Payment order jurisdiction conflict: private-order territorial incompetence and mandatory objection by defendant

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la data de 06.05.2022, creditoarea S.C. A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L., a solicitat emiterea unei ordonanţe de obligare a debitoarei la plata sumei de 1.447,78 RON, reprezentând contravaloarea facturilor restante, cu penalităţi de întârziere şi cheltuieli de judecată.

În drept, creditoarea a invocat dispoziţiile art. 1014 - 1025 C. proc. civ.

La primul termen de judecată din 14 iunie 2022, instanţa a constatat că nu poate proceda la verificarea competenţei având în vedere lipsa contractului încheiat între părţi, sens în care a dispus amânarea cauzei pentru data de 2 august 2022, în vederea citării creditorului cu menţiunea de a depune contractul de vânzare cumpărare în baza căruia a emis facturile pentru care se solicită emiterea ordonanţei de plată.

La termenul din 2 august 2022, instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Vaslui şi a acordat cuvântul asupra acesteia prin raportare la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. şi art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., după ce reprezentantul convenţional al creditoarei a arătat că, din verificările efectuate, nu ar avea un contract încheiat cu debitoarea din prezenta cauză şi nici nu a reuşit să ia legătura cu reprezentantul societăţii debitoare.

Prin sentinţa civilă nr. 1665/2022 din 05 august 2022, Judecătoria Vaslui a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de către instanţă din oficiu şi a declinat soluţionarea cauzei având ca obiect cerere de emitere ordonanţă de plată formulată de către creditoarea S.C. A. S.A., în contradictoriu cu debitoarea S.C. B. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Vaslui a arătat că, potrivit art. 1016 C. proc. civ., "Dacă debitorul nu plăteşte în termenul prevăzut la art. 1.015 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanţa de plată la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă" şi că, potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Evocând dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a reţinut că textul de lege anterior citat instituie regula generală de determinare a competenţei teritoriale a instanţei, prin atribuirea competenţei instanţei de la domiciliul pârâtului, în ipoteza în care, prin alte norme speciale, nu se prevede altfel.

A mai arătat că, în speţă, cererea creditorului are natura unei acţiuni în pretenţii împotriva debitorului, pentru recuperarea creanţelor menţionate în cererea de chemare în judecată, formulată pe calea specială a ordonanţei de plată şi că, în această materie, dispoziţiile procesual civile nu instituie cazuri de competenţă teritorială specială, competenţa teritorială a instanţei urmând a se determina potrivit regulii generale înscrise în art. 107 C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 12 august 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 7771/2022 din 18 octombrie 2022, Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti a reţinut că, în cazul acţiunilor personale, competenţa teritorială este de ordine privată, iar excepţia de necompetenţă de ordine privată poate fi invocată de către pârât, prin întâmpinare, în cazul cererilor în răspundere civilă contractuală dintre neprofesionişti (art. 129 alin. (1), (3), coroborat cu art. 130 alin. (3) din C. proc. civ.).

În ceea ce priveşte competenţa teritorială a primei instanţe, a reţinut că aceasta a devenit exclusivă prin neinvocarea excepţiei de necompetenţă de către partea pârâtă, care nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 3 noiembrie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Vaslui şi Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Cererea introductivă are ca obiect emiterea unei ordonanţe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata unor facturi restante, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1014-1025 C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv în cazul în care sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti, în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat, precum şi în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

Totodată, potrivit C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică, cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile prevăzute de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Litigiul de faţă are ca obiect o cerere privind emiterea unei ordonanţe de plată care, potrivit art. 1016 C. proc. civ., se introduce la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.

Aşadar, pentru determinarea competenţei teritoriale, sunt aplicabile regulile de drept comun prevăzute de art. 107 şi următoarele din C. proc. civ.

Întrucât acestea sunt norme de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. În caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

În speţă, aşa cum reiese din cuprinsul dispoziţiilor art. 1019 alin. (3) C. proc. civ., întâmpinarea este obligatorie, însă, din actele dosarului rezultă că pârâta debitoare nu a depus întâmpinare.

Totodată, faţă de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nici Judecătoria Vaslui din oficiu şi nici reclamanta nu puteau invoca necompetenţa teritorială de ordine privată în soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în temeiul art. 135 alin. (2) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Vaslui.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.