Mortgage commission and unilateral interest modification clauses; requirement to expressly notify parties of procedural obligations before suspension under Article 242 of the Code of Civil Procedure.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 28 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să constate caracterul abuziv al clauzelor prevăzute la pct. 4.11 lit. a) din contractul de credit ipotecar nr. x din 6 octombrie 2006, prin care s-a stipulat obligaţia plăţii unui comision de acordare şi gestiune de 2.5% calculat din valoarea creditului şi clauza prevăzută la pct. 4.3, coroborat cu art. 4.5, conform cărora pe parcursul derulării contractului banca îşi rezervă dreptul de a modifica nivelul dobânzii în mod unilateral. S-a cerut a se dispune anularea acestor clauze şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, obligând pârâta la plata sumei de 775 CHF, reprezentând comisionul de acordare, şi suma obţinută cu titlu de diferenţă de dobândă faţă de dobânda formată din formula constând în marja băncii de 3,43% + LIBOR la 6 luni, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare calculată asupra acestor sume; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 8892/2017 din 13 decembrie 2017, Judecătoria Cluj-Napoca, secţia Civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., astfel cum a fost modificată. A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4.11 lit. a) din contractul de credit ipotecar nr. x din 6 octombrie 2006, privind stabilirea unui comision de acordare şi gestiune de 2,50% calculat la valoarea creditului. A constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 4.3 din contractul de credit, privind posibilitatea băncii de a schimba nivelul dobânzii curente în funcţie de evoluţia indicelui de referinţă stabilit de bancă. A obligat pârâta la restituirea în favoarea reclamantei a sumelor percepute în mod nejustificat cu titlu de comision de acordare şi gestiune, de 775 CHF şi a sumelor percepute în mod nejustificat cu titlu de dobândă variabilă, în baza clauzei constatate ca fiind abuzivă, peste formula de calcul formată din marja băncii de 3,43% + LIBOR CHF la 6 luni. A obligat pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor ce trebuie restituite reclamantei, calculate de la data perceperii fiecăreia dintre acestea şi până la data restituirii efective. A respins cererea în rest, ca neîntemeiată. A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanta A. şi pârâta S.C. B. S.A.

Prin decizia civilă nr. 2281/A/2018 din 31 octombrie 2018, Tribunalul Specializat Cluj a respins, ca nefondate, apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 8892/2017 din 13 decembrie 2017 pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta S.C. C. S.A., succesoare a S.C. B. S.A.

La termenul de la 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia II-a civilă a dispus introducerea în cauză a D. Ergasias S.A. Ulterior, în urma divizării D. Ergasias S.A., calitatea procesuală pasivă s-a transmis către D. S.A.

Prin încheierea de şedinţă din 23 martie 2021, Curtea de Apel Cluj, secţia II-a civilă a suspendat judecarea cauzei conform dispoziţiior art. 242 C. proc. civ. pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina recurentei S.C. C. S.A., de a preciza cuantumul comisionului de gestiune şi de a achita taxa judiciară de timbru aferentă acestuia.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs S.C. C. S.A., solicitând instanţei să admită calea de atac formulată, cu consecinţa reluării judecăţii.

Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Autoarea căii de atac arată că instanţa a apreciat în mod greşit că art. 4.11 pct. a) din contractul de credit se referă la două comisioane diferite, cel de acordare şi cel de gestiune, de fapt fiind vorba de un singur comision de 2,5% calculat la valoarea creditului, plătibil o singură dată, la semnarea contractului. Recurenta precizează că instanţa i-a pus în vedere să precizeze valoarea obiectului cererii de recurs şi să timbreze corespunzător şi că a îndeplinit aceste obligaţii. Ulterior, prin încheierea de şedinţă din 3 decembrie 2019, instanţa a reţinut că nu a fost achitată taxa de timbru aferentă comisionului de gestiune şi că urmează a fi pusă în vedere, dar conform susţinerilor recurentei, acest lucru nu s-a întâmplat. Autoarea căii de atac arată că şi-a îndeplinit toate obligaţiile ce i-au fost puse în vedere de instanţă şi că măsura suspendării nu este justificată.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse şi a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 25 mai 2022 s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă C. S.A. a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat că este de acord cu concluziile acestuia.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii din 23 martie 2021 şi s-a fixat termen în şedinţă publică la 16 noiembrie 2022, în vederea soluţionării acestuia.

Examinând încheierea atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Cu titlu prealabil, faţă de faptul că recurenta nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs, instanţa supremă reţine că argumentele invocate pot fi analizate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform acestor dispoziţii, casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte reţine criticile prin care recurenta-pârâtă susţine că şi-a îndeplinit obligaţiile puse în vedere de curtea de apel şi apreciază că măsura suspendării a fost dispusă cu nerespectarea prevederilor art. 242 C. proc. civ.

Instanţa supremă constată că prin cererea de recurs formulată împotriva deciziei civile nr. 2281/A/2018, C. S.A. a criticat decizia curţii de apel inclusiv referitor la reţinerea caracterului abuziv al art. 4.11 pct. a) din contractul de credit, care reglementează comisionul de acordare şi de gestiune în valoare de 2,5% şi la obligarea sa la restituirea acestei sume.

Prin adresa emisă la 9 iulie 2019, instanţa a pus în vedere C. S.A. să precizeze valoarea obiectului cererii de recurs, să depună la dosar modalitatea de calcul şi să timbreze conform art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Prin înscrisurile de la dosarul curţii de apel, partea a indicat valoarea comisionului de acordare în cuantum de 775 CHF, valoarea dobânzii variabile şi a dobânzii legale, a indicat modalitatea de calcul şi taxa de timbru şi a depus dovada achitării acesteia.

Prin încheierea de şedinţă din 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a reţinut că taxa de timbru a fost achitată parţial şi că urmează a pune în vedere recurentei să achite şi taxa de timbru aferentă comisionului de gestionare. La acelaşi termen, curtea de apel a suspendat judecata cauzei în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea cauzei C-269/19 a CJUE.

În cadrul procedurii de citare a părţilor în vederea repunerii cauzei pe rol pentru termenul de la 9 februarie 2021, curtea de apel nu a stabilit nicio obligaţie în sarcina recurentei. Deşi prin încheierea de la aceeaşi dată, instanţa a dispus citarea recurentei pentru termenul de la 23 martie 2021 cu menţiunea de a îşi expune poziţia procesuală faţă de soluţionarea Cauzei C-269/19 şi de a indica, sub sancţiunea suspendării, cuantumul comisionului de gestiune şi de achita taxa judiciară de timbru aferentă, nu rezultă din actele dosarului că recurenta ar fi fost citată şi cu aceste ultime menţiuni.

Prevederile art. 242 C. proc. civ. dau posibilitatea judecătorului să sancţioneze lipsa de diligenţă a autorului demersului judiciar pentru neîndeplinirea culpabilă a obligaţiilor stabilite în sarcina sa în cursul judecăţii.

Dezvoltările doctrinare pe marginea dispoziţiilor art. 242 C. proc. civ. precizează că instanţa trebuie să identifice explicit obligaţia reclamantului, izvorul său legal şi condiţiile de realizare şi să o aducă la cunoştinţa acestuia. Astfel nu se poate reţine că desfăşurarea normală a procesului de faţă a fost împiedicată din vina C. S.A., atât timp cât instanţa nu a stabilit expres respectivele obligaţii în sarcina părţii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii din 23 martie 2021, pe care o va casa şi va trimite cauza Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii din 23 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru continuarea judecăţii

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 noiembrie 2022.