Inadmissibility of cassation appeal in insurance subrogation litigation under Art. 483(2) Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă, la data de 5 martie 2020, sub nr. x/2020, precizată în sensul micşorării valorii obiectului cererii la termenul din 8 septembrie 2021, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei achitate cu titlu de despăgubiri, în valoare de 1.043.364,98 RON şi obligarea pârâtului C. la plata sumei achitate cu titlu de despăgubiri, în valoare de 1.043.364,98 RON. Au fost solicitate şi cheltuieli de judecată.

La data de 21 septembrie 2020, pârâta B. S.R.L. a depus note scrise prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civile a Tribunalului Bistriţa-Năsăud.

La 22 septembrie 2020, reclamanta A. S.A. a depus cerere adiţională, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei indicate prin cererea de chemare în judecată şi în temeiul art. 1373 C. civ., care reglementează răspunderea comitentului pentru fapta prepusului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 30 alin. (5), art. 204 C. proc. civ., art. 1373 C. civ.

2. Prin încheierea din 22 septembrie 2020, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia I civilă a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea secţiei a II-a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pe rolul căreia, la data de 15 octombrie 2020, a fost înregistrat dosarul nr. x/2020.

Prin încheierea din 10 martie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020 de către Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere necesitatea ataşării dosarului penal nr. x/2015 al Judecătoriei Bistriţa, pentru soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtul C., prin întâmpinare, tribunalul a dispus emiterea unei adrese către Judecătoria Bistriţa pentru ataşarea dosarului penal nr. x/2015

Au fost prorogate discuţiile asupra probatoriului după soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Prin încheierea interlocutorie din 6 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţii C. şi B. S.R.L..

3. Prin sentinţa civilă nr. 165 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi C..

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta B. S.R.L.

A fost obligat pârâtul C. la plata către reclamantă a sumei de 1.043.364,98 RON cu titlu de despăgubiri.

S-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.

4. Reclamanta A. S.A. a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 165 din 27 septembrie 2021 a Tribunalului Bistriţa Năsăud, pârâtul C. a formulat apel împotriva sentinţei civile nr. 165/2021, precum şi împotriva încheierii din 6 mai 2021, pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, iar pârâta B. S.R.L. a formulat apel incident împotriva încheierii din 10 martie 2021, a încheierii din 6 mai 2021 şi a sentinţei civile nr. 165/27.09.2021 pronunţate de Tribunalul Bistriţa Năsăud

Prin decizia nr. 199/2022 din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă s-a respins apelul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 165 din 27 septembrie 2021.

Totodată, s-a respins apelul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii din 6 mai 2021 şi a sentinţei nr. 165/27.09.2021 pronunţate de Tribunalul Bistriţa Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

S-a respins apelul incident formulat de pârâta B. S.R.L. împotriva încheierilor de şedinţă din 10 martie 2022 şi 6 mai 2021, precum şi a sentinţei civile nr. 165/27.09.2021, pronunţate de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr. x/2020, pe care le-a menţinut.

5. La data de 11 mai 2022, recurenta-reclamantă A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 199/2022 din 29 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că hotararea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind dispusă înlăturarea, fără temei legal, a aplicării at. 1373 C. civ.

Recurenta apreciază că aplicabilitatea art. 58 din Legea nr. 136/1995 nu exclude aplicabilitatea art. 1373 C. civ., întrucât nu au acelaşi obiect de reglementare.

În consecinţă, s-a învederat că, în cauză, este incidentă ipoteza reglementată de art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995, în care asigurătorul recuperează sumele plătite cu titlu de prejudiciu de la persoana răspunzătoare de producerea accidentului rutier, iar alături de persoana vinovată sunt chemate să răspundă şi alte persoane pentru fapa autorului, astfel încât, în opinia recurentei, nu există un temei egal pentru ca răspunderea acestor din urmă persoane să fie înlăturată.

6. La 1 iulie 2022, pârâtul C. a formulat întâmpinare şi recurs incident. În motivarea recursului, a susţinut că hotărârea instanţei de apel este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, respectiv cu aplicarea greşită a normelor privind prescripţia extinctivă reglementată de prevederile art. 2519 alin. (1) C. civ. şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ. anterior şi art. 517 alin. (4) C. proc. civ. privind obligativitatea dezlegărilor date prin decizia nr. 23/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului în interesul legii, aceste critici fiind subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a învederat că acţiunea în regres este întemeiată pe raportul de asigurare, în lipsa căruia nu ar exista vreo îndreptăţire a asigurătorului să pretindă restituirea sumelor achitate, fiindu-i aplicabil termenul de prescripţie de 2 ani, potrivit dispoziţiilor speciale ale art. 2519 C. civ.. Acesta începe să curgă de la data efectuării plăţii, existând un termen distinct pentru fiecare plată efectuată.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanta A. S.A., iar în subsidiar a solicitat respingerea acestui recurs ca fiind lipsit de interes. Cu privire la cea din urmă excepţie, s-a arătat că soluţia instanţei de apel de respingere a pretenţiilor reclamantei faţă de societatea pârâtă, întemeiată pe inadmisibilitatea dublei reparaţii, se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel încât prezentul demers procesual este lipsit de un interes legitim şi actual, conform prevederilor art. 33 C. proc. civ.

Reclamanta A. S.A. a formulat la rândul său întâmpinare la recursul incident al pârâtului C., prin care a solicitat respingerea acestuia ca inadmisibil, raportat la dispoziţiile coparticipării procesuale. Totodată, a invocat inadmisibiltatea şi din perspectiva obiectului litigiului, respectiv raporturi de asigurare. Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului.

Recurentul-pârât C. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi apărărilor invocate de reclamantă.

Cauza a fost înregistrată la 23 mai 2022 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă iar, prin rezoluţia din 12 octombrie 2022, s-a fixat termen de judecată la 15 noiembrie 2022.

Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul principal, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

În cauză, se constată că hotărârea atacată, respectiv decizia nr. 199/2022 din 29 martie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a fost pronunţată în cadrul judecăţii în apel, fiind definitivă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum acesta a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor (...)".

În cauză, prin acţiunea promovată la data de 05.03.2020, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei achitate cu titlu de despăgubiri, în valoare de 1.043.364,98 RON, precum şi obligarea pârâtului C. la plata sumei achitate cu titlu de despăgubiri, în valoare de 1.043.364,98 RON, ca urmare a accidentului rutier produs, pârâtul C. fiind condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. Sumele solicitate de reclamantă au fost plătite în cadrul procesului penal, în temeiul poliţei de asigurare RCA nr. x.

Temeiurile de drept invocate sunt art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 şi art. 1373 C. civ.

Se observă, astfel, că litigiul dedus judecăţii este unul născut în materia asigurărilor, în condiţiile în care acţiunea în regres este inclusă în activitatea de asigurare, subrogarea asigurătorului în drepturile beneficiarului prin formularea unei acţiuni împotriva celui răspunzător de producerea pagubei avându-şi izvorul în contractul de asigurare.

Prin Decizia nr. 23/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, s-a tranşat în mod definitiv faptul că acţiunea în regres formulată de către asigurător împotriva persoanei vinovate de producerea accidentului este o acţiune comercială, întrucât are la bază raportul de asigurare încheiat între asigurător şi asigurat, iar subrogarea în drepturile beneficiarului contra celor răspunzători de producerea pagubei are ca izvor contractul de asigurare. În considerentele acestei decizii s-a reţine că invocarea răspunderii civile delictuale a terţului, în baza dispoziţiilor art. 998 şi 999 din C. civ., aplicabile în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Codul comercial, nu poate imprima caracter civil acţiunii în regres exercitate de asigurător, atâta vreme cât această acţiune, îndreptată împotriva terţului vinovat de producerea accidentului, îşi are temeiul în contractul de asigurare.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii, prin care se statuează că acţiunile societăţii de asigurare de recuperare a sumelor plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului sunt incluse în categoria litigiilor în materia asigurărilor, întrucât asigurarea obligatorie aduce în discuţie din chiar momentul încheierii contractului de asigurare, răspunderea civilă a deţinătorului de vehicul, iar plata făcută de asigurător este o consecinţă a executării contractului de asigurare pe care l-a încheiat cu asiguratul său, în lipsa acestuia societatea de asigurare neputând invoca în favoarea sa acţiunea în regres reglementată de lege.

Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, respectiv 5 martie 2020, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, ca urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018.

Aşadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a acestor prevederi.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

În acest context, cum textul de lege evocat exclude dreptul la recurs în materia asigurărilor, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 199/2022 din 29 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de pârâtul C., art. 491 C. proc. civ. face trimitere la prevederile din materia apelului, respectiv art. 472-474 din acelaşi cod, aplicabile şi în recurs.

Astfel, art. 491, coroborat cu art. 472 alin. (2) C. proc. civ., statuează în sensul că:

"Dacă apelantul principal îşi retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect".

Cum recursul principal declarat de reclamanta A. S.A. a fost respins ca inadmisibil, recursul incident declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 199/2022 din 29 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, va fi respins în consecinţă, ca rămas fără efect.

Referitor la cererea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din acelaşi cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile şi în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul de avocat, respectiv ordinul de plată nr. x nr. 26 iunie 2022 şi contractul de asistenţă juridică nr. x din 24 iunie 2022.

În ceea ce priveşte cheltuielile de transport solicitate de intimata-pârâtă, se constată că aceasta a depus factura având seria x nr. x din 8 noiembrie 2022, în cuantum de 1.844,50 RON, fără a fi depuse la dosar dovezi care să ateste modalitatea de deplasare, chitanţe, bonuri fiscale. În consecinţă, Înalta Curte va admite în parte cererea intimatei B. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, raportat la faptul că, în cauză, cheltuielile de deplasare nu au fost justificate.

Prin urmare, constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante A. S.A. în promovarea recursului şi în raport cu solicitarea intimatei-pârâte B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată aferente procesului, urmează să fie admisă în parte cererea, în sensul obligării recurentei-reclamante la plata sumei de 6.000 RON, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul principal declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 199/2022 din 29 martie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Constată că recursul incident declarat de pârâtul C., împotriva aceleiaşi decizii, a rămas fără efect.

Admite în parte cererea intimatei-pârâte, în sensul că obligă recurenta-reclamantă A. S.A. să achite intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 6.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 noiembrie 2022.