Mandatory remand when parties expressly request first-instance rehearing under Art. 480(3) CPC after annulment

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 26.07.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Enel Energie Muntenia S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. S.R.L. şi Operatorul Pietei de Energie Electrica şi Gaze Naturale OPCOM S.A., obligarea acestora la plata sumei de 220.321,09 RON, reprezentând contravaloarea unui număr de 1664 de certificate verzi, precum şi a dobânzii legale penalizatoare, calculate raportat la fiecare plată efectuată de către societatea reclamantă până la data introducerii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1270 şi art. 1350 alin. (2) C. civ. precum şi ale Legii nr. 220/2008, Ordinul ANRE nr. 60/2015 şi O.U.G. nr. 13/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 558 din data de 10.06.2020, Tribunalul a admis excepţia lipsei de interes şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca lipsită de interes, a respins cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect şi a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâta OPCOM S.A., în sumă de 13.065,08 RON, reprezentând onorariul avocatului şi către pârâta A. S.R.L., în sumă de 7924 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta Enel Energie Muntenia S.A.

Prin decizia civilă nr. 2218 din 14 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă Enel Energie Muntenia S.A. împotriva sentinţei civile nr. 558 din data de 10.06.2020, pronunţate în dosarul nr. x/2019, de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale Opcom S.A. şi A. S.R.L.. A fost anulată, în parte, sentinţa apelată şi evocându-se fondul, a fost respinsă acţiunea ca nefondată. A fost obligată apelanta la plata către intimata OPCOM a sumei de 5636,67 RON -cheltuieli de judecată apel şi 13.065,08 RON -cheltuieli de judecată în prima instanţă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs principal reclamanta Enel Energie Muntenia S.A. şi recursuri incidente pârâtele Operatorul Pieţei De Energie Electrică şi Gaze Naturale Opcom S.A. şi A. S.R.L.

1. Motivele recursului principal formulat de reclamanta Enel Energie Muntenia S.A.

Recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ. susţinând că decizia atacată este nelegală întrucât a fost dată prin aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă arată că sunt nelegale considerentele deciziei recurate prin care s-a reţinut că producerea prejudiciului ar fi putut fi evitată în întregime dacă Enel Energie Muntenia ar fi făcut verificările la care era îndreptăţită şi ar fi transmis ea însăşi confirmările de plată a certificatelor verzi care au făcut obiectul contractului în discuţie întrucât, în calitate de cumpărător de certificate verzi de pe piaţa centralizată are, conform art. 34 alin. (2), lit. b), Ordinul ANRE nr. 60/2015, obligaţia să transmită la OPCV confirmările de plată corespunzătoare certificatelor verzi plătite între 31 martie a anului următor celui de analiză şi data deciziei de stabilire a gradului de îndeplinire a cotei anuale obligatorii pentru anul de analiză, în termen de două zile calendaristice de la data plăţii.

Aceste considerente reprezintă în opinia recurentei-reclamante o aplicare greşită a prevederilor art. 34, alin. (2), lit. (b) din Ordinul nr. 60/2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcţionare a pieţei de certificate verzi, aplicabil in speţa.

Potrivit prevederilor art. 19 din Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.03.2016, pârâta, în calitate de vânzător s-a obligat ca "în termen de 3 zile calendaristice de la data încasării sumelor aferente fiecărei facturi emise de vânzător, să transmită către Operatorul pieţei de certificate verzi, cu înştiinţarea cumpărătorului, confirmarea privind stingerea obligaţiilor de plată între părţi corespunzătoare certificatelor verzi valabile tranzacţionate."

Obligaţia de a transmite confirmarea de încasare a sumelor plătite de către cumpărător reprezentând contravaloarea certificate verzi, în prealabil- potrivit legislaţiei incidente, este stabilită în sarcina vânzătorului, în conformitate cu prevederile art. 33, alin. (2) lit. d) din Ordinul nr. 60/2015 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si funcţionare a pieţei de certificate verzi, aplicabil în speţa.

Prin urmare, arată recurenta, atât legislaţia cât şi prevederile contractuale stabilesc în sarcina pârâtei A. S.R.L., în calitate de vânzătoare, obligaţia de a transmite confirmările privind stingerea obligaţiilor de plată, şi nu în sarcina recurentei în calitate de cumpărător.

Textul de lege reţinut de instanţa de apel, respectiv art. 34, alin. (2), lit. b) din Ordinul nr. 60/2015 stabileşte obligaţia de a transmite confirmarea de stingere a obligaţiilor de plată în sarcina cumpărătorului în situaţia în care acesta (cumpărătorul) plăteşte contravaloarea certificatelor verzi în perioada 31 martie-15 aprilie a aceluiaşi an (următor celui de analiză) întrucât transmiterea confirmării de către cumpărător îl ajută pe acesta să îi fie luate în considerare certificatele verzi achiziţionate în perioada 31 martie-15 aprilie a următorului an de analiză, pentru îndeplinirea cotei pentru anul anterior, în cazul în care, ulterior datei de publicare a cotei obligatorii pentru anul următor şi data publicării gradului de îndeplinire a cotei pe anul anterior, cumpărătorul constată că poate îndeplini cota anuală a anului anterior doar în condiţiile în care îi vor fi luate în considerare certificatele achiziţionate în perioada 31 martie-15 aprilie a anului următor celui de analiză.

Aceste aspecte reies şi din prevederile Ordinului ANRE nr. 101/2015, aplicabil pana la data de 22.07.2016, pentru aprobarea Metodologiei de stabilire a cotelor anuale obligatorii de energie electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi şi a celor de achiziţie prin certificate verzi, prevederi care "explică" şi scopul pentru care în perioada 31 martie -15 aprilie a aceluiaşi an, pentru situaţia în care cumpărătorul plăteşte certificate verzi, acestuia îi revine sarcina transmiterii către OPCOM a confirmărilor de stingere a obligaţiei, respectiv pentru ca certificatele verzi plătite să fie luate în considerarea gradului de îndeplinire a cotei pentru anul anterior.

Prin urmare, prevederile art. 34, alin. (2), lit b) nu sunt aplicabile în raportul juridic dedus judecăţii, ca atare instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normei de drept material.

Nu se poate reţine că Enel Energie Muntenia S.A. a contribuit la producerea prejudiciului prin omisiunea culpabilă a efectuării verificărilor aflate la îndemâna sa, astfel cum a reţinut instanţa de apel.

Regulamentul de organizare şi funcţionare a pieţei de certificate verzi, aprobat prin Ordinul nr. 60/2015, stipulează dreptul cumpărătorului, în speţă, al recurentei-reclamante, de a consulta informaţiile din Registrul certificatelor verzi pe care acesta le deţine, asupra tranzacţiilor efectuate într-o anumită perioada de timp şi nu obligaţii legate de derularea tranzacţiei.

Recurenta arată că nu are obligaţia nici contractuală şi nici legală de a verifica transmiterea confirmărilor privind stingerea obligaţiilor de plată şi nici obligaţia transferului sau a verificării transferului certificatelor verzi din contul vânzătorului în contul recurentei în calitate de cumpărător. Obligaţiile intimatelor-pârâte sunt în primul rând obligaţii legale imperative, dar şi contractuale astfel că acestea nu au opţiunea de a respecta sau nu aceste prevederi, ci sunt ţinute să le respecte.

O altfel de interpretare ar permite eludarea mecanismului de protecţie al cumpărătorului din schema de sprijin pentru că ar permite neîndeplinirea obligaţiilor legale şi contractuale de către vânzător-în speţă pârâta A. S.R.L., si, implicit de către OPCOM -în legătură cu transferul certificatelor verzi pe care cumpărătorul este obligat să le achite în prealabil, sub pretextul dreptului cumpărătorului de a verifica transferul certificatelor verzi.

Potrivit art. 1534 din C. civ., creditorul nu e obligat să acţioneze într-un anumit sens, astfel că nu se poate reţine existenţa vreunei fapte culpabile a recurentei-reclamante care să fi împiedicat debitorul obligaţiei (de a transmite confirmarea privind stingerea obligaţiei plăţii efectuate de către recurenta-reclamantă sau efectuarea transferului certificatelor verzi plătite) să îşi execute obligaţiile contractuale asumate prin contract şi prevăzute de actele normative în vigoare.

Recurenta-reclamantă arată că, faţă de imposibilitatea practică de a realiza verificarea efectuării transferului certificate verzi în perioada de referinţă şi faţă de adoptarea măsurii de politică prudenţială de realizare a cotei anuale obligatorii, măsură determinată de achiziţionarea într-o primă fază a unui număr estimat de certificate verzi, nu a contribuit la producerea prejudiciului produs, pe cale de consecinţă, instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1534 din C. civ.

2. Motivele recursului incident formulat de Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale Opcom S.A..

Recurenta-pârâtă invocă incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. precizând că recursul vizează modalitatea în care instanţa de apel a admis apelul formulat de reclamantă şi a desfiinţat soluţia de respingere ca lipsită de interes a cererii de chemare în judecată.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se susţine că instanţa de apel a constatat nelegal că ar fi îndeplinită condiţia interesului reclamantei în promovarea acţiunii, cu încălcarea prevederilor art. 32 şi art. 33 C. proc. civ.

În acest sens se arată că instanţa de apel a apreciat eronat că soluţia primei instanţe este greşită întrucât se întemeiază pe o confuzie între interesul în promovarea cererii, care reprezintă o condiţie de exercitare a acţiunii civile, conform art. 32 şi art. 33 C. proc. civ., şi prejudiciu, care constituie o condiţie pentru angajarea răspunderii civile contractuale, conform art. 1350 C. civ.

Contrar reţinerilor instanţei de apel, soluţia şi considerentele reţinute de prima instanţă în cuprinsul sentinţei se referă la neîndeplinirea condiţiei interesului în formularea acţiunii şi la excepţia lipsei de interes invocată de Opcom.

Recurenta arată că prima instanţa nu a confundat condiţia interesului în promovarea cererii cu una dintre condiţiile răspunderii (condiţia prejudiciului), ci dimpotrivă, s-a limitat la excepţia lipsei de interes invocată de Opcom şi la argumentele şi apărările invocate de părţi în susţinerea, respectiv combaterea excepţiei menţionate.

Instanţa de apel este cea care a depăşit limitele învestirii în soluţionarea excepţiei lipsei de interes a Enel în promovarea acţiunii deoarece a admis apelul ca urmare a analizei uneia dintre condiţiile răspunderii, respectiv prejudiciul.

Condiţia interesului reclamantului în formularea acţiunii se analizează independent de caracterul fondat al pretenţiei, iar pe de altă parte, lipsa interesului reclamantei în formularea unei acţiuni se invocă prin intermediul excepţiei lipsei de interes, excepţie de fond, absolută şi peremptorie.

În speţă, deşi instanţa de apel a afirmat în mod generic că "este posibil ca partea să justifice un folos practic urmărit prin promovarea cererii (...), dar să nu dovedească existenţa dreptului subiectiv pretins", totuşi aceasta a considerat în mod nelegal că în speţă nu ar fi îndeplinită condiţia lipsei de interes prin raportare la faptul că "obţinerea unei sume de bani cu titlu de despăgubiri de către creditorul unei obligaţii, respectă întru-totul cerinţa interesului".

Or, simpla susţinere cu privire la pretinsa existenţă a unui prejudiciu nu poate conduce în mod automat la îndeplinirea condiţiei interesului, aşa cum a apreciat în mod nelegal instanţa de apel, ci instanţa trebuie să analizeze în concret dacă există vreun folos practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă.

Prin aprecierile referitoare la pretinsa îndeplinire a condiţiei interesului ca urmare a simplei afirmări a unui prejudiciu, instanţa de apel nu face altceva decât să analizeze fondul acţiunii în cadrul excepţiei lipsei de interes, în condiţiile în care excepţia menţionată se analizează anterior soluţionării fondului şi fără tranşarea aspectelor de fond.

Prin decizia recurată instanţa de apel a apreciat în mod nelegal că Enel ar justifica un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual în formularea acţiunii, soluţia şi considerentele instanţei de apel fiind nelegale şi reprezentând o încălcare şi în acelaşi timp o aplicare greşită a prevederilor art. 32-33 C. proc. civ., şi a dispoziţiilor Legii nr. 220/2008.

Certificatele verzi reprezintă bunuri care pot fi achiziţionate de anumiţi operatori în anumite condiţii şi cu un scop precis. Simpla achitare a preţului unor astfel de bunuri nu poate justifica interesul Enel în promovarea acţiunii.

Prin urmare, orice interes în formularea unui acţiuni având ca obiect repararea prejudiciului rezultat din netransferarea unor astfel de certificate nu poate fi apreciat sau stabilit decât prin raportare şi în contextul destinaţiei speciale a acestor bunuri.

Contrar reţinerilor instanţei de apel, simpla achiziţionare şi achitare a contravalorii unor astfel de bunuri nu este de natură să conducă la reţinerea unui interes în promovarea acţiunii având ca obiect repararea pretinsului prejudiciu cauzat prin netransferarea certificatelor verzi, din moment ce scopul pentru care puteau fi achiziţionate bunurile a fost deja atins către de Enel, care a arătat expres că a achiziţionat certificatele verzi a căror contravaloare se solicită strict pentru îndeplinirea cotei de achiziţie stabilită de ANRE.

Astfel, se putea discuta de un interes al Enel în formularea acţiunii din prezenta cauză şi de un pretins prejudiciu pretins suferit de către intimata-reclamantă în legătură cu netransferarea certificatelor verzi a căror contravaloare se solicită doar în situaţia în care Enel nu îşi îndeplinea cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi stabilită de ANRE, ca urmare a neefectuării transferului acestora.

Relevantă pentru verificarea îndeplinirii cotei de achiziţie stabilită de ANRE pentru un anumit an şi pentru determinarea certificatelor verzi deţinute de un operator economic la momentul verificării îndeplinirii cotei, este ultima zi a lunii martie.

Raportat la dispoziţiile Legii nr. 220/2008 ultima zi a lunii martie este data de referinţă în raport cu care se transmite situaţia contului de certificatele verzi pentru anul precedent şi în raport cu această dată se poate stabili dacă în contul de RCV al participantului la PCV, există sau nu certificate verzi în plus faţă de cele necesare pentru îndeplinirea cotei stabilite de ANRE.

Din acest motiv situaţiile depuse de Opcom înainte de termenul din data de 19.02.2020 din faţa instanţei de fond sunt cele relevante în soluţionarea excepţiei lipsei de interes.

Din aceste situaţii rezultă că la momentul verificării îndeplinirii cotelor de achiziţie stabilite pentru anii 2016, 2017 şi 2018 în contul Enel se afla un surplus de certificate verzi.

Din Deciziile ANRE nr. 596 din 14 aprilie 2017, nr. 567 din 13 aprilie 2018 şi nr. 671 din 10 aprilie 2019 rezultă că Enel şi-a îndeplinit cota de achiziţie stabilită de ANRE pentru anii 2016, 2017 şi 2018 nefiind sancţionată de ANRE pentru neîndeplinirea cotei.

Or, în condiţiile în care, pe de-o parte Enel şi-a îndeplinit obligaţia de achiziţie de certificate verzi atât pentru anul 2016, cât şi pentru anii următori 2017 şi 2018, iar pe de altă parte, se poate discuta despre o potenţială pierdere patrimonială exclusiv în situaţia în care operatorul economic nu îşi îndeplineşte cota obligatorie de achiziţie de certificate verzi stabilită de ANRE, este evident că Enel nu poate justifica un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual în formularea cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.

Recurenta arată că nu există un interes determinant, născut şi actual deoarece Enel a achiziţionat certificatele verzi a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză pentru îndeplinirea cotei de achiziţie stabilită de ANRE şi şi-a îndeplinit cota respectivă atât pentru anul 2016, cât şi pentru anii următori 2017 şi 2018. Aşadar, este evident că intimata-reclamantă nu justifică un folos practic prin demersul judiciar promovat.

Or, în condiţiile în care Enel încearcă să-şi justifice interesul în promovarea acţiunii prin raportare la situaţii ipotetice (pretinzând că dacă CV a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză ar fi fost transferate în contul Enel, atunci acele certificate ar fi putut fi utilizate de către Enel pentru îndeplinirea cotei pentru anul 2017, respectiv 2018) este evident că nu se poate discuta de un interes născut şi actual.

Pe de altă parte, în condiţiile în care certificatele verzi a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză au expirat în anii 2016-2017, iar aceste certificate verzi nu puteau fi folosite decât pentru îndeplinirea cotelor de achiziţie stabilite pentru anii menţionaţi, este evident că nu se mai justifica la momentul formulării cererii de chemare în judecată şi nu se mal justifică nici în acest moment vreun interes din partea Enel în promovarea demersului judiciar.

Susţinerile referitoare la pretinsa folosire a certificatelor verzi pentru îndeplinirea cotelor de achiziţie stabilite pentru anii următori anului 2017 sunt complet neîntemeiate şi prin raportare la prevederile art. 6.6.2. din Procedura privind stabilirea datei de expirare a perioadei de valabilitate a certificatelor verzi şi consemnarea în RCV a stării acestora.

Astfel, prin raportare la dispoziţia legală menţionată, Enel avea obligaţia să transmită OPCOM codurile certificatelor verzi a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză dacă intenţiona ca aceste certificate verzi să fie folosite pentru îndeplinirea cotei de achiziţie aferentă anilor 2016-2017.

În condiţiile în care nu a existat o asemenea solicitare din partea Enel şi totuşi şi-a îndeplinit cota de achiziţie stabilită de ANRE pentru anii 2016-2018 este evident că nu a intenţionat în vreun moment să folosească certificatele verzi a căror contravaloare se solicită în prezenta cauză pentru îndeplinirea cotei menţionate - nici din această perspectivă intimata-reclamantă nejustificând vreun interes în promovarea cererii de chemare în judecată, aşa cum a reţinut în mod nelegal instanţa de apel.

2. Motivele recursului incident formulat de A. S.R.L..

Recurenta arată că, indiferent de hotărârea care se va pronunţa în privinţa recursului principal, solicită casarea deciziei atacate şi respingerea apelului, sentinţa fiind legală şi temeinică, acest motiv al recursului incident fiind subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor se arată că principala critică adusă de Enel sentinţei atacate cu apel este aceea că prima instanţă ar fi confundat condiţia interesului procedural cu aceea a prejudiciului.

Instanţa de apel a reţinut în mod greşit faptul că "legitimitatea interesului nu este condiţionată de dovedirea prejudiciului invocat, cum susţine intimata A., ci de respectarea legii şi a regulilor de convieţuire socială".

Dacă nu a suferit vreun prejudiciu, atunci apelul nu poate produce apelantei vreun beneficiu, pentru că lipsa prejudiciului ar conduce la respingerea acţiunii fie ca lipsită de interes, fie ca nefondată.

Prin urmare, singura problemă juridică relevantă din perspectiva apelului formulat în cauză este existenţa sau nu a prejudiciului pretins a fi fost suferit de apelanta-reclamantă.

Instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu există un astfel de prejudiciu.

În cazul unui contract, prejudiciul constă în neatingerea de către respectiva parte a folosului (causa remota) urmărit la încheierea contractului.

În cazul de faţă, scopul expres al încheierii contractului de vânzare-cumpărare de certificate verzi cu A. era îndeplinirea cotei. Certificatele verzi care au făcut obiectul contractului (şi nu au fost transferate de către pârâta OPCOM) au expirat în anii 2016 şi 2017 fără a fi intrat în contul reclamantei. Acest lucru nu a prejudiciat în niciun fel pe reclamantă, pentru că aceasta îşi atinsese scopul pentru care contractul fusese încheiat, independent de faptul că aceste certificate verzi nu i-au fost transferate de către OPCOM.

Prin urmare singura utilitate a certificatelor, cât timp cota fusese atinsă, nu era decât aceea de forma un excedent de certificate pentru reclamanta Enel, pentru ca aceasta să se asigure că indiferent de elementele variabile care pot influenţa cota de certificate verzi necesare pentru un an, nu exista riscul de neîndeplinire a cotei.

Însă, aşa cum a rezultat din probatoriul administrat, atât în anul 2016, cât şi în anul 2017, recurenta-reclamantă a avut un excedent cu mult mai mare decât numărul de certificate care au făcut obiectul contractului, astfel încât netransferarea lor nu a afectat nici existenţa acestui excedent.

Obligaţia dovedirii prejudiciului aparţine reclamantei însă aceasta nu a reuşit să aducă niciun argument valabil care să conducă la concluzia că netransferarea procentului de 0,5% din excedentul anual ar putea să conducă la vreun moment măcar la pericolul de a nu mai exista un excedent în viitor şi cu atât mai puţin la pericolul de a nu se atinge cota sau la necesitatea de a se achiziţiona din alte surse un număr de certificate echivalent celor netransferate.

Cât timp nu există nicio dovadă că pe viitor existenţa excedentului ar fi pusă în pericol, coroborat cu faptul că atât timp cât există excedent de certificate este irelevant numărul exact de certificate din excedent, iar reclamanta nu poate invoca existenţa unui prejudiciu care să fie acoperit prin acţiunea care face obiectul acestui dosar.

Reclamanta nu poate invoca drept prejudiciu nici suma plătită cu titlul de preţ, deoarece prejudiciul în răspunderea contractuală reprezintă pierderea cauzată creditorului de neexecutarea contractului, faţă de situaţia sa patrimonială în cazul în care contractul ar fi fost executat.

Cum certificatele verzi nu au o valoare economică în sine, singura lor utilizare pentru recurenta-reclamantă este atingerea cotei. Prin urmare cât timp cota este atinsă, iar confortul existenţei unui excedent există, lipsa unui număr oarecare de certificate verzi din excedent nu poate constitui un prejudiciu, pentru că ele nu pot fi valorificate de Enel prin vânzare, ci pot fi utilizate de aceasta strict la atingerea cotei.

Nu este lipsit de relevanţă faptul că netransferarea certificatelor de către OPCOM nu a condus nici la îmbogăţirea A., pentru că respectivele certificate au expirat între timp şi nu mai pot fi revândute de către aceasta.

Prin urmare, acţiunea reclamantei nu tinde la restabilirea unui status-quo anterior încheierii contractului neexecutat din pricina OPCOM, pentru că în momentul de faţă situaţia părţilor contractului de vânzare-cumpărare este echivalentă cu ipoteza în care certificatele ar fi fost transferate, ci tinde la dobândirea unui folos nelegitim (întoarcerea echivalentului preţului în condiţiile în care scopul pentru care Enel a încheiat contractul a fost oricum atins). În egală măsură, în ipoteza întoarcerii preţului, bunurile (certificatele verzi) nu se mai pot întoarce în patrimoniul A. (ele expirând între timp), acţiunea reclamantei tinzând astfel nu la acoperirea unui prejudiciu efectiv al său, ci la crearea unui prejudiciu în patrimoniul A., în condiţiile în care transferul certificatelor era în sarcina OPCOM, nu a A..

Pentru toate aceste motive, în principal solicită casarea deciziei atacate şi respingerea apelului ca nefondat.

Într-un prim subsidiar, în cazul respingerii petitului de mai sus, solicită casarea în parte a deciziei atacate şi înlăturarea din motivare a referirii la "absenţa unui apel incident care să privească soluţia asupra cererii de chemare în garanţie", cu consecinţa judecării şi a cererii de chemare în garanţie în măsura în care ar ajunge să se rejudece fondul.

Recurenta susţine că acest motiv al recursului incident este subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., regulile de procedură încălcate fiind cele privitoare la regimul juridic al cererii de chemare în garanţie şi cele privitoare la regimul apelului incident.

Justificarea vătămării constă în faptul că instanţa de apel a considerat în mod nelegal că A. trebuia să fi făcut un apel incident pentru ca, în ipoteza în care instanţa de apel ar fi admis apelul şi pe fond ar fi admis şi acţiunea, aceasta să se poată pronunţa cu privire la cererea de chemare în garanţie.

Interpretarea instanţei de apel este eronată şi aptă de vătămare în situaţia în care s-ar admite recursul şi s-ar ajunge la trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta arată că instanţa de apel a omis faptul că, potrivit prevederilor art. 472 alin. (1) C. proc. civ., prin apelul incident, apelantul trebuie "să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe". Însă prima instanţă a respins în mod corect cererea de chemare în garanţie, ca efect al respingerii cererii principale, deci nu se putea tinde la schimbare acestei hotărâri, neexistând un aspect pe care să-l fi putut critica într-un apel incident, care nu se face pentru aspecte ipotetice, cum ar fi eventuala admitere a cererii principale, deoarece pentru respectivul aspect ipotetic rămâne valabil formulată cererea de chemare în garanţie.

Potrivit art. 74 alin. (4) C. proc. civ. "Cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală". Dacă instanţa de apel, ca urmare a admiterii apelului ajunge să rejudece pe fond cererea principală, iar o cerere de chemare în garanţie a fost formulată în faţa instanţei de fond, instanţa de apel va face aplicarea prevederilor art. 74 alin. (4) C. proc. civ., judecând şi cererea de chemare în garanţie şi se va pronunţa şi asupra ei în funcţie de soluţia pe care o pronunţă cu privire la cererea principală, fără a fi nevoie de formularea unui apel incident.

Într-un al doilea subsidiar, aplicabil doar în situaţia în care s-ar admite recursul Enel, solicită casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre judecare primei instanţe, în temeiul prevederilor art. 497 şi 480 alin. (3) C. proc. civ.

Acest motiv al recursului incident este subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. regulile de procedură încălcate fiind cele ale art. 480 alin. (3) C. proc. civ.

Recurenta îşi întemeiază acest punct al recursului incident pe faptul că, intimata OPCOM a solicitat în mod expres prin întâmpinare ca, în situaţia în care s-ar admite apelul, să fie făcută aplicarea prevederilor art. 480 alin. (3) C. proc. civ. şi cauza să fie trimisă primei instanţe spre rejudecare.

Recurenta susţine această cerere pentru a nu fi lipsite părţile de un grad de jurisdicţie în privinţa fondului deoarece prima instanţă nu a intrat deloc în judecarea fondului, nefiind administrat în acest sens probatoriul, ci s-a pronunţat cu prioritate cu privire la chestiunea interesului.

Deşi inexistenţa prejudiciului poate fi valorificată şi ca o apărare pe fondul cauzei, analiza acestui aspect nu echivalează cu judecarea fondului, pentru că, pe de o parte, instanţa de fond s-a pronunţat pe acest aspect strict din perspectiva procedurală a condiţiei interesului de a formula acţiunea, iar în lipsa administrării probatoriului necesar judecării fondului şi a dezbaterilor contradictorii cu privire la fond, nu se poate considera că instanţa ar fi intrat în jucarea fondului.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine că recursul principal declarat de recurenta-reclamantă ENEL Energie Muntenia S.A.., precum şi recursul incident declarat de către pârâta A. S.R.L.. sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Dezvoltarea acestei critici, deşi prezentată într-un al doilea subsidiar de către recurenta-pârâtă A. S.R.L.. subliniază nesocotirea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 480 alin. (3) teza a-II-a din C. proc. civ. referitoare la soluţiile ce se pot pronunţa în faza apelului.

Acest punct al recursului incident deduce atenţiei instanţei de recurs faptul că apelanta-pârâtă Operatorul Pieţei de Energie Electrică şi Gaze Naturale "OPCOM" S.A.. a formulat întâmpinare în dosarul de apel şi că în cuprinsul acesteia s-a solicitat în mod expres ca în situaţia în care s-ar admite apelul reclamantei, să fie făcută aplicarea prevederilor art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. iar cauza să fie trimisă instanţei de fond spre rejudecare.

Arată recurenta că susţine la rândul ei această cerere, fiind necesară pentru a nu fi lipsite părţile de un grad de jurisdicţie în privinţa fondului.

Situaţia descrisă mai sus şi textele legale invocate au în vedere excepţia de la regula potrivit căreia în cazul anulării hotărârii atacate instanţa de apel evocă fondul.

Astfel, potrivit art. 480 alin. (3) din Codul de procedură "În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

Se observă că norma de procedură nesocotită nu ridică probleme de interpretare şi că instanţa de apel ar fi trebuit să aibă în vedere, după momentul anulării sentinţei tribunalului, solicitarea expresă a apelantei OPCOM., din cadrul întâmpinării, referitoare la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de apel sunt strict reglementate de lege iar dispoziţiile concrete amintite mai sus nu prezintă caracter facultativ.

Instanţa supremă a reţinut faptul că la momentul dezbaterilor în faţa instanţei de apel, în şedinţa publică din 7 decembrie 2021, la interpelarea curţii, intimata OPCOM, prin avocat, a arătat că nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, dar această atitudine procesuală a reprezentantului părţii nu putea fi calificată drept o renunţare la solicitarea expresă a OPCOM din cuprinsul întâmpinării, în condiţiile în care avocatul nu a declarat că nu mai insistă în solicitarea de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe şi nici nu s-a pus problema limitelor mandatului acestuia de reprezentare a OPCOM în faţa instanţei de apel.

Astfel fiind, soluţia legală pe care instanţa de apel ar fi trebuit să o pronunţe, după ce a hotărât anularea sentinţei tribunalului în condiţiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., era aceea de trimitere a cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Cu toate că sus menţionatele critici de nelegalitate ale deciziei nr. 2218 din 14 decembrie 2021 au fost evocate de către intimata căreia nu îi aparţinea întâmpinarea depusă în dosarul de apel, întâmpinare conţinând solicitarea expresă de trimitere a cuzei spre rejudecare primei instanţe, ele s-au impus analizei instanţei de control judiciar în virtutea caracterului imperativ al normelor nesocotite şi în considerarea art. 59 şi art. 60 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivele de recurs, subsumate art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care se aduc în discuţie de către ambele recurente indicate mai sus, soluţia şi considerentele instanţei de apel din perspectiva aplicării normelor de drept material incidente în cauză, ele urmează a fi avute în vedere de către tribunal, cu ocazia cercetării fondului pretenţiilor reclamantei ENEL Energie Muntenia S.A..

Sub aspectul criticilor recurentei A. S.R.L. prin care se solicită înlăturarea din motivarea instanţei de apel a referirii la "absenţa unui apel incident care să privească soluţia asupra cererii de chemare în garanţie", instanţa de control judiciar reţine că hotărârea dată în recurs cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe va implica o cercetare pe fond a pretenţiilor reclamantei şi o analiză a tuturor cererilor care au fost formulate în strânsă legătură cu acţiunea în despăgubiri precizată de către ENEL Energie Muntenia S.A.., astfel că, o dezbatere amplă şi o dezlegare separată asupra amintitei chestiuni procedurale evocate, din perspectiva soluţiei la care a ajuns instanţa de apel, devin lipsite de interes.

Faţă de cele expuse, având în vedere şi dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă ENEL Energie Muntenia S.A.., precum şi recursul incident declarat de către pârâta A. S.R.L.. împotriva deciziei civile nr. 2218 din 14 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât OPERATORUL PIEŢEI DE ENERGIE ELECTRICĂ ŞI GAZE NATURALE OPCOM S.A. împotriva deciziei civile nr. 2218 din 14 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Admite recursul principal declarat de recurenta-reclamantă ENEL ENERGIE MUNTENIA S.A. şi recursul incident declarat A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Casează decizia civilă nr. 2218 din 14 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi sentinţa civilă nr. 558 din 10.06.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 noiembrie 2022.