Recourse annulled for lack of legal capacity after claimant's deregistration following bankruptcy closure

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, la data de 20 noiembrie 2017, reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat instanţei obligarea pârâtei la plata sumei de 11.596.499 RON reprezentând discounturi (comisioane) neacordate. Au fost solicitate şi penalităţi de întârziere, conform înţelegerii părţilor, aferente sumei de mai sus, începând cu 21 noiembrie 2014. Totodată, reclamanta a solicitat să se constate că operează compensaţia legală cu suma de 4.538.427,19 RON. S-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1350, art. 1531, art. 1535, art. 1616 şi următoarele din C. civ., O.U.G. nr. 13/2011 şi art. 453 C. proc. civ.

2. Prin sentinţa nr. 62/LP din 1 aprilie 2021, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis excepţia prescripţiei extinctive în ce priveşte cererea de pronunţare a nulităţii relative pentru violenţă - viciu de consimţământ.

A respins ca prescrisă cererea de pronunţare a nulităţii relative pentru violenţă - viciu de consimţământ formulată de reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă - prin administrator special C. şi administrator judiciar D., în contradictoriu cu pârâta B. S-a respins, în rest, ca nefondată cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii.

În temeiul art. 331 alin. (3) C. proc. civ., a fost obligată pârâta B. să avanseze expertului E. suma de 3.760 RON reprezentând diferenţă onorariu expert, cu posibilitatea pentru pârâtă de a recupera această sumă de la reclamantă pe cale separată.

S-a luat act că pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar F..

Prin decizia nr. 33/2022-A din 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.

4. Împotriva deciziei nr. 33/2022-A din 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar F.. a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În principal, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, având în vedere că aceasta a soluţionat procesul fără a intra efectiv în judecata fondului, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ. coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecinţa casării şi a sentinţei nr. 62/LP/01.04.2021, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă.

În subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel care a pronunţat hotărârea atacată, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ.

Contrar aspectelor reţinute de către instanţa de apel, recurenta-reclamantă a învederat că soluţia legală şi temeinică în cauză era de respingere a excepţiei prescripţiei, cu consecinţa admiterii cererilor de chemare în judecată conexate, astfel cum au fost formulate de către reclamanta A. S.R.L.

Referitor la solicitarea de trimitere a cauzei în vederea rejudecării la prima instanţă, s-a arătat că, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au soluţionat procesul fără a intra efectiv în judecata fondului, neadministrând probe relevante în vederea aflării adevărului în cauză.

În ceea ce priveşte judecata în calea de atac a apelului, s-a subliniat că, în cadrul şedinţei publice din data de 27 ianuarie 2022, instanţa de apel a respins reclamantei toate cererile de probaţiune pe care le-a formulat, rămânând în pronunţare la primul termen de judecată, astfel cum rezultă din încheierea şedinţei publice din data de 27 ianuarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, sens în care a încălcat dispoziţiile art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, s-a arătat că, atât hotărârea primei instanţe, cât şi cea a instanţei de apel, care a decis să respingă cererea reclamantei de trimitere a cauzei spre rejudecare, sunt nelegale, în cauză, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa de judecată nu a intrat efectiv în judecata fondului, aspect care conduce la necesitatea admiterii recursului, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, dând eficacitate prevederilor art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în scopul de a nu priva partea de aplicarea principiului dublului grad de jurisdicţie.

În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară, de trimitere a cauzei spre rejudecare instanţei de apel, recurenta-reclamantă a precizat că hotărârea instanţei de apel s-a dat strict prin raportare la probele administrate în faţa primei instanţe, în condiţiile în care instanţa de apel nu a încuviinţat administrarea probelor solicitate, rămânând în pronunţare la primul termen de judecată, dându-se astfel eficacitate principiului celerităţii, însă în detrimentul unei analize corecte a cauzei.

Prima instanţă a unit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu fondul, motivând că sunt necesare aceleaşi probe pentru soluţionarea ambelor, iar ulterior, aceeaşi instanţă şi implicit şi instanţa de apel au decis că nu este necesar a se administra nicio altă probă în cauză.

Prin urmare, în lipsa administrării altor probe, în afara înscrisurilor pe care reclamanta le-a anexat cererii sale, în mod nelegal şi netemeinic, s-a susţinut că instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, neintrând în judecata fondului cauzei. În continuare, recurenta-reclamantă a reiterat motivele datorită cărora termenul de prescripţie nu era împlinit la momentul formulării acţiunii.

Pe fondul cauzei, s-a susţinut că instanţa de apel a reţinut în mod eronat starea de fapt dintre părţi, dispunând în mod greşit respingerea cererii de chemare în judecată şi, totodată, instanţa de apel a respins în mod nelegal apelul, în cauză fiind incident motivul de casarea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. La 12 mai 2022, intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, raportat la faptul că motivele dezvoltate de către recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege, potrivit exigenţelor art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Totodată, s-a susţinut că invocarea ca temei juridic a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 si 8 C. proc. civ. este formală, în realitate criticile dezvoltate nefiind decât o reluare a motivelor acţiunii introductive şi respectiv a motivelor de apel, iar nu motive de casare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a invocat şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant, cu motivarea că cererea de recurs a fost formulată de către reclamanta A. S.R.L. prin avocat D., fiind totodată semnată de către aceasta, însă din împuternicirea avocaţială anexată cererii de apel nu rezultă cine a semnat în numele societăţii A., fiind inserată menţiunea "conform contract". În acest sens, au fost invocate dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006.

În consecinţă, intimata-pârâtă a solicitat instanţei de recurs să pună în vedere reclamantei A. S.R.L. să depună la dosarul cauzei dovada faptului că lichidatorul judiciar a acordat în mod legal mandat pentru promovarea căii de atac a recursului în litigiul de faţă sau să solicite lichidatorului judiciar F. S.R.L. să precizeze dacă îşi însuşeşte cererea de recurs.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi temeinică.

6. La 5 iulie 2022, F. a depus la dosar sentinţa nr. x/F/29.06.2022, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013 privind procedura închiderii falimentului recurentei A. S.R.L.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 20 septembrie 2022, constatându-se îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au formulat puncte de vedere asupra raportului.

Intimata-pârâtă B. a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a recurentei-reclamante A. S.R.L., raportat la faptul că procedura insolvenţei, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, a fost finalizată şi, drept consecinţă, societatea reclamantă a fost radiată din Registrul Comerţului. În susţinerea excepţiei invocate, intimata-pârâtă a ataşat sentinţa civilă nr. 733/F din 29 iunie 2022 a Tribunalului Bihor şi extras Recom privind dovada radierii efective.

La termenul din 15 noiembrie 2022, completul de filtru, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, a luat în examinare excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a recurentei-reclamante, invocată de intimata-pârâtă.

Analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să anuleze calea extraordinară de atac pentru lipsa capacităţii de folosinţă a societăţii recurente, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 32 C. proc. civ., "orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justifică un interes", dispoziţii care se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul căilor de atac.

Totodată, instanţa supremă reţine că art. 56 alin. (1) C. proc. civ. dispune în sensul că, "poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile", iar alin. (3) al aceluiaşi text normativ prevede că "lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă fiind lovite de nulitate absolută".

Capacitatea procesuală de folosinţă este acea parte a capacităţii procesuale care constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual. Art. 244 C. civ. prevede că persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulităţii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiinţare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege, iar art. 251 alin. (1) din acelaşi cod dispune că persoanele juridice încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.

Totodată, prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilesc că societăţile cu sediul în România sunt investite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalităţii juridice este dreptul societăţii de a sta în justiţie ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societăţii din registrul comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca persoană juridică.

Radierea unei societăţi comerciale din Registrul Comerţului are drept efect încetarea capacităţii procesuale de folosinţă şi de exerciţiu a acesteia şi, prin urmare, societatea radiată nu poate avea calitate procesuală, această operaţiune având semnificaţia încetării existenţei persoanei juridice.

În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă A. S.R.L. a fost radiată din evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, ca urmare a închiderii procedurii falimentului dispuse prin sentinţa nr. 733/F/2022 din 29 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de către Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, definitivă prin neapelare.

În consecinţă, recurenta-reclamantă nu mai beneficiază de capacitatea de a avea şi de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile, sau altfel spus nu mai subzistă ca subiect de drept şi nici nu mai are îndreptăţirea legală de a fi parte în proces.

Excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, iar actele de procedură făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt nule, în temeiul art. 56 alin. (3) C. proc. civ.

Aşadar, cererea de recurs promovată de recurentă a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluţia în atare situaţii este aceea determinată de art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., normă care prevede că "Cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile".

Prin urmare, având în vedere că societatea reclamantă A. S.R.L. este în prezent radiată din evidenţele Registrului Comerţului, lipsindu-i capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii în plan procesual, Înalta Curte va admite excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei şi va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar F.. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2022 şi a deciziei nr. 33/2022 - A din 10 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, ca fiind introdus de o persoană fără capacitate de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar F.. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2022 şi a deciziei nr. 33/2022 - A din 10 februarie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, ca fiind introdus de o persoană fără capacitate de folosinţă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.