Recourse inadmissible against final rejection of judicial stamp fee reassessment and unexamined unconstitutionality exception

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei supreme la 3 octombrie 2022, petentul A. a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, stabilită în sarcina sa pentru soluţionarea contestaţie în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 1193 din 18 mai 2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

În drept, cererea a fost întemeiată, între altele, pe dispoziţiile art. 131, art. 200 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 52 din Constituţia României.

Prin încheierea din 5 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022 a fost respinsă cererea formulată de petentul A. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru, stabilită în sarcina sa, în dosarul nr. x/2022.

Împotriva acestei hotărâri, recurentul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

În argumentarea memoriului de recurs, recurentul susţine că motivele de recurs formulate împotriva încheierii din 5 octombrie 2022 în dosarul nr. x/2022, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare, vizează omisiune instanţei de a cerceta excepţia de neconstituţionalitate a art. 135 (1) din C. pen. care instituie în fapt, prin omisiune, imunitate de jurisdicţie penală pentru stat şi autorităţi publice, excepţie cuprinsă în finalul motivelor cererii de reexaminare, neanalizată de instanţă.

In acest context, recurentul susţine că în cauză a pus în discuţie vidul legislativ programat de Statul român privind jurisdicţia la plângerile cetăţenilor români vătămaţi prin infracţiuni săvârşite de stat.

În acest sens, recurentul arată că a solicitat, în temeiul legii, Constituţiei, tratatelor şi pactelor ratificate, ca autoritatea judecătorească să se pronunţe asupra vătămărilor cauzate acestuia prin infracţiuni grave săvârşite de Stat şi autorităţi publice.

Astfel, în loc să se pronunţe asupra cererii şi să îndeplinească obligaţia de înfăptuire a justiţiei, autoritatea judecătorească s-a asociat la uzurparea de putere şi la tergiversarea constituirii şi aplicării cadrului legal pentru apărarea cetăţenilor români împotriva infracţiunilor săvârşite de Stat şi autorităţi publice, având în vedere că în România cetăţenii nu se bucura de dreptul la apărare împotriva infracţiunilor împotriva acestora.

Faţă de această situaţie, recurentul susţine că a formulat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 (1) din C. pen., ce instituie în fapt, prin omisiune, imunitate de jurisdicţie penală pentru stat şi autorităţi publice, excepţie pe care instanţa nu a analizat-o, prin omisiune.

Aşadar, prin omisiunea respectivă, autoritatea judecătorească ar fi încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi nici nu a arătat motivele pe care se întemeiază hotărârea.

La termenul din 10 noiembrie 2022, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, instanţa se va pronunţa cu prioritate asupra excepţiilor de fond sau de procedură, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului pricinii, Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului invocată din oficiu şi, analizând actele dosarului din perspectiva normelor legale incidente, urmează să respingă ca inadmisibilă calea extraordinară de atac, în considerarea următoarelor:

Prezentul recurs are ca obiect o hotărâre cu caracter definitiv, prin care Înalta Curte a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A., reţinând în considerente că, potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 "pentru formularea contestaţiei în anulare se datorează taxă de timbru de 100 RON", context în care a constatat că taxa judiciară de timbru a fost stabilită în mod corect de instanţă.

În acest context, Înalta Curte constată că încheierea de reexaminare ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind definitivă şi neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Astfel, din perspectiva dispoziţiilor evocate, Înalta Curte constată că împotriva cererii de reexaminare, petentul nu avea deschisă calea extraordinară de atac a recursului, context în care nu se mai analizează incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., evocate în susţinerea cererii de recurs.

În ceea priveşte susţinerea recurentului referitoare la omisiunea instanţei de a cerceta excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 135 (1) din C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că promovarea recursului este inadmisibilă şi din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, nefiind atacată o încheiere de respingere a sesizării Curţii Constituţionale.

De altfel, din perspectiva dispoziţiilor procedurale aplicabile cauzei şi a prevederilor Legii nr. 47/1992, se constată că dispoziţiile de drept penal invocate de către recurent excedă cadrului procesual din prezenta cauză.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de recurentul A. nu poate fi primită şi nici supusă vreunei analize, având în vedere caracterul inadmisibil al căii de atac cu care este învestită. Urmare a admiterii excepţiei se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 5 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 5 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2022.