Conflict of negative jurisdiction: Territorial competence for disability grade disputes under Law No. 263/2010 determined by plaintiff's domicile despite incarceration
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning exclusive competence to the Galați Civil Tribunal, thereby reversing the Dâmbovița Civil Tribunal’s declination and upholding the Galați court’s initial territorial competence. The dispute involved a petitioner, incarcerated in a prison, challenging a medical disability grade decision issued by a county pension house, which led both lower tribunals to assert lack of territorial jurisdiction: Galați declined based on the defendant’s location under Law No. 263/2010, while Dâmbovița declined arguing the action concerned pension rights tied to the plaintiff’s domicile. The supreme court determined that under Articles 152–154 of Law No. 263/2010 and Article 95 of the Code of Civil Procedure, jurisdiction for claims against pension authorities regarding specific statutory benefits lies with the court in the territory of the plaintiff’s domicile. The court applied the doctrine that a prison location does not constitute a legal domicile for jurisdictional purposes; since the plaintiff’s permanent domicile was in the Galați district, the Galați Tribunal was confirmed as the competent forum to hear the case.
Legislator headnote
AI generatedart. 68 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, art. 71 din legea nr. 263/2010, art. 154 din Legea nr. 263/2010, art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, art. 95 C. proc. civ, art. 135 alin. (4) din C. proc. civ; Conflict of negative jurisdiction: Territorial competence for disability grade disputes under Law No. 263/2010 determined by plaintiff's domicile despite incarceration: După redarea dispoziţiilor art. 71 alin. (6) - (10) din Legea nr. 263/2010, instanţa a reţinut că Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, astfel că sunt avute în vedere pentru stabilirea competenţei teritoriale dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010, lege specială în materie.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă sub nr. x/2022* la data de 08.03.2022, prin declinare de la secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dîmboviţa contestaţie împotriva deciziei nr. 1847/14.10.2021.
În motivarea cererii, contestatorul a arătat în esenţă faptul că solicită aplicarea dispoziţiilor art. 68 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, că nu s-a avut în vedere gravitatea stării de sănătate şi scrisorile medicale emise de către Institutul Matei Balş din Bucureşti, astfel că nu poate beneficia de o pensie în conformitate cu Legea nr. 263/2010.
Prin urmare, solicită schimbarea gradului de invaliditate de la gradul III la gradul I-II, susţinând că i s-au încălcat drepturi din CEDO.
Legal informată, intimata Casa Judeţeană de Pensii Dîmboviţa nu a formulat întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 10.06.2022, instanţa a invocat din oficiu şi a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi, având în vedere sediul intimatei şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, întrucât nu s-a uzat de procedura prealabilă administrativă reglementată de art. 71 din legea nr. 263/2010.
Prin sentinţa civilă nr. 961 din 24 iunie 2022, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Dâmboviţa, secţia Civilă.
În fundamentarea acestei sentinţe s-au reţinut următoarele:
Potrivit deciziei nr. 1847/14.10.2021 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa-Cabinet de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă nr. 2, s-a reţinut că în cauză contestatorul A. a fost încadrat în gradul III de invaliditate, termenul de revizuire fiind stabilit la data de 03.10.2024.
Prin prezenta cerere de chemare în judecată contestatorul susţine că este nemulţumit de gradul de invaliditate stabilit, faţă de actele medicale existente la dosarul medical.
După redarea dispoziţiilor art. 71 alin. (6) - (10) din Legea nr. 263/2010, instanţa a reţinut că Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, astfel că sunt avute în vedere pentru stabilirea competenţei teritoriale dispoziţiile art. 154 din Legea nr. 263/2010, lege specială în materie.
Faţă de aceste dispoziţii legale, faţă de obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, respectiv contestaţie formulată împotriva deciziei medicale asupra capacităţii de muncă, nefiind vorba de drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, instanţa a reţinut că sunt relevante prevederile art. 154 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, care desemnează instanţa competentă teritorial pe cea în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul pârâtul, aceasta fiind în cazul de faţă Tribunalul Dâmboviţa.
Având în vedere că toate acestea, precum şi faptul că decizia contestată a fost emisă de către Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa-Cabinet de Expertiză Medicală a Capacităţii de Muncă nr. 2, instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalul Dâmboviţa, secţia Civilă.
Pe rolul Tribunalului Dâmboviţa cauza a fost înregistrată sub număr de dosar x/2022 la data de 20.07.2022.
Prin sentinţa civilă nr. 1711 bis/28.09.2022 Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate, în favoarea Tribunalului Galaţi. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat prezenta cauză instanţei supreme în vederea soluţionării.
În fundamentarea acestei sentinţe s-au reţinut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul primei instanţe sesizate, şi anume Tribunalul Galaţi, partea reclamantă a solicitat în contradictoriu cu intimata casa judeţeană de pensii anularea unei decizii şi plata retroactiv a pensiei motivat de nelegalitatea deciziei medicale asupra capacităţii sale de muncă.
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 95 C. proc. civ. rap. la art. 152-154 din Legea nr. 263/2010, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind indemnizaţii prevăzute prin legi cu caracter special iar cererea îndeptată împotriva casei de pensii se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul (dispoziţiile art. 154 indicând de altfel necircumstanţiat că cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul şi nu de la sediul acesteia).
Cum în cauză, conform înscrisului aflat la dosarul primei instanţe sesizate domiciliul părţii se află în jud. Galaţi, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Galaţi. În acord cu practica ICCJ în materie, şi prezenta instanţă a considerat că în vederea stabilirii competenţei teritoriale, în cazul unei acţiuni formulate de o persoană în penitenciar în executarea unei pedepse cu închisoarea, locul de detenţie nu poate fi asimilat unei locuinţe principale şi statornice, respectiv domiciliului, cu atât mai mult cu cât există oricând posibilitatea mutării acestuia într-un alt loc de detenţie decât cel în care s-a găsit la momentul formulării cererii. (Decizia nr. 2144 din 20 octombrie 2021, pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 95 C. proc. civ. raportat la art. 152, 153, 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind indemnizaţii prevăzute prin legi cu caracter special; cererile îndreptate împotriva CNPP sau împotriva caselor teritoriale de pensii, având ca obiect drepturile de pensie, indemnizaţii şi pensii de serviciu prevăzute prin legi cu caracter special, se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.
Aşadar, având în vedere obiectul acţiunii, competenţa teritorială de soluţionare a cererii formulate în speţă revine instanţei de la domiciliul reclamantului, neavând, de altfel, relevanţă că autorul demersului judiciar se află în penitenciar în executarea unei pedepse cu închisoarea, întrucât locul de detenţie nu poate fi asimilat domiciliului.
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul are domiciliul în jud. Galaţi, conform înscrisului aflat la dosarul primei instanţe sesizate.
Prin urmare, raportat la dispoziţiile legale menţionate mai sus şi văzând înscrisurile dosarului, competenţa soluţionării cererii aparţine Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, iniţial învestit, în a cărui circumscripţie este situat domiciliul reclamantului.
În considerarea celor ce preced, văzând dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2022.