Validity of construction acceptance protocol under apparent mandate and nemo auditur propriam turpitudinem allegans

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2021

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj sub număr de dosar x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. prin lichidator B. - Sucursala Timişoara a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 165.203,22 euro, reprezentând contravaloarea garanţiei de bună execuţie, în echivalent în RON, obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere, conform art. 9 din Contractul de antrepriză şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile 192 şi urm. din Noul C. proc. civ. şi prevederile art. 969, art. 970, art. 1066, art. 1082 C. civ. şi art. 43 Codul comercial.

Pârâta S.C. C. S.R.L. a depus întâmpinare şi cerere reconvenţională solicitând, prin întâmpinare, respingerea, ca nefondată, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată şi prin cererea reconvenţională formulată anularea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

În drept, pârâta-reclamantă reconvenţională a indicat: art. 205 şi art. 209, art. 453 C. proc. civ.. H.G.. nr. 273/1994 şi H.G. nr. 51/1996; art. 23 lit. k) şi art. 29 din Legea nr. 10/1995.

Prin întâmpinarea la cererea reconvenţională, reclamanta-pârâtă reconvenţională S.C. A. S.A., prin lichidator B., Sucursala Timişoara, în principal, a invocat excepţia lipsei de obiect, faţă de susţinerile din întâmpinare şi, în consecinţă, a solicitat respingerea cererii reconvenţionale ca fiind lipsită de obiect, cu cheltuieli de judecată; în subsidiar, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, iar pe fond, respingerea cererii privind constatarea nulităţii procesului-verbal la terminarea lucrărilor, cu consecinţa menţinerii acestui proces-verbal ca fiind valid, precum şi respingerea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, în dosarul nr. x/2014, s-au respins, ca neîntemeiate, excepţiile lipsei de obiect şi excepţia inadmisibilităţii cererii reconvenţionale, invocate de reclamanta - pârâta reconvenţională S.C. A. S.A..

S-a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională C. S.R.L. împotriva reclamantei-pârâta reconvenţională S.C. A. S.A., în insolvenţă, prin lichidator judiciar B. - Sucursala Timişoara.

S-a dispus anularea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din data de 16.12.2011.

S-a respins ca neîntemeiată, cererea principală formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în insolvenţă, prin lichidator judiciar B. - Sucursala Timişoara împotriva pârâtei C. S.R.L..

S-a constatat dreptul de creanţă al pârâtei C. S.R.L. împotriva reclamantei A. S.A., în insolvenţă, pentru suma de 7800 de RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel D., în calitate de lichidator judiciar al S.C. A. S.A., solicitând admiterea apelului, astfel cum a fost formulat, schimbarea în tot a sentinţei apelate, admiterea acţiunii formulate de către reclamanta A. S.A. şi respingerea cererii reconvenţionale formulată de către pârâta C. S.A., cu cheltuieli de judecată

Prin decizia civilă nr. 205/2019 din 11 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta A. S.A. reprezentată de D. împotriva sentinţei civile nr. 1 din 3 ianuarie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Specializat Cluj, care a fost schimbată în parte, în sensul că a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. reprezentată de D., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 165.203,22 Euro, echivalent în RON calculat la cursul de schimb 4,4099 RON/1Euro, cu penalităţi de întârziere în cuantum de 0.3% pe fiecare zi de întârziere, calculate asupra debitului principal, în baza art. 9 din Capitolul VII din contract, începând cu data scadenţei - 16.12.2012, până la o valoare maximă de 3% din valoarea contractului. S-a respins cererea reconvenţională.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 205/2019 din 11 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pârâta C. S.R.L. a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea cererii de recurs, după o scurtă prezentarea a situaţiei de fapt, subsumat motivului de recurs instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., se susţine, în esenţă, că instanţa de apel a ignorat dispoziţiile cuprinse în C. civ. privind forţa obligatorie a contractului şi interpretarea clauzelor contractuale, precum şi prevederile H.G. nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului privind recepţia lucrărilor de construcţii.

Astfel, se apreciază că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ., a regulilor de interpretare a contractelor cuprinse în dispoziţiile art. 1266, art. 1267 şi art. 1268 C. civ.

Se arată că potrivit voinţei părţilor contractante redată prin Contractul de antrepriză nr. x/11.05.2009, garanţia de bună execuţie - care face obiectul litigiului - trebuie restituită după terminarea lucrărilor, iar prin terminarea lucrărilor se înţelege semnarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor conform H.G. nr. 273/1994 şi H.G. nr. 51/19961.

În condiţiile în care convenţia părţilor - art. 3, cap. VII din contract - se referă în mod expres la restituirea garanţiei de bună-execuţie, stabilind momentul la care se datorează garanţia (adică după terminarea lucrărilor), determinând, totodată, şi momentul terminării lucrărilor (semnarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor), recurenta apreciază că instanţa de apel în mod nelegal a ignorat aceste prevederi contractuale care întocmai reglementează situaţia litigioasă intervenită între părţi (când trebuie restituită garanţia de bună-execuţie). aplicând greşit normele de drept material care reglementează forţa obligatorie a contractului şi interpretarea clauzelor contractuale.

Consideră că prin decizia recurată instanţa de apel a instituit practic un alt termen de restituire a garanţiei de bună-execuţie, respectiv un alt moment de la care începe să curgă perioada de garanţie, decât cel convenit expres de părţi prin art. 3 cap VII din contractul de antrepriză.

Se susţine că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractuale privind "predarea" lucrărilor, fără a lua în considerare toate clauzele contractuale care reglementează terminarea şi recepţia lucrărilor executate.

Instanţa s-a raportat doar la art. 1 cap. XVI şi art. 4 cap. X. din contract, fără a interpreta aceste clauze împreună cu restul clauzelor contractuale, în special clauzele care vizează finalizarea lucrărilor şi recepţia acestora.

Decizia a fost pronunţată cu încălcarea şi nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în H.G. nr. 273/1994 şi H.G. nr. 51/1996, acte normative, care reglementează recepţia lucrărilor de construcţie.

Instanţa de apel, apreciază recurenta, trebuia să analizeze şi să aplice dispoziţiile cuprinse în H.G. nr. 273/1993, care reglementează recepţia lucrărilor, nu să înlăture aplicabilitatea acestor prevederi imperative prin nelegala interpretare a clauzelor contractuale şi încălcarea forţei obligatorii a contractului, conform celor expuse.

Împrejurarea că în cursul anul 2011 a fost semnată o tranzacţie cu intimata pentru sumele restante nu înlătura aplicabilitatea dispoziţiilor H.G. nr. 273/1994 privind recepţia imobilului. Prin tranzacţie s-a determinat (ultimul paragraf) că problema garanţiei de bună-execuţie rămâne a fi soluţionată potrivit contractului de antrepriză.

De asemenea, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii reconvenţionale, au fost încălcate dispoziţiile privind recepţia lucrărilor cuprinse în H.G. nr. 273/1994 şi H.G. nr. 15/1996.

Pentru soluţionare cererii reconvenţionale şi verificarea legalităţii procesului-verbal de recepţie (respectiv dacă acest act este sau nu lovit de nulitate) prin decizia de apel trebuiau analizate respectarea dispoziţiilor legale mai sus enumerate pentru a se constata dacă s-a realizat efectiv recepţia la terminarea lucrărilor.

Totodată, instanţa de apel trebuia să stabilească că înscrisul intitulat "proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor" nu valorează proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, nu reprezintă materializarea unei activităţi de recepţie a unor lucrări, nu a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor Cap. 2 din H.G.. nr. 273/1994 şi H-G. nr. 51/1996, nu a fost însuşit, prin semnătura reprezentantului legal şi stampilă, nici de către investitor, nici de către executant, impunându-se anularea sa.

Sub un alt aspect, recurenta consideră, că instanţa de apel a pronunţat decizia atacată încălcând prevederile art. 55 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 5 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului.

În opinia recurentei, art. 55 din Legea nr. 31/1990 nu are aplicabilitate în speţă, întrucât vorbeşte de o depăşire a limitelor mandatului rezultată ca urmare a depăşirii obiectului de activitate al societăţii.

Se mai susţine că decizia recurată este nemotivată şi încalcă dispoziţiile art. 264 şi art. 425 C. proc. civ., sens în care înţelege să invoce dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Nu contestă că sarcina aprecierii libere a probelor revine instanţei, însă în conformitate cu prevederile ari. 264 C. proc. civ., instanţa trebuie să analizeze toate probele administrate, atât în mod individual, cât şi în ansamblul lor.

Precizează că nu înţelege să critice modul de apreciere a probelor de către instanţa de apel, ci faptul că aceasta nu a înlăturat motivat probele care au fost în mod evident în favoarea recurentei, aceste probe nefiind nici măcar menţionate în decizia recurată. În condiţiile în care probaţiunea administrată a fost complexă şi vastă, nu este în concordanţă cu exigenţele impuse de motivarea legală a hotărârilor judecătoreşti înşiruirea doar a argumentelor favorabile uneia dintre părţi cu ignorarea vădită a argumentelor şi probelor favorabile celeilalte părţi.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Cluj.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. nu a formulat întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport reţinându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 9 iunie 2021 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 octombrie 2021, constatându-se că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 24 noiembrie 2021, cu citarea părţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:

În ceea ce priveşte invocarea motivului de recurs reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., se impune precizarea faptului că acest motiv de casare se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă se constată că acest motiv de casare nu-şi găseşte incidenţa, întrucât recurenta nu a arătat în concret care sunt normele de procedură încălcate.

Se reţine că susţinerile privind nemotivarea hotărârii, respectiv nerespectarea prevederilor art. 264, art. 425 C. proc. civ., de care se prevalează recurenta, pot fi circumscrise motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă se constată că şi acest motiv este nefondat.

Este ştiut că potrivit art. 425 C. proc. civ., motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia motivată fiind clară şi concisă.

Argumentat şi legal motivat, instanţa de control judiciar a dat o soluţie corectă litigiului dedus judecăţii pe baza probelor administrate, în raport de situaţia de fapt stabilită.

Pornind de la cadrul legal instituit de art. 1270 C. civ., conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, este în obligaţia instanţei de apel să examineze în mod real voinţa părţilor semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, în acest mod a procedat şi instanţa de apel.

Este de necontestat că, în speţă, între părţile litigante C. S.R.L. în calitate de beneficiar şi A. S.A. în calitate de antreprenor, s-a încheiat contractul de antrepriză nr. x/11 mai 2009, obiectul acestuia constituindu-l execuţia unor lucrări de finisaje la Hotelul C. Italia, părţile convenind prin art. 1, Cap. XVI, că perioada de garanţie începe din momentul predării lucrărilor către beneficiar şi este de 12 luni.

La art. 2 s-a prevăzut că antreprenorul garantează că lucrările efectuate vor corespunde dispoziţiilor legale în materie şi nu vor avea defecte sau imperfecţiuni care ar putea împiedica folosirea lor în conformitate cu parametrii de proiect pe baza Legii nr. 10/2001.

În cauză, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata sumei de 165.203,22 euro, reprezentând contravaloarea garanţiei de bună execuţie.

Apelul, prin efectul său devolutiv, repunând în discuţie chestiunea judecată la prima instanţă, a permis instanţei de control judiciar să concluzioneze că, în speţă, reclamanta este îndreptăţită să obţină restituirea garanţiei de bună execuţiei al cărei cuantum în sumă 165.203,22 Euro nu a fost contestat de beneficiar (recurenta-pârâtă), reţinând că obligaţia de restituire a garanţiei de bună execuţie a devenit exigibilă la data de - 16.12.2012 (la împlinirea termenului de 12 luni calculat începând cu data semnării procesului-verbal de recepţie din 16.12.2011), fiind incidente prevederile clauzei penale stipulate în art. 9 din Capitolul VII din contract (prin care părţile au individualizat daunele interese penalizatoare datorate pentru întârziere în executare).

În mod evident, în cauză nu s-a putut face abstracţie nici de faptul că obiectivul C. Italia a fost exploatat conform destinaţie sale încă din cursul anului 2011, iar timp de patru ani socotiţi de la preluarea lucrărilor (16.12.2011), pârâta nu a avut nicio obiecţie cu privire la calitatea lucrărilor executate.

S-a reţinut în mod expres că procesul-verbal încheiat la terminarea lucrărilor din 16.12.2011 a fost semnat de reprezentantul beneficiarului, în speţă de asociatul român, numitul E., context în care instanţa de apel s-a raportat cu justeţe la prevederile art. 55 din Legea societăţilor, dar şi la teoria mandatului aparent, reţinând că prin semnarea procesului-verbal din 16.12.2011 asociatul român (domnul E.) nu a depăşit limitele puterilor prevăzute de lege şi de actul constitutiv, nefiind identificat nici un impediment de natură legală care să limiteze prerogativele de reprezentare cât priveşte asumarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

Astfel, ţinând cont de circumstanţele litigiului, de prevederile contractuale, de conduita părţilor pe parcursul executării acestuia şi ulterior, prin raportare la probaţiunea administrată, nu a putut fi reţinută nulitatea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor încheiat la 16.12.2011 (pe considerentul că beneficiarul nu ar fi fost notificat de antreprenor cu privire la terminarea lucrărilor, ori întemeiat pe aceea că nu s-a constituit comisia de recepţie în conformitate cu prevederile legale, comisia nu a fost constituită legal, procesul-verbal nu este semnat de reprezentantul legal al pârâtei, de reprezentantul primăriei, etc).

Prin urmare, s-a reţinut cu justeţe că nulitatea procesului-verbal a fost invocată de beneficiarul C. S.R.L. cu încălcarea principiului nemo auditur propriam turpitudine allegans, fiind nefondate criticile recurentei formulate sub acest aspect.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Deşi recurenta menţionează expres că nu înţelege să critice modul de apreciere a probelor de către instanţa de apel, din expunerea argumentelor evocate în dezvoltarea criticilor privind încălcarea dispoziţiilor H.G. nr. 273/1994 şi H.G. nr. 51/1996, precum şi a prevederilor art. 1270 C. civ., art. 1266, art. 1267 şi art. 1268 C. civ. rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie şi chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă.

Altfel spus, criticile recurentei pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate invocate, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestor căi de atac, iar în cauză instanţa de apel şi-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.

Cum calea extraordinară de atac a recursului este limitată, în condiţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. doar la examinarea conformităţii hotărârii cu regulile de drept aplicabile, instanţa de recurs va exclude de la analiză toate aceste aspecte relative la netemeinicia hotărârii atacate.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurenta- pârâtă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 205/2019 din 11 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 205/2019 din 11 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2021.