Territorial Competence in Insurance Compensation Actions: Applicability of Domestic Alternative Jurisdiction versus EU Regulation 1215/2012

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 22 februarie 2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C. şi D., în contradictoriu cu pârâta E. prin corespondent F. S.A., au solicitat să se constate că pârâta s-a obligat la plata următoarelor sume de bani: pentru prima reclamantă 400.000 de euro cu titlu de daune morale; pentru al doilea reclamant suma de 500.000 de euro cu titlu de daune morale; pentru al treilea reclamant 400.000 de euro cu titlu de daune morale; pentru ultima reclamantă suma de 250.000 de euro cu titlu de daune morale, reprezentând despăgubiri pentru repararea prejudiciului material şi moral cauzat de evenimentul rutier din data de 23 iunie 2021, pe DN1 E60 pe raza localităţii Poieni, judeţul Cluj. La acestea se adaugă plata penalităţilor în cuantum de 0,2% pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 17 octombrie 2021. În subsidiar se solicită obligarea pârâtei la aceleaşi sume de bani. Reclamanta D. solicitând şi plata daunelor materiale în cuantum de 24.176,66 RON şi 833,3 euro.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 192 C. proc. civ., Legea nr. 132/2017, Norma nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, art. 13.49, 1357, 1381, 1.385, 2199, 2.224 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1448 din 20 iunie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vaslui, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012.

Pe rolul Tribunalului Vaslui, cauza a fost înregistrată la data de 6 iulie 2022 sub acelaşi nr. de dosar.

Tribunalul Vaslui, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 1083/2022 din 11 octombrie 2022, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut, în ceea ce priveşte competenţa teritorială, că aceasta aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, astfel cum a fost învestit prin cererea introductivă de către reclamanţi, care şi-au exercitat dreptul de opţiune între mai multe instanţe deopotrivă competente material şi teritorial, în aplicarea art. 107 C. proc. civ. raportat la art. 115, art. 1070 şi la art. 1072 C. proc. civ.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vaslui şi Tribunalul Bucureşti s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 31 octombrie 2022, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între curţile de apel care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii formulate, Înalta Curte constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei F. S.A., societate care are calitatea de corespondent/reprezentant de Carte Verde în România al asiguratorului de răspundere civilă E. la plata daunelor materiale şi morale, respectiv repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat prin accidentul de circulaţie produs la data de 23 iunie 2021, pe DN1 E60, în localitatea Poieni, judeţul Cluj.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, regulă generală este prevăzută de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art. 115 C. proc. civ., în materie de asigurări, cererea privitoare la despăgubiri, se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: domiciliul sau sediul asiguratului; bunurile asigurate; locul unde s-a produs riscul asigurat - deci, legiuitorul în materie de asigurări şi numai pentru cererile pe despăgubiri, a oferit posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe deopotrivă competente teritorial şi material, norma legală în litera şi spiritul ei fiind astfel concepută încât să protejeze persoana asigurată prin însăşi înlesnirea accesului acesteia la o instanţă de judecată şi la administrarea de probatorii.

Astfel, prin art. 115 C. proc. civ., legiuitorul român a instituit în mod expres o normă de procedură de protecţie pentru reclamantul din acţiunea în despăgubiri în materie de asigurări, asemenea normelor cuprinse în Regulamentul nr. 1215/2012, însă dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. b) din acest Regulament nu trebuie interpretate şi aplicate în sensul că stabilesc cu caracter obligatoriu competenţa teritorială în cazul litigiilor izvorând din contractele de asigurări, ca fiind cea de la domiciliul reclamantului - în accepţiunea pe care o dă reglementarea internă sintagmei de "domiciliu"/ "sediu", sensul gramatical şi logico-juridic al textului fiind acela că sub aspectul competenţei internaţionale un asigurător care are domiciliul/sediul pe teritoriul unui stat membru UE, poate fi acţionat în justiţie în alt stat membru UE, în faţa instanţelor de la locul unde este domiciliat reclamantul - fără ca prin aceasta să fie înlăturate normele de procedură interne dacă acestea sunt mai favorabile reclamanţilor din astfel de litigii.

În acest context, se reţine şi faptul că, cererea de chemare în judecată a fost formulată în contradictoriu cu pârâta F. S.A., societate care are calitatea de corespondent/reprezentant de Carte Verde în România al asiguratorului de răspundere civilă E., cu sediul în Bucureşti.

Aşadar, în materie de asigurare, C. proc. civ. stabileşte o competenţă teritorială alternativă, iar potrivit art. 116 din acelaşi Cod, cel care are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente este reclamantul.

Prin urmare, având în vedere că reclamanţii au înţeles să învestească cu soluţionarea prezentei cauze instanţa din Bucureşti, de la sediul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, rezultă că, nici instanţa din oficiu şi nici pârâtul nu poate invoca excepţia de necompetenţă teritorială, astfel că, în raport cu dispoziţiile art. 107 şi 115 C. proc. civ. şi în conformitate cu regula esenţială în materie de competenţă alternativă conţinută de art. 116 C. proc. civ., potrivit căreia, în toate cazurile reclamantul este cel care are alegerea între două sau mai multe instanţe, deopotrivă competente, Înalta Curte constată că fiind iniţial învestit şi având plenitudine de competenţă - generală, materială şi teritorială, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în soluţionarea prezentei cauzei.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2022.