Retired magistrates' pension-update claim assigned to administrative courts after jurisdictional conflict resolved for Bucharest Court of Appeal.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.04.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui ordin prin care procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi specialiştii din cadrul Ministerului Public, asimilaţi procurorilor, să fie salarizaţi prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 şi după intrarea în vigoare a Legii - cadru de salarizare nr. 53/2017.

În drept, şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile deciziei CCR nr. 794/2016, deciziilor ICCJ nr. 23/2016, nr. 54/2017, nr. 36/2018, nr. 56/2018, O.U.G. nr. 20/2016, O.U.G. nr. 99/2016, O.U.G. nr. 9/2016, O.U.G. nr. 226/2020 şi art. 45 din Legea nr. 5/2020.

La data de 27.04.2022, reclamanţii A., B., C. au depus note scrise, prin care au apreciat că, potrivit art. 10 teza a doua din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 96 alin. (1) C. proc. civ., competenţa materială pentru soluţionarea cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, iar la alegerea instanţei competente din punct de vedere teritorial cu soluţionarea cauzei, au avut în vedere dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 116 şi art. 126 C. proc. civ.

La data de 17.06.2022, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia lipsei de interes, excepţia prescripţiei; pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 17.06.2022, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti - SCAF, reţinând cauza în pronunţare.

Prin sentinţa nr. 1119 din data de 17.06.2022, pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială şi materială a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, fiind declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Gorj - secţie Civilă - complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În fundamentarea acestei hotărâri s-a reţinut, că, din interpretarea gramaticală a dispoziţiilor art. 1, 7 şi 8 din Legea nr. 153/2017, rezultă că în Anexa V a Legii nr. 153/2017 sunt reglementate salarizarea şi celelalte drepturi salariale, ceea ce implică existenţa unui raport de muncă, respectiv ca persoanele respective să se afle în exercitarea funcţiei sau a atribuţiilor de serviciu, salariul şi celelalte drepturi salariale sunt remuneraţiile oferite în urma prestării unei munci; textele de lege anterior referite reglementează salarizarea şi celelalte drepturi salariale ale personalului salarizat.

Astfel, pentru a fi incident art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 în ceea ce priveşte competenţa instanţei de contencios administrativ este necesar ca reclamanţii să aibă un raport de muncă cu autoritatea competentă în stabilirea drepturilor de natură salarială, respectiv să facă parte din categoria de personal detaliată la art. 1 din acelaşi act normativ.

Instanţa a reţinut că reclamanţii nu mai au calitatea de magistraţi activi, în exercitarea profesiei, ci calitatea de magistraţi pensionari, evocată de aceştia, ce nu a rezultat din actele dosarului, dar de care instanţa a luat cunoştinţă, din oficiu, în baza art. 251 C. proc. civ. şi 252 alin. (2) C. proc. civ., în interpretarea per a contrario.

În stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza, instanţa a avut în vedere, totodată, art. 82 şi 85 din Legea nr. 303/2004, art. 1, art. 152-154 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Instanţa a reţinut că reclamanţii solicită să se dispună ca magistraţii-procurori să fie salarizaţi prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, pentru a se putea da eficienţă dispoziţiilor art. 85 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 cu privire la actualizarea pensiei de serviciu, prin emiterea unui ordin de salarizare de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a putea fi actualizate şi pensiile de serviciu în funcţie de acest ordin.

De asemenea, competenţa de emitere a adeverinţelor de actualizare a pensiilor de serviciu revine fiecărui angajator (reclamantul A. este fost procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci, judeţul Gorj, reclamanţii B. şi C. fiind foşti procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj - potrivit datelor din cererea adresată Procurorului General).

Pensia specială este asimilată pensiei pentru limită de vârstă potrivit art. 82 alin. (8) din Legea nr. 303/2004, aceasta din urmă fiind la rândul său obiect de reglementare al Legii 263/2010.

Instanţa a reţinut că nu poate fi atrasă competenţa instanţei de contencios administrativ a curţii de apel, având în vedere următoarele: toţi reclamanţii au domiciliul pe raza judeţului Gorj, conform copiilor cărţilor de identitate existente la dosar; aceştia au calitatea de magistraţi pensionari la data pretinderii drepturilor; în discuţie este pensia de serviciu, actualizată în raport cu drepturile, în plată, cuvenite magistratului salarizat; competenţa de emitere a adeverinţelor de actualizare a pensiilor de serviciu revine angajatorului (ipoteză în care conflictul de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit art. 269 alin. (1), (2), (3) Codul muncii, cererile adresându-se instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, iar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi); reclamanţii solicită drepturi salariale ale procurorilor aflaţi în activitate stabilite prin ordin de salarizare de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (potrivit art. 8 alin. (1), Secţiunea a 2 - a, Capitolul VIII -Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei al Anexei V a Legii 153/2017), pentru a putea fi actualizate şi pensiile de serviciu în funcţie de acest ordin.

Aşa fiind, instanţa competentă material şi teritorial să soluţioneze acţiunea, în primă instanţă, este Tribunalul Gorj - complet specializat pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 19.07.2022, fixându-se prim termen de judecată la data de 30.09.2022.

Prin sentinţa nr. 1566/2022 din 30 septembrie 2022, Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu de instanţă; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Gorj şi Curtea de Apel Bucureşti şi în consecinţă, în baza art. 134 C. proc. civ., a suspendat din oficiu judecata cererii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a se pronunţa asupra conflictului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa, a reţinut, în esenţă, în aplicarea art. 8 alin. (2) din anexa 5 Secţiunea 2 din Legea nr. 153/2017 şi art. 7 Secţiunea 1 Legea nr. 153/2017 că emiterea de ordine de salarizare procurorilor, solicitare ce reprezintă obiectul acţiunii de faţă, se realizează de către Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, a reţinut instanţa că acţiunea de faţă a fost promovată de reclamanţi, nemulţumiţi fiind de răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Observând dispoziţiile legale arătate, tribunalul a constatat că, instanţa competentă să se pronunţe în ceea ce priveşte nemulţumirile referitoare la modul de stabilire a drepturilor salariale ale procurorilor, este Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, indiferent de domiciliul reclamanţilor.

În plus, instanţa a subliniat faptul că obiectul cauzei de faţă nu îl constituie plata unor drepturi salariale şi nici emiterea de adeverinţe de actualizare a pensiilor de serviciu.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii A., B. şi C. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să emită un ordin prin care procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi specialiştii din cadrul Ministerului Public, asimilaţi procurorilor, să fie salarizaţi prin luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (procurorii DNA-DIICOT) şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017.

Trebuie arătat că, anterior prezentului demers judiciar, reclamanţii se adresaseră Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 1 şi 7 din Legea nr. 554/2004, cu solicitarea ce formează obiectul cauzei pendinte, însă nu au fost mulţumiţi de răspunsul primit .

De asemenea, este de menţionat că reclamanţii, la solicitarea curţii de apel, de a arăta punctul de vedere cu privire la competenţa materială şi teritorială şi a dispoziţiilor incidente în raport cu care s-a făcut alegerea instanţei, au indicat prin notele scrise depuse la dosar, prevederile art. 10 teza a doua din Legea nr. 554 raportat la art. 96 pct. 1 din C. proc. civ., respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 116 şi 126 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 8 alin. (2) din anexa 5 Secţiunea 2 din Legea nr. 153/2017, emiterea de ordine de salarizare procurorilor - obiectul prezentului demers judiciar, se realizează de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prezentul litigiul nu se circumscrie jurisdicţiei muncii, obiectul cauzei nefiind acordarea de drepturi salariale, ci obligarea pârâtului la emiterea unor ordine prin care să dispună recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, prin aceste ordine putându-se stabili drepturile salariale cuvenite, drepturi ce urmează a fi plătite de către angajator.

Aşadar, obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtului la emiterea unor acte administrative cu caracter individual, respectiv emiterea de ordine de salarizare procurorilor.

În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi prevederile art. 10 alin. (1) din acest act normativ.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Totodată, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

În egală măsură, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile legii speciale prevăzute la art. 7 Secţiunea 1 din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, respectiv tardivitatea (nesoluţionarea în termen a cererii).

Or, în cauza de faţă, reclamanţii solicită emiterea unui act administrativ tipic (ordinele de stabilire a drepturilor salariale). În aceste condiţii, litigiul de faţă are natura unuia de contencios administrativ, instanţa competentă material a soluţiona cauza este Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, litigiul nefiind unul de muncă.

Aşa fiind, în raport de aceste dispoziţii legale şi de obiectul cererii de chemare în judecată, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2022.