, atunci când elementele existente dau posibilitatea exercitării controlului judiciar, precum şi faptul că pentru a interveni nulitatea în cazul redat de recurentă, partea trebuie să dovedească vătămarea suferită ori instanţa de control judiciar trebuie să fie în imposibilitatea exercitării controlului judiciar din acest motiv.

Aşa fiind, se constată că în cauză nu se confirmă motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. şi invocat de recurentă, iar faptul că se invocă o interpretare şi o aplicare greşită a prevederilor art. 200 C. proc. civ. şi art. 101 alin. (5) din acelaşi cod, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de C. proc. civ., nu poate să atragă nicio analiză.

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta a apreciat că pe de o parte în încheierea recurată, parte integrantă a deciziei atacate, instanţa "constată că se solicită revizuirea unei hotărâri pronunţată în complet de 2 judecători, prin urmare având în vedere dispoziţiile art. 513 alin. (1) C. proc. civ., apreciază că cererea de revizuire trebuie soluţionată tot în complet de 2 judecători şi, în conformitate cu art. 111 alin. (2) lit. a) din ROI, dispune întregirea completului de judecată", iar în considerentele deciziei recurate reţine că "în baza tezei finale a alin. (3) s-a procedat la întregirea completului cu judecătorul din lista de permanenţă conform alin. (2), neaflându-ne în situaţia unei recalificări a obiectului cererii".

În mod greşit, recurenta se prevalează de existenţa unor contradicţii între considerentele încheierii interlocutorii din 5 iunie 2020 şi cele ale deciziei prin care s-a soluţionat cauza, fiind în eroare asupra faptului că încheierea interlocutorie din 5 iunie 2020 ar face parte integrantă din hotărârea prin care s-a soluţionat cererea de revizuire, întrucât aceasta nu are natura juridică a unei încheieri de amânare a pronunţării. Instanţa este legată de încheierea interlocutorie, conform prevederilor art. 235 C. proc. civ., care au fost respectate în cauză, în condiţiile în care prin decizia recurată nu s-a statuat diferit asupra dezlegărilor date prin încheierea din 5 iunie 2020.

Decizia atacată nu relevă existenţa unor contradicţii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, soluţia instanţei de revizuire fiind legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, recurenta-revizuentă a susţinut că instanţa a interpretat si aplicat greşit dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 raportate la art. 431 alin. (2) coroborat cu art. 430 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. şi art. 513 alin. (4) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr. 310/2018.

Dincolo de faptul că motivul prevăzut de acest text de lege poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, iar nu atunci când se invocă încălcarea unor norme de drept procesual, cum este cazul în speţă, se reţine că recurenta a atacat soluţia dată cererii sale de revizuire, dar nu a dezvoltat critici prin care să arate în ce constă nelegalitatea măsurii adoptate de instanţă, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a nemulţumirilor părţii cu privire la soluţia dată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată, precum şi prezentarea unor consideraţii teoretice şi doctrinare asupra noţiunilor de autoritate de lucru judecat şi putere de lucru judecat, cu indicarea modificărilor intervenite prin Legea nr. 310/2018, nu se pot constitui în critici de nelegalitate a hotărârii recurate.

Deşi expuse în mod amplu în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-revizuentă nu a arătat în concret care sunt argumentele pentru care, în opinia sa, nu este legală soluţia dată de instanţă, raportat la considerentele reţinute de curtea de apel, memoriul de recurs conţinând critici pe fondul cauzei, prin care se reiau în mare parte aspecte susţinute prin cererea de revizuire.

Se apreciază că recurenta-revizuentă nu a adus critici pertinente în raport cu considerentele reţinute de Curtea de Apel Craiova în argumentarea soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, sub acest aspect instanţa examinând condiţiile de admisibilitate pe care trebuie să le îndeplinească această cale extraordinară de atac, prin prisma dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care, de altfel, nu au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, pe care se întemeiază recurenta.

Se reţine că temeiul juridic al cererii de revizuire l-a reprezentat art. 509 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă, potrivit căruia revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Înalta Curte subliniază că scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.

Contrarietatea de hotărâri subzistă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) să existe două hotărâri definitive potrivnice, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul litigiului; b) hotărârile să fie pronunţate în aceeaşi pricină, dar în dosare diferite, existând aşadar între ele tripla identitate de elemente specifică autorităţii de lucru judecat: părţi, obiect, cauză. c) în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia puterii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat, pentru că altfel, dacă instanţa a luat în dezbatere această excepţie şi a respins-o, ea nu mai poate fi reiterată în revizuire, la aceasta opunându-se însăşi puterea de lucru judecat a rezolvării date excepţiei procesuale respective; d) revizuentul să ceară anularea celei de-a doua hotărâri, întrucât instanţa de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalităţii celor două hotărâri potrivnice, ci doar constată dacă ultima a nesocotit puterea de lucru judecat a celei pronunţate mai întâi şi pe acest temei menţine prima hotărâre, anulând-o pe cea de-a doua.

Având în vedere aceste precizări, se constată că raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, situaţie în care executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Prin urmare, hotărârile pretins contradictorii trebuie să fi fost pronunţate în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat, sau chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat.

În ipoteza în care, însă, în litigiul în care a fost dată cea din urmă hotărâre, instanţa s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, acest aspect nu mai poate fi reanalizat de către instanţa de revizuire.

Dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, împotriva căreia a fost promovat prezentul recurs, este legală, soluţia adoptată fiind motivată pe neîntrunirea exigenţelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu arătarea argumentelor pentru care nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat.

Curtea de apel Craiova a constatat că prin precizările depuse la 31 mai 2020, revizuenta a arătat în mod expres că înţelege să se raporteze la decizia civilă nr. 73/25.04.2017 a Tribunalului Dolj, autoritatea de lucru judecat a celor statuate prin această decizie fiind încălcată prin încheierea din 10.02.2020 şi sentinţa nr. 26/13.02.2020.

În acest context, s-a reţinut cu justeţe că faţă de încheierea de amânare a pronunţării din 10 februarie 2020 nu se poate susţine încălcarea autorităţii de lucru judecat a altor hotărâri judecătoreşti, prin aceasta nesoluţionându-se cauza şi nefiind soluţionate excepţii, nefiind o încheiere finală, dată asupra fondului pricinii, astfel că această încheiere nu poate face obiect al revizuirii.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei vizând încălcarea art. 1025 C. proc. civ.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 1025 C. proc. civ. reiese că ordonanţa de plată dobândeşte caracter de titlu executoriu şi se bucură de autoritate de lucru judecat, provizorie de la pronunţare şi definitivă ca urmare a neintroducerii cererii în anulare sau a respingerii acesteia, însă numai pentru ipoteza în care cererea este admisă.

Se constată că în speţă, prin decizia nr. 73/2017 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea în anulare formulată împotriva sentinţei nr. 10/2017, prin care a fost admisă cererea privind emiterea ordonanţei de plată şi obligată intimata către revizuentă la plata unei sume de bani, rezultate dintr-o factură emisă în anul 2016 în temeiul precontractului din 18.01.2012 dintre părţi.

În raport cu prevederile art. 1025 C. proc. civ., autoritate de lucru judecat, în condiţiile legii, o poate avea astfel doar sentinţa nr. 10/2017 cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi, iar nu decizia nr. 73/2017 pronunţată de Tribunalul Dolj, invocată de revizuentă, instanţa reţinând în mod legal inadmisibilitatea cererii de revizuire din această perspectivă.

S-a mai arătat că în dosarul nr. x/2019 (dosar în care s-a pronunţat sentinţa nr. 26/2020), instanţa învestită cu soluţionarea cererii în anulare a avut de examinat un alt raport juridic decât cel reţinut în decizia nr. 73/2017, pretenţiile fiind formulate în temeiul unui act adiţional la contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x/2017, contestat de debitoare, neavând relevanţă faptul că izvorul acestor acte îl reprezintă precontractul din 18.01.2012.

S-a reţinut în mod corect inadmisibilitatea cererii de revizuire şi prin prisma faptului că nu este îndeplinită nici condiţia potrivit căreia în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi format obiectul dezbaterii, având în vedere că în dosarul nr. x/2019, revizuenta a invocat autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 10/2017, iar instanţa învestită cu soluţionarea cererii în anulare a arătat că excepţia a fost soluţionată corect în cadrul cererii de emitere a ordonanţei de plată (paragraful 2 pag. 20 a sentinţei nr. 26/2020).

Or, astfel cum s-a precizat anterior, condiţia de admisibilitate a căii extraordinare de atac a revizuirii era determinată de neinvocarea autorităţii de lucru judecat în oricare dintre cele două forme, negativă ori pozitivă, ori dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra acesteia, ceea ce nu a fost cazul în speţă.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 pct. 1, 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă şi invocate de recurentă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 5 iunie 2020 şi a deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 5 iunie 2020 şi a deciziei nr. 38/2020 din 30 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.