Jurisdictional conflict over liability of company administrator for breach of mandate: exclusivity of district court jurisdiction under Companies Law supersedes small claims procedure

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Făurei, la data de 28 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta B., cerere de valoare redusă, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei totale de 4.330,8 RON, reprezentând prejudiciu creat prin omisiunea de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale, a dobânzii legale precum şi a cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Făurei în soluţionarea cererii de atragere a răspunderii administratorilor unei societăţi, raportat la dispoziţiile art. 63 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completarile ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 72 din aceeasi lege.

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin sentinţa civilă nr. 391 din 22 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Făurei a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Făurei, invocată de pârâta B., şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că, în fapt, cererea reclamantei vizează atragerea răspunderii patrimoniale a unuia dintre membrii consiliului său de administraţie, faţă de modalitatea nelegală de îndeplinire a mandatului exercitat într-o anume perioadă, împrejurare faţă de care, în acord cu susţinerile pârâtei, a apreciat că, în drept, sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 31/1990 rep., art. 72 şi art. 63.

Instanţa a apreciat, astfel, că cererea reclamantei nu poate fi soluţionată pe calea procedurii aleasă de aceasta, respectiv procedura specială privind cererea de valoare redusă, întrucât, pe de o parte, competenţa de soluţionarea a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă aparţine tribunalului, iar pe de altă parte, tribunalul nu are competenţă de a judeca cereri de valoare redusă, potrivit art. 1028 C. proc. civ.

Constatând că nu este competentă material să soluţioneze cererea formulată de reclamantă, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, în a cărui circumscripţie reclamanta îşi are sediul.

2.2). La data de 4 mai 2022, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, care, prin sentinţa civilă nr. 1993/2022 din 15 septembrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a civilă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Făurei; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus suspendarea, din oficiu, a judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă, reţinând:

Prezenta cerere este formulată pe calea procedurii speciale cu privire la cererile de valoare redusă şi, în conformitate cu art. 1026 C. proc. civ., acest titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 RON la data sesizării instanţei.

Or, în acest sens, competenţa aparţine Judecătoriei, conform art. 1028 alin. (1) C. proc. civ.

A apreciat Tribunalul că interpretarea dată de instanţa de fond, fără ca aceasta să pună în discuţie calificarea juridică a acţiunii este eronată, cu atât mai mult cu cât reclamanta a şi precizat că antrenarea răspunderii pârâtei se face în temeiul răspunderii civile contractuale, şi nu în temeiul răspunderii întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 31/1990, rep.; din acest motiv, reclamanta a arătat că prezenta acţiune este formulată ca o cerere de valoare redusă, Tribunalul evocând, în continuare, principiile enunţate la art. 5 C. proc. civ.

Întrucât valoarea obiectului acţiunii se situează sub plafonul de 200.000 RON, a apreciat că revine judecătoriei competenţa de soluţionare a cererii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente teritorial să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 din acelaşi cod, va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competenţă.

Obiectul prezentului dosar îl constituie cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă, prin care a solicitat, pe calea cererii de valoare redusă, obligarea pârâtei la plata unei sume de bani, reprezentând prejudicii produse acesteia de reclamantă prin omisiunea de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale, în temeiul contractului de mandat încheiat cu Societatea- reclamantă A. S.A., precum şi a dobânzii legale.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990: "Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege", iar, conform art. 63 din aceeaşi lege, "Cererile şi căile de atac prevăzute de prezenta lege, de competenţa instanţelor judecătoreşti, se soluţionează de tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are societatea sediul principal.".

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a pricinii revine Tribunalului Bucureşti.

Cât priveşte reţinerea celei de-a doua instanţe de declinare, referitoare la inaplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, rep., pe considerentul că antrenarea răspunderii pârâtei se face în temeiul răspunderii civile contractuale, şi nu în temeiul răspunderii întemeiate pe dispoziţiile Legii speciale, Înalta Curte o găseşte lipsită de valabilitate, având în vedere pretenţiile reclamantei, care nu puteau fi solicitate decât pe această cale, astfel cum au fost formulate, şi în căderea competenţei de soluţionare a Tribunalului.

În plus, Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 31/1990 ("Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege.") şi ale art. 73 din aceeaşi lege: ("(1) Administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru: ... e) stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le impun.") din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, dispoziţii legale care reglementează răspunderea administratorilor societăţii, pe temeiul contractului de mandat încredinţat unuia dintre membrii Consiliului de Administraţie.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2022.