Res judicata bars re-litigation of pre-insolvency preliminary sale agreement after lifting of fiscal seizure; revision for contradictory judgments inadmissible due to lack of triple identity and prior adjudication of the exception

Şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - faliment, sub nr. x/2013/a4, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D.., obligarea pârâtei la executarea obligaţiilor rezultate din antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/01.06.2007 la Biroul Notarului Public E. şi la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că potrivit prevederilor art. 931 din Legea nr. 85/2006, administratorul sau lichidatorul judiciar al debitoarei promitente-vânzătoare este obligat să execute obligaţiile rezultând dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare cu dată certă, încheiat anterior deschiderii procedurii insolvenţei, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: preţul contractului a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător, preţul nu este inferior valorii de piaţă a bunului, bunul nu are o importanţă determinantă pentru reuşita unui plan de reorganizare.

Prin sentinţa civilă nr. 1028/2018 din 19 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - faliment, în dosarul nr. x/2013, s-au respins excepţiile invocate de debitoarea S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D.. privind inadmisibilitatea acţiunii şi autoritatea de lucru judecat a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.., în raport cu sentinţa civilă nr. 1307/com din 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2011; s-a repus cauza pe rol şi s-a stabilit termen de judecată la data de 16 octombrie 2018, cu citarea părţilor conform C. proc. civ. şi prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat, Tribunalul Iaşi a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1307/com din 14 iunie 2011 a aceleiaşi instanţe s-a respins acţiunea formulată de creditoarea S.C. A. S.R.L. având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare autentic cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 19.439 mp, conform antecontractului autentificat la Biroul Notarului Public E. sub nr. x/01.06.2007.

În considerentele acestei sentinţe, s-a arătat că a fost reţinută culpa proprietarului vânzător la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, întrucât asupra imobilului teren s-a instituit un sechestru imobiliar, potrivit proceselor-verbale de sechestru nr. x/06.12.2004 şi nr. y/06.12.2004.

Acţiunea din cadrul dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - faliment a fost formulată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 85/2006, dispoziţii care sunt speciale faţă de cele de drept comun în baza cărora a fost analizată cauza soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1307/com din 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2011.

Tribunalul Iaşi a ajuns la concluzia că există identitate de părţi între cele două cauze, însă nu există identitate de obiect şi de cauză juridică, având în vedere dispoziţiile de drept în baza cărora s-a solicitat finalizarea demersurilor părţilor concretizate prin antecontractul de vânzare-cumpărare ce formează obiectul cauzei în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - faliment.

Prin urmare, nu poate fi opus reclamantei, având calitatea de promitentă cumpărătoare, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 1307/com din 14 iunie 2011 a Tribunalului Iaşi.

Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - faliment, prin sentinţa civilă nr. 1921/2018 din 18 decembrie 2018, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D..

Prin decizia nr. 159/R/2021 din 21 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a respins ca inadmisibil recursul incident formulat de recurenta-pârâtă C. S.A. (în reorganizare) prin administrator judiciar D.., în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. (în faliment) prin lichidator judiciar B.., împotriva sentinţei civile nr. 1028 din 19 iunie 2018 a Tribunalului Iaşi; s-a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. (în faliment) prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A. (în reorganizare) prin administrator judiciar D.. împotriva sentinţei civile nr. 1921 din 18 decembrie 2018 a Tribunalului Iaşi, care a fost modificată în sensul că: s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. (în faliment) prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. (în reorganizare) prin administrator judiciar D.. şi, în consecinţă, pârâta a fost obligată să execute obligaţiile rezultate din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.06.2007 de BNP E. privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică; fără cheltuieli de judecată; irevocabilă.

La data de 10 mai 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D.. şi prin administrator special F. împotriva deciziei nr. 159/R/2021 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2013.

Revizuenta S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D.. şi prin administrator special F. a solicitat admiterea cererii de revizuire şi anularea deciziei nr. 159/2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

S-a arătat că decizia nr. 159/R/2021 din 21 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2013, care face obiectul cererii de revizuire în cauza de faţă, contravine/încalcă autoritatea de lucru judecat a două hotărâri definitive pronunţate de instanţele de judecată între aceleaşi părţi, în soluţionarea unor litigii anterioare ce au vizat valorificarea drepturilor de creanţă izvorâte din acelaşi antecontract autentificat sub nr. x/01.06.2007, respectiv sentinţa civilă nr. 1307/com din 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2011 (rămasă definitivă prin neexercitarea niciunei căi de atac) şi decizia nr. 33/2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2012.

În privinţa admisibilităţii căii extraordinare de atac în retractare, revizuenta a menţionat că este admisibilă cererea formulată, raportat la considerentele prezentate în scris.

Pe fondul cererii de revizuire, s-a solicitat admiterea acesteia în temeiul art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 şi, pe cale de consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 327 alin. (1) teza finală din acelaşi cod, anularea deciziei nr. 159/R/2021 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, având în vedere că s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1307/com din 14 iunie 2011, pronunţate de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2011.

Autoarea căii de atac a solicitat Înaltei Curţi să aibă în vedere faptul că, în temeiul aceluiaşi antecontract de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/01.06.2007 la Biroul Notarului Public E., S.C. A. S.R.L. a formulat o cerere de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi prin care a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare a imobilului menţionat în antecontract.

Prin sentinţa civilă nr. 1307/com din 14 iunie 2011, Tribunalul Iaşi a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată, sentinţa pronunţată rămânând definitivă, ca urmare a neexercitării de către reclamantă a căii de atac prevăzute de lege.

În cauza nr. 2795/99/2013/a4, înregistrată la data de 23 februarie 2018 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - faliment, s-a formulat o nouă cerere de obligare a pârâtei S.C. C. S.A. la executarea obligaţiei izvorâte din acelaşi antecontract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.06.2007 la Biroul Notarului Public E., cerere care, prin decizia 159/R/2021 a Curţii de Apel Braşov a fost admisă, instanţa de judecată dispunând obligarea pârâtei S.C. C. S.A. (în reorganizare) prin administrator judiciar D.. "să execute obligaţiile rezultate din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.06.2007 de BNP E. privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică".

Faţă de cele anterior expuse, revizuenta a solicitat să se constate că între aceleaşi părţi, având aceeaşi calitate, în una şi aceeaşi pricină, au fost pronunţate două hotărâri contradictorii, în privinţa valorificării aceluiaşi drept de creanţă al S.C. A. S.R.L. aferent aceluiaşi antecontract de vânzare-cumpărare încheiat între părţi.

Aşadar, revizuenta consideră că în privinţa cauzelor nr. 1764/99/2011 şi, respectiv nr. 2795/99/2013/a4 este îndeplinită condiţia triplei identităţii de obiect, părţi şi cauză.

Condiţia identităţii de părţi şi a identităţii de poziţie procesuală este evidentă, în ambele cauze, hotărârile fiind pronunţate cu privire la creditoarea obligaţiei izvorâte din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.06.2007 de Biroul Notarului Public E. - S.C. A. S.R.L., în contra debitoarei obligaţiei izvorâte din acelaşi antecontract, S.C. C. S.A.

Este, de asemenea, îndeplinită condiţia identităţii de obiect între cele două cauze.

Obiectul acţiunii îl constituie "protecţia unui drept sau a unui interes pentru realizarea căruia calea justiţiei este obligatorie".

În accepţiunea revizuentei, obiectul cauzei este determinat nu doar de termenii folosiţi de reclamant în formularea petitului, ci mai ales de interesul urmărit de reclamant şi care se doreşte a fi protejat prin cererea de chemare în judecată formulată.

În cauza nr. 1764/99/2011 interesul urmărit îl constituia obţinerea titlului de proprietate în privinţa imobilului ce a format obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/01.06.2007, mijlocul procedural al creditorului obligaţiei izvorâte din antecontractul de vânzare-cumpărare constituindu-l formularea unei acţiuni prin care se solicită instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În cauza nr. 2795/99/2013/a4 reclamanta a urmărit protecţia aceluiaşi interes izvorât din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, respectiv obţinerea titlului de proprietate în formă autentică în privinţa aceluiaşi bun imobil.

Faptul că prevederile art. 931 din Legea nr. 85/2006 prevăd o posibilitate pentru creditorii obligaţiilor izvorâte din antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate anterior momentului la care debitorul obligaţiei izvorâte din antecontract să intre în procedura insolvenţei reglementată de Legea nr. 85/2006 nu semnifică faptul că solicitarea creditorului ar avea un alt obiect - scopul urmărit fiind acelaşi - legiuitorul prevăzând o modalitate procedurală specială pentru creditor de obţinere a titlului de proprietate pentru imobilul obiect al antecontractului.

Calea procesuală specială a cererii iniţiate conform dispoziţiilor art. 931 din Legea nr. 85/2006 nu împiedică operarea autorităţii de lucru judecat a primei hotărâri, pentru motivul că ea nu dă naştere unui drept nou, ci doar permite valorificarea, în cadrul procedurii insolvenţei, a unui antecontract nevalorificat anterior deschiderii procedurii de către partea interesată.

Astfel, obiectul acţiunii înregistrate pe rolul Tribunalului Iaşi, sub nr. x/2011, este identic cu cel al acţiunii înregistrate pe rolul aceleiaşi instanţe, sub nr. x/2013/a4.

În esenţă, după ce creditoarea a încercat valorificarea creanţei izvorâte din antecontractul de vânzare-cumpărare mai sus amintit anterior deschiderii procedurii insolvenţei împotriva S.C. C. S.A., respectiv în anul 2011 - cererea creditoarei fiind respinsă de instanţă, în anul 2018 creditoarea formulează o nouă cerere - având acelaşi obiect cu cel din cauza nr. 1764/99/2011- cerere care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2013/a4.

Revizuenta a depus decizia nr. 995/04.02.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, prin care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterioare, cu motivarea expresă că, atât timp cât reclamanţii nu pretind o altă cauză juridică a dreptului lor, litigiul a fost tranşat irevocabil anterior.

Este tocmai situaţia de faţă când reclamanta pretinde acelaşi drept (la dobândirea proprietăţii bunului) şi aceeaşi cauză juridică (antecontractul din 01.06.2007), aşa cum a făcut şi în litigiul soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1307/com din 14 iunie 2011, singura diferenţă fiind calea procesuală aleasă (acţiune de drept comun versus cerere conform legii insolvenţei).

Referitor la identitatea de cauză între cele 2 pricini soluţionate definitiv de instanţele de judecată, revizuenta a arătat că şi această condiţie este îndeplinită, cauza comună fiind antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.06.2007.

Astfel, a menţionat că prin cauză a cererii de chemare în judecată se înţelege, aşa cum s-a statuat în doctrină, "faptul material sau juridic care constituie temeiul legal al dreptului sau beneficiului cerut".

Aşadar, cauza nu este reprezentată de însuşi dreptul sau beneficiul legal pretins de reclamant, ci de sursa generatoare a acestuia, în cazul de faţă, antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.06.2007.

De asemenea, cauza unei cereri de chemare în judecată nu trebuie confundată nici cu circumstanţele sau mijloacele care au putut concura la constituirea acelei cauze sau pot contribui la justificarea existenţei acesteia.

În privinţa celor două acţiuni formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., izvorâte din acelaşi antecontract de vânzare-cumpărare, revizuenta a solicitat Înaltei Curţi să constate faptul că acestea au aceeaşi cauză, fie că este vorba de solicitarea ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, fie că este vorba de o acţiune prin care se solicită obligarea debitoarei la îndeplinirea obligaţiei de perfectare a vânzării izvorâte din antecontract, cauza ambelor acţiuni fiind reprezentată antecontractul autentificat sub nr. x/01.06.2007 de Biroul Notarului Public E., care generează efectele reglementate prin dispoziţiile art. 1073 teza I din C. civ. de la 1864 (aplicabil prin raportare la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare) potrivit cărora "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei".

Cu alte cuvinte, cauza ambelor cereri formulate de creditoare este reprezentată de dreptul acesteia de a beneficia de îndeplinirea exactă a obligaţiei asumate de cocontractant, respectiv executarea în natură a obligaţiei contractuale.

Atât timp cât acţiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., având acelaşi obiect şi întemeiată pe aceeaşi cauză a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 1307/com din 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2011 (sentinţă definitivă în care acţiunea formulată a fost respinsă, ca neîntemeiată), decizia nr. 159/R/2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă prin care s-a dispus obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică ce vizează acelaşi bun încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei Tribunalului Iaşi pronunţată în anul 2011, fiind incident cazul de revizuire reglementat de prevederile art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865.

Revizuenta a mai susţinut faptul că decizia Curţii de Apel Braşov, a cărei revizuire se solicită, încalcă şi autoritatea de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 33/2017, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul nr. x/2012.

Astfel, s-a arătat că la data pronunţării deciziei nr. 33/2017 de către Curtea de Apel Iaşi, promitenta cumpărătoare îşi exercitase deja ambele drepturi izvorând din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.06.2007 la Biroul Notarului Public E., pe de o parte, prin formularea acţiunii având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, iar, pe de altă parte, prin cererea de admitere a creanţei reprezentând sumele achitate cu titlu de preţ în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare la masa credală a debitoarei S.C. C. S.A.

Cauza nr. 7491/99/2012/a2 a avut ca obiect (între altele) contestaţia promovată de S.C. C. S.A. împotriva înscrierii în tabelul preliminar de creanţe a sumei de 738.093 RON în favoarea S.C. A. S.R.L., cu titlu de preţ, achitat de aceasta în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.06.2007 la Biroul Notarului Public E..

Prin sentinţa nr. 1221 din 5 iulie 2016, Tribunalul Iaşi a respins contestaţia referitoare la creanţa S.C. A. S.R.L., iar împotriva acesteia debitoarea S.C. C. S.A. a formulat recurs.

Decizia nr. 33/2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă consacră, odată în plus, autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 1307/com a Tribunalului Iaşi în privinţa obligaţiei de perfectare a actului de vânzare-cumpărare în formă autentică, statuând că obligaţia de perfectare a contractului în formă autentică reprezintă o obligaţie devenită imposibil de executat, astfel încât creditoarea nu mai poate obţine îndeplinirea acesteia.

Este de necontestat faptul că nu există identitate de obiect între cele două hotărâri, însă revizuenta consideră că lipsa identităţii de obiect nu poate să împiedice analiza efectului considerentelor deciziei nr. 33/2017, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, în dosarul x/2012, deoarece prin această decizie au fost analizate ambele obligaţii ce puteau izvorî din antecontract pentru S.C. C. S.A., respectiv obligaţia de încheiere a contractului în formă autentică (obiect al cauzei nr. 1764/99/2011) şi obligaţia de restituire a prestaţiilor (ce intervine doar după rezoluţiunea actului juridic).

Este unanim consacrat de jurisprudenţa în materie că autoritatea de lucru judecat vizează dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, dar şi considerentele acesteia ce dezleagă/soluţionează un aspect litigios între aceleaşi părţi litigante, hotărârea astfel pronunţată având autoritate de lucru judecat - fiind, aşadar, obligatorie - pentru părţile în cauză - atât cu privire la dispozitiv, cât şi la considerentele care dezleagă anumite probleme de drept/situaţii litigioase între aceleaşi părţi.

Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin decizia nr. 159/R/2021 din 21 aprilie 2021, a dispus contrariul, în sensul că a obligat pârâta S.C. C. S.A., ca urmare a unei noi cereri a creditoarei, la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică cu privire la acelaşi bun, deci, la îndeplinirea obligaţiei reţinute de o altă instanţă ca fiind o obligaţie devenită imposibil de executat.

În mod evident, decizia nr. 159/R/2021 a Curţii de Apel Braşov ignoră cele reţinute de Curtea de Apel Iaşi cu privire la imposibilitatea de perfectare a vânzării-cumpărării imobilelor obiect al antecontractului autentificat sub nr. x/01.06.2007 şi dispune tocmai contrariul.

Or, dat fiind acest aspect, în conformitate cu prevederile art. 327 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, se impune anularea deciziei nr. 159/R/2021 din 21 aprilie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Cu titlu subsidiar, revizuenta S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D.. şi prin administrator special F. a solicitat anularea deciziei nr. 159/R/2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, motivat de faptul că aceasta încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 33/2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă în ceea ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al creditoarei S.C. A. S.R.L.

În ceea ce priveşte prescripţia extinctivă, deşi ambele părţi au făcut mai multe susţineri cu privire la momentul de la care ar fi început să curgă, cu ocazia cauzelor purtate între acestea anterior, la momentul pronunţării deciziei nr. 159/2021 de Curtea de Apel Braşov, toate aceste apărări trebuiau circumscrise în mod obligatoriu celor statuate de Curtea de Apel Iaşi în cuprinsul deciziei nr. 33/2017 cu putere de lucru judecat.

Decizia Curţii de Apel Iaşi anterior amintită a statuat definitiv şi cu putere de lucru judecat faptul că suma de 738.093 RON nu ar reprezenta o creanţă prescrisă, apreciind că, în privinţa acesteia, termenul de prescripţie a început să curgă de la data de 14 iunie 2011, astfel încât la momentul formulării declaraţiei de creanţă - anul 2013 - termenul de prescripţie nu era împlinit.

Curtea de Apel Iaşi a reţinut, în mod corect, faptul că prin antecontractul de vânzare-cumpărare s-a stabilit iniţial un termen până la care trebuia perfectată vânzarea-cumpărarea, respectiv 30 decembrie 2007, însă, ulterior, prin actul adiţional încheiat la data de 10 martie 2008, părţile nu au mai stipulat nicio clauză cu privire la termenul de încheiere al contractului, astfel că termenul de 30 decembrie 2007 a devenit caduc şi nu mai putea fi luat în calcul ca şi început al curgerii prescripţiei extinctive.

În această situaţie, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Iaşi, termenul de prescripţie începe să curgă de la momentul la care a devenit evident că finalitatea urmărită prin încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare nu mai poate fi împlinită, în cauza de faţă termenul obiectiv de la care a început prescripţia să curgă fiind cel de la care s-a stabilit că nu se mai poate perfecta vânzarea-cumpărarea imobilelor, respectiv data rămânerii definitive a sentinţei nr. 1307/COM din 14 iunie a Tribunalului Iaşi prin care s-a respins cererea reclamantei A. S.R.L. de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

În plus, Curtea a reţinut că promitenta-cumpărătoare nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, întrucât nu a cerut şi nu a obţinut mai întâi rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, "întrucât numai în caz de desfiinţare a convenţiei se poate dispune obligarea părţii în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat, la daune-interese".

Or, aşa cum s-a arătat, în privinţa celor două posibilităţi alternative puse la dispoziţia creditorului obligaţiei neexecutate, curge un termen unic de prescripţie de 3 ani.

Aşadar, Curtea de Apel Iaşi a statuat cu putere de lucru judecat că prescripţia dreptului material la acţiune cu privire la dreptul de creanţă aparţinând promitentei cumpărătoare, izvorât din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/01.06.2007 la Biroul Notarului Public E. - drept ce putea fi valorificat prin oricare dintre cele două modalităţi arătate mai sus - a început să curgă la data de 14 iunie 2011, dată la care sentinţa nr. 1307/COM din 14 iunie a Tribunalului Iaşi a devenit definitivă prin neapelare şi s-a împlinit astfel la data de 14 iunie 2014.

Prin decizia nr. 159/R/2021 - fără a soluţiona excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de revizuenta S.C. C. S.A. - Curtea de Apel Braşov a reţinut că prescripţia dreptului material la acţiune al creditoarei a început să curgă la 6 noiembrie 2012 (la data deschiderii procedurii insolvenţei) şi, mai mult, a reţinut un motiv de "întrerupere" a curgerii prescripţiei dreptului material la acţiune intervenit în anul 2008.

Însă nici momentul la care a început termenul de prescripţie şi nici pretinsul efectiv întreruptiv al prescripţiei - statuat pentru un moment anterior datei de 14 iunie 2011 - nu putea fi reţinut de Curtea de Apel Braşov fără a fi încălcată autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 33/2017 a Curţii de Apel Iaşi.

Curtea de Apel Iaşi a statuat că prescripţia a început să curgă la 14 iunie 2011, ceea ce înseamnă că la acea dată nu exista niciun impediment la curgerea prescripţiei, iar această concluzie reprezintă cel puţin o constatare de fapt în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Amurăriţei contra României) ce nu mai poate fi contrazisă prin hotărâri ulterioare.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a arătat şi cum rezultă din decizia pronunţată, Curtea de Apel Braşov nu a analizat în niciun fel excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la considerentele deciziei nr. 33/2017 a Curţii de Apel Iaşi, invocată de revizuenta din prezenta cauză.

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 şi art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte a reţinut următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în ceea ce priveşte revizuirea, cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

De asemenea, conform art. 326 alin. (3) din C. proc. civ. de la 1865, constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de atac în retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Conform prevederilor art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate" (pct. 7).

Astfel, potrivit art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea unei hotărâri atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Aşadar, posibilitatea de a cere revizuirea pe acest temei este supusă, între altele, condiţiei ca hotărârile pretins potrivnice să conţină elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, fiind deci necesar ca hotărârile să fie date în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate şi cu acelaşi obiect.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 izvorăşte din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluţionării aceleiaşi cauze, prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, precum şi a dificultăţii create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunţate în aceeaşi pricină.

Căci, în asemenea situaţii, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

Pornind de la aceste consideraţii de ordin teoretic, Înalta Curte constată că revizuenta S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D.. şi prin administrator special F. a susţinut faptul că deciziei nr. 159/R/2021 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2013, încalcă autoritatea de lucru judecat a două hotărâri judecătoreşti anterioare, respectiv a sentinţei civile nr. 1307/COM din 14 iunie 2011 a Tribunalului Iaşi (dată în dosarul nr. x/2011) şi a deciziei nr. 33/2017 din 31 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Iaşi (dată în dosarul nr. x/2012).

În cuprinsul cererii de revizuire, s-a arătat că există o contrarietate între soluţia pronunţată prin sentinţa civilă nr. 1307/COM din 14 iunie 2011 (prin care a fost respinsă cererea reclamantei S.C. A. S.R.L. de pronunţare a unei hotărâri care să ţină loc de contract) şi decizia nr. 159/R/2021 din 21 aprilie 2021 (prin care a fost admisă cererea formulată de S.C. A. S.R.L. de obligare a debitoarei C. S.A. la îndeplinirea obligaţiilor derivând din antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părţi şi de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare).

Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia referitoare la neinvocarea excepţiei puterii de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, chiar dacă a fost ridicată, aceasta să nu se fi discutat.

În cadrul litigiului finalizat prin pronunţarea deciziei a cărei revizuire se solicită, a fost invocată puterea lucrului judecat, de vreme ce Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - faliment, prin sentinţa civilă nr. 1028/2018 din 19 iunie 2018 (dată în dosarul nr. x/2013), s-au respins excepţiile invocate de debitoarea S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D.. privind inadmisibilitatea acţiunii şi autoritatea de lucru judecat a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B.., în raport cu sentinţa civilă nr. 1307/com din 14 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Iaşi, în dosarul nr. x/2011.

Tribunalul Iaşi a ajuns la concluzia că există identitate de părţi între cele două cauze, însă nu există identitate de obiect şi de cauză juridică, având în vedere dispoziţiile de drept în baza cărora s-a solicitat finalizarea demersurilor părţilor concretizate prin antecontractul de vânzare-cumpărare ce formează obiectul cauzei în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - faliment.

Prin urmare, s-a reţinut că nu poate fi opus reclamantei, având calitatea de promitentă cumpărătoare, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 1307/com din 14 iunie 2011 a Tribunalului Iaşi.

Întrucât Tribunalul Iaşi s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, raportat la sentinţa civilă nr. 1307/com din 14 iunie 2011 a aceleiaşi instanţe, această analiză nu mai poate fi realizată în cadrul prezentei cereri de revizuire, fiind inadmisibilă.

Aceasta, deoarece instanţa de revizuire nu poate exercita un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor despre care se susţine că sunt contradictorii, ci verifică doar dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat.

Sentinţa civilă nr. 1028/2018 din 19 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - faliment, în dosarul nr. x/2013, putea fi atacată doar odată cu fondul, conform prevederilor art. 299 alin. (1) raportat la art. 282 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865, însă intimata C. S.A. nu a formulat recurs principal împotriva acesteia.

Potrivit doctrinei în materie, instanţa de revizuire trebuie să ţină cont de autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1028 din 19 iunie 2018 a Tribunalului Iaşi, prin care s-a statuat, cu caracter irevocabil, că sentinţa civilă nr. 1307/com din 14 iunie 2011 nu are autoritate de lucru judecat, nici sub aspect pozitiv, nici sub aspect negativ, faţă de cererea formulată în dosarul nr. x/2013.

De altfel, nici nu ar putea să fie reţinută autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1307/com din 14 iunie 2011 a Tribunalul Iaşi, întrucât nu s-a tranşat definitiv litigiul dedus judecăţii, impedimentul semnalat fiind unul prin natura lui temporar.

Tribunalul Iaşi nu a dispus cu privire la obligaţia pe care o avea pârâta C. S.A. de a încheia sau nu contractul de vânzare-cumpărare, ci a constatat doar că nu putea fi pronunţată, la acel moment, o hotărâre care să ţină loc de contract.

O astfel de soluţie nu poate fi înzestrată cu autoritate de lucru judecat, de vreme ce situaţia care a dus la respingerea cererii era, prin natura ei, una temporară. Orice hotărâre are autoritate de lucru judecat doar cu privire la situaţia juridică aşa cum a fost ea prezentată instanţei la acea dată.

În cazul în care situaţia iniţială se schimbă, partea poate să reitereze cererea, aceasta fiind pe deplin justificată. Aşadar, dacă situaţia juridică se schimbă, instanţa de judecată nu mai este ţinută de soluţia dată prin hotărârea anterioară.

Atâta timp cât măsurile asigurătorii sunt temporare, indisponibilizarea bunurilor trebuie să fie şi ea considerată doar temporară. Prin hotărârea invocată de revizuentă, instanţa nu a constatat decât că la acel moment vânzarea bunurilor nu era posibilă, fără să poată statua pentru viitor.

Motivele care au stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 1307/com din 14 iunie 2011 a Tribunalului Iaşi (indisponibilizarea bunurilor ca urmare a existenţei sechestrelor instituite de organul fiscal) au dispărut între timp, deoarece aceste sechestre au rămas fără obiect la data achitării integrale a creanţei garantate prin respectivele măsuri.

Referitor la pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 33/2017 din 31 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, instanţa supremă reţine că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire.

Sub acest aspect, se cuvine a fi menţionat că în jurisprudenţa Codului de procedură de la 1865 s-a statuat că "scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite prin anularea acestora şi pronunţarea altora, ci acela al respectării principiului autorităţii de lucru judecat, prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea lui. Pentru a se statua asupra admisibilităţii unei cereri de revizuire în această ipoteză legală, în principiu, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba despre hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, să fie vorba despre hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu (cu tripla identitate de părţi, obiect şi cauză), hotărârile respective să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese sau dosare diferite, iar în al doilea proces, să nu fi fost invocată excepţia puterii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. (...) În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire (evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti), aceasta este o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de elemente reglementate de art. 1201 din C. civ. de la 1864".

Motivul de revizuire în discuţie poate fi invocat pentru a corecta acele situaţii în care două hotărâri distincte pronunţate în litigii diferite caracterizate de tripla identitate dispun soluţii contrare, care nu pot fi aplicate concomitent.

Prin urmare, domeniul de aplicare al acestui motiv de revizuire se limitează la situaţiile în care soluţiile pronunţate sunt contradictorii, cu încălcarea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat.

Revizuenta nu poate invoca încălcarea sau nerespectarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat şi, mai ales, nu poate invoca încălcarea unei eventuale autorităţi de lucru judecat provenind din considerentele hotărârii, întrucât acestea nu sunt susceptibile de executare în mod direct.

Cererea de revizuire nu este admisibilă decât dacă cele două hotărâri indicate ca potrivnice sunt pronunţate în cauze având aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, iar dispozitivele acelor hotărâri sunt contradictorii, fiind imposibilă executarea vreuneia dintre ele.

Cele două hotărâri invocate de revizuentă nu îndeplinesc condiţia identităţii de obiect şi de cauză, fiind pronunţate în litigii având obiect şi temeiuri juridice diferite.

Ca atare, hotărârile pretins potrivnice fiind pronunţate în procese cu obiect şi cauză diferite, nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a revizuirii referitoare la existenţa triplei identităţi de elemente specifice autorităţii de lucru judecat.

De altfel, însăşi revizuenta, prin cererea de revizuire, recunoaşte că nu există identitate de obiect între cele două hotărâri.

O altă condiţie de admisibilitate a revizuirii fundamentată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865 rezidă în existenţa unor hotărâri definitive potrivnice, condiţie care, de asemenea, nu este îndeplinită în speţă.

Hotărârile invocate în revizuirea dedusă judecăţii nu îndeplinesc condiţia de a fi potrivnice, întrucât dispozitivele acestora nu conţin prevederi contradictorii, de neconciliat, care să nu poată fi executate simultan.

Înalta Curte constată că nu există contrarietate între dispozitivele celor două hotărâri, întrucât prin decizia nr. 33/2017 a Curţii de Apel Iaşi nu se dispune decât admiterea contestaţiei formulate de S.C. C. S.A. cu privire la creanţa S.C. A. S.R.L. şi se dispune înlăturarea acesteia din tabelul preliminar al creanţelor debitoarei C. S.A.

Prin decizia nr. 159/R din 21 aprilie 2021 s-a dispus obligarea S.C. C. S.A. la executarea obligaţiei de a face, directe, derivând din antecontractul de vânzare-cumpărare, respectiv aceea de a încheia contractul de vânzare în formă autentică.

Revizuirea pentru contrarietatea de hotărâri determinată de ignorarea autorităţii de lucru judecat valorifică, în temeiul art. 322 alin. (1) pct. 7, raportat la art. 327 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, efectul negativ al autorităţii de lucru judecat.

Această interpretare a dispoziţiilor evocate se deduce având în vedere că, în procedura revizuirii, hotărârea pronunţată cu ignorarea autorităţii de lucru judecat se anulează, ca premisă a soluţionării deja a procesului, prin hotărârea anterioară care se bucură de autoritate şi care se opune pro veritate accipitur.

În speţă, cea de-a doua hotărâre, atacată cu revizuire, nu a fost pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat, ceea ce presupune existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză în cele două procese.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. de la 1865, ţinând cont şi de prevederile art. 326 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D.. şi prin administrator special F. împotriva deciziei nr. 159/R/2021 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. C. S.A. prin administrator judiciar D.. şi prin administrator special F. împotriva deciziei nr. 159/R/2021 din 21 aprilie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosarul nr. x/2013.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 noiembrie 2021.