Contractual liability and legal costs appeal annulled for lack of valid cassation grounds

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Hotărârea atacată

Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 95/A din 10 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a respins apelul declarat de reclamanta-apelantă Compania Locală de Termoficare "A." S.A. prin administrator special B. împotriva sentinţei civile nr. 605/19.10.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu pârâţii- intimaţi C. şi D., având ca obiect pretenţii, şi a obligat apelanta la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel în favoarea intimatei D., şi la plata sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, în favoarea intimatului C..

II. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, reclamanta COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE A. S.A. prin administrator special B. şi prin administrator judiciar Consorţiul format din E. - F.., solicitând, admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea acţiunii sale.

În recursul său, de altfel, neîntemeiat în drept, recurenta-reclamantă a relevat, foarte pe larg, istoricul cauzei şi, în dezvoltarea motivelor invocate, a susţinut, în esenţă următoarele:

Potrivit art. 4, punct B, alin. (1), lit. j) din contractul de mandat nr. x din 11.08.2016, Directorul Economic are următoarea obligaţie:

"j) asigurarea conducerii activităţilor societăţii, a coordonării şi controlului acestora în ceea ce priveşte utilizarea resurselor financiare, materiale şi umane în limitele prevăzute de directorul general", citând, în continuare, şi prevederile art. 8 din acelaşi contract.

Pornind de la prevederile art. 1530 C. civ., recurenta-reclamantă solicită a se constata că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi antrenată răspunderea contractuală a intimaţilor- pârâţi, că societatea sa a făcut dovada existenţei prejudiciului constatat de organele de control (A.N.A.F. - D.G.R.F.P. Timişoara) şi a făcut, totodată, dovada existenţei contractului şi a neexecutării obligaţiilor asumate prin contractul de mandat.

În continuare, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei să constate că calitatea de reprezentant legal al Companiei Locale de Termoficare "A." S.A. Timişoara, la data promovării cererii de chemare în judecată, conform Hotărârii Consiliului de Administraţie nr. 30 din 03.05.2017, o avea domnul G., menţionând atribuţiile principale ale Adunării Generale a Acţionarilor potrivit art. 14 lit. j) din Actul Constitutiv al Societăţii.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune, recurenta-reclamantă a arătat că şi-a întemeiat susţinerile pe prevederile art. 1530 C. civ., astfel fiind incidente dispoziţiile art. 2528 din C. civ.

Prin urmare, susţine că nu este vorba despre o acţiune întemeiată pe executarea unui contract, astfel încât să fie avută în vedere data comiterii faptei, ci trebuie stabilit momentul la care societatea-recurentă a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea; societatea sa a aflat despre existenţa prejudiciului după ce i-a fost comunicat Raportul de inspecţie economico-financiară nr. x/31.01.2018 şi a fost emisă Dispoziţia obligatorie nr. x/31.01.2018.

Pe cale de consecinţă, susţine că prescripţia dreptului material la acţiune a început să curgă la data comunicării Raportului de inspecţie economico-financiară, şi anume, 31.01.2018; astfel, rezultă că sesizarea instanţei s-a făcut în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2517 C. civ.

Recurenta-reclamantă a mai solicitat instanţei de recurs să constate că, în mod total nejustificat, instanţa de fond a acordat unuia dintre pârâţi onorariu de avocat în cuantum de 7.500 RON şi, în ceea ce priveşte obligarea sa la acest onorariu, consideră că este foarte mare, faţă de munca depusă de acesta şi faţă de complexitatea cauzei.

Astfel, se arată, legiuitorul a oferit posibilitatea instanţei de judecată să aprecieze cuantumul onorariului de avocat în raport de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat, conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în speţă, susţine aceasta, se poate constata o mare discrepanţă între cuantumul onorariului de avocat, atât faţă de munca depusă de acesta (redactarea unei întâmpinări, cu o expunere a stării de fapt, a textelor legale incidente), cât şi faţă de onorariul celuilalt avocat.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la data de 02.05.2022, sub nr. x/2021.

III. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018- la data de 29 ianuarie 2021, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, faţă de conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 22.08.2022, a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 17 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

Apărările formulate în cauză

Intimaţii- pârâţi C. şi D. au formulat întâmpinări, prin care au invocat, în principal excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, solicitând anularea acestuia, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Fiind luată în examinare cu prioritate, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii- pârâţi, prin întâmpinare, raportat la prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită şi să anuleze recursul declarat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar conform art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi cod, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

De asemenea, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului legal sunt sancţionate cu nulitatea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia se analizează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, în recurs nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză intră în atribuţia instanţelor devolutive.

Prin raportare la aceste consideraţii, se constată că, în speţă, recursul nu conţine critici care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. aceasta, în condiţiile în care recurenta-reclamantă reiterează, în calea extraordinară de atac, aspectele sesizate în apel ori cererea de chemare în judecată formulată, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc decizia recurată.

Prin cererea de recurs formulată nu se aduce nicio critică (de legalitate) deciziei recurate; dimpotrivă, se reiau, amplu, aspecte în ce priveşte fondul cauzei şi pretinse greşeli reproşate soluţiei instanţei de apel; recurenta nu critică raţionamentul instanţei, ci reia susţinerile sale legat de situaţia de fapt în cauză, de dovada neexecutării obligaţiilor asumate de către intimaţii-pârâţi prin contractul de mandat, etc., argumente ce reprezintă aspecte de netemeinicie şi care nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Astfel, recurenta-reclamantă nu îşi fundamentează criticile din cererea de recurs pe vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci pe aspecte factuale ale cauzei.

Analizarea acestor aspecte ar presupune, însă, reevaluarea probatoriului. Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu pot fi reevaluate probele administrate în cauză în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea reţinută de instanţele devolutive, căci, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

De altfel, art. 483 alin. (3) C. proc. civ. limitează controlul judiciar realizat în recurs la verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept material aplicabile.

Simpla evocare a conţinutului unor prevederi legale - art. 1530 C. civ., art. 2528 din C. civ., ori art. 2517 C. civ. nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate, în condiţiile în care nu s-a argumentat în ce a constat încălcarea sau aplicarea greşită a acestor norme de drept material de către instanţa de apel.

Faţă de criticile deduse judecăţii în calea de atac a recursului, cât şi prin raportare la considerentele instanţei de apel, Înalta Curte constată, astfel, că recurenta-reclamantă readuce spre analiză instanţei de control judiciar probleme asupra cărora instanţa anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în decizie, ceea ce pune problema imposibilităţii încadrării susţinerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absenţa unor critici împotriva dezlegărilor deciziei din apel, soluţia acestei instanţe.

Nefiind identificate nici motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., devine incidentă sancţiunea nulităţii recursului prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol.

În fine, cât priveşte critica recurentei-reclamante din finalul cererii de recurs, referitoare la "o mare discrepanţă între cuantumul onorariului de avocat, atât faţă de munca depusă de acesta (redactarea unei întâmpinări, cu o expunere a stării de fapt, a textelor legale incidente), cât şi faţă de onorariul celuilalt avocat", Înalta Curte găseşte că şi aceasta este, de asemenea, o critică de netemeinicie, ce nu poate fi încadrată în motivele de recurs.

În acest sens s-a decis de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181/5. III.2020, prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Relevante sunt în acest sens considerentele reţinute la următoarele paragrafe:

34. "Or, stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.".

"36. Este vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

37. În aceste condiţii, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ..".

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului, invocată de intimaţii- pârâţi, prin întâmpinare, şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.

Faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimatul- pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.975 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor aflate la dosar, şi către intimata- pârâtă D.- a sumei de 3.601,07 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat şi cheltuieli de transport, conform dovezilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii- pârâţi, prin întâmpinare.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE A. S.A. prin administrator special B. şi prin administrator judiciar Consorţiul format din E. - F.. împotriva deciziei civile nr. 95/A din 10 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE A. S.A. prin administrator special B. şi prin administrator judiciar Consorţiul format din E. - F.. să plătească intimatului- pârât C. suma de 2.975 RON, şi intimatei- pârâte D. suma de 3.601,07 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2022.